JURNAL DE CITITOR: NOI PRIETENI AU POPOSIT ÎN BIBLIOTECA MEA

     În luna iunie am primit multe cărți minunate și am și cumpărat o grămadă (da, știu, nu am leac 🙂 ), însă recunosc că fiecare dintre acestea mi-a îmbogățit sufletul și mi-au produs acea feerie și acea magie în suflet pe care doar cărțile noi le aduc. Am adunat destul de multe cărți noi în luna ce tocmai s-a încheiat (un total de treizeci și cinci), dar m-am bucurat că am reușit să și citesc din ele, ceea ce m-a bucurat nespus, pentru că numărul romanelor necitite din biblioteca mea tot crește.
      Mai jos, aveți o listă cu tot ceea ce am adunat în iunie, cu toți noii prieteni ce au ajuns în biblioteca mea.


     A fost Bookfest și, după cum știți, am participat și eu. Nu m-am întors cu multe cărți, nu mă hotărăsc niciodată și, de vreun an, mă întorc mai mult cu mâinile aproape goale de la astfel de târguri. „Fugi!” am citit deja și v-am vorbit zilele acestea despre el pe blog, mi-a plăcut. Cartea Ralucăi Butnariu este primită cadou de la o prietenă, „Rogue” continue aventura creată de Monica Ramirez. Urmează curând să citesc ambele volume.


     Tot de la Bookfest m-am întors cu acest roman, cu privire la care sunt extrem de curioasă. Am mai citit o carte scrisă de Marius Ungureanu și mi-a plăcut, așa că vara aceasta voi descoperi și acest nou roman.


     Libris a venit cu această minunăție, pe care o vânam de foarte mult timp. Are o copertă super, am citit-o și povestea este la fel de captivantă, găsiți recenzia ei pe blog pentru mai multe impresii.


     Un mic Elefant și-a făcut apariția pe la casa mea, aducând toate aceste minunății de mai sus. Am citit deja „Bonjour tristesse!” și știți deja că îmi place foarte tare. Shakespeare îmi este cunoscut prin prisma lucrării de licență, însă mai mult prin intermediul comediilor sale. A venit timpul să îi cunosc mai bine și tragediile, iar „Othelo”, cu această nouă formă, este bine-venită în acest sens. „Convoiul mieilor” și „Călărețul de aramă” conțin povești de viață, din timpuri tulburi, și abia aștept să le descopăr.


     O minunată colaborare și un colet frumos de la editura Herg Benet și-au făcut simțită prezența. Sunt șapte cărți minunate, captivante, am descoperit deja „Antidepresiv”, restul îmi vor anima vara.


     „Drumul spre casă” aduce în discuție eternul război dintre Nord și Sud, așa că nu trebuie să vă mai spun de ce îmi doream cartea, iar la „Jack Spintecătorul” m-a atras în primul rând coperta, apoi plasarea acțiunii în Anglia dragă.


     Elefantul a avut oferte bune, fapt pentru care mi-am luat minunățiile acestea, plus alte cinci pe care vi le voi arăta imediat. Nu am citit niciuna încă, știu ca Irina Binder este apostrofată adeseori, însă mie îmi place foarte tare.


     Aceste cărți sunt mai mult de non-ficțiune și abia aștept să le descopăr, îmi plac poveștile de viață. Pe Camelia Cavadia nu am citit-o încă, dar am mari așteptări de la această autoare.


     De pe Libris mi-am luat aceste minunății, principala era cartea lui Jojo Moyes, pentru întregirea seriei acesteia.


     De la Editura Quantum Publishers au sosit aceste două minunății, care au făcut ca finalul de lună să fie absolut magic.

    Voi ce cărți v-ați mai luat în ultimul timp? Cum a arătat luna iunie pentru voi?

6 gânduri despre ”JURNAL DE CITITOR: NOI PRIETENI AU POPOSIT ÎN BIBLIOTECA MEA

  1. Eva Ancuta Hamza zice:

    Minunate carti! Sa le citesti cu placere pe toate! Pe Camelia Cavadia nici eu nu am citit-o inca, dar dupa ce am auzit-o vorbind, mi-am dorit foarte tare sa ii descopar cartile. Asa m-am ales cu doua dintre ele, urmand sa cumpar ulterior si Mastile fricii, daca imi va placea stilul autoarei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.