STEPHEN KING: DOLORES CLAIBORNE – RECENZIE

     „Îmi aduc aminte tot ce s-a-ntâmplat, Andy, da` mi se pare că toate s-au petrecut în cel mai real vis pe care l-ar putea avea cineva într-o viață, de când am pășit pragu` casei lu` Vera și am luat-o spre centru. Îmi spuneam continuu: «Mă duc acasă să-mi omor bărbatu`, mă duc acasă să-mi omor bărbatu`.», de parcă aș fi vrut să-mi înfig cuvintele în minte la fel cum ți-ai înfige o unghie într-un lemn moale ca mahonu`, numa` să reușești s-o ții acolo îndeajuns de multă vreme. Da` privind acu` înapoi, cre` că îmi rămăseseră în cap. Doar inima nu putea înțelege.”

      Stephen King e un maestru al creării suspansului și al atmosferei, operele sale reușind întotdeauna să te transpună direct în poveste, aducându-ți fiori reci pe șira spinării și făcându-te să te întrebi cât de complex este psihicul uman. Personajele sale sunt diverse și, de regulă, trec prin tot felul de situații supranaturale care le plasează dincolo de cotidianul obișnuit. Autorul are darul de a săpa adânc prin abisul minții umane, scoțând la suprafață cele mai negre forme ale închipuirii, dând viață unor monștri cu chip de om.
        „Dolores Claiborne” nu face excepție de la acest din urmă fapt, însă, este un roman diferit pentru marele King. Regăsim în interiorul acestuia doar câteva amprente ale supranaturalului, cartea debordând de un realism extraordinar, care te face să te întrebi oare ce secrete ascund vecinii de lângă tine. Este o poveste despre oameni obișnuiți, siliți să ia măsuri extreme pentru binele suprem al propriilor copii sau cel puțin aceasta este motivația din spatele acțiunilor personajului eponim. Dolores este o reprezentantă a unui feminism atipic, care nu se caracterizează prin gentilețe și diafan, ci printr-o forță de excepție, care o împinge la fapte reprobabile și atroce și toate acestea din iubire și din dorința de a face bine:

      „Acultați-mă un pic toți trei și auziți ceea ce am să vă spun, fiin`că e mai important ca orice: tot ce-am făcut a fost din dragoste… dragostea firească pe care o simte o mamă pentru copiii ei. E cea mai puternică dragoste din lume și cea mai tragică. Nu există jigodie mai mare decât o mamă care-și apără copiii.”

    Romanul este scris dintr-o perspectivă narativă unică, aceea a personajului care îi dă și numele, și este organizat sub forma unui monolog ce seamănă foarte tare cu cel interior, în ciuda faptului că este ținut în sala de interogatoriu, în fața a trei reprezentanți ai legii. Acțiunea este prezentată din punctul de vedere al lui Dolores, o femeie obișnuită din clasa de mijloc a societății, a cărei conștiință este mult prea încărcată de evenimentele care i-au marcat viața, fapt pentru care simte nevoia să spună tot, ca și când adâncurile minții ei ar fi asemeni unui sac adânc, care trebuie neapărat deșertat, golit de întreg conținutul pentru a reveni la starea inițială. Este o mărturie șocantă a unei femei ce a fost capabilă de crimă, a unei persoane pe care viața a împins-o în cele mai negre tenebre ale sorții, determinând-o, într-un final, să ia măsuri extreme pentru a reuși să echilibreze un pic balanța acesteia. Pentru o persoană obișnuită, acțiunile ei par barbare, însă Dolores își găsește justificarea în faptele celor din jur, care au împins-o la o atât de mare lipsă de umanitate și la o absență a demnității atât de pregnante încât trebuia neapărat să ia măsuri drastice, care să o plaseze din nou printre oamenii cu un trai comun, care să o facă să se simtă din nou vie și liniștită. Acțiunile ei sunt dure, extreme, însă nu face nimic mai înainte de a ajunge la saturație, la acel moment când nimic nu mai are sens și nu mai contează, când este vorba despre a face totul sau nimic. Ea trăiește în anii `60, într-o Americă în care femeia nu conta foarte tare din punct de vedere social, politic sau economic, iar rolul ei era extrem de bine definit: trebuia să fie femeie de casă, să crească propriii copii, să facă tot ceea ce dorea soțul, fără împotriviri, și să accepte uneori mustrări verbale și chiar fizice din partea partenerului de viață, așa cum au făcut și generațiile de femei dinaintea ei. Nu cred că o crimă poate fi justificată, însă Dolores nu este lipsită de empatie, valori sau conștiință morală, ci este doar o femeie disperată care are de luat decizii drastice și toate acestea te fac să ajungi să simți milă profundă față de ea și față de toate persoanele care au trebuit să treacă prin ceea ce a trecut ea. Monstrul din ființa umană ia diferite forme și, de multe ori, acesta este ascuns printre oameni obișnuiți, însă puterea vindicativă a faptelor lui Dolores Claiborne nu o transformă neapărat într-unul, căci soțul ei era mult mai mult o astfel de fiară cu chip uman decât ea, ci într-o femeie disperată, care nu știe cum să lupte cu sistemul și cum să iasă dintr-o situație dramatică. Ea devine o justițiară, o femeie care caută dreptatea indiferent de plata care trebuie oferită pentru ducerea la bun sfârșit a aplicării pedepsei pentru cel vinovat. Este mamă în primul rând și abia apoi soție. 

