JULIE MAYHEW: RED INK (CERNEALA ROȘIE) – RECENZIE

     Nu mai citisem de foarte mult un roman direct în limba engleză, dar pot să știu că mi-am amintit cum este să simți acțiunea unei cărți direct în limba în care aceasta a fost scrisă, să simți dulceața limbii, toate dedesubturile acesteia. Nu sunt foarte sigură că romanul lui Julie Mayhew – Red Ink există și în limba română, eu nu am găsit pe nicăieri, dar dacă vă iese în cale, nu îl evitați. 
     Pentru mine, a fost un roman primit cadou tocmai din Londra, din partea părinților și al fratelui meu, iar eu l-am descoperit prima dată undeva la 2 dimineața, stând în pijamale. M-am îndrăgostit de coperta sa prima dată, este turcuoaz, o nuanță de albastru foarte dragă mie, iar dacă așezi cartea în lumină, apar tot felul de simboluri în relief, care au o foarte mare legătură cu acțiunea în sine și care te fac să visezi extrem de tare.
     Red Ink este o poveste extrem de puternică despre găsirea de sine, despre trecerea peste o pierdere extrem de dureroasă, aceea a mamei, și despre învățarea cum să trăiești fără cea care ți-a oferit viață. De asemenea, este un roman cu o tematică extrem de actuală în contextul european: aceea a emigrării la Londra, a adaptării la stilul de viață englez și al dorinței ca propria ta fiică să devină o englezoaică veritabilă, chiar dacă rădăcinile ei se află undeva în însorita Grecie. Este un roman despre superstiții, negare, familie și  acea poveste, povestea vieții unui om, care este extrem de subiectivă și se schimbă în funcție de perspective. Titlul însuși pornește de la o superstiție: mama îi cere lui Melon, personajul central, să nu le scrie oamenilor folosind cerneala roșie, pentru că aceasta atrage moartea celui căruia îi scrii.
       Subiectul romanului Red Ink
     Acțiunea cărții te prinde încă de la primele pagini, pentru mine a fost cu atât mai special cu cât am avut elevi care își pierduseră câte un părinte și poate că era mai greu de gestionat situația. Narațiunea este făcută la persoana I, din perspectiva lui Melon Fouraki, o adolescentă de doar 15 ani care nu mai are timp pentru toate revoltele sale adolescentine, pentru toate certurile cu mama din cauza nepotrivirii de generație, care este forțată să se maturizeze brusc, să se cunoască pe sine, să vadă ce anume ar vrea să urmeze pe viitor. Toate acestea din cauza unui eveniment extrem de șocant chiar și pentru un adult: pierderea mamei, în urma unui accident tragic petrecut într-o zi oarecare: este lovită de un uriaș autobuz londonez. Acest tip de accident este un subiect, de asemenea, foarte actual, căci în Londra se întâmplă frecvent astfel de lucruri, tocmai pentru că autobuzul are etaj, iar oamenii se grăbesc extrem de tare. (Fratele meu tot stătea cu grijă că m-ar putea lovi un astfel de autobuz, mai ales că se traversează pe oriunde, iar eu nu eram chiar obișnuită să privesc întâi la dreapta pentru a mă asigura 🙂 )
     Din momentul aflării cumplitului eveniment, Melon încearcă să gestioneze situația, dar sfârșește prin a trece prin toate stările sufletești pe care le prezisese Amanda, psihologul ei:  în primă fază, este negarea și chiar o oarecare furie pentru că mama ei a plecat prea curând, furie care refulează în comportamentul tinerei, ce devine mult mai violentă în reacțiile față de cei din jur. Apoi, vine plânsul, perioada aceea de doliu, în care își plânge pierderea. Apoi, vine acceptarea, urmată imediat de dorința de a își afla rădăcinile, căci tot ceea ce are ea este o poveste, pe care mama i-o spunea tot timpul: la 15 ani, rămasă însărcinată, Maria este alungată din Grecia dragă, unde trăia la ferma de pepeni a tatălui ei, și ajunge în Londra, unde își crește fiica singură. Melon are de pus multe piese ale puzzel-eului la un loc, iar cel care o ajută este Paul, logodnicul de culoare al mamei sale, alături de care  ajunge să  locuiască.

