KRYSTAL SUTHERLAND: INIMI CHIMICE – RECENZIE

     „Grace Town e o ghicitoare ambalată într-un mister ascuns într-o enigmă.”
     Henry Page

      Am început „Inimi chimice” de Krystal Sutherland fără a avea prea multe așteptări legate de subiectul cărții, este, în definitiv, un young adult, iar eu am depășit de foarte mult timp acea perioadă și nu am întotdeauna starea necesară pentru a mă cufunda în lumea liceenilor și a tinerilor, care transformă totul într-o tragedie fără margini și pentru care pierderea iubirii este sfârșitul lumii. Prima cărții începuse să îmi demonstreze că nu m-am înșelat, că este vorba despre o altă poveste de iubire între doi adolescenți, cărora credeam că le prevăd sfârșitul fericit după ceva tatonări și peripeții, Henry Page, personajul prin prisma căruia aflăm totul, mi se părea tocilarul perfect, iar Grace luase rolul rebelului din alte romane young adult, e adevărat, era un pic inversat rolul, în sensul că nu aveam în față băiatul rău-fata bună, dar aveam băiatul bun și fata rea, ceea ce este un clișeu des întâlnit la cărțile încadrate în această categorie și oarecum mă plictisea subiectul. Nici măcar nu am bănuit ce comoară se ascunde în cea de a doua parte a cărții și ce mesaj puternic, de aceea, vă cer doar să aveți răbdare cu acest roman și vă promit că nu o să fiți dezamăgiți. Nu vă lăsați păcăliți de clișeele de la începutul poveștii, chiar nu este vorba de o altă istorie plină de clișee, totul este ambalat într-un fel de cocon, iar dacă avem suficient de multă răbdare să ajungem undeva în cea de a doua jumătate a romanului vom avea surpriza de a descoperi deschizându-se un adevărat fluture, cu aripi multicolore, cu fațete fel de fel, un adevărat carusel de emoții, de trăiri intense, care te fac să îți dai seama că te afli în față unui roman cu puternice accente psihologice și cu multe implicații emoționale, care te va determina să te analizezi, să te cunoști și să înțelegi miracolul vieții și magia iubirii.
     „Inimi chimice” este un roman cu un mesaj extrem de puternic și de profund cu privire la iubire. Aceasta nu este romanțată și pusă pe un piedestal sau transformată într-un element perfect, ci este considerată a fi un factor important în viață omului, care îl înalță, îl face să prindă aripi, însă nu este deloc un sentiment perfect, ci este frumos așa, în imperfecțiunea lui. Mai mult decât atât, asemeni tuturor lucrurilor de pe acest Pământ, și iubirea este o trăire sortită eșecului, nu este eternă, este supusă efemerității și surprizei, nu știi exact cât anume va dura, însă trebuie să înveți să te bucuri de ea atât timp cât este, să iei tot ceea ce este mai bun din persoana de lângă tine, să păstrezi cu tine amintiri de neuitat și să mergi mai departe cu învățăturile pe care aceasta ți le-a oferit, cu lecțiile pe care ți le-a transmis, asemeni tuturor evenimentelor prin care trece omul de-a lungul vieții:

     „Însă dragostea e științifică, frate. Adică este vorba doar despre o reacție chimică în creier. Uneori, reacția asta ține o viață întreagă, se repetă iar și iar. Alteori nu. Uneori se produce o explozie ca o supernova și apoi elementul se risipește treptat. Suntem cu toții doar inimi chimice. Oare dragostea e mai puțin sclipitoare din cauza asta? Eu nu cred. De asta nu pricep de ce lumea nu vrea să se căsătorească explicând că «în 50% din căsnicii, se ajunge la divorț». Dragostea dispare, dar asta nu înseamnă că nu a fost adevărată.”

     Stilul autoarei redă cu acuratețe modul de a vorbi și de a se comporta al adolescenților, ceea ce nu a fost rău, însă a fost puțin obositor, nepermițându-mi să mă bucur în totalitate de textul scris. Nu consider că romanul este dedicat în totalitate tinerilor, poate fi citit și la vârstă adultă pentru a înțelege mai bine mentalitatea adolescentină și dramele prin care tinerii trec, însă trebuie să te înarmezi cu ceva mai multă răbdare, care să îți permită să te transpui în lumea liceenilor. 


