SUSAN ABULHAWA: ALBASTRUL DINTRE CER ȘI APE – RECENZIE

     „Eu sunt o lacrimă…
Copil palestinian rănit,
Ce şi-a pierdut părinţii.
Eu sunt un ţipăt…
Fată musulmană şi mamă şi bătrână.
Eu sunt tragedia naţiunii…
Şi mama tragediilor. Eu sunt o inimă…
Suferind de durere.”

     Nu am citit nimic până acum scris de Susan Abulhawa, am vrut cartea „Albastrul dintre cer și ape” dintr-un simplu impuls în momentul în care am observat-o pe Libris. M-a atras titlul și coperta care te îndeamnă la visare încă din momentul în care o privești. Nu mă așteptam să descopăr în interiorul paginilor sale emoția aceea care îți aduce fiori pe șira spinării, care te face să uiți de tot și de toate și să te cufunzi cu totul în lumea poveștilor, știți voi, emoția aceea pură, nealterată de nimic, neprelucrată, cea care produce valuri de sentimente și te pune la pământ asemeni unei pale de vânt puțin mai puternice, aceea care te îndoaie și te face firav și sensibil asemeni unei mlădițe. Romanul acesta este una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul timp și știu sigur că îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna, pentru că subiectul abordat este unul care te cutremură și te face să pui viața în perspectivă, să îți numeri binecuvântările și libertățile și să blestemi în gând lipsa de umanitate, strângând pumnii strânși din cauza neputinței de a acționa, de a te revolta și de a înălța o rugă sinceră spre cer pentru oamenii care au fost mai puțin norocoși decât tine, fiind puși în focul suferinței continue, ce i-a silit să se înstrăineze de glia strămoșească, de pământul drag, ba chiar și de oamenii dragi din viața lor. 
      „Albastrul dintre cer și ape” este un roman profund, cu povești de viață, cu realități așternute în mod minunat pe hârtie, într-un stil simplu, dar care grăiește de la sine, acel stil vorbit, în care oralitatea abundă din plin. Susan Abulhawa aduce la viață cuvântul, căruia îi conferă substanță și viață, căci „inima omului e făcută din cuvintele pe care le punem în ea.”. Modul ei de scriere se aseamănă foarte tare cu cel pe care l-am putut descoperi în „O mie și una de nopți” și, asemeni, Sheherezadei, ea ne face părtași la istorii cu iz oriental, ne transpune cu totul în lumea aceea mirifică din Gaza, care știe să renască asemeni păsării Phoenix din propria sa cenușă. Descoperim între paginile romanului povești diverse, care aduc în prim-plan femei puternice, capabile să facă vrăji prin puterea spiritului lor și să transforme suferința în lumină, să ofere acel far călăuzitor atât de necesar pentru familiile lor în întunericul exilului impus, care le-a transformat pământul atât de iubit în cea mai mare închisoare existentă pe fața pământului, să ofere o aură de neprețuit vieții lor pline de lipsuri, de teamă, de revoltă și de tragedie, să devină complice și aliate în lupta lor de a mima un soi de normalitate într-o lume violentă, în care războiul este prezent în fiecare clipă, la fiecare colț de stradă, iar pericolul se ridică până la suprafață, venind chiar din tunelurile menite să le mai aducă un strop din necesitățile vieții. 
     Susan Abulhawa scrie despre oameni și le transformă viețile în povești, aducând la suprafață puterea de care au dat dovadă mamele, surorile, fiicele din Gaza, care au reușit să domine totul prin simplitate și prin forța lor interioară. Au devenit eroi, neștiuți poate de o lume întreagă, însă tot eroine cu voci puternice, gata oricând să aducă anumite bucurii celor din jur, să se sacrifice de dragul celor pe care îi iubesc cel mai tare, mereu gata să își spună povestea, să se reîntoarcă în trecutul fericit din Beit Daras de dinainte de cucerirea noului stat format, Israel, înainte ca toate necazurile și lipsurile lor să își facă simțită prezența atât de pregnant și de des. Firele narative urmăresc viața mai multor femei, unite de pasiunea pe care o pun în tot ceea ce fac și de dragostea pe care și-o poartă una alteia, indiferent de locul în care soarta le-a purtat pașii și de distanța care s-a interpus între ele. Este povestea lui Mariam, la fel cum este a lui  Um Mamdouh, Nazmiyeh, a lui Alwan, Nur sau Rhet Shel. Lumea lor este divizată de evreii sioniști, este închisă între marginile unor granițe atât de înguste încât fiecare ajunge să îl cunoască pe cel de lângă el, cu bune și cu rele, iar toate acestea conduc la un fel de realism magic, căci, dincolo de credința lor puternică în Dumnezeu și în Voia Lui, ele ajung să se încreadă în ajutorul venit din lumea nevăzută și invizibilă pentru ochiul uman, dar la fel de reala și de palpabilă ca propria palmă, ca propriul pas pe nisipul mișcător al micuțului lor adăpost. Astfel, în lumea lor își pot face simțită prezența duhuri (djinni) cu puteri nebănuite, așa cum este Suleiman, sau unii oameni își pot părăsi trupul închis pentru vecie în spațiul închis al noului lor cămin, numai pentru a se întoarce în trecut sau în locurile mai puțin primejdioase, numai pentru a putea discuta cu oamenii care au dispărut și au trecut în neființă. Astfel, pentru ele există un spațiu magic, plin de feerie, unde durerea nu există, unde rudele se reunesc, unde nu mai există teamă fără margini sau dușmani, un spațiu albastru aflat între cer și pământ, un fel de tărâm de basm unde totul este posibil, unde duhurile apar și se susțin unele pe altele, dezvăluindu-le celor din viața reală crâmpeie din lumea nevăzută și neștiută, ducând mai departe vești și oferind indicii asupra viitorului, încă active în viețile celor rămași pe pământ, oferindu-le tărie, forță interioară și, cel mai de preț, un strop de speranță, care să le ofere dorința de a merge mai departe, de a căuta să lupte încă în acea lume crudă, doar pentru a crea noi și noi generații de copii care să reîntregească și să își ia țara înapoi.


