J. K. ROWLING: HARRY POTTER ȘI ORDINUL PHOENIX (#5) – RECENZIE

     J. K. Rowling este de departe una dintre autoarele mele preferate din toate timpurile, iar seria „Harry Potter” este doza mea de magie necesară pentru supraviețuirea într-un cotidian mult prea anost și grăbit. Micul vrăjitor nu cred că îi este străin cuiva, măcar așa, din auzite, iar universul ei vrăjitoresc creează o feerie de imagini și de simțăminte.
    Am citit întreaga serie pe când abia se lansa și îmi amintesc și acum cu câtă înfrigurare așteptam apariția unui nou volum, pe care să îl devorez seara, pe sub plapumă, căci a doua zi trebuia să merg la liceu, dar eu nu mă înduram să las cartea din mână, sau pe la școală, în pauze sau în orele plictisitoare. Era o adevărată isterie în rândul nostru, fiecare dorindu-și să fie primul care citește un nou volum, primul care să dețină adevăruri legate de lumea magică a scriitoarei engleze, amănunte neprețuite cu care să se laude apoi în fața tuturor celorlalți. Am reluat seria în urmă cu aproximativ un an și lumea micilor vrăjitori văzută prin ochi de adult se simte altfel și se înțelege la un alt nivel, iar finalul, deși nu-mi este străin, parcă a căpătat noi semnificații. Am ajuns cu recitirea la volumul al cincilea pe care l-am tot amânat și nu din cauza paginilor (deși este măricel, are aproape 900 de pagini), pentru că nu mă deranjează un număr mare de rânduri atunci când vine vorba de lumea vrăjitorească, ci pentru că aș vrea să mai amân puțin ceea ce știu că se va petrece în volumul șase și, nu știu, dacă mai stau un pic, poate unele lucruri ajung să se schimbe, cel puțin cele sumbre…
     „Harry Potter și Ordinul Phoenix” este un roman care denotă o mai mare maturitate, are o acțiune mult mai intensă și mai complexă și parcă o față mult mai întunecoasă, mult mai aproape de lumea tenebrelor, ceea ce e de înțeles dacă ne amintim că în volumul precedent se întorsese Cap-de-Mort, Lordul Întunericului, atât de temut în lumea magică încât oamenii nici măcar nu se încumetă să îi pronunțe numele. Se simte clar o evoluție a stilului din partea autoarei, care merge mână în mână cu cea a personajelor, ce ajung în lumea deloc ușoară a adolescenților, ceea ce face ca seria să devină mult mai mult o serie pentru adulți, diferențiindu-se în mod cert de primele două volume, dedicate mult mai tare unui public mai tânăr, dornic să pătrundă în lumea aceasta a Hogwarts-ului și a lui Harry Potter. 
      Am parcurs fiecare pagină a cărții cu sufletul la gură, căci am avut parte de doar câteva momente mai calme, mai calde, mai aproape de o oarecare normalitate. Romanul de față este mult mai întunecat ca atmosferă, mult mai dur ca situații, iar introducerea unui personaj detestabil, Dolores Umbridge (pe care am urât-o cu toată ființa mea), care dă peste cap în totalitate lumea atât de dragă și care ne lipsește de multe lucruri iubite (vrăjile de apărare contra magiei negre, vâjthaț-ul, mesajele trimise în lumea largă, concursurile dintre Casele de la Hogwarts), nu îndulcește cu nimic acțiunea în sine. În plus, Harry Potter devine adolescent și are acea atitudine specifică acestora, pe care o putem observa la orice tânăr de cincisprezece ani care începe să se simtă deja mare, deja bărbat, în ciuda faptului că lumea încă îi rămâne aproape în totalitate un mister: se simte singur și neînțeles de cei din jur, are impresia că știe totul, acționând în consecință, fapt care conduce la multe fapte necugetate, ba chiar și la pierderi semnificative ce s-ar fi putut evita dacă s-ar fi oprit puțin și ar fi analizat lucrurile și din alte perspective. M-a încântat în schimb mult mai tare Hermione, care dă dovadă de tenacitate, înțelepciune și stăpânire de sine, ceea ce o face o prietenă mai devotată și de încredere. Păcat că prietenii ei, Ron și Harry, nu prea pleacă urechea la recomandările lor, ar fi avut, cu siguranță, un an mult mai ușor.


