COPIII SUNT OGLINDA NOASTRĂ

     A început școala și, ca în fiecare an la această dată, profesorii sunt trași la răspundere pentru lipsa de educație a propriilor copii, pentru modul lor de a se exprima, reacționa sau acționa în societate. Am auzit în mod frecvent și, recunosc, devine plictisitor și chiar trist să tot aud cât de slab pregătite sunt cadrele didactice și cât de incapabile să le ofere elevilor o anumită educație, cum anume comportamentul lor se reflectă în cel al elevilor pe care îl au în față… Probabil, părinților le este mult mai ușor așa, să caute „vinovatul” în mediul exterior, în lumea cu care copiii intră în contact, fără a privi în propria ogradă, fără a observa care îi este atitudinea atunci când se află în fața puiului de om căruia i-a dat viață și care, oricât de mult s-ar strădui omul ăla de la catedră, imită acțiunile pe care le vede la părinții săi mai mult decât o face în ceea ce privește profesorii, pe care, cel mai adesea, nu îi are neapărat la suflet.
      Nu există degeaba expresia „cei șapte ani de acasă”, pentru că un copil vede lumina zilei și face primii pași în viață în sânul familiei, nu altundeva, oricât de mult ne-am dori ca vina să ne fie străină, să se afle în cu totul alt loc decât propria casă, propria familie. Copilul petrece doar câteva ore la creșă, grădiniță, școală, insuficient pentru ca educația sa să se finalizeze aici, deși există în mod cert un rol important al acestor instituții în formarea viitoare a copilului, însă nu atât de mare pe cât este cea a părintelui care îi este alături zi de zi, clipă de clipă. Educația pornește din familie și este o oglindire a propriilor obiceiuri și comportamente, este o imagine în oglindă a ceea ce fac adulții cu care intră prima dată în contact puiul de om. 
       Nu am propriii copii, însă am avut zeci de copii în munca mea de profesor. Am întâlnit fel și fel de părinți, de la cei implicați, responsabili și interesați de copiii lor, la cei pasivi, care habar nu au ce face copilul lor și pe care nici nu îi interesează foarte tare, pentru că, în minte lor, rolul lor se cam termină în momentul în care copilul a împlinit o anumită vârstă. Am auzit adeseori cum că eu te-am făcut, eu te omor, de parcă aducerea pe lume a unei vieți îți oferă drept de viață și de moarte asupra acelui ghemotoc; sau nu mă interesează ce ai de spus despre comportamentul copilului meu, el a făcut, el să rezolve; sau am făcut acest copil pentru ca el să mă ajute la toate treburile casnice, să îmi stea cu copiii mai mici, să aibă și el o contribuție la treburile casnice, fapt pentru care nu este atât de important să aibă un periplu de excepție la școală, ba chiar poate renunța de tot, pentru că îi voi găsi un soț bun, cu situație materială, și nu mai e nevoie de mai mult. Să vă mai spun că astfel de atitudini mi-au făcut pielea de găină întotdeauna și m-au făcut să mă întreb în ce lume nebună trăiesc?! Cum este posibil să te aștepți ca școala să îți educe copilul când tu însuți ești un contra-exemplu?!
      Copiii sunt un dar divin, care vin pe lume pentru a ne oferi mai multă dragoste decât ne-am fi putut vreodată imagina și pentru a ne oferi acel exemplu minunat care atestă faptul că miracolele există și sunt palpabile. Ei vin pentru a ne împlini ca oameni, ca societate, dar nu pentru a ne deveni parteneri în nefericire. Ar trebui să lucrăm cu noi în primul rând, astfel încât să fim capabili să le oferim mediul necesar pentru a se dezvolta într-un mod armonios, pentru a deveni oameni de încredere și responsabili, capabili să transforme această lume într-un loc mai bun. Au venit pe lume ca indivizi de sine stătători, nu pentru a ne împlini nouă nefericirile și decepțiile, nu pentru a ne transforma nouă visurile pe care nu am avut curajul de a le îndeplini într-o realitate palpabilă. Ei au ajuns în acest univers cu o misiune specială și unică. Încercați să nu uitați lucrul acesta, să îi iubiți și să le oferiți aripi pentru a urca cât mai sus, pentru a atinge idealuri de bunătate, toleranță, frumusețe sufletească și iubire! Oferiți-le dragostea voastră necondiționată și nu uitați că un copil e oglinda voastră, așa că aveți grijă ce model vă doriți să duceți mai departe în lume!

2 gânduri despre ”COPIII SUNT OGLINDA NOASTRĂ

  1. anasylvi zice:

    Foarte frumos articolul, nu este usor sa educi copii nici ca parinte, nici ca profesor. E adevarat, copiii nu trebuie sa fie folositi ca manta pentru zile negre si nici sa ne indeplineasca acele visuri ramase la stadiul de experiment. Stresul isi pune amprenta pe toata lumea, copii, parinti, profesori. Nu mai e cazul sa spun si de ce. Atentie, as zice, la nivelul pretentiilor de orice fel, ambitia e un stimulent doar daca este bine inteleasa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.