     Dolores Claiborne și Vera Donovan – o altfel de prietenie

  Dolores Claiborne l-a cunoscut pe soțul său, Joe St. George, în timpul liceului, iar locuitul pe insula Little Tall, o comunitate închisă în care toți știau totul despre toți, precum și apartenența ei la o clasă socială cu o educație precară, la fel  și o sarcină venită mult prea devreme o determină pe aceasta să îi devină soție. Nu are o căsnicie fericită, dar nici una ieșită din tiparele multor familii ale acelor vremuri, căci femeile îndurau multe de dragul păstrării unui soț alături. Are trei copii alături de Joe, Selena, Joe Junior și Pete, însă existența ei este marcată de multe lipsuri materiale și de bătăi repetate cauzate de băutură, prietenul de seamă al lui Joe, și de diverse pretexte casnice. Dolores simte nevoia de a avea un serviciu al ei pentru a le putea asigura cele necesare copiilor ei, iar soarta i-o scoate în cale pe Vera Donovan, o femeie bogată ce vine inițial pe insulă alături de familie, soțul și cei doi copii ai săi, care are nevoie de o femeie în casă, pricepută la toate și pregătită să îi asculte ordinele și să se supună dorințelor sale casnice mai puțin obișnuite. Deși nu își dă seama de acest lucru, Vera este un fel de Dolores în oglindă, căci ele împart tot o viață de familie nefericită, în ciuda discrepanțelor materiale dintre ele. Stăpâna sa ajunge să o scoată puțin câte puțin din cotidian și pe Dolores și o determină să ia măsuri drastice pentru liniștea copiilor ei. 
      Vera Donovan este o femeie aprigă, ce concediază multe femei care nu îi îndeplineau până la cel mai mic detaliu doleanțele, însă pe Dolores o păstrează alături de ea până la final. În ciuda faptului că spre finalul vieții mintea sa se degradează și ajunge destul de senilă, Dolores este mereu acolo, gata oricând să o ajute să ducă la îndeplinire tot ceea ce își dorește. Cele două femei se aseamănă mult prea mult, ambele au monștrii lor interiori care capătă diferite forme, iar dacă pentru Dolores aceștia sunt mult mai puțini prezenți, Vera începe să tot vadă iepurași de praf în momentele ei lipsite de luciditate, iar adevărul din spatele acestora ni se dezvăluie abia în final, ca un fel de explozie narativă, ca un bum extraordinar ce ne arată că lucrurile pot fi mult mai tragice decât ne-am putea imagina vreodată și că demonii interiori au puteri nebănuite. 
      Într-un fel, Vera Donovan este binecuvântarea și blestemul din viața lui Dolores, căci ea este cea care îi deschide ochii asupra lumii și cea care o determină să ia măsuri extreme, pe care le avea în minte de foarte mult timp. Ea este cea care îi oferă modelul de acțiune în cazul soțului ei, inoculându-i ideea existenței accidentelor ce se petrec pretutindeni în lume, fapt care le face văduve pe multe femei, fie pe cele care fuseseră înșelate, fie pe cele abuzate. Vera este într-un fel motorul din spatele acțiunilor macabre ale lui Dolores, iar fără aceasta tind să cred că lucrurile ar fi stat la nesfârșit în același punct, mereu gata de a exploda, dar mereu într-o stare latentă. Tocmai de aceea, Dolores ajunge să i se confeseze Verei, iar atunci când îi este mai greu, își imaginează cuvintele și forța stăpânei sale, iar acest fapt o face să reziste și să scape nepedepsită chiar dacă a comis o crimă atroce. Tot Vera este cea care o duce în fața poliției la moartea sa, căci găsirea ei fără viață într-o poziție nefirească, știindu-se cât de senilă și de lipsită de voință și de forță proprie era în ultimii ani de viață, cât de fragilă părea, îi determină pe toți locuitorii insulei să o considere vinovată pe Dolores. Stăpâna sa devine și acum motorul conștiinței pentru servitoarea sa de o viață, determinând-o să spună în fața reportofonului poliției povestea vieții sale, ușurându-se astfel de treizeci de ani de purtare a unei poveri teribile și eliberându-se de multe dintre mustrările de conștiință care au condus-o pe Dolores la o relație deficitară cu propriii ei copii și, mai cu seamă, cu fiica sa, Selena. 


