CĂRȚI NOI DE LA EDITURA MIRON

     Săptămâna mea a început cum nu se poate mai frumos, cu un mare zâmbet pe faţă, iar „vinovaţi” de acest lucru se fac cei de la Editura Miron, care mi-au trimis aceste minunăţii de cărţi, pe care le doream de foarte mult timp.

       E cel mai bun mod de a începe o nouă săptămână, mai ales că se anunţă caniculă, iar cărţile primite au darul de a te face să evadezi din cotidian şi de a călători prin lumi atât de diverse, în care la loc de cinste se află dragostea, pasiunea şi aventura, încât nu ai cum să nu le iubeşti.
       Îmi este întotdeauna extrem de greu să aleg din lista de cărţi propuse, însă întotdeauna sar prin casă de bucurie atunci când noii mei prieteni ajung la mine.
         Am primit cel de al doilea volum din „Pasiunea unei femei” de Virginia Henley(despre primul volum v-am vorbit aici) şi abia aştept să văd cum anume continuă aventura lui Bess Hardwick, una dintre personalităţile istorice cu o forţă revelatoare, un exemplu demn de urmat pentru orice femeie modernă, unul dintre acele personaje care mie îmi plac enorm de tare. Abia aştept să mă transpun din nou în Anglia elisabetană, la Curtea Regală cea plină de intrigi şi să redescopăr acea poveşti pline de pasiune şi de erotism, toate împletite cu pagini întregi din istorie. 
        Tot de la Virginia Henley am primit un roman despre care am tot auzit pe la bloggeri şi cu privire la care sunt extrem de curioasă: „Corbul şi trandafirul”. Este, de asemenea, o ficţiune istorică, iar eu ador astfel de poveşti. Paşii ne vor fi purtaţi tot prin perioada Angliei crinolinelor, de data aceasta la curtea regelui Edward al IV-lea, când soarta femeilor era pecetluită de mică, ele fiind promise spre căsătorie anumitor cavaleri de la Curtea Regală, fapt pentru care multe femei îşi riscau viaţa, implicându-se în relaţii de iubire interzise.
        Despre Lisa Kleypas, v-am tot spus că este una dintre autoarele mele preferate, iar cu „Golful dragostei” am completat seria „Friday Harbor” (despre volumul doi v-am vorbit aici). Se pot citi şi ca poveşti separate, iar eu iubesc magia pe care o aduc… De această dată, este povestea lui Justine Hofmman, proprietarea unui hotel mic din Friday Harbor, cu o copilărie nu tocmai fericită. Din această cauză, îi lipseşte afectivitatea, iubirea, iar momentul în care îl întâlneşte pe Jason o face să se dezlănţuie. Însă, ceea ce nu ştie, este faptul că bărbatul are o serie de secrete…
       Mulţumesc Editura Miron pentru cadoul minunat! Voi reveni cu impresii de lectură pe măsură ce ajung să le citesc…

2 gânduri despre ”CĂRȚI NOI DE LA EDITURA MIRON

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.