MIRELA B. FLORENTINA: RĂZBOI ÎN DOI (#1) – RECENZIE

      Nu  știu cum se întâmplă în cazul vostru, însă mie îmi este întotdeauna teamă să citesc o carte ce a fost scrisă inițial pe platforma Wattpad. Acolo toți sunt scriitori, iar cititorii nu sunt mereu sinceri, fapt pentru care putem vorbi doar de câteva lecturi sclipitoare. Am ieșit din zona mea de confort în momentul în care am început să citesc „Război în doi” de Mirela B. Florentina, o carte care a avut milioane de cititori pe platforma amintită. Are o copertă extraordinar de frumoasă și de grăitoare și mă îndrăgostisem din prima din ea. Chiar am sperat să fie o lectură relaxantă, care să mă deconecteze de la cotidian, așa cum mereu au această putere asupra mea cărțile romantice, însă, din păcate, nu a fost în totalitate astfel. Mă gândesc că dacă m-aș fi aflat încă la vârsta adolescenței poate aș fi gustat puțin mai mult povestea de iubire a celor doi îndrăgostiți, însă, acum, m-a obosit pe alocuri și m-a făcut să îmi doresc să strig puțin la cei doi tineri.
      „Război în doi” aduce în prim-plan o poveste drăguță, un joc de-a șoarecele și pisica între doi adolescenți, care încearcă să descopere împreună secretele dragostei. Este o lectură ușurică, care ne arată că dragostea poate apărea în cele mai neașteptate momente și că aceasta are darul de a te face să uiți de tot și de toate. 
       Sunt destul de rezervată cu privire la acest roman și sentimentele mele sunt destul de împărțite: am pasaje din carte care mi-au plăcut, care mi-au adus zâmbetul pe buze și soare în suflet, dar și părți care m-au făcut să mă îndoiesc de veridicitatea acțiunii și a personajelor. Autoarea nu scrie rău, are potențial, însă nu acordă o foarte mare atenție la detaliu, fapt care conduce la pierderea din vedere a unor aspecte ale poveștii. Am recitit unele lucruri de mai multe ori doar pentru a mă asigura că nu mă înșel. 
      Nu știu dacă sunt eu prea chițibușară, însă cărții îi lipsește acea profunzime care să te facă să nu mai vrei să lași cartea din mână până la final, deși ar fi putut fi altfel dacă scriitoarea nu s-ar fi grăbit. Mi se pare că textul a fost scris fragmentar, după care nu a fost recitit astfel încât unele detalii să corespundă și scenele să se lege între ele. La început, ni se spune că Madison, prietena personajului principal, conduce binișor, pentru ca, pe parcurs, să își piardă această capacitate și să nu mai conducă deloc bine. Apoi, am o nelămurire cu prima lor seară la Jo`, pentru că Madison ar fi trebuit să rămână peste noapte în casa prietenei sale, Abygail, însă peste noapte își schimbă gândurile și dispare undeva în noapte fără a își anunța prietena, care venise după ea pentru a se asigura că este bine, după care nici nu se mai reia discuția… și trebuie ținut cont de faptul că personajele sunt adolescente, eleve în ultimul an de liceu, deci era cam greu să se întoarcă în propria casă pe neașteptate, fără teamă de consecințe. Nu este precizat spațiul în care se desfășoară acțiunea, însă Georgia, locul în care bunica lui Abygail locuiește, este extrem de departe… Sunt multe astfel de detalii care sunt pierdute din vedere, fapt care pentru mine a fost deranjant, pentru că mi-a stricat din plăcerea lecturii. La fel, autoarea pare să aibă o adevărată obsesie pentru culoarea alb și roz, precum și pentru lucrurile pufoase: folosește un prosop alb și moale, apoi alt prosop alb și extrem de moale; pantalonii sunt roz și pufoși, rochia e și ea roz…  Nu am să pot înțelege niciodată de ce autorii de la noi se grăbesc să publice, indiferent de stadiul în care se află opera lor, mai ales când trăim într-o lume a competivității acerbe, în care cititorii sunt greu de mulțumit și există o mulțime de alte cărți ce așteaptă să fie citite. Grăbindu-te, oferindu-le cititorilor o carte ce are forma unui draft, nu faci altceva decât să te situezi pe o pantă descendentă, căci puțini cititori vor mai avea răbdarea necesară să se întoarcă la tine, indiferent cât de bine ai scrie apoi. Cartea nu este rea, povestea m-a prins, însă mi-ar fi plăcut mai multă răbdare cu acțiunea în sine, cu personajele care sunt creionate mult prea superficial, cu detaliile și sunt sigură că, dacă ar fi existat o persoană obișnuită cu munca într-o editură, ar fi putut apărea o cu totul altă carte. Există încă și greșeli de editare, la început există două forme de scriere ale numelui prietenei lui Abygail, este fie Madi, fie Medi, pentru a rămâne apoi la Madi, apar încă anumite greșeli de redactare (știu, sunt inerente, dar mai mulți ochi care să editeze textul ar face minuni), apar cuvinte inventate (rochia e îmbulinată, efectul este revigorator, bărbații sunt chei nu cheli, vorbim de dibacitate, servici, Abygail simte un stol de fluturi în stomac, nu un roi, și acestea sunt doar câteva dintre cele observate) și, de asemenea, apar greșeli de construire a frazei, sunt multe locurile în care subiectul este despărțit prin virgulă de predicat, există erori de sintaxă, precum și fraze puerile de genul „dacă nu riști nu câștigi, dar nici să pierzi nu prea poți” sau „nu eram o fată frumoasă, dar nici nu prea îmi plăcea cum arăt”; „cum spunea un înțelept: «Nimic nu este imposibil»”. Sunt conștientă că văd prea multe, dar mie aceste aspecte îmi strică extrem de tare plăcerea lecturii și mă fac să nu mai fiu chiar atât de conectată la povestea în sine. 


