TBR LUNA SEPTEMBRIE

        Nu obișnuiesc să îmi fac foarte multe planuri în general, cu atât mai mult în ceea ce privește lectura, pentru că nu prea reușesc să le duc la îndeplinire exact așa cum îmi propun și, la final, sunt dezamăgită. Însă, în această lună mi-am propus anumite obiective în ceea ce privește cititul, pe care sper să le duc la capăt. Nu mi-am stabilit anumite cărți decât la modul orientativ, pentru că prefer să citesc în funcție de starea de moment și să nu mă simt constrânsă. Mai am unele restanțe în ceea ce privește cărțile primite spre recenzare și vreau să mă apropii de final cu acelea întâi, apoi să trec la lista mea de dorințe, care se lungește pe zi ce trece…
      
      Astfel, pentru luna septembrie mi-am propus următoarele:
     🍂  o carte de non-ficțiune. Aici, m-am cam oprit la „Diana, Prințesa inimilor” de Monica Ali și aceasta pentru că pe 31 august s-au împlinit 20 de ani de la dispariția Dianei de Wales, a cărei fană mă declar. Este întotdeauna o plăcere să citesc despre viața ei.
      🍂 o carte a unui autor român clasic. Aici chiar nu sunt foarte sigură, dar am cam rămas restantă la provocarea de pe grupul meu, unde am primit spre citire „Pânza de păianjen” de Celia Serghi și cred că aceasta va urma…

     🍂 o carte a unui autor străin clasic. Aici, mă cam duce inima către Charlotte Brontë și a sa „Jane Eyre”, unul dintre romanele mele de suflet, către care mă întorc adeseori. Poate cu această ocazie voi citi și continuarea – „Alături de Edward” de Kimberley Bennet.

      🍂 o carte a unui autor român contemporan. Aici nu sunt încă hotărâtă, oscilez între primul volum al seriei „Am murit, din fericire” de Theo Anghel, pentru că tocmai am completat seria, romanul „New York. Pasiuni ascunse” de Rodica Mijaiche sau „Suflet rebel” de Nieves Joy, mai ales că acestea două din urmă stau de foarte mult timp în așteptare.


     
     🍂 o carte a unui autor străin contemporan. La acest capitol, îmi doresc foarte tare primul volum din seria „Outlander” – „Călătoarea” de Diana Gabaldon. Așteaptă de mult prea mult timp și toamna cred că este momentul potrivit pentru ea, pentru că ajută la o frumoasă călătorie virtuală.

     🍂 Vreau să citesc „În ape adânci” de Paula Hawkins, cartea de la clubul de lectură de pe grupul meu. Sper că îmi va plăcea cel puțin la fel de mult ca „Fata din tren”.

  Nu știu de ce, dar mă simt extrem de plină de energie la începutul acestui anotimp. Sper să reușesc să citesc cât mai mult luna aceasta, căci mi-e poftă de lectură. Voi ce v-ați propus pentru această lună?

18 gânduri despre ”TBR LUNA SEPTEMBRIE

  1. Eva Ancuta Hamza zice:

    Frumoasa lista. Eu nu prea imi propun ce sa citesc. De obicei, citesc intai cartile pentru recenzii, apoi, daca mai ramane timp din luna, mai citesc si din lecturile „optionale”, ca sa zic asa. Si pentru ca sunt foarte multe carti care asteapta la rand, de obicei fetita mea extrage un biletel.

    Apreciază

  2. antoaneta zice:

    Ai ales carti interesante pentru lectura.
    Diana ramane in inimile tuturor. Am citit o carte despre viata ei, nu mai stiu exact numele, in urma cu cativa ani buni.
    Din lista ta, am citit Panza de paianjen si Jane Eyre (nu am citit continuarea).
    Iti doresc lectura placuta si spor la scris recenzii ca sa le (re)descoperim si noi prin ochii tai 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.