GUZEL IAHINA: ZULEIHA DESCHIDE OCHII – RECENZIE

     „Romanul «Zuleiha deschide ochii» este un debut excepțional. Are calitatea esențială a literaturii adevărate: îți merge direct la inimă. Povestea despre destinul personajului principal, o țărancă tătară din vremurile deschiaburirii, respiră originalitate, autenticitate și farmec, pe care nu de multe ori le-am întâlnit în ultimele decenii în șuvoiul imens al prozei contemporane.”
     Ludmila Ulițkaia

      Sunt unele cărți care au darul de a descătușa acea sclipire din tine, de a te face să te analizezi și să te descoperi pe tine, cea adevărată, cu toate luminile și umbrele pe care interiorul tău le poartă, mușcând din tine cu forță și lipindu-se de sufletul tău pentru totdeauna. Sunt cărți care au o putere nebănuită asupra ta, ca cititor, făcându-te să te ancorezi în lumea lor, în universul lor nu tocmai perfect, doar pentru a simți la unison cu personajele lor. Un astfel de roman este și „Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina, o adevărată revelație a literaturii ruse contemporane, cu un suflu cu totul nou, cu o direcție literară plină de originalitate și cu o scriitură puternică și amplă, cu o forță evocatoare extraordinară și plină de lirism și de o anumită doză de realism magic, toate acestea având darul de a te face să nu mai lași cartea din mână odată ce ai început-o. Tocmai de aceea m-am bucurat că mi-am ascultat instinctul și mi-am luat cartea de pe Libris, dar, uneori, și impulsurile de moment sunt bune la ceva 🙂 
      „Zuleiha deschide ochii” este un debut excepțional, o ficțiune istorică minunată, ce relatează frânturi din viața tătarilor deschiaburiți din Kazan, care înfruntă cu demnitate invazia URSS-ului, luptând până la ultima zvâcnire de suflet cu acest nou dușman, ca un fel de memorie colectivă a celor care au luptat în timpul lui Gingis Han. Paginile de istorie, care prezintă pierderea avuțiilor și a vieților omenești, precum și dezrădăcinarea țăranilor din pământul natal și deportarea acestora spre taigalele siberiene, acolo de unde izvorăște iarna lumii, se împletesc cu paginile de fină analiză psihologică, de căutare și descoperire de sine, de luptă continuă cu demonii interiori pentru a lăsa la lumină doar acele bucățele de suflet pline de toleranță, bunătate și iertare. Dincolo de a fi o prezentare a unor fapte istorice dureroase, romanul este o carte despre oameni puternici, în care de multe ori rolurile se inversează și femeile preiau conducerea, dovedindu-și tenacitatea și forța interioară, ce iradiază în jur asemeni razelor de soare. Guzel Iahina reușește să transpună pe hârtie tocmai acest feminism pur, nedisimulat, ce se dezlănțuie într-o lume profund patriarhală, luând forma cea mai frumoasă, aceea a maternității, a femeii care este în stare de orice doar pentru ca puiului ei să îi fie bine. De asemenea, acesta se manifestă și în profesiile profund masculine pe care le îmbrățișează femeile din carte, ce devin vânători sau infirmiere, arătându-și din plin forța care le curge prin vene asemeni lichidului vital, asigurând astfel ciclicitatea vieții într-o lume brutală, plină de elemente de violență, ce apar când te aștepți mai puțin.
      În acest context social, titlul romanului nici nu putea să fie ales mai bine, nici nu putea să prezinte într-o formă artistică mai frumoasă devenirea Zuleihei, o femeie tătară cu toate caracteristicile societății în care trăiește, o femeie căsătorită încă din adolescență cu un bărbat mai în vârstă decât ea, o persoană care este obediența în persoană, rerăspunzând în vreun fel nici brutalității soțului, nici toanelor de fel de fel ale soacrei aproape oarbe, pentru că aceasta era zestrea ei, moștenirea ei din mamă în fiică. Odată cu pierderea soțului și cu dezrădăcinarea din locul ce îi fusese impus, din locul durerilor ei cele mai mari, căci aici pierduse patru fiice, Zuleiha începe să se deschidă, să înflorească, să răsară asemeni unui fluture din coconul lui, să se dezvolte, să se analizeze și să se descopere pe ea, cea adevărată. Pierderea încrederii în legile religiei ei și în divinitate, care pare să fi dispărut cu totul din colonia unde a fost dusă, conduce la aflarea adevăratei ei naturi, la trăirea vieții la o intensitate maximă, ca și cum maternitatea proaspăt descoperită prin Iusuf i-a dat puteri magice și a făcut-o să se vadă pe sine și să vadă lumea din jur prin alții ochi. Nu este de mirare, astfel, că titlul este reluat ca un laitmotiv în interiorul romanului, în poziții cheie, de mare intensitate sufletească.


