OANA ARION: FUGI! – RECENZIE

    „‒ Fugi!
   ‒ Unde? Nu a mai rămas nimic. Nimic de iubit. Nimic de apărat.
    ‒ Doar fugi. Vei afla.”

     Iubesc seria „Nemuritor” cu tot sufletul și, recunosc, sunt încă nostalgică după ea și nu îmi vine să cred că a ajuns la final. Din această cauză, am așteptat cu sufletul la gură noul roman semnat de Oana Arion, chiar dacă știam încă de când am văzut trailer-ul că este total diferit de celebra serie. Mă intrigase și mă înspăimântase totodată, nu știam exact la ce să mă aștept, m-am lăsat surprinsă, iar Oana a reușit din plin, pentru că prin romanul „Fugi!” descoperim o cu totul altă autoare. A dat deoparte magia și fantezia cu care ne anima mințile prin intermediul seriei și a creat un scenariu apocaliptic, în care lumea pe care o cunoaștem astăzi nu mai există, a dispărut în urmă cu ceva timp, lăsând în urma ei teroare, lupta pentru supraviețuire și o fugă perpetuă din calea bolii și a morții. M-am bucurat să descopăr această latură a ei, pentru că a creat cu extrem de multă măiestrie o lume atât de puternică, atât de vizuală, care te ține captiv în interiorul ei fără drept de apel, te determină să te implici în totalitate și să simți fiecare frică a personajelor sale, să ai tot timpul o gheară înfiptă în gât și piele de găină, pentru a ne omorî cu un final ce lasă loc la multe interpretări, în ciudat faptului că te-ai fi așteptat ca totul să se așeze de la sine. Nu este cazul, pentru că nu te oprești din fugă nici măcar la final. 
      Prin intermediul romanului „Fugi!”, Oana Arion s-a jucat cu cele mai mari spaime ale omenirii timpurilor moderne, pentru că astăzi pare că nu ne mai temem de nimic, pare că totul se desfășoară pe repede înainte și că întreaga noastră viață este pe internet, dezvăluită cu bună știință chiar de noi. Așteptăm noi tehnologii, noi telefoane și parcă suntem teleghidați, nici măcar nu mai ne gândim la pericolele pe care acestea le-ar putea introduce în viața noastră, nici măcar nu ne mai pasă că există tot atâția viruși pe cât de multe noi tipuri de telefoane există. Nu conștientizăm că acestea ar putea să reprezinte sfârșitul vieții pe care o cunoaștem noi și exact cu această naivitate a noastră în ceea ce privește tehnologia se joacă autoarea, pentru că un nou tip de smartphone și un mesaj plasat strategic pe internet conduce la trezirea la viață a celor mai mari coșmaruri cu care s-a confruntat vreodată omenirea și la un haos total, ce conduce la dispariția oricăror forme de confort și de siguranță.


     „Fugi!” este un roman care te ține într-o stare de alertă continuă. Nu poți să nu îți imaginezi cum ai reacționa dacă tot ceea ce cunoști ar dispărea peste noapte, dacă cei dragi ți-ar deveni dușmani, dacă tot ce ar conta ai fi doar tu, pentru că nu ai certitudinea că familia, prietenii, vecinii nu au devenit deja niște monștri umblători, la care tot ceea ce mai există este instinctul animalic. Aceștia sunt cei atinși, cei care au fost loviți de virusul cel nou, despre care știm doar că acționează la nivel neuronal, transformând oamenii în animale de pradă, care se dedau la canibalism pentru a supraviețui:

     „Un virus care afecta mintea, asta era. Nu-i transforma pe oameni în zombi, ci îi reducea la condiția de animal, accentuând instinctele primare și făcându-i să-și piardă identitatea. Condiția umană era anihilată.”

     Este o lume șocantă, presărată cu multe scene aflate în zona esteticii urâtului, o lume în care nu există noțiunea de ieșit afară în timpul zilei, nu există alimente, nu există apă potabilă, nu sunt televizoare, calculatoare, medicamente… Este un gol absolut, iar pentru a te hrăni, pentru a îți continua viața ai nevoie să fugi, să te ascunzi, să te ferești continuu și nu doar de cei loviți de boală, ci și de oamenii rămași, pentru că umanitatea a dispărut aproape cu totul:

     „Străzile erau învăluite în beznă. În aer plutea mirosul pestilențial de corpuri în putrefacție. Resturi de cadavre zăceau împrăștiate peste tot, amestecate cu gunoaie, resturi de mobilier și haine murdare. Ura acea duhoare ce pătrundea în plămâni, se impregna în haine și-n piele, părând aproape palpabilă, ca o pâclă groasă și dezgustătoare.”

