NU-ȚI PLACE VIAȚA TA? SCHIMBĂ MACAZUL!

    Obișnuim să ne plângem adeseori de viața pe care o avem în prezent, de lucrurile care ni se întâmplă, de nedreptatea care ni se face, de lucrurile rele care au loc în mod constant în viețile noastre. Atât de des ne plângem de tot și de toate încât devine oarecum clișeic. Unde mergi, aceasta este tendința. A devenit atât de normal să ne plângem de tot și de toate încât parcă și vremea de afară complotează uneori doar pentru a ne strica nouă ziua, doar pentru a ne face pe noi să fim mai nervoși și să nu reușim ceea ce ne-am propus.
      Deși ne plângem de ceea ce ni se întâmplă din obișnuință, aproape niciodată nu acționăm în vreun fel astfel încât să schimbăm ceea ce nu ne place. La nivel intențional, știm cu toții ce am vrea să facem, cum ne-ar plăcea să arate viața noastră și lucrurile care ni se petrec, însă aproape niciodată nu acționăm sau dăm vina pe cei din jur, care nu ne lasă să ne dezvoltăm așa cum trebuie. Ba, de multe ori, chiar avem tendința de a încerca să ne aruncăm tentaculele asupra celorlalți și să dorim să îi învăluim ca într-o vrajă, doar, doar, s-or schimba ei, pentru a fi așa cum ne dorim noi, fapt care este imposibil. Trebuie să fim conștienți de faptul că singurii asupra cărora avem controlul total este asupra noastră. Restul este poveste.
       Dacă am ajunge să ne analizăm la rece, să ajungem până la cel mai tainic colțișor al sufletului nostru, am observa că acolo este problema, că toate nemulțumirile și neîmplinirile vin din interiorul nostru, iar nu din exterior. De cele mai multe ori, obișnuința și comoditatea ne împiedică să acționăm așa cum ne-am dori, iar noi alegem adeseori calea mai ușoară, chiar dacă aceea nu are darul de a ne duce acolo unde ne dorim să fim. Rămânem în acea carapace și acumulăm la nesfârșit tristeți nerostite, nemulțumiri, neplăceri, frustrări. Ajungem să nu ne mai placă nimic, să fim tot timpul într-o continuă stare de apatie sufletească sau de anxietate și doar arareori ne confruntăm cu această stare de fapt.
      Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că avem o singură viață și că noi singuri avem frâiele ei, nimeni altcineva. Totul pornește de la noi și de la felul în care alegem să acționăm. Nu e de ajuns doar să îți dorești anumite lucruri, trebuie să și acționezi în conformitate cu dorințele tale. Trebuie să ai curajul de a te privi în profunzime și de a face acel pas care te apropie de ceea ce e în acord cu sufletul tău. Este nevoie să te iubești suficient de tare, astfel încât să îți oferi libertatea de a face ceea ce te face fericit, ceea ce te împlinește. 
     Nu îți place munca ta? Schimb-o, ia-o de la capăt! 
    Ți se pare că viața ta a căpătat o anumită rugină și scârțâie? Alge-ți noi țeluri, noi visuri de urmat! 
    Nu îți place cum ești tratat? Pleacă din acel loc sau discută la acel nivel la care ți-ar plăcea să ajungi! 
    Nu îți place viața ta? Schimbă macazul și ia-o de la capăt! Nu ești o stană de piatră, care să rămână într-un singur loc, ci o ființă umană minunată, cu numeroase capacități de a schimba lucrurile în favoarea ei. Atât timp cât tu ești fericit, vei avea puterea de a îi iubi în egală măsură pe cei din jur și de a îi face fericiți.

11 gânduri despre ”NU-ȚI PLACE VIAȚA TA? SCHIMBĂ MACAZUL!

  1. Rox zice:

    Ai mare dreptate, Oana! Însă de cele mai multe ori e greu să o iei de la zero, indiferent de motivul nemulțumirii. Când ai copii, cu atât mai mult. Când ești în altă țară iarăși trebuie să cântărești bine lucrurile. În astfel de situații te ai doar pe tine și, în caz fericit, pe partener. 🙂 ar fi ideal să fie totul în viață ca în articolul tău!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.