J. K. ROWLING: HARRY POTTER ȘI POCALUL DE FOC (#4)


Defiecare dată când am nevoie de puţină magie în viaţa mea, de credinţa că orice s-ar întâmpla, lucrurile vor avea un final mai bun, de forţa de a depăşi orice şi de încredere în sine, mă întorc spre seria „Harry Potter”. Întotdeauna are darul de a mă face să evadez din cotidian şi de a mă afunda atât de tare în lumea magică a scriitoarei J. K. Rowling, încât orice eveniment prezent rămâne suspendat undeva acolo, fără putinţa de a mă deconcentra. Nu dau niciodată greş…
I-a venit din nou rândul celui de al patrulea volum al seriei – „Harry Potter şi Pocalul de Foc”, un roman mult mai amplu faţă de celelalte trei, atât ca întindere, cât şi ca forţă a sentimentelor şi emoţiilor pe care le pune în scenă… Deşi pare în aparenţă un roman lipsit de foarte multe evenimente negative, în care elevii se pot concentra doar la lecţii şi la cunoaşterea altor vrăjitori, se va dovedi, în final, că aparenţele pot fi înşelătoare şi că totul nu era decât liniştea dinaintea furtunii…
Volumul patru al seriei are de toate: o acţiune densă, schimbări de identintate, câteva poveşti cu iz romanitc, trăiri intense, competiţii, noi şi vechi prieteni, dezvăluiri de secrete, ingredientele ideale pentru un roman de succes, pe care cu greu îl poţi lăsa deoparte…
🏺🎩🏺
„Harry Potter şi Pocalul de Foc” debutează cu o scenă care pune pe jar cititorul, fapt care îl determină să rămână cu simţurile treze până la final, să aibă acel presentiment care nu te lasă să fii simţi acea linişte perfectă: Harry are un vis, ai cărui protagonişti sunt Peter Pettigrew, mereu serviabil, şi pe lordul Voldemort (Cap-de-Mort, Lordul Întunericului), duşmanul lui declarat, încă dinainte de a avea primele amintiri. Deşi Voldemort nu are un trup, aceasta nu îl împiedică să facă tot felul de comploturi şi să îi determine pe ceilalţi să i se supună în totalitate. El spune că a trebuit să o ucidă pe vrăjitoarea Bertha Jerkins, una dintre tinerele care lucra la Ministerul Magiei, dar a mărturisit că aceasta este doar o picătură din planul său: acela de a îl captura şi ucide pe Harry Potter, cel faţă de care simte o ură pregnantă. Harry nu poate controla nimic din toate acestea, dar ştie că îl doare foarte tare cicatricea, deşi nu se află în faţa Lordului Întunericului. Pentru că nu vrea să îi mai îngrijoreze pe prietenii să, Ron şi Hermione, şi pentru că este încă în vacanţă, în casa familiei Dursley, care nu îl poate ajuta în niciun fel, din moment ce pentru aceasta nu există niciun fel de lume a magiei, nimic în afară de ceea ce pot percepe ei înşişi, într-un impuls de moment, Harry îi scrie naşului său, Sirus Black (fugarul urmărit de Minister), simţind că acesta este singurul care l-ar putea ajuta ţi înţelege… Va regreta mai târziu această decizie, mai ales pentru că nimic altceva extraordinar nu se mai petrece şi totul pare normal, iar scrisoarea lui Harry îl determină pe naşul său să se reîntoarcă în ţară, fapt care l-ar putea pune în pericol… Vom observa această loialitate a lui Harry faţă de Sirus pe tot parcursul romanului, precum şi faptul că îi pune pe prietenii săi mai presus de sine şi de dorinţele sale, ceea ce arată o oarecare maturitate a acestuia.
🏺🎩🏺
Firul narativ urmează un curs firesc: Harry ajunge în casa familiei Weasley, unde îi regăseşte pe cei mai buni prieteni ai săi, Ron şi Hermione, dar şi un Percy Weasley acum angajat al Ministerului Magiei, mergând pe urmele tatălui său. Harry îi cunoaşte şi pe ceilalţi doi fraţi ai lui Ron, absenţi fizic în celelalte trei romane: Charlie şi Bill. Totul pare a fi normal, toţi aşteaptă cu nerăbdare Cupa Mondială de Vâjhaţ, care este un eveniment extraordinar pentru Harry, cel care practică acest sport, dar şi pentru Ron, care are ocazia de a îl vedea pe jucătorul său preferat, bulgarul Victor Krum. Deşi Cupa s-a desfăşurat normal, finalul acesteia naşte nenumărate întrebări: la final, deasupra locului unde se aflau atâţia vrăjitori şi mulţi angajaţi ai Ministerului Magiei, apare Semnul Întunecat, cel care era semnul distinctiv al Lordului Întunericului. Nimeni nu îşi poate explica acest lucru, mai ales că Voldemort este normal un capitol încheiat, rămas în cărţile de istorie vrăjitoreşti. Pentru cei mai mulţi, acesta nu înseamnă nimic, însă, pentru cei mai vigilenţi, acesta este o dovadă că Lordul Întunericului este în apropiere şi începe să dea dovadă de forţe proaspete şi mult mai puternice.
🏺🎩🏺
Întorşi la Hogwarts, locul în care Harry Potter se simte mult mai mult acasă decât în locuinţa familiei Dursley, totul pare dat uitării. Cupa de Vâjhaţ nu va avea loc în acel an, însă aceasta este înlocuită de un eveniment mult mai măreţ, menit să aducă înţelegere şi uniune între vrăjitorii aflaţi în diverse locuri ale lumii: Turinirul celor trei vrăjitori, eveniment care nu mai avusese loc de foarte mult timp. Este un eveniment organizat la iniţiativa lui Albus Dumbledore, care pare a avea o previziune despre viitor şi pare a şti mult mai multe şi a înţelege lucrurile per ansablu, văzând dincolo de aparenţe. Astfel, la Hogwarts îşi fac apariţia elevii de la Beauxbatons  şi Drumstrang, printre cei prezenţi fiind şi Victor Krum.
 Cel care va alege participanţii la Turnir este Pocalul de Foc… La acesta pot participa doar elevii din anii VI şi VII de studiu, însă, spre surpriza tuturor, deşi nu s-a înscris, Harry este cel de al patrulea concurent ales… Cum nu are vârsta necesară, este clar că o anumită persoană îi doreşte răul…
🏺🎩🏺
Mai multe nu vă voi spune… va trebui să descoperiţi singuri toate noile aventuri prin care trec eroii favoriţi. Veţi avea parte de baluri, primii fiori ai dragostei, dar şi ai geloziei, înfruntări cu dragoni şi sirene, lupte pentru supravieţuire, dezvăluiri de secrete cu privire la genealogia unora dintre personaje, dar şi despre trecutul acestora, poate un pic de corupţie în cadrul Ministerului Magiei, o oarecare urmă de presă de scandal şi de paparazzi în lumea vrăjitorească… şi, cu siguranţă, multă, multă magie…
🏺🎩🏺
Citate:
🐉 „Este ciudat, dar când ţi-e teamă de ceva şi ai face orice ca să încetineşti mersul timpului, acesta are prostul obicei de a se scurge şi mai repede.”
🐉 „Dacă vrei să vezi cum e un om, uită-te bine la cum îşi tratează subordonaţii, nu egalii…”
🐉 „Atenuarea durerii pentru o vreme o face mult mai rea când reizbucneşte în cele din urmă.”

2 gânduri despre ”J. K. ROWLING: HARRY POTTER ȘI POCALUL DE FOC (#4)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.