JURNAL DE CITITOR: PE ARIPI DE POVESTE – CE AM CITIT ÎN LUNA SEPTEMBRIE

„Septembrie. Şi dacă

E plină încăperea

Cu manuscrise, mierea

Nu va mai fi opacă

Izvorul de putere

S-a distilat cu anii

Cum murmură castanii

Eternele mistere.”

(„Septembrie” de Ion Untaru)

     Finalul de lună aduce întotdeauna cu sine bilanțuri livrești. Mi-am propus să citesc mult mai mult la început de toamnă și chiar am crezut cu tărie că voi reuși, însă, deși nu a fost o lună rea din punct de vedere a lecturilor, am reușit să citesc nouă cărți și să mai am încă una începută, nu sunt chiar mulțumită. Începusem septembrie în forță, însă, undeva, pe final, m-am lăsat copleșită de emoții și sentimente și nu am mai citit chiar atât pe cât mi-aș fi dorit. Cu toate acestea, sunt fericită că am avut parte de lecturi minunate, care m-au făcut să mă cufund cu totul în lumea magică a poveștilor citite.

     Începusem volumul cinci din „Harry Potter” la finalul lunii august și am reușit să o termin în septembrie. Pentru mine este întotdeauna o mare bucurie pentru suflet să mă întorc la seria asta, pentru că rămâne tot seria mea de suflet și pentru că mă face să mă simt din nou copil. „Harry Potter și Ordinul Phoenix” are o atmosferă mai dark, aduce cu sine primii fiori ai iubirii, Harry se transformă în adolescentul acela tipic care știe cel mai bine totul și pe care nimeni nu îl înțelege, comunitatea vrăjitorească acceptă în sfârșit – după „lupte seculare” aș putea spune – faptul că Lordul Cap-de-Mort s-a întors, fapt care transformă acest volum într-unul dintre preferatele mele.

     În luna care tocmai s-a încheiat am descoperit-o pe autoarea Corina Ozon prin intermediul romanului „Codul lui Zoran”. Este o carte despre oameni, aducând în prim plan povești de viață, persoane pe care soarta le-a încercat din greu, împletind printre acestea elemente filosofice, simboluri spirituale și accente detectiviste.

     

      „Reconstituind-o pe Amelia” este un roman care mi-a atins cele mai sensibile corzi ale sufletului, căci aduce în discuție viața adolescenților liceeni și un element tot mai prezent dar parcă tot mai mult evitat de către adulți sau de către cei care ar avea puterea să schimbe ceva: bulling-ul școlar.

      Am citit cu mari emoții „Râurile din Londra”, pentru că părerile în privința acestei cărți erau extrem de împărțite. Însă, recunosc, mi-a plăcut, în ciuda descrierilor destul de lungi. A reușit să mă introducă în atmosfera romanului, mi-a deschis în față un univers magic cu totul nou și abia aștept să mă întorc la Bizarerie în viitoarele volume.

      Am citit „Semnătura tuturor lucrurilor” cu sufletul la gură, iar Elizabeth Gilbert a reușit să mă surprindă extrem de tare, mai ales că această saga de familie, ce ne poartă pașii de-a lungul unui secol, are mari accente de carte clasică. Este o poveste despre dragostea de natură și descoperirea de sine și a reușit să îmi anime foarte tare imaginația.

    „Confesiunile unei fete rele” m-a luat total prin surprindere, pentru că nu mă așteptam să îmi placă. M-a scos din zona mea de confort, însă mi-a plăcut foarte tare mesajul pe care autoarea îl transmite: acela că indiferent de ceea ce faci în viață, important este să te facă să te simți mulțumit și fericit, indiferent de ceea ce vor crede cei din jurul tău.

       Mi-am dorit foarte tare să o cunosc mai bine pe Jeanette Winterson, iar „De ce să fii fericită când poți fi normală?” mi-a făcut inima să tresalte. Este o autobiografie care aduce în prim-plan chestiuni dureroase din viața autoarei, precum problemele cu mama sa adoptivă, pierderea identității odată cu adopția, regăsirea de sine, acceptarea faptului că îi plac fetele, iar nu băieții. Este o carte dureroasă, însă minunată.

     „Magonia” mi-am dorit-o, apoi nu am mai vrut-o pentru mult timp, apoi mi-am adus din nou aminte de ea și ma bucur nespus că am citit-o. Am descoperit un fantasy minunat, cu o tematică îndrăzneață și ambițioasă. 
       Am mai citit „The Secret Garden” de Frances Hodgson Burnett și urmează să vă vorbesc despre ea curând pe blog cred, pentru că aduce în discuție chestiuni extrem de sensibile, cu toate că este o carte pentru copii. Am început și „Bad Romance”, însă am parcurs abia jumătate din această carte, ce poartă cu sine amprenta sensibilității, și urmează să vă spun mult mai multe despre ea în luna octombrie.
       Am avut multe lecturi minunate, însă cartea lunii rămâne în mod cert „Reconstituind-o pe Amelia”. Între mine și cartea asta s-a creat clar o relație minunată, este una dintre acele cărți care mi-a intrat direct în suflet și refuză să mai iasă de acolo. Subiectul este extrem de sensibil, personajul principal și eponim este o adolescentă, iar modul în care aceasta și-a găsit sfârșitul mă face să îmi pun o mulțime de întrebări și să mă revolt așa cum nu o mai făcusem de mult.