     „Harry Potter și Ordinul Phoenix” scoate la iveală profeții trecute, cu un mare impact asupra prezentului, dezvăluie secrete bine păstrate și aduce cu sine incertitudini și dureri noi, ce conduc la o mai mare conștientizare a rolului jucat de către personajul principal și a destinului său plin de pericole pe care acesta le are de înfruntat, precum și o maturizare a caracterelor dragi, ajunse acum în anul cinci de studiu, o nouă treaptă în devenirea lor viitoare. 
       Începutul romanului ne plasează, după cum ne-a obișnuit deja J. K. Rowling, pe Aleea Boschetelor, în casa familiei Dursley, unde Harry urmărește cu înfrigurare orice fel de știre de la televizoarele Încuiaților în speranța că va afla ceva despre Cap-de-Mort, însă totul pare exact așa cum trebuie să fie, ba, mai mult decât atât, nici măcar Profetul Zilei, ziarul vrăjitoresc, nu pomenește nimic despre faptele recente. Micul vrăjitor este izolat, prietenii săi nu îi scriu nimic, nu are parte de o invitație în casa familiei Weasley, nu primește cadouri de ziua sa, iar el se simte părăsit de toți și neînțeles. Are impresia că toți fac aceasta în mod intenționat, pentru ca el să se simtă nefericit. Încă din acest moment, el ajunge la un soi de revoltă interioară și exterioară care se perpetuează pe tot parcursul volumului, făcându-l să se manifeste de multe ori violent, verbal sau fizic, și chiar nesăbuit, însă, din fericire, are alături de el prieteni de nădejde care nu pleacă din preajma sa nici măcar când el încearcă să îi alunge. Atitudinea aceasta a lui Harry Potter este amplificată și de viziunile pe care le are cu acțiunile lui Cap-de-Mort, care reușește, la rândul său, să îi transmită o parte dintre sentimentele sale cele mai puternice.
      Lucrurile sunt pe cale să se schimbe chiar și în sânul familiei Dursley, pentru că Dementorii își fac apariția în lumea Încuiaților, atacându-l pe Harry și pe Dudley, iar o scrisoare primită de către doamna Dursley de la Dumbledore o face pe aceasta, la fel ca și pe soțul ei, să își modifice comportamentul față de nepot, permițându-i acestuia să rămână în casă în continuare. Ni se clarifică la finalul volumului de față de ce Harry trebuie să se întoarcă mereu în casa mătușii sale dinspre mamă, chiar dacă zilele petrecute aici îi sunt insuportabile, și aflăm și ce anume i-a schimbat atitudinea doamnei Dursley, însă nu o să vă spun, trebuie să aflați singuri. 
       Patronusul lui Harry folosit pentru a scăpa de Dementori îi creează acestuia probleme mari, căci a fost folosit în lumea non-magică, fapt nepermis pentru un vrăjitor minor, și, cum este cea de a doua abatere a sa, va trebui să ajungă în fața Ministerului Magiei, unde va fi audiat asemeni unui infractor de rând și doar norocul sau poate înțelepciunea lui Dumbledore îl scapă pe acesta de excluderea de la Hogwarts și de închiderea la Azkaban.


     Volumul cinci aduce în prim plan Ordinul Phoenix, o organizație secretă menită să îi apere pe ceilalți vrăjitori de acțiunile lui Cap-de-Mort și condusă de nimeni altul decât Albus Dumbledore. Sediul este la Casa Cumplită, o locație extraordinară prin faptul că aparținuse unor susținători fervenți ai Lordului Întunecat. Aici poposește și Harry Potter, care se vede din nou cu prietenii dragi, însă el nu încetează să îi țină la distanță, încă îl doare faptul că ei au aflat unele lucruri înaintea lui. Se simte trădat și începe să se însingureze, deși Ron și Hermione tot încearcă să îl scoată din această stare. Recunosc, atitudinea aceasta a lui Harry m-a obosit și a devenit enervantă la un moment dat, dar am încercat să nu uit că se află în perioada adolescenței, iar aceste caracteristici sunt specifice vârstei. Dacă autoarea l-ar fi lipsit pe eroul ei de toate acestea, probabil că acțiunea nu ar fi fost la fel de credibilă.
     Întoarcerea la Hogwarts nu îi oferă micului vrăjitor liniștea și căldura la care visase pe toată perioada vacanței, căci Școala de Farmece și Vrăjitorii traversează cea mai tulbure perioadă din întreaga ei existență: Ministerul Magiei, condus de Cornelisu Fudge, își exercită puterea chiar și aici, trimițându-și omul de încredere, pe Dolores Umbridge, să supravegheze totul și să încerce să îi împiedice pe cei trei prieteni de nedespărțit, ba chiar și pe Dumbledore, să răspândească vestea întoarcerii lui Cap-de-Mort. Începe o nouă eră pentru școală, în care despotismul este prezent la orice pas, iar Inchiziția devine lege de nezdruncinat. Marele Inchizitor, Umbridge, suprimă tot: elevii nu au voie să aibă cluburi sau întâlniri independente, la meciurile de vâjthaț participă doar cei cărora ea le permite (iar Cercetașii rămân fără oamenii lor de bază), nu practică blestemele și contrablestemele, considerate nefolositoare etc. Este o atmosferă extrem de sumbră, străbătută de mulți fiori de teamă pentru profesori, pentru elevi, chiar și pentru fantome. Singurii care se bucură sunt Viperinii în frunte cu Draco Reacredință, care devin oamenii de încredere a celei care acum impune legea în școală. Ai o senzație de neputință crasă pe tot parcursul lecturii, căci simți nedreptatea prin fiecare por, însă nu poți schimba cu nimic cursul poveștii, ridici pumnii și arăți cu degetul spre cei vinovați, urli la ei să înceteze, însă, mai mult de atât, nu poți face și nici chiar spiritul aventuros al lui Harry, Ron și Hermione, cărora li se adaugă Ginny, Fred și George, precum și Luna Lovegood, nu ajută prea tare, căci sunt prea puține lucruri pe care aceștia le pot face împotriva regimului dictatorial ce a condus la alungarea de la putere a lui Dumbledore, la eliberarea din funcție a lui Hagrid și a lui Trelawney, pe scurt, la haos total. La toate acestea, se adaugă emoțiile provocate de apropierea N.O.V.-urilor, primele examene ale elevilor de la Hogwarts, extrem de importante pentru stabilirea viitorului lor parcurs profesional.


