LISA KLEYPAS: STRADA IUBIRII


LisaKleypas este una dintre scriitoarele care nu mă dezamăgeşte niciodată. Are un stil literar unic, care împleteşte secvenţele narative cu un lirism în stare să atingă sufletul şi să te facă să tresari de bucurie la fiecare nou cuvânt pe care îl citeşti; are acea magie a cuvântului care te alină…

Citind „Strada iubirii”, cel de al doilea volum din seria „Friday Harbor”, am râs şi am plâns deopotrivă, mi-am pus întrebări şi am ajuns să mă analizez până în străfundurile fiinţei mele şi aceasta deoarece romanul te învaţă să priveşti altfel viaţa, să înţelegi că tot ceea ce e al tău, tot ceea ce trebuie să se întâmple, este pus deoparte pentru tine. De asemenea, el ne arată faptul că până şi cel mai mare rău se poate transforma într-o binecuvântare dacă ai puterea de a privi mai departe de momentul prezent şi de a îţi înfrunta chiar şi cea mai mare temere.
❀ღ❀
Romanul Lisei Kleypas debutează cu prezentarea familiei Marinn, care este o familie obişnuită, având două fiice, Lucy şi Alice, fără a ieşi cu nimic din tiparele unei familii fericite. Totul se schimbă în momentul în care Alice face meningită, iar părinţii sunt oarecum depăşiţi de situaţie, fapt pentru care ajung să o răsfeţe în mod excesiv pe fata lor mai mică, să îi permită orice, chiar dacă acest lucru era în detrimentul fiicei mai mari. Pentru Lucy, boala lui Alice a schimbat totul, aducând un anumit dezechilibru în familia ei şi răpindu-i copilăria. În timp ce Alice primeşte tot ceea ce doreşte, crescând cu ideea că totul i se cuvine, Lucy trebuie să fie mereu răbdătoare, mereu în umbra ei, chiar şi atunci când boala nu mai reprezintă un pericol pentru sora ei mai mică. Din această cauză, Lucy ajunge să îşi găsească un refugiu în sticlă, acele mici bucăţi minuscule capabile să răspândească atâta lumină şi căldură, atât de multe culori aducătoare de alinare… La toate acestea, se va adăuga şi un strop de magie, care se năştea de fiecare dată când fata era străbătută de emoţii puternice: în acele momente, sticla din mâna ei lua diferite forme, fie ele licurici, fluturi sau chiar lileci. Este vorba de acea magie în stare pură, care îi dă puterea de a merge mai departe, de a lupta pentru visele ei şi de a fi independentă; acest dar este forţa ei, pe care o regăseşte pe tot parcursul vieţii, dar mai ales în clipele de restrişte.
❀ღ❀
Peste ani, Lucy Marinn devine sticlar, iar mâinile ei produc tot felul de minunăţii, apreciate de o lume întreagă. Tot ceea ce îşi doreşte este „o iubire în care te puteai pierde, pentru care puteai să renunţi la tot”. Pare a găsi aceasta în persoana lui Kevin Pearson, un tânăr alături de care locuieşte deja de doi ani, pe insula Friday. Însă, ceea ce părea a fi poveste de vis a unei vieţi fericite se va transforma într-o clipă în cel mai mare coşmar al său: Kevin o anunţă că nu mai poate trăi alături de ea, că se simte îngrădit şi, lucrurl cel mai greu dintre toate, va aduce pe altcineva în casa lor, pe nimeni alta decât pe sora ei mai mică, Alice…
Nu ştiu voi cum aţi reacţiona la o asemenea veste, dar, deşi este rănită până în străfundurile sufletului său de două dintre cele mai iubite persoane, Lucy alege să îşi caute refugiul în casa prietenelor sale, Justine şi Zoe, la fel şi în munca sa, pentru a sta cât mai departe de nişte evenimente care o depăşesc din punct de evedere emoţional. Tot aceasta este perioada când îl întâlneşte pe Sam Nolan, un bărbat chipeş, dar care îi spune încă de la început că nu doreşte să se implice prea mult într-o relaţie.
La fel ca Lucy, şi Sam are în spate o copilărie nu tocmai fericită: părinţii săi fuseseră alcoolici, ruşinea întregii insule, fapt care i-a făcut pe cei trei fraţi (Mark, Sam şi Alex) să se teamă de o oarecare apropiere emoţională; se tem să se implice prea mult şi să se lase pradă dragostei…
❀ღ❀
Însă, în momentul în care Kevin şi Alice doresc să se căsătorească, pentru a nu suporta reproşurile părinţilor celor două fete, Kevin îl roagă pe Sam, pe care îl ştia încă din copilărie, să aibă o relaţie cu Lucy, pentru ca ea să treacă mai repede peste durerea provocată de pierderea suferită. Acest fapt şi un accident care o lasă pe Lucy fără posibilitatea de a merge o perioadă îi aduc pe cei doi la un loc, pe strada Rainshadow, locul unde Sam are o podgorie extrem de dragă lui… Cei doi încearcă din răsputeri să nu se implice din punct de vedere emoţional, mai ales că Lucy se teme să se mai implice într-o relaţie, considerând că alegerile ei în materie de bărbţi sunt extrem de proaste, iar Sam se teme de o implicare prea mare… Dacă reuşesc sau nu să stea departe unul de altul şi cum anume vor evolua lucrurile pentru cei doi vă invit să aflaţi citind acest roman minunat.
Mie mi-a plăcut extrem de tare, are romantism, un pic de mister, viaţa aceea tihnită de pe o insulă, care te îndeamnă la visare… ingredientele perfecte pentru o lectură minunată.
❀ღ❀
Citate:
„(…) distanţa dintre normal şi extraordinar nu este mai mare decât un pas, decât o răsuflare sau decât o bătaie de inimă.”

„Lucy visa despre obiecte făcute de ea din sticlă. În vis, vedea o lumină strălucitoare care se reflecta prin ferestre de culoarea bomboanelor şi sticla care aluneca şi se curba ca o creatură subacvatică.”

„Un copil te schimbă fără să-ţi dai seama. Îţi schimbă obiceiurile şi părerile. Schimbă lucrurile din cauza cărora te îngrijorezi şi te face să iei decizii necugetate, ca, de pildă, să adopţi un buldog urât pe care nu-l vrea nimeni altcineva, fiindăc are o eczemă şi probleme la şold.”

„(…) ruşinea apărea adesea atunci când erai înşelat. Chiar dacă nu ţi se părea cinstit, nu aveai cum să nu te gândeşti că tu eşti de vină, că, poate, îţi lipseşte ceva.”

„(…) uneori, trebuia să-ţi asumi riscul de-a pierde. Pentru că altfel ai fi fost bântuit de ceea ce nu ai făcut, de cărările pe care nu ai mers, de lucrurile pe care nu le-ai încercat.”

 Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de către Editura Miron, căreia îi mulţumesc. Puteţi achiziţiona romanul de aici.

2 gânduri despre ”LISA KLEYPAS: STRADA IUBIRII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.