CORINA OZON: CODUL LUI ZORAN – RECENZIE

      Uneori, soarta ne poartă pașii în medii diverse, unde nici măcar nu ne-am fi gândit vreodată că vom putea ajunge. Viața întreagă este formată din micro universuri, care, la un moment dat, se întretaie, devenind un întreg. Poți fi alături de cel de lângă tine până la final sau poți să te separi și să cauți cu totul altceva, să te (re)descoperi, să te (re)inventezi, să dai cu totul alte valențe vieții tale, să încerci să ajungi mai sus pe treptele scării sociale, să încerci să ieși din acel infern în care singur te-ai băgat. Uneori îți reușește, însă aceasta necesită o voință de vier și multă determinare. Dacă stăm să aruncăm un ochi asupra evenimentelor vieții, vom observa că fatalismul este aproape întotdeauna prezent. Oricât ne-am strădui noi de tare, totul este dinainte scris în stele și ne trage în vârtejul său fără ca măcar să prindem de veste. Ne rotim odată cu el, fără posibilitatea de a mai alege.
      Vă întrebați poate de ce am dorit să vă vorbesc despre toate acestea, de ce am început să filosofez asupra vieții și a destinului uman implacabil. Ei bine, o fac pentru că la toate acestea m-a dus cu gândul cartea Corinei Ozon – „Codul lui Zoran”. Romanul acesta este prima mea întâlnire cu stilul autoarei, deși mai am cărți de-ale sale acasă. Titlul m-a făcut să fiu extrem de curioasă și să îmi doresc să aflu mult mai multe despre secretele ascunse în această carte, căci, dacă vorbim de un cod, trebuie neapărat să avem și semnificații ascunse, simboluri ce se doresc descoperite și, într-adevăr, autoarea ne-a oferit aceasta din plin.
      „Codul lui Zoran” este un roman plin de o simbolistică aparte, care ne lovește din plin pe tot parcursul romanului, îmbrăcând diverse forme. Este un curaj din partea autoarei să abordeze teme atât de diverse și simboluri cu mari implicații spirituale, iar acest fapt a constituit un mare avantaj pentru romanul în sine. Mi-a amintit foarte tare de nuvelele lui Eminescu, la care citești textul odată pentru povestea în sine și, mai apoi, pentru toate acele semnificații ascunse pe care le descoperi printre cuvinte. Tocmai de aceea trebuie să îți ții mereu toate simțurile treze, pentru că nu știi de unde te lovește un nou înțeles. Lebăda aceea de pe copertă nu este întâmplătoare, ea joacă un rol important în compunerea subiectului cărții, ducându-ne cu gândul la mitul rățuștei cea urâtă (amintită, de altfel, și în roman), care se trezește dintr-odată cuprinsă de întreaga ei frumusețe, cu toate că, până la momentul conștientizării de sine, nu observase acest fapt. Corelat cu sentimentele umane, putem spune că povestea acesteia ne duce cu gândul la devenirea ființei umane, la înflorirea ei, la deschiderea asemeni unui boboc de floare, de acea grație și frumusețe interioară care ne însoțesc pretutindeni, indiferent de forma pe care o îmbracă exteriorul la un moment. Când devenim conștienți de toate acestea, de toată forța ce se adună în interiorul nostru, ajungem să ne deschidem larg aripile și să îndrăznim să ne îndeplinim visurile, precum și să facem lucruri nebunești, salturi în gol sau să ieșim din zona de confort și exact așa se întâmplă și cu personajele principale ale romanului, care ajung să se cunoască pe ele însele după îndelungi căutări și suferințe. Ele se desăvârșesc întru arta trăirii pe acest Pământ, lucru care, poate, este cel mai greu de obținut, căci necesită o mare cunoaștere de sine. 