   Nu va pot oferi foarte multe detalii fără a diminua elementul acela de suspans necesar pentru a citi acest volum, fără a știrbi din frumusețea acțiunii. Tot ce pot spune este că romanul este mult mai complex, că acțiunea a crescut direct proporțional cu personajele seriei, care clar au crescut, asumându-și mult mai tare faptele, începând să ia decizii de unii singuri, luptând pentru drepturile lor și făcând ceea ce cred de cuviință pentru restabilirea binelui suprem și a ordinii în școala ce le-a devenit deja casă, în care se simt ca într-0 mare familie. Se înființează o micro-grupă pentru a învăța să se apere de efectele magiei negre, Severus Plesneală ne devine mult mai drag prin prisma amintirilor sale, care îl prezintă pe James Potter, tatăl lui Harry, într-o nouă lumină, se iau măsuri pentru ca lumea întreagă să afle adevărul, se apără idealuri și se parcurg pași importanți pentru eliminarea nedreptății din viața lor.
       Ron și Hermione se bucură de un nou statut, acela de Perfecți, ceea ce este o onoare și o responsabilitate; Fred și George, cu ajutorul banilor de la Harry, pun bazele primei lor afaceri și ceea ce fac în școală odată cu instalarea la putere a lui Umbridge îi face să fie mult mai plăcuți de către cititori, Neville Poponeață evoluează și devine mult mai priceput într-ale vrăjitoriei, ceea ce îl plasează pe un picior de egalitate cu părinții lui, vrăjitori de seamă. Cunoaștem mult mai de aproape Ministerul Magiei, dar și spaima oricărui vrăjitor, spitalul Sf. Mango, unde regăsim personaje mai vechi sau întâlnim altele noi. Cap-de-Mort capătă puteri nebănuite, care sunt strâns legate cu legătura lui permanentă cu Harry Potter, iar ceea ce își dorește să facă este extrem de dureros atât pentru micul vrăjitor, cât și pentru întreaga comunitate din preajma lui, care va suferi pierderi de nedescris. Avem parte și de primele povești de dragoste, de primii pași pentru cunoaștere iubirii, dar și de primele trădări din dragoste. 
        De toate acestea și de multe, multe alte surprize veți avea parte în volumul cinci din celebra serie „Harry Potter”. Este un roman mult mai complex și mai matur decât celelalte de până acum și clar este volumul meu preferat până acum. Mai am două volume și parcă mă îndrept spre ele cu mult mai multă teamă. Știu sigur că trebuie să se zguduie lumea cu totul și nu știu dacă sunt pregătită de toate acestea. 


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Harry Potter și Ordinul Phoenix”
     Serie: Harry Potter
     Volumul: 5
     Autor: J. K. Rowling
     Editura: Egmont
     Anul apariției: 2003
     Număr de pagini: 866
      Cartea în ediția pe care o am eu este mai greu de găsit, însă o puteți descoperi pe site-uri sub noua traducere a celor de la editura Arthur. O puteți achiziționa de pe Librissite-ul editurii Arthur sau Cartepedia.


4 gânduri despre ”J. K. ROWLING: HARRY POTTER ȘI ORDINUL PHOENIX (#5) – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.