     Dolores Clairbone – o viață de familie plină de lipsuri, o poveste despre ruptura relațiilor dintre soți, precum și aceea dintre mamă și copii

     Viața personajului narator nu a fost deloc una ușoară, aceasta nu a menajat-o deloc pe Dolores Claiborne, care a ajuns să trăiască un fel de iad dezlănțuit pe pământ. Soțul său, Joe, nu este ceea ce s-ar fi așteptat să fie și niciodată relația lor nu a fost străbătută de pasiune și iubire fără margini. Joe a alimentat în permanență o ură între ei izvorâtă din neputințe comune, din imposibilitatea de a schimba soarta, de a face totul să o ia în direcția dorită. El este un bărbat tipic pentru insula Little Tall: bea foarte mult, își lovește soția din când în când pentru diverse nimicuri, nu mai are demult relații intime cu ea, din neputință, însă aruncă întotdeauna vina în cârca ei, spunându-i ca pe un refren că este urâtă și că totul se petrece din cauza ei și a lipsei de inteligență ce o caracterizează. Nici relația cu propriii săi copii nu este mai bună: pe Selena ajunge să o abuzeze emoțional, ba chiar și fizic, hărțuind-o din punct de vedere sexual, în ciuda faptului că este fiica sa. Pe Joe îl ceartă în permanență și îl jignește doar pentru că are rezultate bune la învățătură. Doar cu micul Pete are o oarecare relație mai apropiată, căci acesta ajunge să îl imite, jignindu-i pe cei din jurul său și arătând toleranță zero la orice altfel de credință sau de etnie. 
      Dolores Claiborne pare a avea parte de același mod de viață pe care l-a dus și mama sa, pe care o surprinsese lovită de tatăl său cu brutalitate și redusă la tăcere, învinsă de gesturile acestuia, pe care ajunsese să le treacă sub tăcere și să le plângă cu capul ascuns sub nisip, asemeni struțului, fără puterea de a reacționa în vreun fel și fără dorința de a se ridica împotriva bărbatului său, ca și cum aplicarea unei mustrări fizice ar fi fost ceva normal. Însă, Dolores se ridică deasupra mamei sale prin acțiunile ei, căci ea decide să ia atitudine în fața violenței soțului său. Printr-o acțiune violentă, care o face să pună mâna pe un topor și să recurgă tot la lovituri pentru a scăpa de abuzul fizic venit din partea soțului său, Dolores ajunge să scape de bătăi, însă acest lucru o conduce la un aspect mult mai urât al vieții sale: înstrăinarea propriei fiice de ea, căci o văzuse amenințându-i tatăl, precum și la apropierea Selenei de tatăl ei, fapt care va conduce la abuzurile lui sexuale față de ea în adolescență. Tocmai aflarea durerii prin care a fost nevoită să treacă fiica sa acasă a determinat-o pe Dolores să își dorească să ia atitudine și să scape de teroarea la care își supunea copiii zi de zi. În primă instanță, a vrut să părăsească locuința conjugală, luând copiii și banii depuși la bancă pentru studiile lor și fugind pe continent. Însă, Joe deja mutase banii într-un alt cont, iar scăparea din infern părea deja imposibilă. Toate acestea până în momentul în care Vera Donovan îi oferă un model de a acționa, fapt care o determină pe Dolores să facă planuri peste planuri și să își dorească să scape definitiv de soțul ei, care o condusese în pragul depresiei, ucigându-l. 


