ANDREEA IATAGAN: PLOAIA CURCUBEU – RECENZIE

     „Bucurați-vă, fiți curioși și explorați cu creionul în mână lumea din jurul vostru. Veți descoperi lucruri grozave în cele mai mici gâze sau flori pe care le veți întâlni. Așa am făcut și eu și astfel au apărut ilustrațiile la această carte. Orice se află în jurul vostru este un început de poveste.”

     Ionuț Olaru

     Am mai spus-o și o să o repet la infinit: mi-ar plăcea să fiu copil astăzi, când copiii au acces la mult mai multe povești frumoase decât am avut-o noi. Nu știu, poate nu îmi amintesc eu cum trebuie, dar în timpurile în care eram copil, parcă nu exista o gamă atât de variată de povești frumoase, care să anime imaginația atât prin prisma cuvântului scris, cât și vizual, prin intermediul unor imagini atât de vii. Este o adevărată plăcere să descoperi autori români care își pun măiestria în slujba copiilor, oferindu-le o alternativă minunată, magică, într-o lume profund tehnologizată. Andreea Iatagan este un astfel de om, iar o persoană care se joacă atât de tare cu cuvântul scris, care produce o atât de mare bucurie puilor de om și nu numai, căci ea reușește să ajungă în egală măsură la sufletele oamenilor mari, nu poate fi decât minunat. Ea dovedește o bună cunoaștere a universului copilăriei și știe cum să se joace cu temerile copiilor astfel încât să le ofere curajul necesar pentru a le înfrunta și pentru a reuși să devină, în viitor, oameni de valoare.

     „Ploaia curcubeu” este asemeni ploii călduțe de vară sau a adierii acelui vânt aducător de răcoare în zilele caniculare, cărticica aducând în prim-plan o poveste despre iubire, blândețe, toleranță, oferind o mare doză de optimism și un fel de praf de zâne, care să îi determine pe cititorii săi să îi accepte pe cei din jur așa cum sunt, fără a încadra oamenii în anumite tipare și fără a încerca să îi schimbe în ceva ce lor li se pare normal.
     Andreea Iatagan redefinește termenul de normalitate, pentru că, până la urmă, noi înșine suntem cei care încadrăm lucrurile în anumite tipare pentru ca mai apoi să le considerăm a fi normale doar pentru că ne-am obișnuit cu un anumit lucru sau pentru că așa sunt cele mai multe dintre lucrurile din jur. Încadrăm și oamenii în anumite tipologii, iar tot ceea ce nu poate fi pus aici sau dincolo devine adeseori anormal și sursa batjocurii celor din jur. Însă, autoarea vrea să îi învețe pe copii acceptarea lucrurilor și a oamenilor așa cum sunt, luându-le ca atare, fără a le judeca, fără a le încadra într-un anumit loc și fără a le considera anormale, pentru că totul este normal atât timp cât noi suntem dispuși să îl acceptăm, iar diferențele existente nu fac altceva decât să transforme această lume într-un loc mai bun, mai frumos și mai colorat, mai plin de viață.
       Acțiunea romanului o aduce în prim-plan pe Carla, o mică libelulă plină de viață, pentru care emoțiile se simt la o intensitate maximă, fapt ce îi transformă aripile și așa colorate diferit în ceva și mai luminos și mai greu de acceptat de cei din jur. Este adeseori ținta atacurilor celor din jur, care nu o pot accepta așa cum este și care vor să o transforme în ceea ce ei înșiși sunt. Nimeni nu pare a lua în seamă sentimentele ei, nici chiar propriii săi părinți, mult prea ocupați  cu activitățile lor zilnice pentru a mai observa tristețea propriului copil. 
      Viața Carlei începe să se schimbe în momentul în care, din întâmplare, o întâlnește pe Rița, o bondăriță la fel de ciudată ca și ea și de neacceptată de societatea în care trăia: ea are o singură antenă și, ca și cum acest lucru nu era de ajuns, antenuța ei strălucește în întuneric. Tocmai pentru că este diferită, Rița reușește să devină prietena Carlei, alături de care începe să exploreze lumea din jur și să se bucure una de prezența celeilalte și de faptul că, acum, nu mai trebuie să petreacă timpul de una singură. Poate că tocmai această prietenie le face să fie mai puternice, căci întotdeauna unde sunt mai mulți puterea crește, iar acest fapt conduce la lucruri minunate, care ne demonstrează că miracolele se petrec în lume, le putem observa doar dacă suntem atente la semnele din jurul nostru. Astfel, Carla și Rița descoperă o floare specială, ce pare a fi un curcubeu de culori, iar acest fapt le face să creadă că înăuntru s-ar putea afla zâne. Ele ajung să le ceară acestora o minune, astfel încât universul lor să se schimbe, să devină un loc mai bun, mai vesel, mai înclinat spre acceptare și mai tolerant. Dorința le este ascultată, iar lumea gâzelor se transformă, înflorind cum nu o mai făcuse niciodată.
     „Ploaia curcubeu” este o carte însoțită de niște imagini absolut magice create de către Ionuț Olaru, fapt care ne ajută să ne adâncim și mai tare în mrejele poveștii. Este o carte despre copilărie, despre puterea puilor de oameni de a vedea totul în roz, prin prisma inocenței și a imaginației lor puternice, este o carte despre minuni și despre miracolele pe care doar copiii le pot produce în lumea din jurul lor. Este o istorie despre puterea acceptării celor din jur așa cum sunt, despre faptul că este în ordine să fim diferiți, pentru că aceasta face această lume un loc mai bun și mai frumos. Este un îndemn adresat tuturor de a străluci, de a fi așa cum suntem în interior, fără ascunzișuri și fără teama de a nu fi acceptați de lumea din jur. Întotdeauna depinde de noi înșine să creăm o lume așa cum ne-o dorim și doar de noi să fim acceptați de cei din jur. Atât timp cât noi suntem mulțumiți cu noi, și cei din jur ne vor vedea minunat. 

     DATE DESPRE CARTE:
     _________________
     Titlu: „Ploaia curcubeu”
     Autor: Andreea Iatagan
     Editura:Pandora
     Colecție: Panda
     Vârstă recomandată: 3-10 ani
     Anul apariției: 2017
     Număr de pagini:32