JOSEPH DELANEY: BLESTEMUL VRACIULUI (CRONICILE WARDSTONE #2) – RECENZIE

     Am descoperit „Cronicile Wardstone” în mod absolut întâmplător, în urma unei provocări de pe un grup de lectură. Încă de la citirea primului volum m-am simțit atrasă de universul creat cu măiestrie de către Joseph Delaney și mi-am propus să continui cu citirea a tot ce are legătură cu această lume minunată, dominată de lupta dintre Bine și Rău, dintre cunoscut și necunoscut, dintre văzut și nevăzut. Tocmai pentru că m-a fascinat universul nou creat, cu multe accente dark, am vrut să citesc o serie la care nu am toate volumele încă (am doar vreo zece dintr-un total de treisprezece, ca să nu mai pun la socoteală cele trie volume adiacente), chiar dacă nu fac acest lucru de obicei, având nevoie aproape întotdeauna să am toate volumele lângă mine, de teamă să nu rămân în pom cumva din cauza lipsei continuării.
      „Ucenicul Vraciului” a fost un roman absolut magic, care avea darul de a ne introduce în lumea aceasta fantastică, a Comitatului și a confruntării existente între diverse puteri, menită să aducă pace și siguranță pentru oameni. În ciuda faptului că mi-a plăcut foarte tare, recunosc, cel de al doilea volum – „Blestemul Vraciului” – a reușit să mă încânte încă și mai tare, a fost o continuare a poveștii mult peste așteptările mele, mult mai dark decât primul volum, mult mai puternică din punct de vedere al mesajului și cu o acțiune net mai alertă, mai plină de viață. Am avut sufletul în gât aproape pe tot parcursul citirii romanului (unde mai pui că l-am citit și pe timp de ploaie intensă, ceea ce se apropie foarte tare de culoare locală surprinsă în roman) și piele de găină și da, vă repet îndemnul de pe spate de care e musai să țineți cont: „A nu se citi după douăsprezece noaptea!”. E un element esențial în cazul în care vă doriți să mai dormiți apoi liniștiți, fără de coșmaruri.
      „Blestemul Vraciului” este un volum cu puternice accente gotice, cu note anticlericism și antieclesiastic, ceea ce redă mult mai bine atmosfera lumii medievale, dominate de absența unei ordini normale și de oameni dornici de afirmare și de putere, indiferent de mijloacele prin care ajungeau să obțină toate acestea. Este un roman care ne ajută să îl cunoaștem mult mai bine pe tânărul Thomas Ward, ucenicul, care devine mult mai îndrăzneț și mai înțelept odată cu acest volum, autorul estompând oarecum, voit din punctul meu de vedere, rolul Vraciului în poveste. Se continuă jocul de-a șoarecele și pisica cu forțele Întunericului, însă se conturează la orizont și povești de viață, precum și începutul primilor fiori ai iubirii, care par a profeți o viitoare istorie, chiar dacă aceasta înseamnă răsturnarea ordinii sociale. 
     În acest al doilea volum, îl regăsim pe Thomas Ward mult mai puternic, putând deja să întreprindă primele misiuni specifice meseriei sale. Tocmai pentru că are încredere în el și pentru a îi oferi încrederea necesară în forțele sale, Vraciul îi oferă șansa de a se lupta singur cu unul dintre monștrii de temut: un Spintecător, o creatură care se hrănește cu sânge. Pe lângă aceasta, este posibil ca spiritul vizionar al Vraciului să fi acționat, pentru că Spintecătorul este un fel de Urgie la scară mult mai mică, iar cu cea din urmă se va confrunta mai târziu tânărul Tom. La acestea se adaugă și faptul care este cel mai evident dintre toate: victima Spintecătorului este preotul Gregory, fratele Vraciului, opusul lui am putea spune, pentru că fiecare dintre ei a ales să slujească omul, însă la scări diferite. În timp ce primul Îl slujește pe Dumnezeu din Biserică, cel de al doilea a devenit ateu, după ce, anterior, trecuse prin focurile preoției. Mai mult decât atât, la prăpastia creată între cei doi frați, care nu s-au mai văzut de aproape patruzeci de ani, se adaugă și o iubire mai veche, pe care Vraciul, John Gregory, a luat-o de la fratele lui în trecut, împărțind întreaga familie în două tabere.
      Thomas reușește să îl înfrângă pe Spintecător, însă, preotul nu mai reușește să fie salvat, a fost atins mult prea tare de Rău, fapt pentru care a decedat. Acest fapt schimbă cu totul traiectoria Vraciului, pentru că acesta își întrerupe lecțiile oferite ucenicului său și decide să meargă direct în gura lupului, în Priesttown, pentru a participa la funeraliile fratelui său. Este o acțiune extrem de periculoasă, pentru că micul orășel este împânzit de preoți, dușmanii declarați ai Vraciului, care acum sunt mult mai înverșunați din cauză că mințile le sunt afectate de șoaptele Urgiei, un fel de gargui, un fel de diavol deghizat. Vraciul alege să ignore semnalele și se încrede mult prea tare pe rudele sale din Priesttown, fapt pentru care se avântă prea tare, devine prea vizibil.