    „Albastrul dintre cer și ape” este un roman care are darul de a te sensibiliza, de a te face să te apropii de viețile celor din Gaza, din teritoriile palestiniene decimate de vecinii israelieni și îngrădite între niște granițe atât de fine, dar atât de importante pentru supraviețuire, care nu se întind doar în plan terestru, ci trec și dincolo de acesta, în planul maritim și aerian, orice încercare de încălcare a acestuia putând conduce la pierderi de vieți sau la și mai multe restricții. 
       Firul narativ ne plasează în Beit Daras, o localitate în care oamenii își duceau traiul în liniște, puneau la cale căsătorii, se bucurau de copiii lor, cântau și spuneau poezii, se adunau la un loc pentru a supraviețui frumosul și viața și se bucurau de libertate și de pământul atât de trag. În această comunitate, se remarcă femeile din familia Baraka, din care fac parte Um Mamdouh, mama, cea care putea discuta cu duhul Suleiman, Nazmiyeh, cea slobodă la gură, și Mariam, fetița care vedea toate trăirile în culori și care se distinge de toți ceilalți prin ochii de culori diferite. Întreaga lor viață se modifică în momentul în care nou formatul stat Israel pornește un război împotriva palestinienilor, iar ceea ce trebuia să fie o fugă din calea cotropitorilor de maxim două săptămâni s-a transformat într-un exil ce durează până în zilele noastre, plin de lipsuri și de temeri, ce conduc la drame greu de îndurat, pe care poporul palestinian le transformă în frustrări ce conduc la lipsa puterii de a merge sau la închiderea totală în sine, fără posibilitatea de a mai ieși din nou la suprafață și de a îți lua înapoi în primire trupul firav.
       Din fuga din calea cotropitorilor, doar Nazmiyeh și fratele ei, Mamdou, reușesc să scape, iar ei vor purta toată viața cu ei amprenta surioarei lor mai mici, Mariam, și dorul de mama lor, pe care o asociau cu djinnul Suleiman, cel care i-a ajutat să scape cu viață din calea evreilor sioniști. Viața lor se transformă în una plină de lipsuri, însă acest fapt nu îi împiedică să viseze din nou, să își facă planuri, să aducă pe lume copii. 
      În timp ce Mamdouh devine un exilat alături de soția sa, Yasmine, peregrinându-se prin lume, fie în Egipt, fie în Kuweit sau America, nemaireușind să revadă pământul natal decât în scurte episoade de întoarcere acasă, Nazmiyeh rămâne în Gaza, unde devine stâlpul de bază al familiei sale și al comunității din jurul ei, oferindu-le tuturor un exemplu de viață și de forță interioară, pentru că ea rămâne dreaptă chiar și atunci când fiul ei, Mazen, este arestat și ținut prizonier în închisorile din Israel și nici când soțul ei trece în neființă sau fiica ei este măcinată de cancer. Ea reușește să îi adune pe toți în jurul ei și să le ofere poftă de viață.
      Alwan, fiica ei, urmează exemplul mamei sale și devine un adevărat model de putere, chiar și atunci când soțul ei este ucis într-un bombardament, când pierde sarcină după sarcină sau când fiul ei, Khaled, rămâne captiv în propriul trup, nemaireușind să se miște sau să vorbească.
     Dincolo de ocean, în America, trăiește Nur, nepoata lor și a lui Mamdouh, cea pe care mama ei nu și-o dorește, pe care tatăl vitreg o abuzează fizic și care trăiește mergând din plasament în plasament, până când, la maturitate, reușește să regăsească Gaza natală, pe care o știa din poveștile jiddo-ului ei, Mamdouh, și familia pierdută. 
     Deși există toate aceste fire și perspective narative, liantul este asigurat de către relatator, nimeni altul decât Khaled, băiatul cu o șuviță albă în păr încă de la naștere, cel care poate călători în trecut și în prezent cu ușurință, cel care are o înțelepciune pe care doar cunoașterea nevăzutului ți-o oferă și cel care devine imponderal, captiv în spațiul dintre cer și ape, dintre lumea aceasta și cea a umbrelor, cel care le apare celor dragi în momentele grele, arătându-le calea ce trebuie urmată.