     Știu, am intrat direct în miezul problemei și nu am luat-o cu începutul, dar am simțit nevoia să punctez toate aceste aspecte, cu speranța că, la volumul al doilea, autoarea va acorda mult mai multă atenție acțiunii în sine și vom simți în mod clar o evoluție a stilului de scriere, pentru ca potențialul există. 
       Povestea în sine nu este rea, deși a început să mă prindă cu adevărat abia din cea de a doua jumătate a cărții, unde Mirela B. Florentina a fost mult mai atentă la evenimentele aduse în scenă și nu a mai pierdut din vedere detalii destul de importante. Cartea este un young adult, care are la bază acea relație deja extrem de des utilizată în literatura contemporană, devenind un clișeu: băiatul rău și fata cea bună, aflați la poli diametral opuși din punct de vedere social, iar personajele din „Război în doi” nu fac rabat de la această situație, Dylan Turner este participant la curse de mașini, un băiat bogat, care apare în ziare la brațul unor domnișoare diverse, plin de tatuaje, iar Abygail Smith este eleva eminentă, ce și-a petrecut întreaga viață studiind în bibliotecă, sperând să devină studentă la Harvard în viitorul apropiat, iar toate acestea nu îi permit să se fi bucurat încă de adolescență. Nu mă deranjează clișeele în cărți, atât timp cât scriitorul are grijă să își construiască acțiunea într-un mod diferit față de alte astfel de povești, iar Mirela B. Florentina reușește lucrul acesta abia prin finalul atipic pentru o astfel de istorie de iubire, în rest, se afundă mult prea mult în clișeul greșelii lui și a iertării ei. Pot înțelege că ea este lipsită de experiență, însă se afundă mult prea mult într-o poveste toxică, mai nu vrea, mai se lasă, iar toate acțiunile ei nu o fac o fată chiar atât de inocentă pe cât s-ar fi dorit.
      Abygail Smith este elevă în ultimul an de liceu și întreaga ei viață și-a dedicat-o studiului și dezvoltării personale. Este un copil model, iubește științele, își dorește să devină medic asemeni mamei sale și studentă la una dintre cele mai râvnite universități, Harvard, fapt care îi și reușește, are mania curățeniei și este obișnuită să stea mai mult singură acasă, pentru că părinții ei sunt persoane cu niște slujbe extrem de solicitante. Ea este total opusul celei mai bune prietene ale sale, Madison, care iubește să își trăiască viață la maximum și să se distreze, luând parte la toate petrecerile posibile. Ea reușește să o convingă și pe Aby să meargă la una dintre aceste petreceri, unde o lasă baltă pentru un băiat pe care îl întâlnește abia atunci… Rămasă fără sprijinul prietenei sale, Aby se refugiază la bucătărie, unde speră să aibă parte de puțin mai multă liniște. Se va înșela amarnic, însă, pentru că un băiat necunoscut a abuzat-o, dorindu-și să o violeze. Este salvată de băiatul pe care îl știa doar din reviste și de la televizor, Dylan Turner, cel pe care îl vede ridicat undeva pe un piedestal sus, extrem de frumos, de bogat și de succes, spre deosebire de ea, care este anostă și lipsită de strălucire. Deși acesta îi propune să meargă împreună într-unul dintre dormitoarele de la etaj, instinctul de conservare nu o împiedică pe Aby să se urce în mașina lui și să îi permită acestuia să o ducă acasă și, mai apoi, să viseze la el. 
