PIERDEREA CALITĂȚII DE OAMENI


Oameni suntem toţi, OM însă numai din când în când câte unul.
Înultimul timp, mă uit în jur şi nu sunt foarte sigură că mă regăsesc în tot acest haos numit lumea contemporană. Nu ştiu, parcă s-au pierdut undeva pe drum oamenii de calitate, prietenii adevăraţi, gata să îţi fie alături la fel cum şi tu le-ai fost mai înainte. Ne transformăm într-o lume rece, în care sentimentele sunt îngheţate, în care valorile nu ne mai fac cinste, în care tehnologia a înlocuit sentimente, emoţii, trăiri…
Văd în jurul meu mai multe măşti decât oameni, multe măşti şi prea puţine fiinţe umane cărora să le pot oferi crâmpeie din sufletul meu. Sunt mulţi cei care, în aparenţă, par a fi acei oameni de încredere, cu care să poţi construi lumi, să poţi sădi prietenii şi să clădeşti poduri trainice peste ape tulburi. Însă, într-un final, se dovedesc a fi doar simple pale de vânt, care vin, stau un pic, apoi îşi continuă drumul spre alte zări… singuri, fără tine, fără părticele din sufletul tău…
Nu mai poţi avea încredere decât în foarte puţini, nu mai poţi să ai baza decât în foarte puţini. Nu ştiu, uneori simt nevoia de a mă închide într-un  con de umbră undeva, în castelul sufletului meu, să fiu doar eu cu mine, cu visele mele, cu speranţele mele… Cei mai mulţi nu fac decât să te dezamăgească, să te facă să plângi… Te folosesc atunci când au nevoie, după care te aruncă, la fel cum o fac cu o hârtie care nu le mai foloseşte… Sunt doar lecţii pe care ar fi trebuit să învăţ până acum să le primesc, după care să merg mai departe… Să iau totul aşa cum este, aşa cum vine…
Însă nu sunt foarte sigură că pot, că sunt capabilă să fiu astfel. Obişnuiesc să pun suflet în tot ceea ce fac, nu ştiu altfel.. Cred că este o provocare pentru fiecare dintre noi ca într-o lume a tehnologiei, a materialismului, a dezumanizării, să avem capacitatea de a rămâne oameni, de a iubi, de a încerca să schimbăm totul cu bunătatea noastră. Avem nevoie de oameni, de acei oameni de calitate…
Las ca încheiere nişte versuri care mie mi-au plăcut extrem de tare:
La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.
(Dumitru Delcă)

11 gânduri despre ”PIERDEREA CALITĂȚII DE OAMENI

  1. Theodora Anghel zice:

    Se întâmplă, de multe ori, să ajung și eu la concluzia ta. Și, uneori, am dreptate, alteori nu. Unii chiar sunt nepăsători și nesimțiți, iar alții, pur și simplu, sunt prinși în tumultul propriei vieți și uită de un prieten sau altul. NU exclud prima categorie, dar în cazul celei de-a doua, nu e răutate, ci viața din ziua de azi.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    Este adevărat, sunt mulți care trec prin situații destul de urâte, acolo pot să înțeleg și uneori regret pentru că sunt impulsivă și m-am grăbit prea repede să judec în loc să încerc să înțeleg. Încerc să fac diferența între cele două categorii și să găsesc scuze acolo unde este posibil… Nu mereu este posibil, dar încerc, pentru că știu că și eu sunt prea repezită uneori.

    Apreciază

  3. anasylvi zice:

    Cred ca ar trebui sa fim mai independenti, mai putin anxiosi legat de ceea ce fac altii, ce cred altii, daca sunt sau nu de acord cu noi, daca ne aproba sau nu. Noi trebuie sa continuam sa ne imbunatatim pe noi insine, sa facem cu pasiune ce ne place si sa ne bucuram de momentele in care simtim o comuniune cu alt suflet.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Laura Apetroaie zice:

    Multă lume, puțini oameni..
    Dureros este că ne învârtim într-un cerc vicios, că primim lecțiile, dar nu învățăm niciodată nimic. Mereu întoarcem obrajii, permitem să fim loviți. Și tot noi suntem vinovați, tot noi suntem răi, tot noi…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.