THEO ANGHEL: PĂCATELE FIULUI – CARTEA A DOUA – RECENZIE

      „Iubesc trup și suflet? Nu. Depășisem de mult această limită măruntă. Iubeam cer și pământ, apă și eter.”

      În primăvară, am citit Cartea întâi a seriei „Păcatele fiului” și rămăsesem în pom efectiv. Cum care pom? Al autoarei Theo Anghel, normal, unde, recunosc, cam amorțisem… Zilele trecute a ajuns la mine Cartea a doua și am decis să mă dau puțin jos, doar puțin, pentru că la cum s-a terminat acest al doilea volum, voi urca sigur înapoi curând, chiar dacă timpul rece se apropie cu pași repezi. Merită îndurat orice pentru această serie și, dacă apuc să mai aflu măcar două cuvinte despre Lheya și Beleth, e perfect. Am crezut că prima carte este excepțională, însă, acest al doilea volum a reușit să mă surprindă în cel mai puternic mod cu putință, este pur și simplu genial, oferind un potpuriu de senzații și trăiri felurite, reușind să mă urce până pe cele mai înalte culmi, pe aripi diafane de iubire, și să mă coboare în cele mai adânci tenebre ale sufletului uman.
        „Păcatele fiului – Cartea a doua” este un cumul de sentimente antagonice: agonie și extaz, dulce și amar, iubire și deznădejde, putere și slăbiciune, inocență și păcat, puritate și impuritate și lista ar putea continua astfel la nesfârșit. Theo Anghel ne poartă pașii în trecut, la momentele de început ale relației dintre Lheya și Beleth (Lia și Luca din prezent), tocmai la porțile Elazardului, unul dintre cele șapte Orașe care asigură siguranța lumii pe care o cunoaștem noi, oferindu-ne o poveste plină de dinamism, încărcată de emoții diverse și de mistere ce irup în viețile celor doi, încercând să le zădărnicească planurile. Ajungem la începuturile omenirii și un tăvălug de evenimente vin peste noi și peste protagoniști, o veche profeție se luptă să iasă la iveală și multe forțe demonice se străduiesc să pună capăt tuturor visurilor pe care cei doi le au. Scriitura este alertă și debordează o forță deosebit de puternică, ce reușește să te plaseze direct în mijlocul acțiunii și te forțează să rămâi ancorat acolo, în istoria celor doi, trăind alături de ei fiecare întâmplare în parte. Forțele răului se dezlănțuie cu putere și sunt hotărâte să preia frâiele puterii, amenințând să distrugă universul cunoscut, iubirea apare între două ființe antagonice, o tânără inocentă, ce abia acum cunoaște lumea, și un demon feroce, dar capabil de cele mai nobile acțiuni și trăiri, erotismul își face și el simțită prezența, împletindu-se cu romantismul situațiilor și, pur și simplu, devii captiv în noua lume creată de Theo Anghel. 
      Lumini și umbre se ițesc din fiecare filă, țesând intrigi complexe și situații limită, care îți fac pielea de găină, inima să tresalte, iar pulsul să o ia razna. Trăiești fiecare întâmplare în parte la o intensitate maximă și tot amâni sfârșitul, sperând că, printr-o minune sau o zbatere de baghetă magică, finalul mai poate fi amânat puțin. Nici măcar nu bănuiești ce anume te așteaptă la final și nu pot să vă zic exact, trebuie să aflați singuri, pot doar să vă spun că am plâns cu lacrimi amare și am recitit scenele acelea de mai multe ori, pentru că nu puteam să mă despart de personajele iubite, pentru că nu puteam să las deoparte senzațiile ce m-au străbătut atunci și pentru că aveam nevoie să mai zăbovesc un pic în Elazard, lumea pe care mi-am dorit să o cunosc încă de la primul volum.

