JULIAN FELLOWES: BELGRAVIA – RECENZIE

     

     Intrigi, povești de viață, parvenire, ascensiune socială, dragoste, eleganță, pasiune nebănuită, crinoline, copii nelegitimi, goana moșteniri și altele asemenea sunt ingredientele de bază ale unei cărți reușite, care te poartă înapoi în timp, în societatea londoneză a secolului al XIX-lea, când valorile se măsurau cu totul altfel decât o facem astăzi. Cu toate acestea, nu cred că astăzi suntem cu mult departe față de toate acele invidii și intrigi ce se țeseau în marile case ale epocii, căci, deși se presupune că evoluăm, tindem să împrumutăm de la străbuni și să repetăm istorii.

     Am văzut serialul Downton Abbey, care este unul dintre preferatele mele, de aceea, când am auzit că autorul acestuia a scris „Belgravia” mi-am dorit neapărat să o citesc. A fost dragoste la prima vedere pot spune (bine, are și coperta asta albastră, iar eu sunt mare iubitoare de tot ceea ce are legătură cu aceasta; plăcere vinovată, ce să-i facem?!), iar cartea mi-a plăcut mult mai mult decât serialul, care mi se pare puțin exagerat în unele puncte, în timp ce cartea transmite mult mai multă emoție în stare pură și îți aduce stări dintre cele mai contradictorii. Romanul lui Julian Fellowes este scris într-un stil extraordinar, care te transpune direct în  perioada imediată bătăliei de la Waterloo și în Anglia de după aceasta, cea a reconstrucției, în care relațiile sociale încep să se schimbe la un anumit nivel, oferind o mai mare libertate de accedere pe scara socială. El surprinde cu acuratețe culoarea locală, redând relațiile dintre oameni aparținând aceleiași clase sociale, pe cele dintre cei bogați și ariviști, dintre stăpâni și servitori; precum și toată fățărnicia de care dau dovadă oamenii pentru a își atinge propriul țel, toate gesturile extreme pe care le pot face când realizează că pot pierde tot, intrigile care se petrec la marile curți și căderea și decăderea umană. 

      Acțiunea romanului începe în Bruxells-ul anului 1815, în seara aflată chiar înainte de bătălia de la Waterloo, și se continuă peste douăzeci de ani de la aceasta, când oamenii au revenit în propriile case din Londra, aflată acum în reconstrucție. Atent la detaliu, autorul prezintă modul în care anumite persoane au profitat de această situație și au creat adevărate afaceri din dorința celor bogați de a avea cele mai frumoase și minunate case. Astfel, a luat naștere Belgravia (Belgrave Square), un cartier plin de farmec, de extraordinar, cu case construite asemeni marilor castele, cu locuri de promenadă, plin de duci și contese, loc în care mulți își doreau să ajungă. Oricum, lucrurile nu s-au schimbat prea tare nici acum, pentru că și astăzi cartierul este o zonă extrem de exclusivistă din Londra. Aici se desfășoară mare parte din firul narativ al romanului.

      Intrigi, răsturnări de situație 

și povești ce trec dincolo de timp

     Julian Fellowes aduce în prim-plan povestea a două familii londoneze extrem de diferite ca statut social și ca proveniență, pe care însă le leagă un secret bine păstrat în timp, o intrigă ce ar putea distruge viețile unora și sălta pe ale altora: familia Brokenhurst-Bellasis, o familie exclusivistă, cu rădăcini adânci, și familia Trenchard, o familie aflată la limita societății (bărbații din familie sunt negustori din tată în fiu), care reușește să acceadă pe scara socială datorită perseverenței, a muncii asidue și a ambițiilor fără margini.

     Încă din primele pagini, „Belgravia” ne introduce direct în mijlocul acțiunii și ne poartă pașii la Bruxelles, în anul 1815, când se simțea puternic în aer amenințarea adusă de Napoleon, care dorea să își extindă imperiul. Poate tocmai din această cauză se trece peste anumite conveniențe sociale și o persoană precum Sophia Trenchard, fiică de negustor, ajunge să aibă parte de o poveste de iubire cu fiul unui duce, Edmund Bellasis, și familia Trenchard are loc la balul dat de ducesa de Richmond, Caroline Brokenhurst, unul dintre cele mai exclusiviste dintre toate cele existente. Istoria dintre cei doi se sfârșește tragic, odată cu moartea tânărului în timpul bătăliei. Odată cu acesta, mor și iluziile fetei, care pare a se fi compromis pentru totdeauna. Nu apucă să mai afle efectele, pentru că și ea moare la scurt timp.
     Acesta este punctul de plecare al romanului. Apoi, autorul face un salt în timp, până în anul 1841, când oamenii s-au întors din exilul auto-impus și și-au reluat viața din Londra, unde James Trenchard, micul negustoraș, cel care aproviziona armata cu alimente pe timp de război, a reușit să se îmbogățească în momentul reconstrucției orașului, aducând alături de frații Cubitt un proiect inedit: construirea cartierului Belgravia, un loc cu case splendide, la care cu toții visează. Însă, viața îl duce mult mai aproape de locuitorii acestor case decât ar fi fost de așteptat (cu toate că ambiția îl determina pe James să viseze la un loc în înalta societate), pentru că un secret din trecut iese la suprafață, iar încercările disperate de a îl îngropa la loc îl duce pe acesta și familia sa în preajma familie Brokenhurst. Pe lângă toate acestea, își face apariția Charles Pope, un tânăr enigmatic, mic afacerist, care ajunge să fie sprijinit financiar atât de familia Trenchard, cât și de Brokenhurst, spre mirarea tuturor celor care nu înțeleg cum de este posibil așa ceva, mai ales într-o societate exclusivistă, în care cu greu se putea pătrunde dincolo de ușile închise ale nobilimii și aristocrației. Acest fapt îl determină pe nepotul celor din familia Brokenhurst, viitorul moștenitor al familiei după moartea unicului fiu, John Bellasis, să vrea să afle mai multe despre tânăr și să își dorească să scape de cel care amenința să îl lase lefter.
   

