HEATHER DEMETRIOS: BAD ROMANCE – RECENZIE

     „Un an întreg de lacrimi și țipete și sex de dragul de a uita. Un an al lipsei de speranță care s-a înfășurat adânc în mine. Cinci sute douăzeci și cinci de milioane nouă sute patruzeci și opt de mii șapte sute șaizeci și sase de minute într-un carusel care refuză să se oprească.”

       În momentul în care am început să citesc „Bad Romance” de Heather Demetrios habar nu aveam ce anume mă așteaptă, ce roller coaster de trăiri și emoții îmi va oferi această carte, câtă revoltă interioară îmi va putea provoca cu privire la faptele prezentate în paginile sale și cât de multă motivație îmi va oferi pentru viitor. Nu i-am bănuit magia și m-a luat prin surprindere frumusețea acestui young adult atipic, care nu aduce  în prim-plan acea relație clișeică de tipul băiat rău – fată bună care se sfârșește cu o nuntă ca în povești, ci ceva cu totul diferit, oferindu-ne o perspectivă nouă asupra unui subiect extraordinar de sensibil, care adeseori se petrece chiar sub ochii noștri, o temă actuală, ce ar trebui să aibă o mai mare amploare mediatică și o mai mare expunere: relația toxică, acea bad romance care te face să te pierzi ca persoană și să devii extrem de rezervată și interiorizată, să fii și în același timp să nu mai fii tu. 
        „Bad Romance” este o adevărată radiografie a unei relații toxice și a durerii sufletești care ia naștere din cauza acesteia, conducându-ne pașii printre diversele etape ale ei: îndrăgosteala inițială, urmată de un comportament obsesiv și restrictiv din partea partenerului, de faza de negare și de respingere, de apatia, absența motivației, amenințările la care partenerul recurge pentru a te ține strâns legat de el, pentru a te face să îți fie milă, continua lipsă a bucuriei și a dorinței de a face lucruri doar pentru tine, teama de consecințe, emoțiile negative, conflictele permanente și jocurile psihologice ce te consumă și îți răpesc pofta de viață. Este o carte ce ar trebui citită deopotrivă de adolescente, femei în devenire, și de cele deja ajunse la vârsta maturității, pentru că oferă indicii clare care îți arată că te afli într-o astfel de relație, soluții pentru a ieși din aceasta și un fel de stâlp de sprijin, căci autoarea îți arată că nu ești singura care trece prin această problemă.
      Romanul acesta a reușit să mă țină trează în mijlocul nopții și puține cărți mai reușesc să o facă și nu neapărat pentru că stăteam să citesc noaptea, deși am făcut și asta, ci pentru că subiectul este unul extrem de ofertant și te determina să îți pui o mie și una de întrebări și să te gândești la toate relațiile pe care le-ai cunoscut de-a lungul timpului, la cât de mult ai fost tu implicată în situații de tipul celei descrise de către autoare și la cât de mult timp ai fi putut salva dacă ai fi citit toate acestea mai devreme. În plus, au fost pasaje care m-au revoltat extrem de tare, mai ales că este vorba despre o adolescentă care trece prin niște experiențe ce o maturizează mult prea rapid, transformând-o într-un adult mult mai devreme decât ar fi de dorit, și care are mult mai puțin sprijin de la familia ei, care ar fi trebuit să observe toate traumele prin care trece și să ia măsuri, să facă un anumit lucru pentru a îi ușura puțin greutățile prin care trecea și, cu toate acestea, niciun membru al familiei sale nu pare să observe ceva, ba, mai mult decât atât, fiecare are grijă să adauge o nouă povară pe umerii ei și așa fragili. Autoarea a reușit să mă facă din nou să rememorez clipe de pe timpul când lucram cu tinerii ca profesor, momente extrem de încărcate de emoție, când vorbeam despre relația cu familia și mulți elevi au început să plângă pentru că acasă nu aveau siguranța sau fericirea aceea supremă care să îi ajute să se dezvolte ca oameni integri și frumoși sufletește. Este întotdeauna șocant când realizezi că tinerețea nu înseamnă neapărat lipsa grijilor și distracție fără margini și că mulți adolescenți sunt nevoiți să se confrunte cu mult prea multe responsabilități. De asemenea, romanul mi-a amintit că am avut o elevă, căreia i-am fost și dirigintă, implicată într-o relație toxică, în care partenerul îi interzicea până și dreptul la educație, căci de multe ori nu îi permitea să intre la ore, fapt care o făcuse absolut dependentă de el, și mă gândeam că mi-ar fi folosit extrem de tare o astfel de carte atunci. Poate aș fi reușit să comunic la un cu totul alt nivel cu fata în cauză… Tocmai de aceea și recomand „Bad Romance” din tot sufletul, pentru că îți poate fi de ajutor, este asemeni unui atlas al suferinței, care te ajută să înțelegi de ce o tânără ar sta într-o relație care nu-i oferă nimic altceva decât suferință fără margini, de ce o fată frumoasă și inteligentă și-ar pierde timpul cu un individ care nu face nimic altceva decât să o strivească sub talpa sa, să îi distrugă toate visurile și speranțele, ba chiar și felul de a fi, manipulând-o și determinând-o să nu mai aibă voință proprie, mult mai ușor de mânuit, devenind în mâna lui asemeni unei păpuși ușor de modelat. 