    Prima carte ne oferise o poveste minunată între Lia și Luca, ea – jurnalist la un ziar de scandal, iar el – unul dintre cei mai periculoși criminali, a căror dragoste doar se întrevedea prin flash-uri de memorie, care ne purtau din Bucureștiul prezent în Elazard, lumea Lheyei, de care Lia era extrem de tare legată, fără a bănui cu exactitate implicațiile pe care acele revelații oferite de inelul albastru străvechi le aveau asupra vieții sale. 
       Acum, Lia devine Lheya, o figură mult mai impozantă decât tânăra din prezent, căci este fiica boierului Towe, răpită de demoni odată cu cucerirea orașului și forțată să locuiască la palatul regal, sediul al puterii demonice instalate nou instaurate, și obligată să devină soția și purtătoarea pruncului prințului Gaap. Lumea, așa cum o știa ea sau atât cât apucase să o cunoască, s-a schimbat în totalitate și a îmbrăcat straiele durerii, suferinței, neputinței și fricii, aruncând-o în tenebrele unor comploturi pe care doar demonii de rang superior le-ar putea gândi și dori să le pună în aplicare. Noul Elazard o aduce pe Lheya pe culmile disperării și nu de puține ori se gândește că moartea nu ar fi o pedeapsă, ci o eliberare. În palat, ea este prizonieră, iar puținele întâlniri cu printul Gaap și cu tatăl său, Amaymon, o determină să vrea să fugă cât mai departe, căci aceștia împletesc în priviri ura, disperarea, furia, răutatea și toate relele duse la extrem, iar Gaap îi va arăta curând adevărata sa față, căci e capabil să ia viața cuiva fără să clipească sau să participe la adevărate orgii doar de dragul plăcerii. Sunt în carte pasaje întregi care stârnesc fiori pe șira spinării și îți îngheață sângele în vene și stai și stai și te rogi, și speri, ca Iadul acela ce se revarsă peste toate neputințele oamenilor să se sfârșească odată, să îi pună cineva capăt, cu toate că, pe măsură ce înaintezi cu cititul, îți dai seama că acel Creator ce ar fi trebuit să îi salveze pe oameni de la pieire și dezonoare pare să fi luat o pauză și să fi lăsat toți demonii să se dezlănțuie. Singurul care îi aduce alinare în toată această mare de incertitudini este prințul Beleth, fratele lui Gaap, cel care a ales-o pentru a fi logodnica fratelui său. 
       În acest moment, simt nevoia impetuoasă de a face o paranteză. Declar în mod oficial că Beleth a devenit noul meu demon preferat, cred că are șanse mari să se afle pe același plan cu Abel, drăcușorul din seria „Am murit, din fericire!”. În ciuda naturii sale, care îl condamnă la întuneric și la fapte reprobabile, Beleth pare să se situeze într-un plan superior acestuia și să întreprindă acțiuni demne de un zeu. El este cel care o salvează pe Lheya de fiecare dată, în război simte milă pentru copii și femei, dovedește capacitatea de a iubi cu patos, iar puterile sale îi permit să facă absolut orice își pune în minte, fapt pentru care nu poți decât să sfârșești asemeni tinerei domnițe, iubindu-l. Bine, recunosc, poate că în unele situații am fost invidioasă și mi-aș fi dorit să fiu în locul ei, poate cel mai mult sus în turn, căci ce poate fi mai romantic decât tu și el la marginea lumii, creându-ți propriul paradis în mijlocul infernului?! Înainte să vă mai puneți întrebări, am citit acele scene de mai multe ori, v-am spus deja că am reluat paginile finale de mai multe ori. Plăceri vinovate de om visător… pe care stilul autoarei reușește să le anime la un nivel nebănuit…
         Gata, declar paranteza închisă. Ne întoarcem la povestea din lumea Elazardului. Ne aflam la palat, iar Lheya era forțată să se căsătorească, fără drept de apel, cu Gaap, iar acest lucru devine mult mai necesar în momentul în care cel din urmă observă ocheadele pe care Lheya și Beleth și le aruncă și înțelege că între cei doi deja s-a creat o legătură mult mai puternică, pe care își dorește din suflet să o rupă. Are parte de sprijinul tatălui său, care bănuiește, asemeni fiului, că la mijloc ar putea fi vorba de o profeție străveche, fapt pentru care uniunea celor doi trebuie oprită. 
        Din fericire, Lheya este ajutată de către Naamah (da, ați citit bine, ne reîntâlnim cu demonul pe care îl trimiteau înapoi în lumea sa recuperatorii de suflete din seria „Am murit, din fericire!”), cea care sperase întotdeauna să devină aleasa lui Beleth. Intervine o vrajă a invizibilității și Lheya fuge departe de lumea măreților prinți.

