MARTHA HALL KELLY: CÂND ÎNFLOREȘTE LILIACUL


„Nimeni din vagonul ăla nu plângea. Eram în general tăcute, căci ruşinea a tot ceea ce se întâmpla ne apăsa prea tare ca să o putem îndura”
Martha Hall Kelly

   Tulburare?Revoltă? Tristeţe fără margini? Niciodată nu ştiu cum anume ar trebui să reacţionez în momentul în care prin faţa ochilor, dintre rândurile paginilor unei cărţi, mi se revelează adevăruri istorice extrem de crude, care au distrus mii de vieţi. Încă îmi este imposibil să înţeleg, indiferent de steagul sub care se petrec acele evenimente sau de intenţiile care au stat în spatele lor, cum de pot alţi oameni să desconsidere şi să suprime fiinţa umană, până într-acolo încât să fie considerată net inferioară altora. Dacă strigătele ar ajuta la ceva, aş urla din toţi rărunchii pentru ca oamenii să nu uite să fie oameni, pentru ca astfel de chestiuni greu de acceptat să nu mai aibă loc.

     „Când înfloreşte liliacul” de Martha Hall Kelly este unul dintre acele romane care se citeşte cu sufletul, iar nu cu mintea, un roman despre viaţă, curaj şi laşitate deopotrivă, despre femei puternice şi oameni cruzi, atât de înrăiţi încât distrugerea altora nu li se mai pare ceva atât de teribil, de barbar, ci o normalitate.
Romanul de debut al autoarei este inspirat din fapte reale, personajele prezente în carte au existat în realitate în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele cu numele lor adevărat, altele cu pseudonime, ceea ce face acţiunea să capete o notă mult mai personală, mult mai dramatică. Oricum, povestea lor este povestea multor alte persoane care au trăit acele timpuri tulburi, este povestea miilor de deportaţi politic, găsiţi vinovaţi de crime de război închipuite, este poveste lor, a supravieţuitorilor lagărelor de concentrare din perioada nazistă, este povestea celor care au reuşit să îşi ducă viaţa mai departe după ce o întreagă lume a asistat neputincioasă la drama lor, la nedreptatea care li s-a făcut lor doar pentru că aparţineau unei anumite naţii sau pentru că aveau o anumită religie. Este istoria celor pe care Hitler îi voia distruşi, evaporaţi din lumea aceasta doar pentru simplul fapt că nu se încadrau în nişte tipare impuse de el şi de cei asemenea lui, care se considerau o altă rasă, una superioară şi imposibil de atins. Este istoria acelei dorinţe nebune de epurare etnică, un fapt istoric ce a produs atât de multă durere, care a distrus atâtea familii, care a condus la pierderea mamelor, a soţiilor, a fiicelor, a părinţilor… Este povestea lor, a celor care atunci nu se puteau apăra, dar pe care noi astăzi suntem datori să o ducem mai departe, pentru ca astfel de lucruri teribile să nu mai aibă loc, pentru a trezi conştiinţe şi pentru a spera că, indiferent de ceea ce se întâmplă în acest vast Univers, suntem oameni care iubim alţi oameni, că putem pune umărul pentru ca sentimentul de umanitate să nu piară, pentru ca sentimentele de singurătate, de neputinţă cruntă, de pierdere să nu mai apară…
🌾🍃🌾
     Martha Hall Kelly aduce în discuţie destinele a trei femei, din rase şi locuri diferite, dar unite de evenimente crunte, care nu mai lasă loc de întoarcere: Caroline Ferriday, Kasia Kuzmerck şi Herta Oberheuser. Autoarea le urmăreşte parcursul începând cu debutul celui de Al Doilea Război Mondial din anul 1939 şi continuând până dincolo de acesta, în anul 1959. Ceea ce mi-a plăcut cel mai tare este faptul că aceste trei perspective narative ne oferă trei unghiuri diferite, trei puncte de vedere care ne oferă posibilitatea de a pune lucrurile cap la cap şi de a vedea evenimentele per ansamblu:
     ✨ Caroline este newyorkeză, lucrează pentru Consulatul Francez din Statele Unite şi este revoltată de cruzimea oamenilor, fapt care o îndeamnă să lupte pentru dreptate şi pentru toate acele suflete nevinovate de copii rămaşi orfani şi de femei schingiuite pe viaţă (trupeşte şi/sau sufleteşte), care nu se lasă dărâmată de nimic şi care face ca lucrurile să se mişte, să intre pe un făgaş normal, acela al umanitarismului şi al întrajutorării aproapelui. Ea este cea care nu lasă ca lucrurile să dispară, ca evenimentele pline de cruzime să se evapore în neant;
      
     ✨ Kasia este poloneză, doar o adolescentă în momentul izbucnirii războiului, dar care, în loc să viseze doar la iubiri şi la sărutări furate, ajunge în mişcare de Rezistenţă, încercând să nu lase valorile ţării ei, Polonia, să se piardă. Tot ea este cea care, în momentul deportării într-un lagăr de concentrare german alături de mama, sora şi prietenele ei luptă cu înfrigurare pentru ca ele să se întoarcă din nou acasă;
      ✨ Herta este personajul care m-a bucurat că există în această carte, pentru că, de regulă, avem doar punctul de vedere al celor vitregiţi de soartă, iar nu cel al călăilor acestora. Herta este doctoriţa morţii, este cea care ajunge să creadă că anumite experimente sunt în regulă, chiar dacă provoacă moarte şi suferinţă altora, atât timp cât alte vieţi pot fi salvate.
🌾🍃🌾 
     „Când înfloreşte liliacul” este o poveste tulburătoare, care aduce în prim-plan poveştile acestor trei femei: o femeie din cele mai înalte clase sociale, o copilă rămasă fără idealuri şi un doctor care inversează oarecum valorile sociale.
     