     Din acest moment, ceea ce definește volumul de față este elementul surpriză, care te ține puternic ancorat în poveste și te face să vizualizezi întreaga lume, dominată de târguri de meseriași, de hanuri cu diverse specificații, cu Inchizitori gata să ardă pe rug vrăjitoarele și tot ceea ce este greu de explicat. Chiar Vraciul ajunge pe mâna acestuia și, la fel, Alice, prietena care îl salvase pe Thomas în trecut, pe când acesta se confruntase cu Osoasa Lizzie. Tom începe procesul de maturizare și firea sa empatică nu îi permite să nu se amestece în faptele Inchizitorului, fapt pentru care se avântă direct în catacombele dominate de Urgie în încercarea de a îi salva pe cei doi oameni atât de dragi. Acțiunea se precipită și mai tare în momentul în care Urgia își face simțită prezența, amăgind prin apariții înșelătoare sau șoptind în sufletul băiatului, sădind îndoiala, sau oferindu-i tot felul de coșmaruri, ca să îl oprească de la a face ceea ce trebuie.
   Aventurile lui Thomas în încercarea de a opri acest monstru trebuie să le aflați singuri. Volumul al doilea al seriei este extrem de ofertant și de plin de surprize și de răsturnări de situație. Urgia este un monstru menit să înșele oamenii, ea se hrănește din temerile acestora și, pentru a se ajuta pe sine, le promite acestora tot felul de lucruri greu de refuzat. Este un fel de ispită, de șarpe din Grădinile Edenului, menit să îi facă pe toți cei cu care intră în contact să se piardă undeva pe drum și să își vândă sufletul, făcând un pact cu diavolul și cu Întunericul, trecând linia și așa extrem de fragilă care desparte cele două lumi, cea a Binelui și cea a Răului. Thomas va afla pe pielea lui că îți trebuie voință de fier pentru a nu aluneca pe panta cealaltă, însă Alice nu pare a fi la fel de puternică și face pact cu Urgia. Ajungi totuși să te întrebi dacă nu cumva scopul scuză mijloacele, căci ea nu vrea decât să îl salveze pe Vraci și pe toți oamenii nevinovați deveniți prizonieri ai Inchizitorului. Citind acest roman, vei pune în balanță faptele și vei ajunge la concluzia că nu totul e alb sau negru, ca uneori, mai există și alte nuanțe în paleta de culori a vieții, iar finalul ne convinge de acest fapt.
      Thomas are de parcurs un drum al inițierii în tagma aceasta a Vracilor, iar acest lucru îl cunoșteam încă din primul volum. Acum, traseul lui ajunge într-un punct în care Tom uită că este încă la început de drum și are impresia că poate face orice. Tocmai din acest motiv, trage cu urechea, citește jurnalele Vraciului, se amestecă acolo unde ar trebui să stea deoparte, merge mai departe chiar și când i se spune să stea pe loc. Nu greșește neapărat, însă nici nu se teme prea tare de pericol și pare să nu îl ia foarte mult în serios. Cred că tocmai pentru că autorul dorește să crească puțin acest personaj, a ales să îl lase pe plan secund pe Vraci, care este ba bolnav, ba slăbit după experiențele avute cu Inchizitorul. Thomas înflorește destul de tare, în ciuda greșelilor pe care le comite din inconștiență și cred că acest lucru mi-a plăcut și m-a făcut curioasă cu privire la traiectoria lui din celelalte volume. Sper din suflet să se împlinească profeția din final a lui Alice!
      Ucenicul Vraciului nu este singurul care se dezvoltă, ci și Alice devine mult mai matură și mai conștientă de oamenii la care ține. Ea a rămas singură după închiderea Osoasei Lizzie și după uciderea de către Inchizitor a celeilalte mătuși, fapt pentru care are de luat niște hotărâri cu privire la viitorul ei, iar ea pare a se lipi ca marca de scrisoare de tânărul viitor Vraci. Este mereu prin preajma lui și, în felul ei, încearcă să îl protejeze, chiar dacă alegerile ei nu sunt întotdeauna cele mai inspirate. Este un personaj puternic, aflat la limita dintre bine și malefic, un caracter care nu se lasă modelat de cei din jur, pe care am început să îl ador, poate mult mai mult decât pe Thomas. Mi se pare mult mai statornică idealurilor sale și mult mai loială celor dragi.
      Joseph Delaney ne oferă câteva detalii și despre viața Vraciului, precum și despre mama lui Thomas, oferindu-ne o nouă perspectivă asupra acestora, fapt care mă face să îmi doresc și mai tare să citesc celelalte volume.
      „Blestemul Vraciului” este un fel de basm cu esența puțin răsturnată, pentru că nu împarte toate lucrurile doar în Bine și Rău, ci mai lasă puțin loc și pentru o cale de mijloc. Este un roman magic, care te prinde încă de la primele pagini și pe care cu greu îl mai poți lăsa din mâini.

     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Blestemul Vraciului”
     Autor: Joseph Delaney
     Serie: „Cronicile Wardstone”
     Volum: 2
     Editura: Corint
     Titlu original: The Last Apprentice
     Traducător: Cristina Jinga
     Colecție: Fantasy
     Anul apariției: 2007
     Număr de pagini: 431
     Recomandat pentru 10+

      Cartea poate fi comandată de aici.

4 gânduri despre ”JOSEPH DELANEY: BLESTEMUL VRACIULUI (CRONICILE WARDSTONE #2) – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.