GUSTAVE FLAUBERT: „DOAMNA BOVARY”



– Gustave Flaubert: Doamna Bovary (Madame Bovary) –


Unadintre capodoperele literaturii franceze, romanul „Doamna Bovary” a reușit, de-a lungul timpului, să ridice moralul atât de multor persoane care, otrăvite de mediul provincial în care trăiau, au dorit să lupte pentru un viitor mai bun, pentru împlinirea sufletească…
Am citit acest roman cu mult timp în urmă, când romanul era doar o obligație, una dintre lecturile obligatorii de la cursurile de literatură comparată și, mărturisesc, atunci nu mi-a plăcut la fel de tare ca acum… Poate că nu era momentul atunci, consider că poți înțelege o carte doar atunci când ai dispoziția necesară, când ai reușit să capeți anumite experiențe sau, pur și simplu, cartea te alege singură și te face să o îndrăgești, împreună cu toată lumea creată de ea, doar la un moment dat… Atunci, am condamnat-o pe Emma Bovary, mi s-a părut doar o femeie egoistă, care reușește să distrugă viețile tuturor celor din jurul ei, care o iubesc, doar de dragul propriilor plăceri și a unor idealuri preluate din romanele de dragoste pe care obișnuia să le citească. Mi se părea că încerca mai mult să se proiecteze într-o lume a imaginarului și uita să trăiască în lumea reală… Acum, însă, gândesc cu totul altfel. Emma sunt eu și atât de multe alte persoane idealiste… Mă identific cu acest personaj până la un punct, poate nu aș merge atât de departe ca ea pentru a îmi îndeplini visele, dar iubesc lumea cărților la fel ca ea și mi-ar plăcea să pot proiecta unele dintre lumile despre care trăiesc în viața de zi cu zi… Nu zic că Emma este chiar unul dintre acele personaje frumoase, cu calități extraordinare, pe care le întâlnim adesea în cărțile pe care le citim, ci unul dintre personajele cu bune și cu rele, în interiorul căreia se duc bătălii nebănuite de cei din jur, cu care nu ai cum să nu te identifici cel puțin un picuț…
                                                 
                                                ******

Romanul în sine este împărțit în trei părți distincte, fiecare dintre ele prezentând anumite etape din viața Emmei Bovary. Deși opera debutează cu descrierea primilor ani de școală ai lui Charles Bovary, un tânăr de la țară pe care ambițiile mamei îl văd mai sus decât este și care îl obligă, oarecum, să devină doctor, precum și primii săi ani de căsătorie cu o văduvă bogată,

„Doamna Bovary” este în totalitate cartea celei de a doua doamne Bovary, Emma, o tânără cu o educație aleasă (la o mănăstire), care iubea cititul cu pasiune, care își dorea o viață aleasă, dar a cărei condiție socială (orfană de mamă, crescută doar de un tată nu foarte bogat) nu îi permite toate acestea. Toate acestea nu o împiedică să viseze la o lume ideală, a unor oameni care luptă pentru dragoste, în care iubirea apare pe neașteptate, în care bărbații sunt galanți și luptă pentru dragostea domniței, acea iubire fulgerătoare întâlnită arareori în realitate:

„Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete și fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieții, o zdruncinătură din temelii, smulge tot ce-i voință ca pe niște frunze și duce în prăpastie inima întreagă.”
În momentul în care Charles Bovary, tânărul doctor din satul lor, Tostes, o curtează și apoi o cere în căsătorie, crede că a reușit să își îndeplinească acest vis. Ajunsă în casa soțului, la început totul pare minunat, însă ajunge să se plictisească de viața ei conjugală, în care nimic nu se întâmpla, în care totul era la fel, iar soțul părea să nu fie bun de nimic, neîncercând deloc să își depășească propria condiție socială și să asceadă la lumi mai înalte. Deși el o iubește, ea simte că nu poate face același lucru, se refugiază în cărți, în dragostea pentru cățelușa ei, pentru grădină, însă nu reușește să se regăsească pe sine, pe Emma de dinainte de căsătorie, nu reușește să își găsească mulțumirea sufletească, pentru ea, singură demnă pentru oricine:
„Înainte de căsătorie, credea că iubeşte; dar cum fericirea ce ar fi trebuit să rezulte din această dragoste nu venea, însemna că s-a înşelat, gândea ea. Şi Emma încerca să afle ce se înţelege exact în viaţă prin cuvintele fericire, pasiune sau beţia simţurilor, care îi păruseră atât de frumoase în cărţi.”

Din acest moment, încep căutările Emmei, dorințele ei de a fi undeva mai sus, precum și regretele ei că nu poate avea o viață mai plină de lux și de aventură. Balul de la Vaubyessard, unde se învârte pentru o noapte printre conți și viconți, o face să nu mai înțeleagă rostul ei în lume.

