LA PAS PRIN MUZEELE DIN VĂLENII DE MUNTE

     Uneori, minunile se ascund chiar lângă noi, dar fiind mult prea grăbiți și prea prinși cu treburile de zi cu zi uităm să ne uităm în jurul nostru și nu observăm locurile minunate pe care le putem vizita, pe care le putem folosi pentru a ne bucura inimile. Luna trecută, pentru că o prietenă dragă a fost în vizită alături de copiii ei, am decis să mergem să vizităm puțin muzeele din Vălenii de Munte, localitatea prahoveană aflată în apropiere de localitatea mea, locul care îmi este destul de drag, mai ales că a reprezentat subiectul lucrării mele de la master.
     Vălenii de Munte este un orășel cu un farmec aparte, situat pe Valea Teleajenului, cu o istorie bogată, fiind pe rând capitală de județ, vamă, târg, centru cultural și politic. A fost reședința marelui om politic, Nicolae Iorga, care pare a fi și emblema orașului, acesta adăpostind casa sa memorială, un parc cu numele său, Universitatea de Vară și Școala de Misionare create sub egida sa. Orășelul nu este foarte aglomerat și este suficient de verde pentru a te bucura de plimbări lungi și de zile plăcute alături de cei dragi. Are două parcuri frumos amenajate, cu fântâni arteziene, aranjamente florale și locuri de joacă pentru copii, are magazine multe, chiar și un Lidl, câteva hoteluri, spital, farmacii, școli, grădinițe, ba chiar și after school. Este situat bine într-o zonă muntoasă și poate fi un loc de distracție dacă nu cauți nebunia și agitația, căci aici oamenii se cam cunosc între ei și poți întâlni mulți cunoscuți pe stradă. Este un orășel liniștit, dar bun pentru o plimbare și o ieșire din casă, pentru relaxare și destindere după multă muncă.


     Am început plimbarea cu o vizită mult dorită la casa memorială a marelui om politic, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academician român: Nicolae Iorga. Deși născut la Botoșani, Iorga și-a găsit pacea și liniștea în micul orășel Vălenii de Munte, unde a locuit peste treizeci de ani, chiar după primul său contact din anul 1907. Este, de asemenea, locul în care și-a alcătuit minunata sa operă și aceasta nu a fost puțină. El a creat peste 1250 de lucrări, a ținut sute de prelegeri și i-a uimit pe oamenii din întreaga lume prin prisma cunoașterii și a memoriei sale impresionante. Iorga vorbea șaisprezece limbi, iar turca a învățat-o într-un drum cu trenul spre Istanbul, unde avea nevoie să discute probleme politice și, cum nu găsise un interpret, a învățat singur, astfel încât să își poată purta discuțiile diplomatice. Toate aceste informații le știam dinainte, în interior nu am putut afla foarte multe și nici nu ne-am bucurat de casa în care marele savant a trăit, deși aveam ce vedea: camere impozante, cu mobilier din lemn masiv, tablouri minunate, multe înfățișând familia Iorga sau locuri pe care marele Iorga le vizitase, toate purtând amprenta marelui politician. Casa adăpostea acum și o expoziție temporară a unor obiecte din timpul Celui de Al Doilea Război Mondial, însă ne-a fost foarte greu să ne bucurăm de toate. Este o locație minunată, considerată o bijuterie a arhitecturii secolului al XVIII-lea, cu elemente specifice zonei subcarpatice, însă am putut observa mult mai bine exteriorul decât interiorul din cauza unei doamne care a insistat să facă pe ghidul deși i-am spus clar că nu vrem ghid (mai ales că fiecare obiect în parte avea propria poveste scrisă). Nu o să înțeleg niciodată de ce, dacă nu te pasionează să le împărtășești altora din cunoștințele tale sau dacă pur și simplu ai o zi proastă atunci nu te dai deoparte și îi lași pe oameni să se bucure de experiența vizitării casei memoriale, mai ales că biletul nu e chiar ieftin pentru ceea ce oferă experiența: costă 16 lei pentru un adult și 8 lei pentru elev sau student (și aici am avut o problemă pentru că fetița care era cu noi e studentă în Turcia și nu avea la ea carnetul de elev, dar, se putea observa că e mică de ani. Inițial, au vrut să ne ia preț întreg, abia la insistențe au acceptat la jumătate de preț, cum era normal). Am spus mereu că avem locuri frumoase în România, însă oamenii au tendința de a le urâți, prin simpla lor prezență, care îți arată în mod clar că nu îi face plăcere ceea ce face și că nu se bucură că ești acolo. Astfel, doamna care ne-a explicat câteva lucruri despre casa memorială ne-a grăbit într-un mod la care nu ne-am fi așteptat, ba, la un moment dat, chiar am rugat-o să ne lase un pic de timp, căci nu apucai să te bucuri de nimic, plus că cea mică, neștiind limba română și venind din Turcia, încerca să înțeleagă cine a fost Iorga și ce e cu viața lui… Ni se stingeau luminile în față, parcă îndemnându-ne să plecăm mai repede ceea ce, vă asigur, nu a fost tocmai o experiență plăcută. Am văzut dormitorul, biblioteca, salonul, cărțile, portretele, imaginile create din memorie de Iorga doar pe fugă și deja începusem să regret că am ajuns aici.