     Dincolo de poveștile de viață ale acestor femei puternice, care transformă până și suferința în sursă de poftă de viață, autoarea reușește să redea cu acuratețe culoarea locală și atmosfera existentă în familia arabă musulmană, în care puritatea și protejarea celor dragi sunt pilonii principali. Familiile sunt extrem de unite, atât în bucurie, cât mai ales în necaz, se adună cu toții la un loc, se ajută și se sprijină necondiționat, indiferent de greutățile și necazurile pe care viață li le scoate în cale. Copiii sunt cei care le oferă puterea de a merge mai departe și forța de a trăi, educația le este oferită încă de acasă, femeile se strâng la un loc, gătind și bârfind împreună, în timp ce bărbații asigură veniturile întregii familii.
       Gaza de atunci, asemeni Gazei de acum era plină de lipsuri, nu existau medicamente, nu existau alimentele de bază (copiii visau la banalul ou Kinder), nu existau locuri de muncă. Electricitatea era și este un lux (și în prezent sunt doar câteva ore pe zi), apa la fel, fapt pentru care oamenii învățau cum să economisească. Granițele, la fel ca acum, erau cel mai adesea închise, tunelurile funcționau atât pentru intrarea și ieșirea din țară, cât și pentru aducerea în mod clandestin a anumitor alimente sau obiecte (pamperși, hrană), iar mulți copii își sprijineau familiile încă de la vârste fragede, învățând de mici anumite meserii. Evreii sioniști erau și sunt o amenințare permanentă, distrându-se ucigând sau schilodind palestinieni, siluind femei și impunând teroare în rândul vecinilor acestora. 
   „Albastrul dintre cer și ape” este o poveste despre supraviețuire în vreme de asediu, este o poveste de dragoste supremă și sacrificiu de sine într-o lume a exilului, a suferinței și a violenței, într-o lume decimată de război și mereu sub semnul lipsurilor și a morții. Susan Abulhawa a creat o lume magică din noroiul unui univers crud, a adus în prim-plan povești nemaiîntâlnite și a transformat răul în femei puternice, capabile de orice. 

    


    DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Albastrul dintre cer și ape”
     Autor: Susan Abulhawa
     Editura: Polirom
     Colecție: Biblioteca Polirom actual
     Titlu original: The Blue Between Sky and Water
     Traducător: Mihaela Negrilă
     Anul apariției: 2016
     Număr de pagini: 304

O, găsește-mă
Voi fi în acel albastru
Dintre cer și ape
Unde timpul este numai acum
Și unde pentru totdeauna
Curgem precum un râu.
O, găsește-m!
Acolo unde-i mereu ziuă
Și mereu noapte.
Nu există ore aici
În albastrul
Dintre cer și ape.
Nu există țări aici, 
Nici soldați,
Nici suferință sau bucurie, 
Ci doar albastrul dintre cer și ape.


     Cartea poate fi comandată de pe Libris.



  

4 gânduri despre ”SUSAN ABULHAWA: ALBASTRUL DINTRE CER ȘI APE – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.