HOŢUL DE CĂRŢI – MARKUS ZUSAK (RECENZIE)

„Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar, pentru mine, este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi de tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite: galbenuri cernite, nuanţe de albastru pătate pe nori, întunecimi de nepătruns…”
Romanul lui Markus Zusak – „Hoţul de cărţi” aduce în prim-plan Germania nazistă din anul 1939, anul începerii celui de al doilea Război Mondial, o perioadă deosebit de tulbure şi de plină de durere pentru întreaga lume. Pe acest fundal, se conturează povestea unui copil, Liesel Meminger, care este despărţită la o vârstă fragedă (doar 9 ani) de tot ceea ce avea mai drag: mama şi fratele ei, pentru a fi plasată unei familii sociale. Evenimentele pe care trebuie să le parcurgă pe drumul devenirii ei sunt deosebit de greu de suportat, fapt pentru care se refugiază în lumea cărţilor şi a cuvintelor, singurele care au puterea de a crea lumi noi, singurele care au puterea de a ajuta persoana să evadeze dintr-un cotidian mult prea dureros… Poate tocmai acesta este motivul pentru care personajul narativ, cel prin ochii căruia se derulează întreaga viaţă a lui Liesel şi a celor din strada Himmel, este unul mai neobişnuit, rar întâlnit ca atare şi atât de bine conturat în literatură: Moartea (un fel de conştiinţă colectivă a tuturor celor care au fost nevoiţi să treacă prin experienţa dureroasă a celor aruncaţi în stradă din propriile case, a celor despărţiţi de persoane dragi din raţiuni pur discriminatorii şi nedrepte). Tot Moartea este cea care prezintă realitatea cu un ochi critic, singura care nu este redusă la tăcere de naziştii îndoctrinaţi, singura care nu este nevoită să salute cu „Heil Hitler” pentru a putea avea un loc în societate…
Firul narativ prezintă o poveste deosebit de emoţionantă, o poveste a iubirii de oameni, de viaţă, de cuvinte, care este în contrast cu cotidianul plin de lipsuri (a hranei, a libertăţii de exprimare, a oamenilor dragi etc.) şi de durere, în care o lume întreagă simte cum universul le este dat peste cap şi întors cu susul în jos din cauza războiului, îngreunat şi mai tare de regulile stricte ale Fuherului, Hitler, cel care doreşte existenţa unei lumi pure, în care primează doar rasa albă…
Liesel Merminger simte cât de crudă şi de nedreaptă este viaţa încă din momentul în care se află alături de mama şi de fratele ei mai mic în trenul ce trebuia să îi ducă la o familie socială: bolnav şi slăbit din lipsa de hrană, cel mic moare pe drumul refugiului şi este îngropat undeva pe drum. Liesel găseşte lângă mormântul fratelui ei, în zăpadă, o carte abandonată: „Manualul groparului”, primul ei abecedar în casa în care va poposi.
În Munchen, ajunge pe strada Himmel, o stradă a oamenilor săraci, o stradă a meşteşugarilor: călcătorese, zugravi, croitori… Ea este adoptată de familia Ilsei şi a lui Hans Hubermann, care vor ajunge să devină asemeni propriilor părinţi, suplinind rolul celor adevăraţi, alungaţi, cum avea să afle mai târziu, de faptul că erau „kommunist”. Aici, ea îşi găseşte alinare de coşmarurile pe care le avea în braţele grijulii ale lui Hans, în muzica acordeonului acestuia şi în lecţiile de citire pe care acesta i le oferă în pivniţa casei, folosind metode mai puţin convenţionale: „Manualul groparului” pe post de abecedar şi pereţii pivniţei pe post de dicţionar.
Cursul vieţii lui Liesel este zguduit de evenimentele care au loc, însă ea alege să obţină ceea ce este mai bun din aceasta: deşi ceilalţi copii furau hrană, ea începe să fure cărţi, atât din focurile în care naziştii ardeau cărţile interzise, cât şi din casa primarului, unde va găsi un aliat în soţia primarului, cea care îşi pierduse copilul pe front. Partener şi umăr de sprijin îi va fi întotdeauna băiatul vecinilor, Rudy, copilul cu părul asemeni lămâii, cel care o va sprijini necondiţionat şi care o va ajuta să suporte mai uşor viaţa grea, băiatul cu vise mari şi speranţe măreţe.
De asemenea, în casa Hubermanilor, Liesel poate observa cât de nedreaptă este soarta: Max, un evreu, fiul celui care salvase viaţa lui Hans în Primul Război Mondial, este ascuns în propria lor casă, devenind prietenul lui Liesel şi cel care îi descoperă prima dată talentul în meşteşugul cuvintelor, cel care o ajută să îşi dezvolte talentul scriitoricesc. El îi creează cărţi personalizate, fapt care îl ajută şi pe el să uite de faptul că este prizonier într-o pivniţă, fetiţa fiind singura lui legătură cu lumea de afară, pe care o poate observa de aproape doar când „stele de foc” (bombele) apar pe cer, moment în care toţi ceilalţi sunt ascunşi în adăposturi.
Romanul se întinde pe mai mulţi ani, până în anul 1945, când războiul devine şi mai intens: cu toţii se ascund în adăposturi sub pământ, loc în care frica este temperată prin lecturile lui Liesel. Fetiţa experimentează plecarea celor dragi pe front, observă exilul şi marşurile evreilor… Ea, asemeni familiei la care stă şi a prietenului Rudy, nu poate iubi sistemul, nu îl poate iubi pe Hitler, cel care le-a adus atâta nefericire, şi luptă pentru dreptate.
Însă, destinul se dovedeşte din nou cumplit pentru Liesel: toţi cei dragi ei, noii părinţi, Rudy, tot ceea ce cunoştea dispare, fiind purtate pe aripile Morţii, în urma unui atac surpriză, un bombardament care îi ucide pe toţi în timpul somnului. Singura care scapă este Liesel: ea şi-a urmat visul, aceea de a aşterne propria viaţă pe hârtie, sub forma cărţii „Hoţul de cărţi”, scris în pivniţă, locul ei de refugiu…
„Hoţul de cărţi” este un roman minunat, cu o poveste emoţionantă despre războaie exterioare, urmate de cele interioare ale neputinţei şi fricii, care sunt combătute în cel mai frumos mod cu putinţă: prin intermediul cuvintelor şi a imaginaţiei. Markus Zusak a ştiut că aceasta este povestea pe care vrea să o aştearnă pe hârtie încă din momentul în care asculta poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea Munchenului şi despre evreii mânaţi spre lagăre prin oraşul natal al mamei sale. El însuşi spune:
„Aveam în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în Germania nazistă gândea la fel. Dar mai existau şi copii rebeli, care nu respectau regulile, şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania avea şi o altă latură…”

Un roman minunat, o proză care schimbă perspective şi care te marchează şi cucereşte în acelaşi timp, triumfătoare şi tragică deopotrivă, care te pune pe gânduri…

4 gânduri despre ”HOŢUL DE CĂRŢI – MARKUS ZUSAK (RECENZIE)

  1. Oana zice:

    Da, și pe mine… Ca poveste este minunată, filmul nu s-a comparat, deși a fost unul drăguț… Încă mă șochează răul pe care oamenii și-i fac unii altora… Dar mi-a plăcut cum e conturată Liesel și, bineînțeles, personajul narator…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.