Aici a văzut lumea pe care ea nu o putea avea, dar pe care și-o dorea și, pentru toate acestea, dă vina pe Charles, pe soțul ei, pe care începe să îl deteste. Își pierde interesul pentru treburile casnice și pentru viața de zi cu zi, pentru soțul ei, fapt pentru vare Charles consideră că trebuie să facă ceva să o readucă la viață, să îi redea fericirea: se mută împreună la Yonville, un alt orășel provincial, dar mai apropiat de orașul Rouen, mai plin de strălucire. Aici, Emma o aduce pe lume pe fiica lor, Berthe, dar maternitatea nu o împlinește. Ea începe să își caute liniștea sufletească și împlinirea în brațele altor bărbați, precum Rodolphe Boulanger de la Huchette sau Leon Depuis, pe care, la început, pare să îi iubească, dar pe care, după un timp, încearcă să îi modeleze după propriile dorințe, să îi țină sub propriul papuc, să îi determine să îi pice la picioare… Constată că nu reușește să găsească acea dragoste dorită, face datorii exorbitante pe articole de gospodărie și îmbrăcăminte de lux, trăiește decepții care aproape o duc în punctul nebuniei, dar continuă să lupte cu toate puterile pentru visele ei… Chiar dacă greșește, chiar dacă nu reușește să ajungă în acele puncte dorite, tot o femeie puternică rămâne. Ea încearcă să evadeze dintr-o lume anostă, care nu o împlinește, și să se găsească/regăsească pe sine însăși…

******
Deși în majoritate romanul lui Flaubert este romanul Emmei, nu putem remarca și mica lume existentă în provincie, care, asemenea Emmei, încearcă să își găsească un loc în societate, are ambiții de mai bine și nu contenește să facă orice, indiferent dacă aceasta înseamnă să treacă peste alții, pentru a ajunge acolo unde își doresc. Aici, trăiește farmacistul Homais, care, deși nu are studii, știe pe cine să lingușească pentru a îi fi lui bine, negustorul Lheureux face bani de pe urma altora…

Doar Charles Bovary rămâne aproximativ constant pe tot parcursul romanului: el nu are vise de mărire, își practică meseria într-un mod modest, își iubește mult prea mult soția, pentru care ar face orice, și fiica, pe care o vrea undeva prea sus… Poate dacă încerca să fie mai apropiat de soția sa, poate dacă ea reușea să îl vadă altfel, destinul ei, al lui și al fiicei lor ar fi fost cu totul altul…

*****
  „Doamna Bovary” este un roman spectaculos, care te face să își pui întrebări, să încerci să te vezi pe tine așa cum ești. Deși pentru mulți descrierile excesive pot părea oarecum plictisitoare, mărturisesc că, pentru mine, nu au fost așa. Ele sunt cele care m-au introdus în lumea romanului, cele care te îndeamnă la visare, care se contopesc perfect cu sentimentele și idealurile mărețe ale Emmei Bovary… Singurul lucru pe care l-am regretat la finalul acestui roman a fost destinul Berthei Bovary, care, victimă a fatalității, ajunge să trăiască o viață mult prea tristă, toate din cauza acțiunilor adulților din jurul ei…


Citate:
• „Nu credea că lucrurile se pot întâmpla la fel în locuri diferite și, pentru că viața trăită până acum, fusese, în mare parte, rea, fără îndoială că acum avea în față ceva mai bun.”
• „(…) un bărbat e liber, el poate trăi pasiunile și străbate țările, poate trece peste obstacole, poate gusta cele mai îndepărtate bucurii. În schimb, unei femei i se pun tot felul de piedici. Inertă și inflexibilă în același timp, are împotriva ei slăbiciunile trupului și obligațiile legii. Voința ei, la fel ca voaleta pălăriilor prinsă cu o panglică, tremură la orice adiere,  există mereu o dorință care o atrage, mereu o regulă care o împiedică.”
• „Există suflete într-o veșnică tulburare. Rând pe rând au nevoie când de visare, când de cele mai curate pasiuni, cele mai aprige desfătări.”
• „Datoria înseamnă să trăiești ce e măreț, să iubești ce e frumos și să nu accepți toate convențiile sociale.”

• „În fața întinderii nesfârșite, iubirea ei creștea, se umplea de tumultul zgomotului vag care se înălța.”


7 gânduri despre ”GUSTAVE FLAUBERT: „DOAMNA BOVARY”

  1. Anonim zice:

    Am citit cartea dar nu pot spune ca „m-a prins, ce m-a prins în schimb este recenzia pe care tu ai facut-o cărții. Felicitări.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.