GÂNDURI LA FINAL DE SEPTEMBRIE

     „Fiecare frunză îmi șoptește fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.”
      Emily Brontë

     Nu sunt cea mai mare iubitoare de toamnă, deși iubesc dansul frunzelor și culorile pe care doar aceasta știe să le țeasă cu măiestrie peste natură. Asociez întotdeauna acest anotimp cu începutul zilelor friguroase, când tot ceea ce poți să faci este să te așezi comod sub o pătură pufoasă, să citești cărți de suflet și să sorbi din cana preferată ceaiul fierbinte. Oricât de mult mi-ar plăcea să petrec timp cu mine, parcă toamna aduce cu sine un pic cam multă melancolie și nostalgie. Sunt o persoană solară și am nevoie de razele soarelui pentru a simți că plutesc pe norișori roz. Tocmai de aceea nu pot spune că aștept cu nerăbdare venirea doamnei acesteia capricioase, deși, la fiecare început de septembrie, îmi propun să fiu mai puțin influențată de vremea de afară, nu îmi iese mai niciodată.
       Anul acesta, speram ca septembrie să fie blând, să îmi permită încă să stau mult timp afară, în natură, citind cărți de suflet. Deși începuse promițător, nu pot să spun că m-a bine dispus frigul venit mult prea devreme, furtunile acelea aducătoare de vânt, care opresc curentul și te fac să te simți ca în „La răscruce de vânturi”, de care îmi amintesc de fiecare dată când o creangă îmi bate cu grație în geamul camerei. M-aș ascunde și nu am unde, chiar dacă pătura îmi rămâne fidelă.  
        Luna aceasta m-a făcut să fiu puțin mai temătoare, să îmi fac un milion de gânduri, să întâmpin neputințe și să îmi opresc pe buze toate cuvintele pe care mi-aș fi dorit să le spun poate mai des. A fost ca un prag ce trebuia traversat și, deși încerc să iau orice experiență ca pe ceva pozitiv, care îți oferă un sfat, o lecție de durată, acum mi-a fost puțin mai greu, căci a fost vorba de o persoană dragă mie care nu a fost chiar bine. E greu să întâmpini astfel de probleme, pentru că nu poți face nimic oricât de tare ți-ai dori, nu poți oferi sănătate, nu poți dărui din optimismul tău mai departe… Poți doar să speri și să adresezi rugăciuni mute divinității… Mă bucur că totul s-a finalizat cu bine, însă mi-aș fi dorit ca toate aceste neputințe să nu fi existat deloc, să mă fi lăsat să stau în continuare în bula mea protectoare, care nu mai permite răutățile exterioare să mi se așeze, ca o frunză, pe suflet…

       Sper ca octombrie să fie mai blând, măcar din punct de vedere al sentimentelor, dacă vremea va fi într-un continuu vârtej… 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.