MARGARET MITCHELL: INSULA PIERDUTĂ

     Anul 1995 a fost unul al unei frumoase surprize editoriale: acesta este anul în care s-a descoperit o nouă operă a lui Margaret Mitchell, autoarea celebrului roman „Pe aripile vântului”. Scrisă pe două caiete de școală, cu mult înainte de opera care a făcut-o celebră, pe când scriitoarea avea doar 16 ani, a fost descoperită nuvela „Insula pierdută”, o scriere care arată talentul extraordinar al scriitoarei și lasă să se întrevadă forța creativă de mai târziu.
     Modul în care a fost descoperit manuscrisul este unul special, dezvăluind o anumită poveste existentă între Margaret și Henry Love Angel, vecinul ei veșnic îndrăgostit de ea, unul dintre cei 5 curtezani ai săi. De asemenea, nuvela dezvăluie și prietenia puternică existentă între Margaret și Courtney Ross, prietena ei cea mai bună, fapt pentru care personajul feminin principal împrumută numele acesteia.
֎֎֎
     „Insula pierdută”ne transpune în lumea orientală din timpul existenței misionarilor, când aceștia lăsau confortul propriilor case pentru a îi ajuta pe cei aflați în nevoie și pentru a îi educa. Un astfel de misionar este Courtney Ross, o americancă de doar 19 ani, micuță de înălțime – „mica doamnă” cum o numesc cei care o iubesc, dar cu o forță sufletească extraordinară, a cărei bunătate o determină să plece tocmai la Tropice, pe insula Laysen din arhipelagul Tonga, o insulă populată cu japonezi, chinezi, corcituri și foarte puțini albi… Bill Duncan, personajul narator al acestei povești, numește acest loc astfel:
„E iadul pe Pământ și japonezii aceia sunt niște diavoli.”
     Bill Duncan este cel care, ajuns la vârsta senectuții, rememorează acele zile zbuciumate din viața sa, pe când făcea comerț alături de căpitanul Jim Harrison, vânzând diverse lucruri pe insulele arhipelagului. Pentru el, acea perioadă a fost una marcantă, pentru că a întâlnit o iubire ce din start era imposibilă din cauza diferențelor sociale existente. El este secund pe vasul Calilan, intră întotdeauna în conflicte și cunoaște oamenii doar dintr-o privire. La un moment dat, pe vasul lor sosește Courtney Ross, pe care nimeni și nimic nu o împiedică să se oprească din ceea ce dorea să facă: să fie misionară într-o zonă sălbatică. Nici măcar rugămințile lui Douglas Steel, atletul care o urmează până la capătul lumii doar pentru a o convinge să îi fie soție, nu o determină să își schimbe gândul. Ea afirmă:
„Sunt misionară și am de gând să spăl mici japonezi murdari și să-i învăț să nu mai bage cuțitul în oameni.”
     Bill Duncan e irlandez, trecut prin viață, și înțelege că dragostea lui nu se va împlini vreodată, dar iubește să stea în preajma fetei, căreia îi promite ajutorul în orice situație și căreia îi apără onoarea atunci când îi aude pe ceilalți vorbind nu tocmai cuviincios despre ea. Însă, ceea ce îl sperie este faptul că Juan Mardo, un bărbat pe jumătate japonez, pe jumătate spaniol, o dorește pe Courtney, iar el știe că din partea acestuia nu poate exista niciun fel de respect față de o femeie. El spune:
„Trăiam de cinci ani în Orient și știam că pentru un japonez viața și onoarea unei femei nu valorează aproape nimic.”
֎֎֎
Oare ce se va întâmpla odată ajunși pe insulă? Va reuși Courtney să își ducă planul la bun sfârșit și să îi educe pe localnici? Va reuși Douglas să o convingă să se întoarcă în America? Cum se va rezolva conflictul existent cu Juan Mardo? Care este finalul acestei povești?
Vă invit să citiți această nuvelă, numai bună la ceas de seară.

6 gânduri despre ”MARGARET MITCHELL: INSULA PIERDUTĂ

  1. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    „Pe aripile vântului” este minunată, are poveste, are pagini de istorie, personaje puternice, povești de dragoste… „Insula pierdută” este o nuvelă, e scurtă, dar la fel de minunată. Îmi pare rău doar că Margaret Mitchell și-a ars restul operelor scrise, cred că ar fi fost toate minunate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.