SUNT BINE… RĂSPUNSUL TIPIC

       De câte ori nu am răspuns la întrebare „Ce faci?” cu inevitabilul: „Sunt bine.”. De cele mai multe ori, am grijă ca și zâmbetul să îmi însoțească răspunsul pentru a fi mai credibilă. Nu știu exact cine anume îmi doresc să mă creadă: persoana care mă întreabă sau eu însămi, poate îmi doresc câte puțin din amândouă. În aparență așa ar trebui să fie, căci nu îmi lipsește nimic dacă stau să analizez bine, din punct de vedere material vreau să spun, pentru că la nivel emoțional se găsește mereu câte o hibă, vreau nu vreau. 
         Ma feresc aproape invariabil să adresez cuiva această întrebare simplă în aparență: „Ce faci?”, pentru că mă bântuie de multe ori gândul la această întrebare atunci când rămân doar eu cu mine. Este doar o întrebare de conveniență, un altfel de „Bună!” rostit răspicat în cele mai multe dintre cazuri și tocmai de aceea cred că urăsc cel mai tare o astfel de abordare a celor din jurul meu. Cei mai mulți nu vor să știe cu adevărat ce fac și nici eu nu sunt sigură că îmi doresc sau am răbdarea întotdeauna să aflu cum sunt cei pe lângă care trec. Răspunsul la această întrebare oricum ascunde în interiorul său o mare putere, dar, în egală măsură, și o mare minciună, căci este cea mai uzuală expresie, dar și cea mai lipsită de semnificații. Parcă îți e teamă să oferi un răspuns clar, să spui exact ce faci, cum ești, pentru că dacă te-ai porni, poate nu ți-ar mai fi chiar atât de ușor să te oprești din a spune tot ceea ce simți în acel moment și poate nici cel care te-a întrebat nu așteaptă cel mai complex răspuns, cel mai adecvat, ci vrea doar inevitabilul „Sunt bine.”, pentru că astfel și-a făcut un fel de datorie ritualic, s-a ușurat de o povară și nu își dorește să se încarce cu altele. Tocmai de aceea cei mai mulți ne prefacem că suntem bine, că nu se întâmplă nimic mai mult de atât cu mintea și cu sufletul nostru. Suntem foarte buni la acest aspect, ba chiar de multe ori ajungem să ne mințim și pe noi înșine și să uităm că nu ne mai aude nimeni și ne oferim același răspuns sec, care nu spune, în fapt, nimic concret. Este un răspuns golit de orice fel de sens…
        Pentru că pentru mine acest „Ce faci?” înseamnă mult mai mult de o conveniență socială, mă feresc să adresez întrebarea celor din jur și va ajunge să fie rostită de către mine doar atunci când am timpul și răbdarea necesară să ascult, să ofer un umăr dacă este nevoie, să râd sau să plâng alături de cel de lângă mine. Altfel, un simplu „Bună!” e suficient…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.