     Corina Ozon a creat o operă cu oameni și despre oameni, cu accente filozofice și detectiviste, din a cărei acțiune răzbate mereu acea dovadă a faptului că omul nu înseamnă mare lucru la nivelul măreț, al Universului, că el este doar o simplă pală de vânt purtată de destin ici și colo, pentru a ajunge, într-un final, la cunoașterea de sine și la încercarea de ieșire din turmă și de desăvârșire la nivel moral, astfel încât să poată să ajungă să iasă dintr-un infern pe care singur și l-a creat și pentru a deveni o variantă mai bună a sa. „Codul lui Zoran” este și un roman despre prietenie, despre importanța existenței în viețile noastre mizere a unor umeri pe care să putem plânge, a unor suflete care să ne amintească cine suntem atunci când ne este cel mai greu.
   Lumea care se desfășoară în fața noastră este una a urâtului, a disperării, a luptei pentru supraviețuire. Este un univers aflat dincolo de cel considerat normal, în care oamenii trăiesc doar un simulacru de viață, încercând să rămână cât mai mult timp în picioare într-o lume dură, a cerșetorilor, a celor care trăiesc pe străzi, obligați să acționeze în niște feluri pe care le-ar fi considerat dezonorante în trecut. Avem parte de un atunci și un acum, de un trecut frumos, plin de speranță, dar pe care soarta l-a detronat și l-a transformat în prezentul plin de durere și de vină. Personajele create de autoare se află la limita supraviețuirii, iar tot ceea ce încearcă ele să facă este să învețe să cadă mereu în picioare, să se lupte pentru a mai ieși puțin din noroiul în care s-au afundat din diferite motive, să mai facă un pas spre ieșirea din iad. Sunt intelectuali căzuți în dizgrație, asemeni lui Lucifer, care a căzut direct din Paradis în Infern. Caracterele din „Codul lui Zoran” încearcă să regăsească acel paradis pierdut, nu se mulțumesc cu situația lor prezentă, cu urâtul care le-a invadat viețile, ci încearcă să iasă deasupra, să se autodepășească, să facă ceva pentru a le fi mai bine, să lupte pentru a ajunge în preajma celor pe care i-au iubit cândva și tocmai acest aspect al romanului, faptul că ele nu se lasă, ci luptă indiferent de circumstanțe, mi-a plăcut cel mai tare. 


     Acțiunea romanului îl are în prim plan pe Barbu, un fost inginer, soț și tată, ajuns din cauza unor decizii proaste la marginea de jos a societății. Niște împrumuturi la cămătar și neputința de a le returna l-au determinat să se îndepărteze de tot ceea ce avea mai sfânt pe lume pentru a se asigura că soția și fiul său se află în siguranță. Însă, tot ceea ce a făcut l-a condus întâi pe străzi, unde locuia în canale, apoi, printr-o rază de soare pe care viața i-o trimite în cale, reușește să ajungă să locuiască la subsolul unui bloc, unde făcea curățenie la tomberoanele de gunoi. Viața grea nu reușește să îl trântească la pământ, căci se străduiește să iasă la suprafață și să se reabiliteze pentru fiul său, Dorin, rațiunea sa de a fi.
       Alături de Barbu se află Zaharia, un alt intelectual pe care viața l-a adus într-un moment în care lucrurile par mai mult negre. A fost un artist, un pictor, însă soția i-a murit la naștere, iar el nu a putut trece peste acest eveniment tragic, nu a mai putut fi vreodată omul care era înainte de greaua pierdere suferită. O conjunctură nefericită și naivitatea l-au condus în preajma unei rețele de traficanți de opere de artă, fapt care i-a complicat existența până într-acolo încât și-a pierdut un picior și a ajuns să locuiască pe străzi, în condiții mult mai teribile și grele decât Barbu. Depresia îi dădea și ea mereu târcoale, însă prietenia cu fostul inginer pare să fie soluția ideală pentru a continua să trăiască într-o lume mult prea anostă.
      Totul se schimbă pentru Barbu în momentul în care primește un costum de pomană, iar în interiorul acestuia găsește o invitație și un bilet scris de mână pentru o petrecere cu stil. La acel eveniment social, el află că acel costum și simbolul de pe el, o lebădă neagră, au semnificații adânci, cu mari implicații, ce conduc la o luptă continuă pentru supraviețuire. Intră în scenă o rețea de infractori, niște justițiari care vor o lume mai bună, lipsită de teamă și corupție, precum și o poveste de iubire ce trece dincolo de timp. Cine este Zoran, ce este cu acest cod al lui, ce legătură are costumul cu Barbu și cum se finalizează întreaga aventură vă invit să aflați singuri.
       „Codul lui Zoran” este un roman care se distinge în literatura română prin originalitate și autenticitate. Mi-ar fi plăcut, totuși, să am o acțiune mult mai lentă pe alocuri, în sensul că mi s-a părut că unele evenimente au fost mult prea precipitate și parcă prea grăbite, ceea ce nu mi-a permis să le asimilez și vizualizez pe îndelete. Acest fapt se revarsă și asupra personajelor, mi s-a părut că povestea lui Zaharia este puțin fragmentată și neclară, după care misterul este alungat mult prea repede, ni se oferă o cheie a suferințelor sale într-un mod mult prea rapid și prea dintr-odată, fără a ne permite să observăm pe îndelete cum a ajuns acolo. Finalul, la fel, este puțin cam grăbit. Este neașteptat, e adevărat, însă parcă mi-ar fi plăcut să simt mult mai mult tragismul situației. Cu toate acestea, este un roman bun, pe care îl recomand din suflet, un suflu nou în literatura contemporană și o invitație la descoperirea de secrete bine ascunse. Are un subiect curajos și ambițios, ceea ce e un mare plus pentru literatura autohtonă.


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Codul lui Zoran”
     Autor: Corina Ozon
     Editura: Herg Benet
     Colecție: Radical din șapte
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 240

     Cartea poate fi achiziționată de aici.

10 gânduri despre ”CORINA OZON: CODUL LUI ZORAN – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.