KIMBERLY MCCREIGHT: RECONSTITUIND-O PE AMELIA – RECENZIE

     Câți părinți știu cu adevărat ce fac copiii lor și câți sunt depășiți de toată tehnologia cu care se nasc acum aceștia? Câți copii au curajul de a le spune părinților întreg adevărul despre viața lor și câți se ascund în spatele unor aparențe de bine doar pentru a nu îi răni pe cei care le-a dat viață cu faptele lor? Câți copii sunt cu adevărat în siguranță la școlile în care învață și câți trec printr-un adevărat calvar chiar sub ochii profesorilor, care nu știu exact cum să reacționeze astfel încât să își protejeze elevii? Câte drumuri pavate cu intenții bune duc, de fapt, la un adevărat haos și la mari tragedii?

  Sunt încă sub efectul romanului scris de Kimberly McCreight – „Reconstituind-o pe Amelia”, sufletul și gândul încă îmi sunt încărcate de toate acele elemente create de autoare cu atât de mare măiestrie, încă îmi pun un milion de întrebări și mă gândesc dacă nu cumva întreaga noastră lume a ajuns pe o pantă atât de alunecoasă și atât de falsă încât nu mai reușim să deosebim adevărul de minciună și nu mai reușim să vedem dincolo de aparențele pe care singuri ni le-am creat, nu mai reușim să ieșim din păienjenișul de rețele de socializare pe care le accesăm zi de zi, clipă de clipă, și nu mai reușim să deosebim ceva bun de ceva rău, ca și cum găsim o adevărată plăcere în a urmări căderile și decăderile online ale cuiva atât timp cât nu este vorba despre noi. Întotdeauna este despre alții până când ajungem să cădem chiar noi înșine în plasa unor oameni frustrați și prea lași pentru a își rezolva problemele într-un mod obișnuit. Oare cum ai reuși să mai ieși la suprafață când despre tine se vorbește doar de rău, când peste tot ți se arată cât de rea/rău ești, cât de mult faci umbră degeaba acestui Pământ? Și trebuie ținut cont că personajul principal al romanului de față este o adolescentă, o elevă premiantă netrecută încă prin încercările vieții și, prin urmare, mult mai ușor de manipulat și adusă în acel punct care să o determine să nu mai fie ea însăși, să facă lucruri pe care nu le-ar fi gândit măcar în mod normal doar de dragul incluziunii sociale, să se lase îngenuncheată de chiar cei care se presupune că îi sunt prieteni…
      „Reconstituind-o pe Amelia” este un roman tulburător, o combinație de thriller cu elemente psihologice, de fină analiză a interiorului uman, care te face să rămâi în totalitate captiv între paginile sale. Nici măcar nu simți cele aproape cinci sute de pagini, totul se parcurge extrem de ușor și la acest fapt ajută și modul în care este construită cartea, oferindu-ne două perspective (cea a lui Kate – mama și cea a Ameliei – fiica) și indicii grafice sub forma unor sms-uri sau a unor mesaje pe Facebook, ceea ce ne aduce o multitudine de întrebări în minte și ne face să dăm pagină după pagină pentru a afla adevărul despre Kate, despre Amelia, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat. Totul este asemeni unui puzzle cu foarte multe elemente pe care trebuie să le așezi într-o anumită ordine astfel încât să afli cine a fost cu adevărat Amelia și ce anume a condus la moartea ei prematură. Este un roman de o mare duritate, însă, în același timp, are darul de a te sensibiliza, de a îți pătrunde în suflet și de a te determina să îți analizezi propriile acțiuni față de cei din jur. 
      Stilul autoarei este unul simplu, surprinzând cu acuratețe culoarea locală, oferindu-ne un limbaj specific lumii adolescentine, cu toate simbolurile folosite de aceștia, ceea ce ne face să vizualizăm mult mai bine acțiunea. Cu toate acestea, tematica nu este deloc una simplă, ci autoarea abordează teme diverse și extrem de actuale, referitoare la fenomenul de bullyng, tot mai prezent în lumea virtuală în care pare să ne învârtim tot mai mult, ba, chiar mai mult, în școlile care ar trebui să ne educe copiii, la relația dintre părinți și copii, precum și la cea dintre adolescenți sau cea dintre persoane de același sex și lipsa toleranței față de persoanele LGBT în ciuda faptului că este vorba de o societate extrem de deschisă cum este cea americană. De asemenea, se aduce în discuție violența existentă în școli și mai ales în cele considerate a fi elitiste, ca un fel de conștientizare a faptului că indiferent de banii plătiți de părinți, elevii sunt la fel peste tot, iar fenomenele de umilire sau purtare cu răutate față de colegi se petrec oriunde. Se au în vedere școlile americane, însă, pentru că am lucrat în sistem, știu că astfel de evenimente sunt la fel de prezente și la noi, iar adulții, părinți și profesori deopotrivă, ar trebui să fie mai atenți la ceea ce fac copiii și să ia atitudine mult mai mult decât o fac în prezent, pentru că, deși sunt doar copii, cum adesea avem tendința de a o spune, acțiunile lor pot avea consecințe nefaste pe termen lung și e păcat. Poate ar trebui să ne oprim puțin din goana nebună care caracterizează secolul în care trăim și să acordăm o mai mare atenție adolescenților din preajma noastră, la fel și nevoilor emoționale ale acestora, care sunt adeseori mai mari decât cerințele lor materiale. Romanul ajută la conștientizarea multor aspecte specifice universului adolescentin și trage un semnal de alarmă pentru toți, făcând-o într-un mod extrem de brutal, pornind totul de la o premisă sumbră: o adolescentă a murit, poate fi vorba de suicid, dar, în egală măsură, poate fi vorba de o crimă. Oricum ar fi, există o estetică a urâtului în ceea ce ar trebui să fie cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, timpul în care acesta ar trebui să se formeze și să crească în plan spiritual, iar acest fapt te determină să fii mai atent la copiii din jurul tău și la evenimentele la care aceștia asistă și poate să nu mai fi atât de pasiv, căci și pasivitatea ucide, chiar dacă doar indirect, dar tot o face.


