BALERINA, O ANIMAȚIE CE OFERĂ DOZA DE OPTIMISM POTRIVITĂ

     Nu urmăresc foarte multe filme și am carențe serioase la acest capitol, însă în weekend am urmărit o animație pe care am descoperit-o absolut întâmplător, dar care mi-a rămas în suflet mult timp de acum încolo cu siguranță, pe care mi-am dorit din tot sufletul să vi-o prezint și vouă. Este un film apărut în 2016, însă este extrem de special și de extraordinar, oferind o mare doză de optimism, extrem de necesară oricăruia dintre noi, mai ales în această lume extrem de alertă, care ne determină, de cele mai multe ori, să nu mai ținem cont de visurile noastre și să nu mai facem nimic pentru a ne atinge idealurile și pentru a fi fericiți.
     Nu pot să nu mă întreb câți dintre noi ne ratăm viețile pentru că nu avem curajul de a face primul pas sau de a lupta pentru visurile noastre cele mai intime, cele mai apropiate de propriul suflet?! Oare câți dintre noi avem acea doză de nebunie pentru a păși în necunoscut și a ne deplasa în direcția visurilor noastre? Câți dintre noi ieșim din comunul și obișnuița cu care ne-am învățat și care ne face să credem că avem un oarecare confort pentru a deveni cu adevărat fericiți? Câți dintre noi muncim pentru dorințele noastre tainice, trecem peste orice, chiar și peste umilințe, și încetăm să ne mai punem piedici în împlinirea propriilor dorințe? Eu sigur arareori o fac și, de cele mai multe ori, mă complac într-o anumită comoditate care îmi dă senzația de oarecare mulțumire de sine, deși știu în adâncul sufletului meu că nu sunt neapărat și cea mai fericită. Nu știu, dar filmul Balerina mi-a dat aripi și senzația că pot zbura spre cele mai înalte zări și că pot face tot ceea ce îmi doresc. Este în principal un film  pentru copii, dar consider că poate fi urmărit la orice vârstă, când sigur sunt descoperite noi valențe. Unde mai pui că este un film despre balet, una dintre primele mele iubiri, încă de acum mulți ani, când aveam șase ani și am luat primele mele lecții de balet timp de un an întreg. Cred că este unul dintre marile mele regrete faptul că nu am continuat pe această cale, că nu am avut acest curaj.


    Povestea pe care filmul Balerina o aduce în plin plan este una feerică și plină de magie. Ne arată ce anume poate să facă un om cu multă muncă, determinare și un strop de nebunie, căci nimic nu vine la noi doar pentru că ne dorim, mai trebuie să și muncim pentru că dorința noastră să devină o realitate palpabilă. Filmul oferă personaje memorabile, așa cum sunt Felicie, Victor și Odette, care îți pătrund în suflet și refuză să mai iasă de acolo mult timp după vizionarea sa. Dincolo de acestea, putem observa un Paris aflat în plină construcție și industrializare, care, în anul 1882, nu avea încă marele său simbol: turnul Eiffel, aflat încă în construcție. De asemenea, ni se prezintă o capitală în care există o clară delimitare între cei bogați și cei săraci, cei dintâi având drum liber spre orice loc își doresc, doar dorindu-și acest fapt sau plătind o sumă modică pentru acest fapt.


     Felicie și Victor sunt doi copii minunați, extrem de inteligenți, cărora însă viața le-a oferit o mare palmă și le-a refuzat o existență fericită și lipsită de orice fel de grijă. Ei au fost lăsați în grija statului, locuind la orfelinat încă de când își aduc aminte. Nu este un loc plin de căldură sufletească așa cum ar merita să aibă orice copil, ci un spațiu al lipsurilor, în care copiii dorm toți la un loc și sunt nevoiți să îndeplinească diverse sarcini, precum strânsul mesei sau spălatul vaselor.  Incipitul filmului mi-a adus foarte tare aminte de operele lui Charles Dickens sau de Parisul lui Victor Hugo, populat de copii precum Gavroche. Însă, deși inițial măicuțele ce îi au în grijă și îngrijitorul păreau suflete reci, gata oricând să îi persecute pe cei mici, la final mi-am schimbat în totalitate gândul despre ei și au crescut mult în ochii mei prin prisma gesturilor care îi transformă în figuri oarecum paterne. 
     Pe lângă faptul că au ajuns în același timp la orfelinat, Felicie și Victor au mult mai multe lucruri în comun, dintre care cel mai important este acela că visează măreț, dorindu-și să își schimbe condiția de orfani săraci prin punerea în aplicare a dorințelor lor tainice. Toate acestea îi conduc la o prietenie minunată și la puterea de a fugi de la orfelinat, călătorind cu trenul până în Paris, unde reușesc, prin puterea împrejurărilor, să facă mulți pași pentru atingerea idealurilor lor.


     Felicie ajunge în preajma lui Odette, un personaj cunoscut din filmele Disney, fosta balerină ajunsă acum servitoare la Operă și în casa celor bogați. Victor ajunge să stea în preajma turnului Eiffel, unde se străduiește să construiască niște aripi ca cele ale lui Dedal, care să îl poarte în înaltul cerurilor, sperând, în același timp, că Felicie îl va remarca și va deveni mai mult decât prietena sa.
    Felicie ajunge să dea reprezentări la Operă prin furarea identității unei fetițe de oameni bogați, Camille le Haut, însă traiectoria pe care o ia viața ei prin prisma baletului face ca filmul să fie spectaculos. Lupta pentru a ajunge mereu mai sus nu este ușoară, însă este minunat de urmărit. 
     Bineînțeles că există și un fel de luptă între forțele binelui și cele ale răului specifice basmelor, care fac filmul mult mai spumos. Există un personaj, dna De Haut, care mi-a amintit foarte tare de Cruella de Ville pe tot parcursul filmului, dă dovadă de foarte multă răutate.
       Pentru a afla dacă Felicie reușește să își vadă visul înflorind și ce se întâmplă cu cei doi copii, precum și dacă vă este dor de orașul iubirii, Paris, vă invit să urmăriți această animație inedită. Dacă ați văzut-o deja, vă aștept impresiile.

6 gânduri despre ”BALERINA, O ANIMAȚIE CE OFERĂ DOZA DE OPTIMISM POTRIVITĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.