FATA PE CARE AI LĂSAT-O ÎN URMĂ (JERTFA IUBIRII) – JOJO MOYES

     Romanul „Fata pe care ai lăsat-o în urmă (Jertfa iubirii/The Girl You Left Behind)” de Jojo Moyesprezintă povestea de viață a două femei care trăiesc în epoci și locuri diferite, dar care sunt unite de același lucru: iubirea față de soț și puterea de a înfrunta chiar și cele mai mari încercări cu fruntea sus. Cartea împletește evenimente trecute, din timpul primului război mondial, din Franța ocupată de naziști, cu cele prezente, din Londra anului 2006, totul fiind descoperit bucată cu bucată pe tot parcursul operei. Ceea ce le unește pe cele două femei este un tablou, ajuns acum celebru și foarte scump: Fata pe care ai lăsat-o în urmă. Poveștile sunt deosebit de sensibile, arătându-ți până unde merge o persoană din dragoste pentru cel de lângă ea și cât de multe poate îndura pentru persoana iubită.

******

     Prima parte prezintă evenimente care se petrec în timpul Primului Război Mondial, în micul orășel francez, situat nu departe de Paris, St. Pérone, în anul 1916, când naziștii au ocupat Franța și își exercită cu brutalitate drepturile asupra localnicilor, impunându-le un regim deosebit de auster: nu au alimente suficiente, decât cele primite pe rație și cele câteva produse obținute din diverse surse, la sume exorbitante, dar nici acestea suficiente; femeile sunt nevoite să trăiască fără a ști nimic despre soții lor, să își crească propriii copii în lipsuri; nu au lemne de foc, nu au libertate, nu au demnitate. Aici, într-o piațetă, se află hotelul familiei Besette, odată celebru și impunător, Le Coq Rouge, acum doar o umbră a ceea ce a fost cândva. El este condus de cele două surori: Hélène și Sophie(reîntoarsă în localitatea părintească pentru a își ajuta sora odată cu începerea războiului). Amândouă nu mai știu nimic despre soții lor și se confruntă cu fricile de zi cu zi, de îngrijirea localului așa cum se poate în condițiile date, de cei doi copii ai lui Hélène și de fratele lor de doar 14 ani, Aurélien. Nu au ce mânca, nu au cu ce încălzi clădirea, dorm împreună de teamă să nu găsească dimineața copiii înghețați, se luptă să rămână pe o linie de plutire… Singurele date pe care le primesc despre soții lor sunt scrisorile ajunse cu greu la primar și veștile venite de pe front dintr-un ziar clandestin. Cu toate că viața este grea, Sophie încearcă să îi ajute pe toți cei din jur și să le insufle speranță și putere.

     Una dintre puținele amintiri ale lui Sophie despre soțul ei, pictorul Édouard Lefèvre, este un portret al ei însăși, pe care se încăpățânează să îl păstreze în salon, la vedere, în ciuda faptului că rechizițiile nemților puteau să o lase fără el. Acesta atrage atenția noului Kommandant german, Friedrich Hencken, un om cu care se poate vorbi despre artă cu ușurință, care pare un om de cuvânt. El își face un obicei ca, alături de oamenii săi, să cineze la hotel, fapt ce le aduce fetelor oprobriul localnicilor. Toate acestea, precum și un dans din Ajunul Crăciunului al lui Sophie cu Herr Kommandant îi determină pe oamenii din micul orășel să ajungă să o disprețuiască pe Sophie și să uite tot ceea ce aceasta a făcut pentru ei. Trecând peste vorbele oamenilor care o dor cumplit, înțelegând că oamenii sunt tare nerecunoscători și că uită repede binele făcut, Sophie ajunge să îi ceară comandantului să o ajute să își revadă soțul, oferindu-i la schimb tabloul care o înfățișa pe ea și care lui îi plăcea atât demult… Totuși, Komandantul își dorea mai mult decât atât, o relație cu tânăra femeie pe care o admira, dar faptul că aceasta nu e capabilă să i se dea în totalitate, cu trup și suflet, îl înfurie. A doua zi, Sophie este ridicată de către naziști, timp în care este trădată de toți cei dragi, inclusiv de fratele ei, care o consideră colaboraționistă și o huiduie… Singurul lucru care îi dă speranță este speranța că Herr Kommandant se va ține de cuvânt și va ajunge la soțul ei…

Oare va reuși Sophie să ajungă la soțul ei sau este doar una dintre femeile de care germanii și-au bătut joc? Unde o vor duce aceștia: la Édouard sau într-unul dintre teribilele lagăre?