     „Zuleiha deschide ochii” – un roman al autocunoașterii și al analizei psihologice

      Romanul este împărțit în patru părți distincte, fiecare dintre acestea prezentându-ne etape din viața Zuleihei, care se contopesc cu poveștile de viață ale lui Ignatov, ucigașul soțului ei și comandantul deschiaburiților, cu cea a lui Ilia Petrovici, pictorul devenit tăietor de lemne, cu cea a soților Sumlinski, care încearcă să uite de viața lor prin Europa, cu a lui Gorelov, deținutul cu mari aspirații, cu a doctorului Wolf Karlovici Leibe sau cu a lui Kuzneț, omul cel mai lipsit de suflet din toți cei care există. Firul epic urmărește destinul personajelor sale de-a lungul a șaisprezece ani, începând cu anul 1930 și oprindu-se în momentul încetării celui de Al Doilea Război Mondial, 1946, prea puțin resimțit în colonia din Siberia, prezentând momente clare de impunere a regimului din URSS asupra unei lumi, aducând rupturi de universul infinit, transformându-i pe oameni în sclavi ai sistemului, care, încet încet se obișnuiesc cu ceea ce vine asupra lor și încearcă să își continue viețile într-un mod firesc pe fondul luptelor interne și într-un microcosmos, o lume limitată la o bucată de pământ și la o bucată de pâine, o lume nu foarte satisfăcătoare din punct de vedere sufletesc, dar pe care oamenii rupți de pământul natal și de oamenii dragi reușesc să o asimileze ca fiind acasă.
     Zuleiha Valieva este o tătăroaică greu încercată de viață, o femeie puternică, dar nevoită să devină sclava soțului și a soacrei sale, asumându-și acest rol impus încă din adolescență de către familia sa. Ea este asemeni multor femei care au trăit înaintea ei, obișnuită cu zeul bărbat, care are drept de viață și de moarte asupra femeii, care are dreptul la cel mai bun loc de dormit și la cea mai bună îngrijire, care acceptă loviturile brutale venite ba din partea lui, ba din partea soacrei și aceasta doar pentru că nu cunoscuse o altă viață, ci era un reprezentat de seamă a culturii musulmane ce trăia în zona rurală. Pe lângă gospodărie, ea își ajută soțul la treburile din pădure, uitând astfel de sine, de foamea care o chinuia în mod continuu și de soacra supranumită Strigoaica (un nume simbolic, mai cu seamă că aceasta apare în momente cheie ale romanului, ca o formă de conștiință a nurorii sale, devenind un fel de strigoi ce îi bântuie cele mai grele momente din viață), dar mai cu seamă de pierderea celor patru fetițe, pe care le-a văzut pierind sub ochii săi. Este într-un fel prizoniera codului musulman mult prea strict, este închistată în tradițiile locului, având grijă să hrănească din când în când duhurile din jur, răspunde chemării soțului ei chiar dacă nu simte nimic, învață să trăiască într-o lume a bărbaților, în care rușinea, pudoarea și onoarea sunt cele mai mari bunuri ale unei femei. 
      Venirea sovieticilor o scoate din zona ei de confort și o dezrădăcinează alături de mulți alți țărani din zonă, care sunt nevoiți să reînvețe să trăiască, să se adapteze la noile condiții de viață, în care traiul la comun bărbați și femei nu mai este un păcat și în care moscheile devin grajduri pentru animale. Însă, într-un fel, dezrădăcinarea din zona ei înseamnă și un fel de înflorire și de eliberare pentru Zuleiha, care rămâne văduvă în urma uciderii lui Murtaza, soțul ei, de către Ignatov, unul dintre comandanții sovietici, ca urmare a refuzului său de a le mai oferi ceva cuceritorilor, după ce, mai înainte, le fuseseră luate vitele și mijloacele de trai, mai apoi venise rândul pământurilor, ceea ce pentru el era de neconceput. 
       Plecarea cu convoiul de deschiaburiți înseamnă pentru Zuleiha schimbarea totală a modului ei de viață. Timp de paisprezece ani privise din umbră cum Armata Roșie și puterea sovietică le impune lipsa credinței, îi expropriază și le impune un nou mod de viață, comunismul, însă, în lumea ei de la țară, toate acestea nu produceau mari schimbări, erau doar oaspeții răi care trebuiau păcăliți cu orice fel:

       „Oaspeții răi, care se simt în orice curte ca la ei acasă. care le iau oamenilor, fără să-ntrebe măcar, ultimele provizii de hrană și ce au mai de preț – semințele alese cu atenție și păstrate cu grijă pentru primăvara viitoare; fără a clipi, sunt gata să lovească, să împungă cu baioneta, să împuște pe oricine le-ar sta în cale.”

      Luarea ca ostatică a sovieticilor este începutul trezirii Zuleihei, care ajunge într-o lume cu totul nouă, ostilă, cu valori răsturnate, în care este martoră la fel de fel de brutalități, dar în care reușește să supraviețuiască, adaptându-se pe măsură ce timpul trece la noua sa viață, în care femeile stau la un loc cu bărbații, muncesc cot la cot cu ei, scapă de prejudecăți și devin cu toții egali în lupta lor pentru supraviețuire. 
        Convoiul condus de Ignatov ajunge la Leningrad, unde li se alătură alte personaje memorabile, din care se desprinde în mod clar doctorul Wolf Karlovici, intelectualul care refuzase să mai privească lumea în față după venirea la putere a dușmanilor comuniști, pe care taigaua siberiană îl trezește din nou la viață, la fel cum o face și cu Zuleiha. După o perioadă petrecută în închisoarea sovieticilor, oamenii sunt transportați în vagoane asemeni celor pentru vite, pentru a fi conduși la capătul lumii, fără hrană pe măsură, de multe ori fără apă… Cu acest convoi s-a pricopsit Ignatov, bărbat care nu își dorea nimic altceva decât să trăiască alături de Nastasia, o altă sovietică pe care ajunsese să o prețuiască. Totul se rupe atât pentru oamenii din vagoane, cât și pentru comandant în momentul în care ajung în Siberia, unde, în urma unui accident maritim provocat de o barcă prea fragilă, îi condamnă pe toți la traiul pe o insuliță de lângă râul Angara, din taigaua siberiană, zonă ce are propriile reguli și moduri de viață.


     „Zuleiha deschide ochii” – un roman al supraviețuirii și al descoperirii de sine     

     Acesta este contextul în care Zuleiha află că este din nou însărcinată și, cu toate că nu sunt condițiile propice pentru maternitate, pruncul din pântecele ei, Iusuf, se încăpățânează să supraviețuiască, ținând-o și pe mama sa în viață, oferindu-i dorința de a trăi, după ce, mai înainte, se simțise ca și moartă în închisoarea din Leningrad sau, mai apoi, pe tren:

      „Uneori i se năzărea că era deja moartă. Toți oamenii din jurul ei – epuizați, palizi, care-și petreceau ziua în șoapte și plânsete tăcute – ce erau ei altceva decât niște morți?”