     Mai există câteva oaze de aparentă normalitate, așa cum sunt o fermă, o fostă bază militară, însă acestea sunt extrem de rare și extrem de greu de obținut, în principal, oamenii se deplasează noaptea, căutând refugii provizorii și având cu ei doar proviziile pe care le pot căra într-un rucsac. Fug nici ei nu știu spre ce loc, pentru că există iluzia unor locuri în care lucrurile par a fi mai puțin dramatice, însă acestea sunt doar vorbe auzite, sentimentul de nesiguranță plutește în aer, orice eveniment putând fi tragic  în orice moment.
      În această lume întoarsă cu susul în jos încearcă să supraviețuiască Axel, un bărbat între două vârste, un singuratic, care se rupsese de lume după un divorț. Nu caută compania altor oameni, ba chiar a plecat dintr-un supermarket unde se bucura de o anumită siguranță pentru a se îndrepta spre sud, spre San Diego, unde speră să găsească mai multă umanitate și un leac contra virusului ce se răspândise cu rapiditate peste tot. Este doar un om din mulțime, unul dintre mulții care se străduiesc să supraviețuiască. Deși nu își dorește o companie umană, mai ales că un alt om lângă sine ar însemna o responsabilitate în plus, Axel este descoperit de către o adolescență pentru care valorile s-au răsturnat cu susul în jos și care s-a adaptat la noua viață, Amira, o tânără care mi-a fost antipatică aproape pe tot parcursul romanului, fiind depășită doar de Peyton, pe care chiar am urât-o. Cu toate că Amira mi-a fost antipatică pe tot parcursul acțiunii, pentru că are secrete pe care le ascunde și acționează de multe ori cu sânge rece și extrem de calculat, prin finalul romanului, Oana Arion a lăsat să se înțeleagă că poate am greșit, am judecat prea aspru și pe cine nu trebuia…
     Amira reușește să îl convingă pe Axel să o lase să îl însoțească (de fapt, ei îi cam reușește tot ceea ce își pune în minte), iar scopurile celor doi ajung să devină comune, deși nu este vorba de o poveste de dragoste pe fundalul unui scenariu apocaliptic, ci mai mult despre o camaraderie bine sudată, de o încredere pe care ajung să o capete unul în celălalt, ceea ce este mare lucru, pentru ca mulți oameni profitau de situație și jefuiau alți semeni întâlniți în cale, dovedind că lipsa scrupulelor era mai mare decât ți-ai fi putut imagina, că nu doar virusul lovise omenirea, ci și lipsa de omenie, de compasiune, de comuniune cu cei care au rămas neatinși. 
      Axel și Amira se află într-o cursă contra cronometru încă de la primele momente în care s-au cunoscut, pericolele se află la tot pasul, iar momentele de respiro precum cele din casa lui Luanne, din cadrul Umatilla Army Depot sau de la ferma lui Dallas sunt extrem de rare. Tot atunci ne tragem și noi, cititorii, puțin sufletul, pentru ca în rest mintea ne fuge în același ritm alert în care o fac și personajele principale, ferindu-ne de cei atinși, de nou veniți, de membrii unei secte. 


      Mă feresc cu bună știință din a vă oferi foarte multe detalii cu privire la acțiunea romanului, pentru că întreaga frumusețe a acestuia este oferită tocmai de elementul surpriză, de răsturnările permanente de situație, care ne distrug toate scenariile pe care singuri ni le cream în minte. Nu ai timp să te obișnuiești cu o situație, pentru că o alta îi ia locul. Asul din mânecă al romanului „Fugi!” este tocmai această permanentă stare de alertă, care te trece prin nenumărate stări sufletești, care te face să te îndoiești de tot și de toate, care te determină să îți creionezi în minte cele mai catastrofice situații și să îți dorești să încetinească totul și în viața ta, pentru a nu ajunge la acele evenimente prezentate în carte.
      „Fugi!” este o carte cu o acțiune atât de credibilă încât ajungi să vizualizezi toate scenele descrise acolo, te aștepți ca toți cei din jur să se schimbe, ba chiar ajungi să cauți semnele virusului la ei. De asemenea, parcă toate acele documentare despre apocalipsă și despre metodele de supraviețuire văzute nu mai par chiar așa lipsite de sens, ba chiar ajungi să le cauți cu înfrigurare, just in case, să fii pregătit. Este un roman cu o acțiune foarte  bine construită, cu personaje puternice, cu lipici pentru suflet. Mi-a părut rău doar că s-a terminat prea repede și ca este un volum de sine stătător, parcă aș fi mai vrut o continuare, căci scenariile mele nu știu cât de bine arată… Dacă nu ați citit încă noul roman al Oanei Arion, vă invit să vi-l achiziționați de aici și să îl citiți. Este terifiant, dar extrem de bun și de bine scris. 


    DATE DESPRE CARTE:
    _________________
    Titlu: „Fugi!”
    Autor: Oana Arion
    Editura: Librex
    Anul apariției: 2018
    Număr de pagini: 240


      

13 gânduri despre ”OANA ARION: FUGI! – RECENZIE

  1. Oana Arion zice:

    Multumesc, draga Oana, pentru o recenzie minunata <3. Cat despre lungimea (sau "scurtimea" :)) cartii, nu pot sa spun decat ca am spus tot ce era de spus.

    Apreciază

  2. anasylvi zice:

    O recenzie care imi place foarte, foarte tare! Ai captat bine de tot esentialul din carte, fara a strica farmecul lecturarii si ai transmis intensitatea actiunii romanului. Felicitari!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.