      Acțiunea romanului ne este prezentată din perspectiva personajului principal, Grace Carter, o liceană inteligentă și responsabilă, implicată în mult prea multe activități pentru vârsta ei: are grijă de casa familiei sale, formată din mamă, tată și frate vitreg, unde i se cere să facă totul lună, să pregătească mesele familiei, să aibă grijă de fratele mai mic, ba chiar și să contribuie material la utilitățile casei, iar dincolo de aceasta este o elevă eminentă, o regizoare a trupei de teatru a liceului și o casieriță la Honey Pot. Pare că nu mai există timp în viața ei pentru iubire, însă totul se schimbă în momentul în care îl cunoaște pe Gavin Davis, un elev cu un an mai mare decât ea, solist al trupei rock Evergreen. Povestea lor de iubire debutează într-un mod extraordinar de frumos, în care predomină compasiunea, sensibilitatea și emoția. Gavin tocmai a ieșit dintr-o relație amoroasă care l-a condus în pragul sinuciderii, iar Grace îi scrie o scrisoare prin care îi oferă tot sprijinul ei, mai ales că este băiatul la care visa în secret. I se pare ireal că acesta îi acordă atenție ei, că are grijă de ea, că o înțelege atunci când are probleme acasă, că o așteaptă în multiplele cazuri în care serviciul sau părinții nu îi permit să iasă în lume. Totul pare a fi extrem de dulce, iar tânăra chiar pare a se lăsa păcălită pentru un timp de toate aceste aparențe de normalitate, de familia perfectă pe care iubitul ei o are și care o acceptă și o iubește așa cum propria familie nu o face, de toată această aură de protecție pe care el i-o oferă. 
       Însă, lucrurile încep încet, încet să se modifice odată cu trecerea timpului și totul se infiltrează atât de ușor și de lin în viața ei încât cu greu conștientizează ceea ce i se întâmplă. Este șocată că iubitul ei îi impune prea multe lucruri, precum petrecerea timpului în mod exclusiv cu el, trezirea în timpul nopții pentru a merge cu el fie la o casă părăsită, fie la concertele lui, lipsa permisiunii de a discuta sau a se apropia prea tare de un alt băiat, fie el și prieten, iar lucrurile continuă în modul acesta pe o pantă ascendentă, ajungând până într-acolo încât Grace nu mai petrece timp cu prietenele ei, Alyssa și Natalie, nu mai iese alături de colegii ei de clasă, se uită mereu peste umăr să vadă dacă nu este urmărită fie de Gavin, fie de prietenii acestuia, ba chiar ajunge să nu mai își depună actele pentru Universitatea de Teatru din New York unde visa să ajungă doar pentru că Gavin nu își dorea ca ea să facă toate acestea. Mai mult decât atât, din cauza lui, Grace ajunge să simtă în permanență un sentiment de vină, ce nu pare să o părăsească nici măcar când este singură:

       „- Îmi pare rău, spun eu.       