   Dolores Claiborne – atmosferă stranie și elemente de supranatural 

     Prima parte a romanului este destul de liniștită ca atmosferă, cu toate că există pasaje întregi cu descrierea acțiunilor bolnave ale Verei Donovan, însă cea de a doua parte a acestuia aduce în prim-plan acea atmosferă stranie cu care Stephen King ne-a obișnuit, ba chiar și anumite elemente de supranatural, care ne ajută să ne conturăm în minte un peisaj straniu, asemănător cu cel din „La răscruce de vânturi”. 
      Dolores Claiborne plănuiește să își ucidă soțul și să o facă astfel încât totul să pară a fi un accident, astfel încât ea să rămână în continuare alături de copiii ei. Rotița din capul ei se aprinde în momentul în care află că soțul ei o hărțuia sexual pe propria lor fiică, Selena, fapt care o împinsese pe aceasta aproape la sinucidere. Apoi, modelul îi este oferit de Vera, care îi arată ca omorul poate avea loc fără ca ea să ajungă mai apoi la închisoare. Momentul ales nu este deloc întâmplător, căci este ziua în care are loc o eclipsă totală de soare, eveniment de răscruce pentru multe popoare de-a lungul timpului. Într-adevăr, eclipsa pare a avea cu sine o forță proprie, care îi schimbă în totalitate percepția asupra lucrurilor lui Dolores.
       Modul în care crima are loc este descris în detaliu, alături de toate fricile și anxietățile care o străbat pe femeie, de toate gesturile disperate care o fac să devină pentru un timp doar o forță a naturii dezlănțuite, iar nu o ființă umană. Ea acționează dintr-un impuls, căci Joe supraviețuiește mult timp după prima încercare de trecere a sa în neființă, fapt care o obligă pe soția sa să recurgă la tot felul de alte metode pentru a se asigura că acesta nu supraviețuiește. Este un fel de luptă pe viață și pe moarte care se petrece în afara timpului și a spațiului, în care două persoane devin urgii și se zbat pentru a continua să rămână vii. Eclipsa amplifică toate stările prin care trece personajul principal, căci totul capătă dimensiuni colosale prin prisma întunericului care a cuprins întreaga insulă. Lipsa luminii pare să coboare tot mai mult și în sufletul lui Dolores, care ajunge să fie bântuită de fantoma soțului mort și, dincolo de aceasta, de aceea a unei fetițe abuzate de către tatăl ei, o copilă necunoscută pe care ea o crede aflată într-un loc depărtat față de cel în care se află ea. Pentru ea această fetiță pare extraordinar de reală și ea consideră că este un fel de geamănă în oglindă a fiicei sale, Selena, pe care ea acum a eliberat-o de tatăl ei abuzator. Vede imaginea fetiței devenită adultă și peste ani, la bătrânețe, și își proiectează într-un fel în minte o imagine tristă a acesteia, un fel de proiecție a ceea ce ar fi putut să fie Selena și un fel de scuză pentru tot ceea ce a făcut ea în acea zi cumplită. 

      „Dolores Claiborne” este un roman de atmosferă, o dramă de familie cu valențe de stranietate și de supranatural, cu o acțiune alertă care te ține ancorat în totalitate în poveste, de la prima și până la ultima pagină.


      DATE DESPRE CARTE:
     _________________
     Titlu: „Dolores Claiborne”
     Titlu original: „Dolores Claiborne”
     Traducător: Carmen Toader
     Autor: Stephen King
     Editura: Nemira
     Ediția: a III-a
     Colecție: Suspans
     Categorie: cărți horror
     Anul apariției: 2014
     Număr de pagini: 243

      Cartea poate fi comandată de aici.

16 gânduri despre ”STEPHEN KING: DOLORES CLAIBORNE – RECENZIE

  1. Zsolt zice:

    Nu am citit-o insa am citit despre ea. Ma atrage tocmai pentru ca nu e atat de creepy. Ar merge bine in perioada asta oricum ciudata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.