LAURA ȘTIRBU: LUMINA LUI TRODHEIM (VICONTELE VERENȚEI PIERDUTE #1) – RECENZIE

     De fiecare dată când îmi doresc o lectură magică, o lectură care să mă determine să uit total de universul exterior pentru a mă afunda în totalitate în cel creat de autor mă îndrept spre unul dintre genurile mele preferate: fantasy, iar când acesta are accente pure, autohtone, atunci succesul este garantat. 
      Nu știam multe lucruri despre seria Laurei Știrbu – „Vicontele Verenței pierdute” în momentul în care am început să citesc cartea întâi – „Lumina lui Trodheim”. Umbla vorba prin blogosferă cum că ar semăna cu celebra „Harry Potter”, al cărei fan declarat sunt. Ei bine, nu este așa, consider că nu i se face deloc dreptate seriei, căci aceasta nu are nimic de a face cu lumea micului și îndrăgitului vrăjitor, nici măcar nu are elemente de magie în interior, chiar dacă scriitura are puteri extraordinare și creează dependență.
       „Lumina lui Trodheim” este o carte extraordinară, care ne introduce în lumea fascinantă a Valahiei Unite și nu, nu folosesc cuvinte mari, veți înțelege în momentul în care veți începe să citiți acest volum. Acțiunea este puternic ancorată în mediul românesc, unul situat undeva în zona Evului Mediu, după modul de organizare a cetăților, iar stema și harta prezente în carte demonstrează acest lucru, la fel și unele nume prezente, atât de locuri (munții Semenic, Marea Nocturnă), cât și de persoane (Ioan, Mojic, Hațeg, Boromir). Însă, autoarea reușește să ne conducă mult mai departe de atât, într-o lume cu adevărat vrăjită prin prisma acțiunilor personajelor și prin existența unei nor ordini sociale și politice, o lume fantastică de care nu ai cum să nu te îndrăgostești în mod iremediabil.
    Romanul este organizat sub forma unui basm, în care există elementele fantastice specifice: copilul cu origini necunoscute, venit pe calea apelor, sunt prezente ajutoarele – sub forma animalelor cu puteri magice (cățeii, dragonii de diferite feluri și dimensiuni), a elevilor care reușesc să se strecoare acolo unde este nevoie; există acea luptă dintre bine și rău, prin prisma unor personaje ce conduc din umbră, însă totul rămâne bine ancorat în prezent, totul este extrem de alert povestit, fapt care nu te lasă să te plictisești, nu ai momente de respiro foarte multe, ceea ce te face să înaintezi cât mai mult în poveste, pentru a descoperi ce anume se mai ascunde în spatele personajelor (vă atenționez de pe acum că trebuie să aveți răbdare, există o pleiadă de personaje, pentru mine fiecare important și cu rolul lui bine determinat în istoria Valahiei Unite, să nu vă lăsați speriați de numărul mare, vă veți învăța cu ele și veți ajunge să le îndrăgiți foarte tare) și a situațiilor. Sunt unele mistere care se cer descifrate și, deocamdată, trebuie să avem răbdare, pentru că autoarea ne oferă doar o mică parte din cheile ce conduc la rezolvarea lor, doar ghicim anumite lucruri și avem propriile bănuieli, însă nu suntem siguri de nimic, spre final parcă nu mai știi nimic, ai nevoie de răspunsuri, iar acest lucru te face să îți dorești să apară cât mai repede volumul doi al seriei.


       Laura Știrbu ne introduce într-o lume a valahilor, oameni mândri și patrioți, care, deși trăiesc într-o lume dominată de pace, tânjesc încă în secret după vechea lor lume, când regele nu era omniprezent și cu putere absolută asupra tuturor. Tot acest tumult rămâne doar într-un plan secundar și îl descoperim prin prisma unor personaje precum Vincențiu Leopod, care este ajutat de prieteni mai vechi, însă în prim-plan se află studiile la academiile militare veliene, nouă la număr, dintre care se distinge în acest prim volum SanteVel, cu seniorii și juniorii săi minunați, care se străduiesc să învețe cât mai multe, să acumuleze experiență și înțelepciune, pentru o ascedere în plan social în viitor.
      Academiile Veliene nu sunt asemeni altor școli pe care le cunoaștem, căci au reguli diferite și domenii diferite, unele care cred că ar fi pe placul oricăror elevi ai zilelor noastre (acum, pe bune, la tehnici de luptă cred că ar participa cu drag sau la orele în care se zboară cu dragonii peste ținuturi, ba chiar ar chiuli de la orele de știință – de Alchimie în carte – pentru primele amintite, la cum îi știu eu pe unii… Ba chiar le-ar plăcea și niște întreceri pe la Duopol, ar fi mult mai distractiv astfel.). Este o școală care pregătește viitorii oameni ai țării, fiind împărțiți în funcție de aptitudini, fie la Magi, fie la Zburători (mie cei din urmă parcă îmi sunt mult mai dragi, sunt mai liberi în gândire și mai sclipitori, nu te-ai plictisi în preajma lor cu siguranță, mai ales dacă dai peste o Liliana Venin cu ale ei creaturi magice și cu puii ei de dragon). Fiecare dintre juniori are un frate/o soră senioară, care îi iau sub aripa protectoare, devenindu-le un fel de mentori și de îndrumători prin lumea nouă ce li se desfășoară în casă. Profesorii sunt deosebiți și mulți dintre ei destul de permisivi, iar la câte dulciuri are în plan profesorul Brețcu, parcă aș prefera să stau ceva timp în preajma lui, mai ales dacă aș fi elevă, căci are modul lui de a îi face pe aceștia să se simtă în largul lor în preajma lui.
       Acum, după ce ne-am familiarizat un pic cu noua ordine, să revenim la povestea în sine. Aceasta urmărește devenirea lui Iustinian Mojic, un puști de doar zece ani, venit pe mare după cum știe el, crescut de unchiul său, Boromir, care îl instruiește în arta cititului și a scrierii, în cea a diplomației, a limbilor străine, a luptei cu spada și a trasului cu arcul. Drumul singur din Aquinox spre SanteVel m-a dus cu gândul tot la un basm, acesta fiind un fel de inițiere a lui Iustinian în viitoarea sa viață, el trecând de-a lungul drumului un fel de probe care să îl întărească și să îl ajute să se cunoască mai bine: el rămâne fără călăuză, dă de o vrăjitoare care îi pomenește de un alt nume al său, se lovește de tâlharii la drumul mare și e salvat de unul dintre Zburătorii de la cetate, ceea ce  îl apropie de visul său, acela de a fi un puternic Zburător în viitor… Bine, și de a avea un dragon, visul oricărui copil normal 🙂 