     Kate Baron este o mamă singură, care pare să fi reușit în viață: are o carieră de succes în avocatură, fiind pe punctul de a obține lozul cel mare în slujba sa, fapt pe care și-l dorea încă de când se afla pe băncile facultății, și pare a fi mama perfectă, prietenă cu fiica sa adolescentă, în vârstă de doar cincisprezece ani, despre care are impresia că îi povestește tot ceea ce se întâmplă în viața sa. Acest fapt se schimbă în momentul în care, într-o zi de toamnă târzie, conducerea școlii Grace Hall la care învăța fiica sa i-a cerut să vină de urgență la liceu pentru a își lua fiica acasă, căci aceasta fusese exmatriculată, fiind prinsă copiind la un test la literatura engleză. Kate nu înțelege cum de a ajuns fiica sa în această situație, crede că totul este doar o greșeală ce se vrea explicată, mai ales că Amelia nu făcuse niciodată probleme la școală, era una dintre cele mai bune eleve ale acesteia, primind recomandări pentru universități de top, iar literatura era pasiunea ei, ocupând adeseori locul prietenilor în viața ei. Însă, ceea ce găsește la Grace Hall o ia în totalitate prin surprindere: este plin de polițiști, ambulanțe, pompieri, iar în curtea liceului se află întins un cadavru. Acesta era chiar al fiicei sale, iar concluziile sunt clare: sinucidere. Din acest moment, viața lui Kate cunoaște o coborâre vertiginoasă, pentru că nu știe unde a greșit ca mamă și ce anume nu a știut despre fiica sa, acea chestiune care să fi fost atât de rea încât să o conducă la acest gest extrem. Acceptă totuși rezultatele oferite de poliție până la aproximativ o lună de la moartea fiicei sale când primește un mesaj ce îi distruge toate punțile de siguranță pe care și le construise pentru a putea supraviețui morții unicului ei copil:

      Amelia nu s-a sinucis. Amelia nu a sărit.