******

     Partea a doua a romanului prezintă Londra anului 2006, unde văduva marelui arhitect David Halston, Olivia (Liz) Halston, încă îi păstrează amintirea soțului ei și la 4 ani după moartea subită a acestuia în urma unui infarct. Pare că viața a stat pentru ea, încă locuiește în casa perfectă locuită de el, Casa de Sticlă, iar Liv nu crede că va mai reuși vreodată să își reia viața normală. Parcă a devenit o umbră a celui mort. Aceasta până când în viața ei apare în mod întâmplător Paul McCafferty, de care ajunge să se îndrăgostească. Povestea lor de dragoste pare imposibilă în momentul în care meseria bărbatului intervine între cei doi: el este recuperator de opere de artă furate în timpul celor Două Războaie Mondiale, iar un tablou, dăruit ei de către David în timpul lunii lor de miere din Spania (Fata pe care ai lăsat-o în urmă) devine obiectul unei astfel de reclamații. Din acest moment, începe lupta pentru tablou, care pentru Liv are o puternică semnificație sentimentală, pur și simplu nu se poate despărți de el. Procesul îi aduce nenumărate greutăți: este nevoită să își vândă casa atât de dragă, nu poate fi cu persoana iubită, chiar și cei mai apropiați prieteni o părăsesc… urmând, parcă, același destin ca al lui Sophie din urmă cu un secol, când toți cei dragi au ajuns să nu o înțeleagă și să îi judece gesturile, ce lor le rămân neînțelese…

Oare va reuși Liv să păstreze tabloul și să îl recâștige pe Paul sau totul este deja pierdut? Ce s-a întâmplat cu Sophie, cum se împletesc viețile celor două femei aflate în timpuri și locuri diferite, dar unite de determinare, putere și de un tablou?

Vă invit să citiți romanul pentru a afla destinul celor două femei, care se desfășoară asemenea unui puzzle…

******

      Mi-a plăcut foarte tare povestea lui Sophie, determinarea și lupta ei, dorința de mai bine și speranța la un viitor, în ciuda destinului extraordinar de greu pe care îl întâmpină. L-am admirat și pe Herr Kommandant, care reușește să rămână om chiar și când se află printre inamici.

   De asemenea, mi-a plăcut faptul că întreaga acțiune te ține alert pe tot parcursul celor 400 și ceva de pagini, că nu ți se dezvăluie totul, ci stai cu sufletul la gură până la ultima pagină pentru a afla adevărul… iar finalul este surprinzător și pe măsura poveștii prezentate.

******

      Nu mi-a plăcut faptul că a fost schimbat titlul cărții, mi se pare că povestea se desfășoară în jurul tabloului, a Fetei pe care ai lăsat-o în urmă, iar jertfa iubirii nu există neapărat… Este mai mult o luptă pentru persoana iubită, o dragoste adevărată care trece peste orice, dar nu este neapărat ceva la care renunță cele două personaje în mod inconștient. Amândouă personajele feminine sunt femei puternice, face ceea ce doresc, nu se tem de oameni, deci nu au de ce să jertfească vreun lucru, fac doar ce le dictează inima.

     De asemenea, nu mi-a plăcut festa pe care Édith (fiica lui Lilliane, tânără ostracizată pentru că stătea în compania nemților, care, într-un final, se va dovedi cea care a riscat totul pentru a le aduce vești de pe front prin ziarul clandestin) i-a jucat-o lui Herr Kommandat. Mi se pare că pierderile pe care le-a suferit la o vârstă atât de fragedă au făcut-o să dorească să se răzbune, doar că a făcut-o pe cine nu trebuia. Nu a fost capabilă să înțeleagă exact circumstanțele și realitatea.