    Am avut noroc că în cea de a doua parte a vizitei ne-a însoțit o altă doamnă, care a fost extrem de drăguță și care ne-a explicat pe îndelete ceea ce vedeam, plus a avut răbdare cu noi și ne-a răspuns la orice fel de întrebare am fi avut, ba chiar la final ne-a și pozat pe toți. Nu am putut face poze în interior, costa mult prea mult și nu merita, însă ne-am bucurat de tot ceea ce am observat. Casa memorială Nicolae Iorga mai are două clădiri adăpostite în aceeași curte: Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, unde am întâlnit obiecte din gospodăriile oamenilor de pe Valea Teleajenului (de la cazane, la juguri și pluguri, storcătoare de fructe, foale și obiecte din ateliere), precum și modele de țesături și de perdele cu modele specifice zonei, și Muzeul de Artă Religioasă, care adăpostește și fosta Școală de Misionare, loc plin de spiritualitate, în care se găseau icoane și scrieri religioase din diferite perioade de timp, strânse aici din diverse locuri și atestând trecerea mai multor popoare prin această zonă.
       La casa memorială am admirat și exteriorul, frumos amenajat, cu flori, terase, multă verdeață și loc de stat și bucurat de pacea și liniștea pe care le poți găsi la rândul tău aici, așa cum o făcuse marele Iorga, dacă personalul muzeului nu te-ar bate puțin la cap…


     După vizita la Nicolae Iorga, care a fost într-un final o experiență interesantă, am mers la un muzeu situat nu departe de acesta, tot în zona centrală a orașului, aproape de Primărie (în spatele căreia se și găsește unul dintre parcurile minunate și, deși micuț, frumos amenajat) și de Universitatea de Vară „Nicolae Iorga”, unde se țin ocazional cursuri pe perioada verii: Muzeul Natura Văii Teleajenului, care, recunosc, ne-a încântat mult mai tare și ne-a bucurat că, în sfârșit, am găsit un muzeograf dispus să ne arate că munca lui nu este plictisitoare și că îi place ceea ce face: a fost mult mai înțelegătoare și ne-a permis să ne bucurăm de experiența la muzeu, un loc frumos, care te face să simți că ești în mijlocul naturii chiar dacă ești în centrul orașului. Muzeul Natura Văii Teleajenului este micuț, însă în interior descoperi fauna și flora zonei noastre, deluroasă, cu câteva accente din zonele muntoase, și este cu adevărat o încântare pentru suflet să descoperi câte un mic animal ascuns printre plante sau câte o plantă de existență căreia nu știai. 



    Biletele au fost mult mai ieftine (doar 5 lei de persoană, iar pentru copii gratuit), iar experiența mult mai încântătoare din toate punctele de vedere. Muzeul adăpostește peste patruzeci de animale împăiate, de o mare diversitate, putând găsi cerbi, urși, râși, porci mistreți, veverițe, păsări rare, capre de munte, ba chiar și câteva oi, iar faptul că totul este dotat cu senzori și la trecerea prin dreptul lor aceștia se activează și poți auzi zgomotul făcut de animale în pădure, poți simți vântul bătând și apa curgând este un mare avantaj. Tot un mare plus este reprezentat de faptul că poți atinge toate animalele, fără restricții (la Iorga numai dacă am atins sfoara care te despărțea de obiectele de mobilier din casă ne-a atras oprobriul doamnei care ne prezenta, de parcă am fi vrut să atingem chiar obiectele în sine 🙂 ).



     Muzeul Natura Văii Teleajenului cuprinde la intrare și o mică expoziție de pietre speciale, agate, ametist și altele asemenea, pe care le putem regăsi și la Muzeul Flori de Mină de la Cheia, ceea ce a fost o adevărată bucurie. Se pot cumpăra și diverse obiecte, noi ne-am luat niște brățări din pietre de genul celor de mai jos, pentru că, uneori, pe lângă amintirile din suflet și de cele existente prin poze, simți nevoia de a avea și ceva mult mai palpabil, care să te poarte cu gândul în trecut, la momentele acelea feerice petrecute alături de oameni dragi.

     Dacă nu ați ajuns până acum la Vălenii de Munte, vă invit să o faceți. De multe ori, orașele mici ascund comori minunate.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.