  
       Cartea a venit la momentul potrivit pentru mine, am reușit să intru cu totul în mijlocul acțiunii, fără a mai dori să las romanul din mână. V-am mai spus în trecut că iubesc Londra, iar problema emigrație în această mare metropolă europeană este una extrem de sensibilă pentru mine, mai ales de când fratele meu locuiește acolo, încercând să își creeze un viitor mai bun. Maria Fouraki, mama, personajul absent pe care îl descoperim doar prin prisma fiicei sale și, uneori, prin cea a lui Paul sau a celor câteva rude care acceptă să discute cu Melon, tocmai asta încearcă, să construiască un viitor pentru ea și fiica sa, dorind să iasă din acel impas care a condus-o la extrem de multe greutăți. Chiar dacă ea nu a reuști să se adapteze complet noii vieți, ducând dorul casei și al familiei, având încă un puternic accent de străină, speră ca fiica ei să fie diferită, de aceea o și crește foarte liber, pentru a nu cunoaște fricile ei și pentru a deveni londoneza aceea veritabilă.
    Melon, chiar dacă nu o mai are pe mama ei, are Povestea. Tocmai modul în care este construit romanul m-a cucerit din prima: avem, pe de o parte, povestea zilelor de după moartea Mariei (acțiunea ajunge până la 136 de zile după) , iar pe de altă parte, prin flashback, ni se dezvăluie momente din viața celor două, așa cum și le aduce aminte Melon: prima întâlnire cu Grecia, cu bunica și cu mătușa Aphrodite, prima întâlnire cu mătușa Eleni, momentul în care Paul apare în viața lor. Iar la final, cireașa de pe tort, este Povestea, cea pe care mama i-o spunea adesea, singurul lucru care o conduce spre viața dinainte a mamei sale și spre tatăl său pe care nu l-a cunoscut niciodată, singura care o ajută pe Melon să rămână vie și să se vindece după moartea mamei ei. 
     Povestea, acea poveste pe care cele două o au, asemeni unui secret între ele, m-a emoționat extraordinar de tare și mi-a purtat pașii spre Grecia mea dragă, spre Creta pe care îmi doresc extrem de tare să o vizitez cândva. Prin intermediul acesteia, aflăm că Maria Fouraki a fost o fiică extrem de iubită, prințesa tatei, care o învăța tot ceea ce știa el despre creșterea pepenilor: care, asemeni omului, sunt doar la stadiul de sămânță, după care ajung să crească, să se dezvolte, doar dacă au parte de multă dragoste. Toate acestea sunt uitate în momentul în care Maria rămâne însărcinată la doar 15 ani și nu cu oricine, ci cu unul dintre tinerii Drakakis, copiii vecinului, care îi este dușman lui Baba Fouraki. Pentru a evita rușinea, Maria este exilată în Londra, la mătușa din partea mamei, unde găsește puterea de a își crește singură fetița, pe care o botează nostalgic Melon, fără vreun ajutor exterior și chiar să ajungă asistent social, pentru a le ajuta pe fetele asemeni ei.
     Prima parte a romanului pe aceasta pune accentul: pe relația dintre Maria și Melon, care se au doar una pe alta, căci familia Fouraki o renegă pe cea care le-a provocat cea mai mare rușine, pe amintirile lui Melon legate de ființa cea mai dragă ei, precum și pe accesele de negare și furie ale adolescentei, care nu știe exact cum ar trebui să gestioneze această mare pierdere. Mai mult decât atât, ea învață să facă diferența între oameni, pierderea ajutând-o să îi cunoască pe cei care îi sunt cu adevărat prieteni.
      Cea de a doua parte, mult mai scurtă ca întindere, este povestea întoarcerii în Creta, alături de Paul, pentru a răspândi acolo cenușa mamei, astfel încât aceasta să se devină o parte a tot ceea ce iubise mai mult, a tot ceea ce nu putuse uita vreodată și care era o parte a ființei sale. Descoperim acum o Melon mult mai matură, pregătită să accepte unele adevăruri dureroase. 
     Aș putea vorbi la nesfârșit despre acest roman, dar prefer să mă opresc aici pentru a vă lăsa și vouă lucruri de descoperit. 
     

 Date despre carte:

Titlu: Red Ink
Autor: Julie Mayhew
Editura: Hota Key Books (Bonnier Publisher Group)
Nr. de pagini: 303
Ficțiune

22 de gânduri despre ”JULIE MAYHEW: RED INK (CERNEALA ROȘIE) – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.