         Din nefericire, soarta o împinge către cele mai de jos trepte ale societății, iar domnița devine o proscrisă, asemeni rebelilor care populează Pădurea Moartă, a celor care își doresc să elibereze Elazardul de sub stăpânirea forțelor demonice, a celor visători, care încă mai păstrează adânc aprinsă în suflete flacăra speranței. Abia aici, Lheya înțelege cât de inocentă este și cât de nepregătită pentru viața reală, precum și cât de tare o protejase tatăl său de lumea înconjurătoare. Este însoțită de slujitoarea sa, Faha, și de familia acesteia, însă, comunitatea izolată în mijlocul deșertului în acea oază a disperării nu este una respectabilă, ci este formată din oameni aflați la coada societății, capabili să acționeze din instinct și să se ghideze în viață după propriile dorințe. Printre aceștia, se distinge Mugar, personajul față de care cred că am simțit cea mai mare repulsie după Gaap și Amaymon, căci are o viclenie ascunsă și se comportă precum șarpele acela al ispitei din grădinile Edenului… 
       Însă, nici Pădurea Moartă nu poate deveni noul cămin Lheyei, căci inelul acela albastru străvechi, cu care făceam cunoștință în primul volum, îi face cunoscută prezența, ba chiar și trăirile, iar armata demonilor, în frunte cu Beleth, își face simțită prezența. Din acest moment, începe un adevărat roller coaster pentru Lheya și Beleth, căci sentimentele dintre ei devin mult mai puternice, iar el este hotărât să își înfrunte tatăl, indiferent de consecințe. Multe lucruri se schimbă, multe sunt în joc și, chiar dacă cei doi ajung să se descopere la un nivel la care nu ar fi sperat vreodată că este posibil, piedicile se ivesc la orice pas, năvălesc peste ei cu o putere uluitoare și îi aruncă în abisuri ale disperării. Cum se va termina totul, va trebui să aflați singuri.
         „Păcatele fiului – Cartea a doua” este un roman complex, extraordinar prin prisma poveștilor ce se țes chiar în fața noastră, care vă așteaptă să îl descoperiți, vă strigă cu putere să intrați în lumea lui. Cât despre mine, trebuie să mărturisesc că încă mă aflu sub vraja lui, că încă mai am nevoie de ceva timp pentru a asimila tot ceea ce am aflat și că abia aștept să aflu continuarea poveștii…


     DATE DESPRE CARTE:
     _________________
     Titlu: „Păcatele fiului – Cartea a doua”
     Autor: Theo Anghel
     Editura: Quantum Publishers
     Categorie: Literatură contemporană
     Colecție: Fantasy Fanatic – Teen Collection
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 324

     Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii

          

 

12 gânduri despre ”THEO ANGHEL: PĂCATELE FIULUI – CARTEA A DOUA – RECENZIE

  1. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    Mulțumesc! ❤ Eu zic să începi seria, să îl cunoști întâi pe Luca și apoi să te pregătești sufletește pentru Beleth 🙂 Acesta din urmă clar îmi place mai tare 🙂 La primul volum îl căutam pe net, acum, la al doilea, mă delectam cu acțiunile lui... E „Păcătosul” meu preferat... Abia aștept sa văd ce ne pregătește Theo Anghel la următorul volum.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.