     Maternitatea o schimbă pe Zuleiha, o transformă, o face să fie o variantă mai bună a ei, mai cu seamă că nu este o mamă tipică dintr-o căsuță frumoasă de la țară, ci își asumă calitatea de mamă într-o lume dură, în care cel mai puternic supraviețuiește, în care nu există multe libertăți, iar de multe ori nu există nici măcar hrana necesară pentru o persoană, darămite pentru un copil. Ea reușește să își crească copilul în colonie, să se descopere, să afle ce înseamnă să trăiești cu adevărat, să simți vântul prin părul lăsat liber, neacoperit de basma, să vânezi, să trăiești, să iubești, în ciuda faptului că inima ei se înmoaie în preajma lui Ignatov, tocmai ucigașul soțului ei și cel care i-a adus în acest punct, în această situație. Pentru ea, totul se schimbă, și valorile, și modul de a percepe lumea, căci aici Dumnezeu pare că a dispărut cu totul, lăsându-i pe oameni de capul lor:

      „(…) dacă Preaînaltul este atât de ocupat cu altele, încât a uitat de ei, de treizeci de oameni flămânzi și zdrențuiți în adâncul pădurilor siberiene? Dacă El și-a întors pentru o vreme privirea severă de la deportați și i-a pierdut în întinderea fără de sfârșit a taigalei? Sau, ceea ce e la fel de posibil, ei au ajuns atât de departe, la capătul lumii, unde privirea Atotputernicului poate că nu-i mai ajunge?”

       Zuleiha nu este singura care se deschide spre lume, ci și Ignatov o face. Credea în cauza Armatei Roșii și în cauza revoluției sovietice, menite să formeze o țară mare, însă, devine el însuși prizonierul acesteia în momentul în care timp de șase luni conduce un convoi feroviar fără hrană și fără apă, apoi duce oamenii spre moarte pe apă, fără posibilitatea de a îi salva, după care devine prizonier asemeni lor în taigaua siberiană. Începe să fie bântuit de chipurile oamenilor pe care îi are în stăpânire, de aceea se și simte responsabil pentru ei și în primul an trăiește alături de ei în bordei și vânează pentru ei. Apoi, când o lume diversă îi este adusă în colonie, cuprinzând credincioși și atei, ruși, tătari, nemți, greci, ciuvași, el nu se pleacă în fața poruncilor de sus și vede mai departe tot binele celor din jur, căutând să păstreze o atmosferă de toleranță și de într-ajutorare reciprocă, în ciuda condițiilor grele de muncă și de trai. 
       Colonia este populată cu oameni diverși, dintre care se desprind diverse chipuri, care ne ajută să vizualizăm mult mai bine lumea aceasta nou creată de sovietici, lumea aceasta atât de închisă, în care copiii deveneau singura certitudine pe fondul unor adevăruri incerte. Zuleiha ajunge să trăiască pentru fiul ei, Iusuf, trecând chiar peste dragostea ei pentru Ignatov. Cel din urmă ajunge să facă lucruri incredibile, să îi ajute pe cei care îi erau în definitiv dușmani. Singurii care rămân în esență răi sunt Kuzneț, cel care i-a adus aici și cel care își vede mai departe de propriile visuri de ascedere pe scara socială, și Gorelov, deținutul care trece peste oricine și peste orice doar pentru a îi fi lui bine.
       „Zuleiha deschide ochii” este o operă complexă, cu o mare forță narativă, care ne prezintă o întreagă lume, o istorie dureroasă a unor oameni greu încercați de soartă. Cu toate acesta, romanul nu este unul despre cuceririle Uniunii Sovietice, deși acest aspect rămâne într-un plan secund, ci este despre oameni puternici, care ajung să se descopere și să se transforme în plan interior, ajungând la desăvârșire prin suferințele îndurate.


     DATE DESPRE CARTE:
     _________________
     Titlu: „Zuleiha deschide ochii”
     Autor: Guzel Iahina
     Titlu original: Zuleiha otkrîvaet glaza
     Traducător: Luana Schidu
     Editura: Humanitas
     Colecție: Raftul Denisei
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 480


            

14 gânduri despre ”GUZEL IAHINA: ZULEIHA DESCHIDE OCHII – RECENZIE

  1. Oli zice:

    Superba recenzie, imi place foarte mult ce ai scris! Cartea se afla si pe lista mea de dorinte, recenzia Tynei, si acum a ta, m-au convins! Felicitari Oana!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.