     V-am spus deja, începutul romanului nu reușise să mă convingă deloc. Am tras de mine pentru a merge mai departe și bine am făcut, pentru că profunzimea și complexitatea poveștii nu ne sunt oferite încă de la început. Autoarea ne oferă posibilitatea de a ne familiariza cu personajele sale și cu lumea lor, ne face să ne creăm scenariu după scenariu, să ne punem întrebări cu privire la Grace Town, după care vine asemeni unei tornade sau a unei ploi reci și ne dă totul peste cap, toate presupunerile, tot ceea ce credeam și ne face părtași la anatomia unei dureri, la pierderi inimaginabile pentru o vârstă atât de fragedă și acest lucru i-a oferit autenticitatea, mai ales că, lucrând cu copiii, descopeream dramele acestora uneori, acelea care se ascundeau în spatele inocenței și naivității specifice vârstei. Momentul de după pătrunderea în acțiunea propriu-zisă m-a ținut captivă în totalitate între paginile cărții și, da, am stat trează noaptea pentru a afla deznodământul (care m-a surprins, mai ales că nu a corespuns cu niciunul dintre scenariile mele), ba, mai mult decât atât, pe final chiar am vărsat câteva lacrimi pentru personajele principale, atât de tare le-am simțit trăirile. Acum mă bucur că am citit romanul, numai pentru ultimele cinzeci de pagini și tot merita. „Inimi chimice” este romanul care mi-a demonstrat că aparențele pot fi extrem de înșelătoare și că până și cea mai simplă poveste poate îmbrăca straie speciale și ajunge direct în suflet.
     Acțiunea ne este prezentată de către Henry Page, un tânăr de doar șaptesprezece ani, licean în ultimul an de liceu, nu foarte activ din punct de vedere social (are doar doi prieteni, pe Lola aka La și pe Murray aka Muz), nicio iubită până la momentul actual, este studios și își dorește cu ardoare să devină redactor-șef al ziarului liceului, sperând la creșterea șanselor pentru o facultate mai bună. Totul se schimbă în momentul în care o cunoaște pe Grace Town, fata cea nouă de la liceul lor.
      Grace Town mi-a plăcut încă de la început, a fost pata de culoare a întregului roman, răspândind praf de zâne în jurul ei prin modul de a se comporta, prin gândirea ei extrem de profundă și de matură, prin cunoașterea de sine care reușește să treacă dincolo de normal și prin încercarea de a îi schimba pe cei din jur în varianta lor îmbunătățită, în ciuda unui accident dramatic, care i-a schimbat în totalitate traiectoria în viață, în ciuda durerii fără margini care nu îi permite decât arareori să își permită să fie ea însăși. Grace este un personaj puternic, o adolescentă trecută prin multe încercări, care încearcă să se regăsească, să le fie celor dragi alături și să meargă mai departe într-o lume care i se pare deja nedreaptă și fără sens. Ea are un mod unic de a privi lumea și universul din jurul ei, un mod unic de a încălca legile și de a se bucura de miracolul primit în dar chiar în acel moment, de a se recompune din miile de cioburi în care s-a transformat și de a încerca să meargă mai departe în ciuda pierderii speranței. 


    Grace este asemeni unui licurici, care pare să strălucească doar în noapte sau în momentele în care pierderea în mulțime îi permit să se metamorfozeze, să devină mai plină de viață și să se ofere pe sine, fără aura tristeții care este prezentă aproape în permanență. Ceea ce te atrage la ea încă de la început și ceea ce îl face și pe Henry să vrea să o cunoască mai bine este modul ei atipic de a fi: se îmbracă băiețește, își ascunde trupul în spatele unor haine lălâi (în ciuda pozelor de pe Facebook, care o prezintă ca pe o fată extrem de frumoasă), este mereu sprijinită într-un baston și spune direct ceea ce simte, ceea ce crede, fără a se teme de consecințe. Totul la ea este învăluit în mister și tocmai acest fapt îl atrage pe Henry ca un magnet. El ajunge să o cunoască mai bine lucrând împreună ca redactori șefi la revista liceului, unde i se dezvăluie bucăți din ea, pe care el încearcă să le pună cap la cap, astfel încât să completeze puzzle-ul piesă cu piesă, pentru a ajunge la un întreg. Prietenii îi spun că ar fi mai bine să stea deoparte, însă Henry nu reușește. Are nevoie de Grace la fel cum are și de aer și încet, încet se îndrăgostește. 