De fapt, pentru ce îmi pare rău? Că exist? Nu știu. Dar cuvintele astea sunt primele care îmi vin în minte atunci când tu ești supărat, pentru că presupun mereu că e vina mea. încă nu sunt conștientă că tu ai putea fi nefericit fără un motiv anume. Că tristețea îți înoată în vene, că ți se scufundă în piept și îl apasă, fără ca eu să contribui cu nimic.”

       De la un anumit punct, Grace începe să îi semene foarte tare mamei sale, care este implicată, la rândul ei, într-o relație toxică, ce durează de mult prea mult timp, ducând-o într-un punct care nu îi mai permite să se bucure de viață, să ia decizii pentru ea și copiii ei, fapt care o face să se afunde tot mai mult în lucrurile casnice, mergând până într-acolo încât ajunge să aibă o problemă compulsiv-obsesivă și chiar la depresie. Deși are impresia că ei nu i se poate întâmpla același lucru, că este capabilă să observe semnele unei astfel de iubiri obsesive dacă ar fi cazul, că nu poate exista o relație cu caracter repetitiv în viața ei, Grace se afundă tot mai tare în mocirla propriei ei povești de iubire, fapt care o înconjoară de ziduri înalte, ca un fel de bulă temporală ce o ține captivă în interior, fără posibilitatea de a își exprima frustrările și de a mai pleca dintr-un loc care îi face doar rău, care îi anihilează toate dorințele și care o conduce într-un stadiu vecin cu anxietatea și depresia:

        „Construiești un zid în jurul nostru, lăsând pe dinafară pe toți cei pe care-i cunosc și la care țin. În curând, zidul ăla va fi prea înalt ca să mă pot cățăra pe el și să ies înapoi afară.”



   Tocmai această analiză profundă pe care Heather Demetrios o face acestor bad romances m-a atras la romanul ăsta și m-a ținut captivă între paginile sale. Autoarea ne spune în nota de la final că a trecut la rândul ei printr-o astfel de experiență și că a așternut pe hârtie o parte dintre realitățile ei combinate cu câteva elemente de ficțiune și cred că tocmai de aceea putem simți cu putere toate sentimentele și fricile pe care le simte personajul principal, putem aproape mirosi anxietatea și ne cutremurăm citind povestea lui Grace, pentru că are acel element de real care face ca istoria de iubire dintre ea și Gavin să capete acea notă de veridicitate, de credibil. 
       Romanul ne prezintă toate elementele care conduc la o relație care simți că te sufocă și din care îți este aproape imposibil să mai ieși. Totul se petrece treptat, într-un crescendo permanent, căci Gavin are grijă să îi ofere noi reguli și să îi impună iubitei sale ritmul său de viață încetul cu încetul, astfel încât acesteia să îi fie greu să îl refuze. Mai mult decât atât, el este acolo atunci când ea are nevoie de sprijin, el are un cuvânt de spus mereu când părinții ei îi fac viața imposibilă, când Matahala (soțul mamei sale) îi cere să plătească o chirie sau îi cere să părăsească locuința lui, când mama ei o lovește pentru că nu a curățat podeaua cum trebuie, când propria mamă o face să piardă un examen, deoarece tulburarea de care suferă a făcut-o să revină acasă la nesfârșit pentru a se asigura că totul este încuiat și în siguranță. El este acolo folosind cuvinte bombastice sau compunând cântece pentru ea de fiecare dată când lumea ei se mai prăbușește câte puțin. Din această cauză, lui Grace îi este greu să rupă orice legătură cu el în momentele în care iubirea lor nu mai are aura aceea feerică, iar el îi bruschează prietenii băieți, o urmărește pretutindeni, o critică pentru modul în care gândește, se îmbracă sau interrelaționează cu băieții din jurul său. Ea însăși spune la un moment dat:

„Când ești o proastă îndrăgostită, e aproape imposibil să vezi steagurile roșii care semnalizează. E ușor să te prefaci că ele nu sunt acolo, să te prefaci că totul este perfect.”

       El știe cum anume să acționeze și când pentru ca Grace să rămână alături de el, pentru ca ea să se simtă vinovată pentru tot ceea ce nu merge bine între ei, pentru ca ea să renunțe la visurile ei de dragul lui, pentru ca ea să accepte decizii pripite doar pentru ca el să fie fericit, iar atunci când toate acestea nu mai merg, apelează la frică, la teroare, amenințând că se omoară sau că îi va face rău ei sau prietenilor săi, apărând cu bâta de basseball în zonele unde ea petrece cu prietenii, spunându-i că este prea mică și insignifiantă pentru el, că lumea ei e prea banală pentru marele Gavin Davis. Este un joc psihologic continuu, o perpelire constantă între a fost, este și va putea fi, fapt care o face pe Grace să fie aproape incapabilă să mai decidă pentru ea sau să plece pur și simplu. Am avut momente în care desele ei accese de ceartă, despărțire și împăcare cu Gavin mă agasau cumplit, mergând până într-acolo încât îmi venea să urlu, să îi spun că poate mult mai mult decât atât și că este mult mai bună decât se vede ea și decât o portretizează ea.
       Pentru că eu nu puteam fi acolo, evident, m-am bucurat că Grace a avut parte de două prietene minunate, Lys și Nat, care, deși nu sunt prezente în permanență, ele aparând în roman în momente cheie, oferindu-i lui Grace umărul pe care să plângă, pilonul de sprijin când îi este mai greu, momentele de respiro când ea simte că viața sa nu mai are niciun sens și sfaturile cele mai potrivite atunci când mintea ei este mult prea întunecată și nu poate vedea lucrurile în mod limpede. Cred că faptul că autoarea oferă și soluții pentru o astfel de relație, dincolo de etapele care conduc la un astfel de punct, este un mare plus al romanului, căci dincolo de cuvinte reiese mesajul că nimeni nu este singur, că nimeni nu este nevoit să suporte mojiciile și abuzurile celui de lângă el de unul singur, că este nevoie de multă putere și determinare, dar și de oamenii potriviți alături. 
       „Bad Romance” este un roman care se citește cu sufletul, o operă plină de o sensibilitate aparte, ce ar trebui să fie citită de cât mai multe persoane. Are darul de a te urca până în cele mai înalte sfere pentru a te coborî în mod brutal în cele mai adânci abisuri, îți oferă modele și soluții de comportament și este o lectură extraordinar de minunată, care nu ar trebui să lipsească din listele oricărui iubitor de viață și de frumos.


      DATE DESPRE CARTE:
      ________________
      Titlu: „Bad Romance”
      Autor: Heather Demetrios
      Titlu original: Bad Romnace
      Traducători: Cristina Nemerovschi și Alexandru Voicescu
      Editura: Herg Benet
      Colecție: Passport
      Anul apariției: 2018
      Număr de pagini: 398

      Cartea poate fi comandată de aici.
 
       

Publicitate

8 gânduri despre ”HEATHER DEMETRIOS: BAD ROMANCE – RECENZIE

  1. anasylvi zice:

    Foarte buna recenzia, bine argumentata. Cred ca aproape toti am experimentat la un moment dat o forma de „Bad romance”, iar cartile cu acest subiect pot ajuta in multe feluri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.