CUM FACEM SĂ CITIM MAI MULT


Mihai Eminescu spunea: „Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imaginaţii.” Într-adevăr, cărțile au darul de a mă purta întotdeauna prin noi lumi, de a mă face să privesc lumea din noi și noi perspective, de a îmi pune întrebări, de a vrea mai mult. Citesc de când am reușit să deslușesc primele cuvinte într-un Abecedar și, de atunci, nimeni nu m-a mai putut ori. Cum ar putea, când datorită cărților reușeam să călătoresc atât demult, să fac lucruri deosebite alături de personajele mele preferate?! Într-adevăr: „Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viaţa ta.. către o lume cu totul nouă, o nouă perspectivă. O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten.” (Dave Kellett)
Însă, de când am crescut, nu știu unde tot fuge timpul acesta de mine. Mi se pare că s-a condensat atât de tare, încât s-a făcut mic, mic și nu îmi permite să citesc atât de mult pe cât mi-aș dori să o fac. În ultimul timp, am ajuns să apelez la diferite timpuri, pentru a putea împăca toate activitățile pe care trebuie să le duc la îndeplinire și am să împărtășesc cu voi ce anume mă ajută să reușesc să citesc un pic mai mult:
● obișnuiesc să iau oriunde cu mine o carte în geantă. Aleg acele cărți mai mititele, care pot încăpea cu ușurință în geantă și pe care le pot căra după mine oriunde. Astfel, cum prind un moment liber, deschid și citesc.
●am început să citesc în paralel. Da, știu, unii ar spune că aceasta înseamnă sabotare, că îmi stric singură plăcerea, însă, ce să fac, am prea multe cărți pe care îmi doresc în mod necesar să le citesc și timp prea puțin la dispoziție. De regulă, este vorba de o carte în format electronic și de o carte fizică. Cel mai mult, citeam câte 3, 4 cărți, asta prin facultate, când erai musai. Acum, parcă nu îmi mai iese, cred că am mai îmbătrânit puțintel… Două sunt suficiente.
●îmi impun un anumit număr de pagini de citit în ziua respectivă. Știu că pare ceva inutil, însă am zile când sunt extrem de obosită, iar atunci când privesc în agendă că nu am citit mai nimic, parcă mă motivează mai tare și resimt gustul cititului chiar și după o zi lungă și obositoare.
● de regulă, am o rutină de citit. Când lucram în școală, mă trezeam cu o oră mai devreme și citeam în timp ce îmi beam cafeaua. Acum, citesc mai mult seara, când mă cufund în fotoliul preferat și încep să mă cufund în lumea literaturii.
Acestea sunt câteva din lucrurile care pe mine mă ajută să citesc mai mult. Care sunt trucurile voastre? Ce anume vă determină să citiți mai mult?

4 gânduri despre ”CUM FACEM SĂ CITIM MAI MULT

  1. Eva Ancuta Hamza zice:

    Si eu obisnuiesc sa iau o carte cu mine daca merg undeva unde stiu ca voi sta mai mult, ca de exemplu la medic sau cu microbuzul pana la mama. In rest, citesc doar seara, cat apuc – uneori mai mult, alteori foarte putin.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.