       Această petrecere îi schimbă în totalitate viața tinerei, pentru că aceasta începe să își mintă tot mai tare părinții, ba chiar și prietena, și începe să petreacă tot mai mult timp cu Dylan, în ciuda faptului că acesta nu știe să se comporte cu ea și are momente în care explodează sau în care se pierde în niște relații cu alte fete și, mai cu seamă, cu Lena. Aby iartă mereu și mereu, nu cere explicații și petrece tot mai mult timp cu Dylan, un tânăr extrem de imprevizbil, căci azi este drăguț și pare să îi pese (o duce la un bâlci, un lucru care mi s-a părut extrem de romantic), mâine se afișează la braț cu Lena și refuză să îi răspundă la mesaje; azi o protejează de toți și îi arată că îi pasă, mâine pare să uite de ea. Este un joc de-a șoarecele și pisica, fapt pe care Aby, total neinițiată în viață, nu pare să îl înțeleagă foarte bine, iar acest lucru o duce la dureri mari de suflet. Cum va evolua relația dintre cei doi, trebuie să aflați singuri.
       Mi-a plăcut foarte tare relația dintre Aby și tatăl ei, căci, contrat tuturor aparențelor, acesta îi este alături atunci când îi este cel mai greu, la fel și atunci când este cea mai fericită, oferindu-i sprijin moral și un umăr pe care să plângă. O înțelege chiar și atunci când ea refuză să se destăinuie, spre deosebire de mama sa pe care nu am înțeles-o deloc, pentru că azi pare a fi cea mai bună prietenă a sa, ajutând-o să se aranjeze pentru evenimentele importante din viața ei, mâine este un zbir care îi scoate ochii pentru tot ceea ce a investit în ea și educația sa. Oricum, și părinții lui Abygail sunt o enigmă pentru mine. Tânăra spune că i-au permis să meargă la petrecere, dar se teme să meargă acasă la cinci dimineața, deși nu avea o oră de întoarcere. La fel, deși ea tot spune că este învățată să fie singură, părinții ei tot apar acasă exact în momentele cele mai nepotrivite. Fata se strecoară din casă, dar, deși uneori o văd, preferă să o lase să iasă singură în miez de noapte, ceea ce nu e o reacție tocmai potrivită din partea unor părinți de adolescenți.
       Cu toate că ni se spune încă de la început că Aby nu iubește petrecerile, o regăsim doar la acestea, ba chiar la unele destul de periculoase, unde se comportă într-un mod nu tocmai inocent. Pleacă mereu de acasă, la orice oră din zi și din noapte, petrece timp singură cu Dylan și uită de școală, deși era un elev model, nu știu, nu mai mi s-a părut atât de inocentă și de naivă, ci comportamentul ei ne lasă să vedem o fată cunoscătoare a vieții. Mi s-a părut nepotrivit și acel capitol în care avem perspectiva lui Dylan, mi se pare că fost exact ca nuca în perete, din moment ce întreaga carte are la bază perspectiva lui Abygail. Mi-ar fi plăcut să văd capitole care alterna cele două perspective, însă dacă acest lucru nu s-a întâmplat, acel capitol din final mi se pare că nu își are locul.
       Toate acestea sunt efecte ale faptului că autoare s-a grăbit, are un ritm extrem de alert care o face să piardă din vedere anumite aspecte importante ale poveștii. Tocmai din această cauză, nu reușește să transmită acea emoție care ar fi trebuit să ne țină captivi în poveste. Sper ca volumul doi să fie mult mai bine îngrijit și să ne ofere o cu totul altă perspectivă asupra poveștii în sine, să observăm o creștere a stilului autoarei, care se întrevede din cea de a doua parte a romanului.
        Voi ați citit „Război în doi”? Cum vi s-a părut?