     La SanteVel, se împrietenește cu Diego, Mădălina și Cezar, alături de care începe să descopere lumea de proaspeți elevi velieni, însă, alături de aceștia, face cunoștință cu seniorii, dintre care se distinge trupa de șoc, centrată în jurul Lilianei Venin, nepoata profesorului Tarantelă, și a lui Boris Nabadov, protectorul lui Iustinian. 
     Liliana este o bună reprezentată a feminismului actual, căci nimic nu i se pare prea greu de făcut sau de îndeplinit: are o voință de fier, nimic nu este imposibil, câștigă detașat în luptele cu băieții și mereu este pusă pe ceva șotii. Însă, Liliana, ascunde unele secrete bine păzite de băieții care îi sunt prieteni, iar unul dintre acestea pare a se roti în jurul unei poțiuni magice, Morfidia, ce are puterea de a oferi viață după moarte.
      Sunt multe mistere de dezlegat referitoare la această serie și abia aștept să văd ce ne-a pregătit autoarea în continuare. Iustinian nu își cunoaște părinții și nu știe nimic despre trecutul lui, fapt care îl face să se întrebe de unde provine și de unde anume a moștenit anumite abilități prezente, care se conturează la orizont. De asemenea, nu știm mai nimic despre cea pe care o admiră cu putere, Liliana Venin, știm doar că numele ei este luat de la familia adoptivă, iar tatăl ei nu este tocmai un om cinstit, iar toate acțiunile fetei te fac să te întrebi oare în ce bucluc va intra, căci sigur o va face, pare a îi fi predestinat… Și da, trebuie să aflăm ce e cu planul acela de protecție despre care tot vorbește Boromir și cine este vicontele Verenției pierdute… căci pe prințul din prezent, Victor Herat, nu l-am plăcut foarte tare… Să vă mai spun că abia aștept volumul doi??
       Dacă și vouă vă stârnește curiozitatea această serie, puteți afla mai multe despre ea și universul său minunat de pe site-ul autoarei (pe care aici). Eu m-am abonat, căci am multe necunoscute în cap și până la volumul doi poate mai intuiesc ceva 🙂 


     DATE DESPRE CARTE: 
     ________________
     Titlu: „Lumina lui Trodheim”
     Autor: Laura Știrbu
     Serie: „Vicontele Verenției pierdute”
     Volum: I
     Editura: Quantum Publishers
     Colecție: Fantasy Fanatic – Teen Colection
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 300

      Cartea poate fi achiziționată de pe Elefant și extrem de curând (începând cu septembrie) pe site-ul Editurii Quantum Publishers.
      

8 gânduri despre ”LAURA ȘTIRBU: LUMINA LUI TRODHEIM (VICONTELE VERENȚEI PIERDUTE #1) – RECENZIE

  1. Anca Rucareanu zice:

    Abia aștept să fac și eu cunoștință cu lumea aceasta! Pare o bucățică de lume fantastica fantastica asezonata cu elemente autohtone și oersonaje colorate!

    Apreciază

  2. Laura Apetroaie zice:

    Nu știu dacă e adevărat, dar eu îmi păstrez încrederea că această carte NU este HP. O fi el Potter venerat, dar pe mine nu m-a convins să continui seria – poate din cauza vârstei la care am citit sau a traducerii. Dar Lumina lui Trodheim sper să-mi placă! Mult!

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Traducerea nouă nu îmi place, eu îi rămân fidelă primei traduceri. Nu are magicieni, are dragoni și e situată în spațiul autohton. E mult mai dark decât HP, dar e asemănătoare ca atmosferă într-o școală specială. ❤

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.