     Din acest punct, întreaga acțiune cunoaște o turnură halucinantă, iar pielea cititorului devine de găină pe măsură ce pătrunde într-o lume a tenebrelor, în care strălucirea liceului elitist pălește în fața răutății de care sunt în stare niște tineri pentru a își vedea interesele îndeplinite. Luminile sunt înlocuite de umbre adânci, care au darul de a îi trage pe mulți copii într-un abis întunecat, ce pare fără ieșire. Intrăm în lumea cluburilor de liceu, a acelor grupuri care ar trebui să le facă lumea mai frumoasă liceenilor prin prisma apartenenței la un grup, însă, putem observa că acest lucru nu se întâmplă, căci și în interiorul acestora se află bisericuțe și interese aflate mai presus de orice, iar profesorii, directorii de școală și îngrijitorii nu sunt chiar străini de toate ororile care se petrec în interiorul acestora și, cu toate acestea, aleg să nu se implice, să lase totul la latitudinea unor puști netrecuți încă prin școala vieții sau a părinților care sponsorizează școala și activitățile acesteia, devenind orbi și muți în fața unor evenimente cu urmări tragice. Cred că tocmai acest aspect m-a făcut să îmi pun un milion de întrebări și m-a scos rău din zona mea de confort, căci, de multe ori, deși suntem adulți, refuzăm să ne mai întoarcem privirea spre lumea adolescenților, pe care o vedem mereu frumoasă sau ideală. Nu mi-a plăcut atitudinea unei anumite profesoare prezente la Grace Hall, care, în virtutea dorinței de a deveni mai apropiată de cei cărora le predă, face niște lucruri abominabile din punctul meu de vedere, înrăutățind extrem de tare situația elevilor ei din motive iraționale, pe care nu am cum să le înțeleg vreodată, oricâte explicații ar fi oferit aceasta și oricât de dornică de acceptarea elevilor ei ar fi fost aceasta. Acțiunile ei nu se justifică în niciun fel. Mi se pare că avea încă propriile frustrări nedepășite pe care le-a aruncat asupra unor copii, încă incapabili să ia niște decizii în mod conștient oricât de tare s-ar fi considerat ei niște adulți (iar cei care aveți adolescenți prin preajmă știți că adeseori se cred mai mari decât sunt și invariabil atotștiutori), însă ea, ca adult, ca profesor, avea obligația morală de a schimba lucrurile în mai bine, nu în mai rău, avea datoria de a spune părinților, altor profesori ceea ce se petrece și nu să ia atitudine în chestiunile neimportante, nelegate de viață și de moarte, pentru că astfel nu a făcut nimic altceva decât să devină un autor moral al celor petrecute chiar sub ochii ei și e trist. Nu pot să vă spun despre cine este vorba, dar veți afla citind romanul. Sunt sigură că vă va enerva la fel de tare pe cât a făcut-o în cazul meu, vă veți revolta și vă veți întreba în ce lume nebună am ajuns să trăim dacă până și cei ce ar trebui să educe mințile ajung la un asemenea grad de dezumanizare.
       