      Cine este Charles Pope și care este legătura lui cu cele două familii? Ce secret ascund cele două familii și la ce anume va conduce acesta?

     Lumi în antiteză, povești diafane, 

esență și aparență

     Lumea din „Belgravia” este plină de contraste, în care diferența dintre esență și aparență poate fi observată în fiecare casă, în fiecare familie. Multe personaje își doresc doar admirația celor din jur și să fie considerate a fi oameni de lume, în timp ce se luptă cu propriii demoni interiori, care îi conduc spre gesturi extreme, cu propriile neputințe și neajunsuri. Este un univers plin de ipocrizie, în care măștile sunt activate aproape în permanență, nelăsând să se vadă adevăratele trăiri și emoții, care nu sunt puține. 
     James Trenchard încearcă de când se știe să urce pe scara socială, să ajungă în cele mai selecte saloane și cluburi, să fie bogat și să dețină un rang înalt, chiar dacă se născuse într-o familie de negustori. Oliver Trenchard vrea să fie un gentilom și să primească bani fără a munci pentru aceasta. Soția sa, Susan, se vrea o femeie de lume, însă nu se dă în lături de la o relație adulterină, pentru care își găsește mai apoi o motivație mai onorabilă. John Bellasis nu face nimic, este fiul celui de al doilea născut și, practic, așteaptă să primească din partea unchiului său tot ceea ce are nevoie, mai ales ca speră să îl moștenească. Se umple de iluzii care i se sparg asemeni bulelor de săpun și această revelare a adevărului îl împinge spre dorința de a face moarte de om. Tatăl său, Stephen, are patima jocului de noroc și pare orb la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, ratându-și destinul prin faptul că își plânge de milă întotdeauna că nu a primit averea familiei asemeni fratelui mai mare. Lady Templemore dorește să aibă o viață mai bună prin distrugerea viitorului fiicei sale, iar Caroline Brokenhurst este matroana tipică, obișnuită să i se facă mereu pe plac și plină de aroganță. Ellis și Turton, servitorii familiei Trenchard, sunt în stare să vândă secrete de familie doar pentru a reuși ei să își umple pungile cu mai mulți bani.
      Lumea aceasta atât de diversă și de plină de ambiții înalte și visuri de mărire mi-a amintit foarte tare de „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen și, de ce nu, de unele dintre personajele caragialiene. Însă, printre ei, se disting și câteva figuri demne, care nu se îmbată cu apă rece și care reușesc să ofere un pic de gingășie întregii povești: există Anne Trenchard, soția lui James și mama lui Oliver și a Sophiei, cea care face mai mereu ceea ce este drept și nu are visuri de mărire asemeni soțului ei. Ea analizează lumea din jur și vede adevărul din spatele cortinei și a vălului ce se interpune mereu între oamenii din societatea în care se învârte și este mulțumită de tot ceea ce a reușit să aibă până în prezent. 
     La fel, Charles Pope și Maria Grey sunt acel element de gingășie, prin dragostea lor diafană, un fel de împlinire peste ani a iubirii dintre Sophia Trenchard și Edmound Bellasis, obligată să se sfârșească mult prea brusc și mult prea tragic.
      Dincolo de creionarea în detaliu a acestei societăți, autorul ne lasă să întrezărim și discrepanțele sociale ale Londrei acelor timpuri, chiar dacă este mai puțin vizibilă: putem observa diferența existentă între lumea plină de fast și  bogăție, desprinsă parcă din basme, cu cea a cămătarilor, cerșetorilor și a săracilor, element strecurat fie prin anumite unghere, fie prin niște hanuri, arătând că există mult mai multe lumini și umbre decât ar părea în primul moment.

     Romanul „Belgravia” de Julian Fellowes surprinde cu acuratețe societatea londoneză din epoca victoriană, pe care o prezintă cu lumini și umbre, cu esențe și aparențe, ajutându-ne să ne transpunem în totalitate în acea perioadă, să ne plimbăm în trăsuri alături de personajele sale, să luăm parte la ceaiurile de la ora 5, să participăm la baluri și să visăm la coafuri și rochii de gală. Este un fel de saga de familie, din spatele căreia se deschide o întreagă lume.

     DATE DESPRE CARTE:
     _________________

     Titlu: Belgravia
     Autor: Julian Fellowes
     Editura: Nemira
     Colecție: Babel
     Anul apariției: 2017
     Nr. de pagini: 453