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Război în doi”
     Autor: Mirela B. Florentina
     Volum: 1
     Editura: Celestium
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 244

      Cartea poate fi achiziționată de aici.

11 gânduri despre ”MIRELA B. FLORENTINA: RĂZBOI ÎN DOI (#1) – RECENZIE

  1. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    Povestea în sine și mie mi-a plăcut, însă sunt multe detalii la care nu s-a acordat atenție. Construirea subiectului este deficitară și grăbită, autoarea a scris pe rând pe Wattpad și apoi nu a mai observat anumite discrepanțe în poveste, ca și când nu ar fi mai citit la final, produsul finit, ci doar pe capitole. Sper din suflet să fie mai bine la volumul doi, pentru că are muuuult potențial, doar că povestea trebuie șlefuită puțin, ca să devină diamant.

    Apreciază

  2. Anca R. zice:

    Super recenzie! Autoarea are potențial, dar cartea este scrisa parca fara implicare, fără atentie. Te felicit pentru modul chițibușar in care ai citit romanul!

    Apreciază

  3. anasylvi zice:

    Ai argumentat foarte bine punctele tari si slabe ale cartii, ceea ce poate ajuta un autor sa devina, usor-usor, scriitor. Nu prea citesc romane pe Wattpad, dar cred ca si acolo ar trebui scrise cat mai corect. In cazul actiunii, nu pot sa ma pronunt deoarece citesc destul de rar genul, insa nu gasesc umorul si asta e un minus din punctul meu de vedere. Are sau nu umor, de orice fel?

    Apreciază

  4. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    Umor nu are din păcate, este mai mult un război între Abygail și Dylan, el este băiatul tatuat și extrem de bogat, ea este copil de medic, dar totuși se vede șleampătă și săracă… Au lipsit multe puncte la acest roman: nu știm mai nimic despre Dylan, nu am înțeles ce căuta el la niște petreceri de liceu, pentru că din câte m-am prins era student deja sau ceva de genul. Personajele sunt creionate pe fugă. Eu mai citesc și romance și povestea asta ar putea avea potențial dacă autoarea și-ar pune puțin amprenta personală asupra poveștii. Am citit „Bad Romance” care e tot un young adult pe tema băiat rău și fată bună, dar acolo este construită într-un mod extrem de credibil. Aici sunt multe contraziceri, fie Abygail e inocentă și nu a mai avut relații, fie e petrecăreață liceului, e prima din școală, dar nopțile tot e la petreceri, nu se gândește la școală… La fel, cred că acțiunea e plasată în America și acolo nu știu dacă școala are tot 12 clase și dacă se merge pe același sistem ca aici… Mai e de lucru la seria asta, sper să se îmbunătățească stilul la cel de al doilea volum. Pe autoare nu știu cât o ajută, că spusese că nu o interesează ce cred oamenii despre cartea ei 🙂 Însă, dacă nu aș fi scris exact ce am simțit, m-aș fi păcălit pe mine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.