Însă, o cunoaște el pe Grace cea adevărată? Poate spera el la o poveste de dragoste în adevăratul sens al cuvântului, mai ales că fata pare adeseori să se închidă atât de tare în ea însăși, încât arareori ai ocazia să o cunoști cu adevărat, să o întrevezi pe Grace cea adevărată?

      Henry decide să meargă mai departe în ciuda a tot, să o descopere pe Grace Town din spatele măștilor, iar uneori tânăra îi oferă cu bucurie bucăți din ea, îi permite să îi fure câte un sărut, însă nu îi dă voie să intervină mai mult în viața ei, să se prezinte tuturor drept prietenul ei. Pare a îl prefera, îl duce în locurile ei preferate, așa cum este gara părăsită, îl încurajează să se descopere, căci cunoașterea de sine este cea mai importantă, îi cere să scrie, să discute liber, să emită păreri:

     „Nu ți se pare ciudat că, atunci când cineva îți cere să te descrii pe tine însuți, nu iese nimic? Ar trebui să fie cel mai ușor subiect de conversație din lume – doar ești persoana în discuție – dar nu e.”


      „Adică, dacă eu nu mă știu cine sunt, la ce să mă aștept din partea celorlalți?”


    Cu toate acestea, ea nu este capabilă să îi ofere acea dragoste de care el ar avea nevoie. Îi oferă mici bucăți din ea, dar niciodată totul… Se închide în sine asemeni unui cocon, fuge, neoferind vreodată explicații, dispare cu zilele, nu îi răspunde întotdeauna la mesaje… 

De ce? Care este secretul lui Grace Town? Ce povară poartă aceasta cu sine, ce durere, ce poveste de viață?

      Nu vă pot oferi mai multe detalii în acest sens, căci aș strica frumusețea cărții. Trebuie să o descoperiți pe Grace Town citind cartea. Garantez că va fi o adevărată lecție de viață, care ne arată că efemeritatea atinge pe oricine, că moartea poate veni la oricine, iar vârsta fragedă nu este o garanție a viitorului.
      „Inimi chimice” este o povață adresată tuturor, dar mai ales tinerilor, care ne arată că viața trebuie trăită la intensitate maximă în permanență, că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem în prezent, să experimentăm orice tip de sentiment, chiar dacă suntem siguri că acesta nu se va materializa pentru totdeauna, să fim mai responsabili și mai profunzi, să ne analizăm și să ne observăm până în adâncul sufletului, să le arătăm celor din jur că ne pasă, că putem fi noi înșine și că suntem maturi, acceptând chiar și lipsa reciprocității într-o relație. Krystal Sutherland ne arată că iubirea nu este permanentă și nu este perfectă, însă toate acestea nu o fac mai puțin reală sau autentică. Ea trebuie gustată și trăită, trebuie simțită, avem nevoie să ne lăsăm în voia ei, pentru aripile pe care le căpătăm datorită ei, chiar dacă aceste simțăminte nu vor fi veșnice. Merită din plin să le trăim o dată și încă o dată și tot astfel la infinit, până la finalul vieții.


      DATE DESPRE CARTE:
      ________________
      Titlu: „Inimi chimice”
      Autor: Krystal Sutherland
      Titlu original: Our Chemical Hearts
      Traducător: Bogdan Voiculescu
      Colecție: Young Adult
      Anul apariției: 2016
      Număr de pagini: 362

     Cartea poate fi achiziționată de pe Storia BooksLibris sau Elefant.
    

Publicitate

9 gânduri despre ”KRYSTAL SUTHERLAND: INIMI CHIMICE – RECENZIE

  1. Anamaria Lascu zice:

    Mă bucur mult că ai citit și tu această carte, deși prima parte nu a fost chiar pe placul tău. Mai frumos a fost faptul că a meritat toți nervii acumulați, nu-i așa? Felicitări pentru frumoasa recenzie! Dacă nu aș fi citit-o deja, cu siguranță aș fi făcut-o în urma recenziei tale! 🌼

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.