      Amelia Baron nu este adolescenta tipică: este un elev model, cu rezultate foarte bune la învățătură, joacă hochei pe iarbă, nu este inclusă în anumite găști, ci are doar o singură prietenă cea mai bună, Sylvia, cu care se știe încă de la cinci ani, urăște cluburile de liceu, pentru că i se par superficiale, este matură, își înțelege mama și încearcă să o transforme în cea mai bună prietenă a sa, promițându-și să nu o mintă niciodată, ba, mai mult, să o scutească de anumite probleme neimportante, căci știe că aceasta face eforturi supraomenești pentru ca ea să aibă totul. Tocmai pentru a nu o supăra sau împovăra, Amelia ajunge să își tăinuiască gândurile în fața ei, omițând să îi spună că  și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp împreună, că ar fi vrut să fie asemeni altor fete, ale căror mame erau prezente în viața lor mereu, că o durea singurătatea. Tocmai din această cauză, că nu mai vrea să se simtă singură, ajunge să facă exact acel lucru de care se ferea: devine membru al unuia dintre cluburile liceului ei, Magpies, un grup exclusivist, pentru care trebuia să muncești atât ca să fii acceptată de restul persoanelor prezente, cât și ca să rămâi în interiorul acestuia. Cum Amelia ajunge să își găsească prima dragoste în interiorul Magpies sau Maggies cum își spun membrele acestuia, și nu este o dragoste tipică, îi este foarte greu și să renunțe la club, deși cerințele acestuia sunt din ce în ce mai nebunești (trebuie să chiulească de la ore, să facă anumite glume pe seama profesorilor săi, să facă poze semi-nud și să le încarce pe o platformă online doar pentru distracție), care clar nu sunt în acord cu conștiința și educația ei, ea ajunge să rămână aici doar pentru ceea ce considera că este marea ei dragoste. Este gata de sacrificii cum numai la această vârstă a inocenței și a naivității sunt posibile și totul de dragul persoanei iubite, în speranța că aceasta îi va fi alături indiferent de ceea ce se va întâmpla.
       Lucrurile se complică în momentul în care Amelia începe să primească bilețele sau mesaje de pline de ură, sms-uri legate de tatăl absent, pe care nu l-a cunoscut niciodată. Din acest moment, viața ei pare să o ia cu mult în jos, într-un vârtej din care i se pare aproape imposibil să mai iasă, în care totul pare desprins dintr-un film al cărei proprie protagonistă este fără de voie. Apar peste tot în școală filmulețe cu ea aproape dezbrăcată, i se schimbă lucrarea la literatură engleză, iar totul pare a se întoarce împotriva ei. Pare a pierde tot: prietenie, iubire, un loc privilegiat la o universitate de top… 
      
Tocmai de aceea se nasc următoarele întrebări: 
Amelia a sărit sau a fost împinsă? Cât de bine o cunoaște Kate, ca mamă? Cât de sigură mai poate fi când descoperă toate secretele fiicei sale? Cum mai poate compensa absența ei acum când Amelia nu mai este? Cine a fost cu adevărat Amelia? 

      „Reconstituind-o pe Amelia” este un roman năucitor, o carte extraordinară care te ține captiv între paginile sale. Este o lectură dură, însă în egală măsură o lecție de neprețuit despre viață, iubire și prietenie, un semnal de alarmă pentru părinți și copii deopotrivă, pentru profesori și elevi, pentru oricine își dorește o lume mai bună și mai sigură. Este o carte care mi-a intrat în suflet, care m-a făcut să sângerez pe interior, care mi-a sfâșiat sufletul în mii de bucățele, dar care m-a făcut să conștientizez pericolele lumii în care trăim, să văd dincolo de aparențele de normalitate și să abordez altfel universul mic, dar intens, al copiilor din jurul meu. 


      DATE DESPRE CARTE:
      ________________
     Titlu: „Reconstituind-o pe Amelia”
     Autor: Kimberly McCreight
     Titlu original: Reconstructing Amelia
     Traducător: Laura Nureldin
     Editura: Herg Benet
     Colecție: Passport
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 464

      Puteți achiziționa acest roman minunat de pe site-ul editurii Herg Benet.

        
Publicitate

14 gânduri despre ”KIMBERLY MCCREIGHT: RECONSTITUIND-O PE AMELIA – RECENZIE

  1. Anca Rucareanu zice:

    Minunata recenzia ta! Mi-am mult cartea! Subliniază atât de bine problemele actuale, are suspans, are necunoscute…de toate are!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.