JENNA EVANS WELCH: LOVE &GELATO. VACANȚĂ LA FLORENȚA

„O viață fără dragoste e ca un an fără vară.”

Îmi doream de foarte mult timp să citesc „Love & Gelato. Vacanță la Florența” de Jenna Evans Welch, pentru că titlul anunță o călătorie spre Toscana și spre Florența, locuri încărcate de istorie și de peisaje mirifice, pe care îmi doresc din tot sufletul să le vizitez cândva.

Romanul, deși young-fiction, m-a surprins în mod plăcut, printr-un fir narativ foarte bine conturat, cu o intrigă destul de bine dezvoltată, în ciuda faptului că este un roman pentru adolescenți.

În paginile „Love & Gelato. Vacanță la Florența” întâlnești o multitudine de sentimente și trăiri, îndemn la visare, povești de dragoste, umor și autoironie, întoarceri în trecut, la o Florența de demult, un pic de mister, descrieri pline de farmec, istorie și o întreagă paletă astronomică (gelato – înghețata specifică zonei, cornuri cu unt, prăjituri, pizza), care te face să îți imaginezi Italia și să te transpui în acele locuri.

Firul narativ, desfășurat la persoana întâi, din perspectiva tinerei, debutează cu o dramă: Carolina (Lina) Emerson află că mama sa, singurul părinte pe care l-a cunoscut vreodată, suferă de cancer în fază terminală, fapt care îi va schimba în totalitate viața. Ea însăși spune:

„Asta e ziua în care se va schimba totul (…) De acum înainte, nu va mai exista decât înainte și după ziua de astăzi.”

Ca un fel de pregătire sufletească pentru ceea ce va urma, mama sa, Hadley, un fotograf de succes, îi spune povești despre vremea când studia în Italia, istorisiri în care un nume tot apare repetat: cel al lui Howard Mercer, cu care se distrase cel mai mult. Mai târziu, după moartea mamei, bunica îi va spune că el este, de fapt, tatăl ei…

Deși cei mai mulți merg în Italia pentru love & gelato, pentru istoria sa bogată, dar și pentru distracție, în cazul Linei, lucrurile sunt diferite: ea este obligată să meargă, în parte, pentru că nu are un alt loc al ei (bunicii, mult prea în vârstă, vor să se retragă la un azil), dar, mai ales, pentru că i-a promis mamei pe patul de moarte.

        Pentru ea, Italia nu este ceva fascinant și nici acel loc pe care și l-ar fi dorit să îl vadă cu tot dinandinsul. Ea simte un dor imens de părintele pierdut și, în ciuda faptului că toți îi spuneau că durerea se va estompa cu timpul, Lina simte că se scufundă într-un ocean al suferinței, care o lovește în cele mai nepotrivite momente și care nu trece, oricât și-ar dori și oricâtă dragoste ar fi primit de la cei din jur:

     „O secundă, mi-a trecut prin cap să îi spun că e ca și cum ai fi o insulă – că puteam să fiu într-o cameră plină cu oameni și tot singură să mă simt, ca un ocean de durere, care se izbea de mine din fiecare parte.”

        În Italia, îl întâlnește pe cel care se presupune că i-ar fi tată: Howard, un bărbat înalt și blond, care trăiește într-un cimitir al eroilor căzuți în cel de Al Doilea Război Mondial. Mi-a plăcut modul în care se construiește relația dintre cei doi: deși, la început, lucrurile se desfășoară în mod stângaci, Howard are capacitatea de a suplini lipsa de afectivitate a Linei și de a o face să se simtă dorită și că are un loc al ei acolo, indiferent de ceea ce va alege să facă, loc în care va fi mereu protejată.

        Tot aici, primește din partea Soniei, o altă angajată de la cimitir, un jurnal scris de mama sa în perioada de studenției, când a petrecut timpul în Florența. Lina prelungește destul de mult citirea acestuia, în parte, pentru că simte că lucrurile pe care le conține sunt mult prea importante, fapt care îi va schimba din nou perspectiva asupra propriei vieți, iar ea nu mai dorește schimbări, ci stabilitate. Prin intermediul jurnalului, se transpune în lumea mamei ei și descoperă o altă față a mamei ei, care nu mai este adultul sigur pe el, fotograf de succes, ci o tânără plină de speranțe, temeri și iubire. De acum, planul narativ se împarte în două: o parte a prezentului, a poveștii Linei, și una trecută, a lui Hadley. Poveștile celor două se împletesc prin prisma asemănării poveștilor, este un fel de privit în oglindă, Lina de acum recunoscându-se și chiar devenind aceeași cu Hadley de atunci. Mama ei avusese o poveste de dragoste în Florența, cu un anume X, profesor al său, pe care Lina l-a ascoiat cu Howard, deși, anumite lucruri nu se potriveau: acest X i-a adus o fericire enormă mamei sale, dar și nenumărate decepții. Ea scrie în jurnal:

     „Florența e locul perfect în care să te îndrăgostești, ceea ce înseamnă că este locul cel mai nefericit în care să fii distrus din dragoste.”

        Tot prin intermediul jurnalului, Lina este inițiată în istoria și arhitectura orașului, pe care îl descoperă întâi prin ochii mamei, apoi prin propriile explorări, pe care le face alături de prietenul pe care și-l face aici, Lorenzo (Ren) Ferrara. Cei doi petrec foarte mult timp împreună, iar Ren îi este alături în orice moment, este acel umăr pe care poate plânge… În urma citirii jurnalului, Lina și Ren pornesc în căutarea adevărului și a tatălui fetei, în ceea ce se va dovedi a fi aventura ei.

Oare cine este acel X misterios? Cine este adeăvăratul tată al Linei? De ce a fugit mama sa din Italia, fără ca măcar să mai privească înapoi și fără a îi spune vreodată fetei sale adevărul? Ce va alege Lina: se va întoarce în casa prietenei sale din SUA sau va alege Italia?

        Un roman relaxant, care invită la visare și la vacanță, numai bun pentru o seară geroasă de iarnă, când îl citești lângă un foc prietenos… 

Mai jos, veți găsi două descrieri din roman care mie mi-au plăcut foarte mult: cea a lui Ponte Vecchio și cea a Florenței:

 

Minunatul oraș Florența