     Caroline Ferriday lucrează la Consulatul Francez, încercând să ajute miile de refugiaţi francezi care sosesc în America sperând la acel tărâm al bunăstării şi al prosperităţii. Pentru ea, expresia „nu pot” nu pare să existe: se zbate pentru francezi, pentru copiii lor rămaşi orfani, pentru idealurile lor. Nu crede că ar putea pune capul pe pernă dacă ar rămâne impasibilă la toate acestea, asemenea prietenelor ei, doamne din înalta societate. Vinde tot ceea ce are, argintăria familiei, hainele ei din vremea când era actriţă pe Broadway, deschide uşi închise, totul pentru a nu simţi că oamenii nu mai sunt oameni, că au pierdut acea fărâmă de umanitate. Ea este cea care le ajută pe femeile poloneze, care, asemenea Kasiei, au îndurat nenumărate chinuri în lagărele de deportare din Germania nazistă, le oferă speranţa, dreptul de a visa din nou. Pentru ele, uită de propriile speranţe, de acea iubire ce pare imposibilă alături de Paul Rodierre, un actor francez. Ea are puterea de a trece peste propriile sentimente de dragul altora.
     Kasia Kuzmerick era doar o copilă în momentul izbucnirii războiului, o adolescentă care visa la primul ei sărut cu băiatul visurilor ei, Piertrick, o tânără care voia să aibă cât mai multe dansuri cu cel iubit. Toate aceste visuri ale ei sunt spulberate în momentul în care o mişcare greşită din partea ei conduce la deportarea ei, a surorii ei mai mari, Zuzanna, a mamei ei şi a surorii lui Pietrick, Luiza. Trenul care le conduce până la Ravensbrük, lagărul de concentrare nazist, este extrem de umilitor pentru ele. Apoi, în lagăr, nimic din ceea ce ştia nu mai are sens: e nevoită să înveţe să supravieţuiască frigului, foamei extreme, bolilor cauzate de sărăcie. La toate acestea, se adaugă experimentele cu sulfamidă care le sunt făcute, fapt care multora le aduce moartea sau schingiuirea pe viaţă. Cu toate acestea, ea nu vrea să lase lucrurile aşa, luptă ca povestea lor să se afle dincolo de acele ziduri, pentru ca lumea să audă ce li s-a întâmplat doar pentru că erau poloneze.
     Herta Oberheuser este proaspăt absolventă de chirurgie, un domeniu extrem de inaccesibil femeilor din Germania acelor vremuri. Idealurile ei sunt spulberate de izbucnirea războiului, de abuzurile fizice la care o supune unchiul său şi de sărăcia provocată de intrarea în război. Unica soluţie salvatoare pe care o vede pentru supravieţuirea ei şi a familiei sale, cu un tată bolnav de cancer, este acceptarea slujbei de doctor din lagărul de concentrare de la Ravensbrük. Deşi iniţial tratamentele aplicate deţinutelor i se par nedrepte şi inumane, în timp, asistăm la dezumanizarea ei, pentru că ajunge să se lase influenţată de ideologii şi agende politice şi ia parte la uciderea multor femei şi copii, ba chiar face experimente pe aceştia, considerând că scopul final schimbă mijloacele.
🌾🍃🌾 
     Un alt punct care m-a făcut să iubesc acest roman este faptul că evenimentele nu se opresc odată cu terminarea războiului, ci acţiunea se continuă şi după aceea, odată cu întoarcerea deportaţilor la casele lor. Putem observa mult mai bine toată drama prin care ei au trecut, suferinţele care au lăsat răni adânci în sufletele lor. E normal să se dorească dreptate, e normal ca lucrurile să nu rămână doar la acel stadiu, ci să se reacţioneze, să se ia măsuri de reabilitare a celor care au pierdut atât de mult din ei din cauza altora. E revoltător faptul că dramele lor nu s-au oprit imediat, că o întreagă lume părea să fie oarbă în faţa poveştilor lor, că au schimbat un tiran cu un alt tiran… Sunt poveşti care merită cunoscute, pe care trebuie să le simţiţi voi înşivă… 
🌾🍃🌾 
Am terminat de citit romanul cândva în noapte, dar imaginile sunt încă vii în mintea mea şi vor continua să rămână astfel mult, mult timp de acum încolo…
„Când înfloreşte liliacul” este unul dintre acele romane care nu numai că te poartă pe aripile istoriei, dar rămâne acolo, într-unul dintre ungherele minţii şi sufletului tău, una dintre acele cărţi care te devorează pur şi simplu pe interior, te marchează pentru totdeauna, te face să vibrezi la orice formă de nedreptate pe care o vezi şi să iei atitudine. Un roman tulburător, pe care vi-l recomand cu drag.

4 gânduri despre ”MARTHA HALL KELLY: CÂND ÎNFLOREȘTE LILIACUL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.