PAULO COELHO: ALCHIMISTUL (RECENZIE)

Autorul Paulo Coelho este unul destul de controversat, considerat de unii doar un scriitor de chick-lit, deloc valoros, iar de alții un scriitor genial. Personal, îl consider un autor minunat, care știe cum să îmbine literatura comercială cu una plină de autenticitate și originalitate, fapt care l-a și transformat într-un om cunoscut pe întreg mapamondul, cu traduceri ale operelor sale în multe dintre limbile lumii. Îmi este extrem de drag și am învățat multe lecții din rândurile așternute de el pe hârtie, iar „Alchimistul” este cartea mea de suflet de la el. Am citit-o în urmă cu mulți, mulți ani și m-am îndrăgostit în mod iremediabil de stilul simplu, dar plin de savoare al lui Coelho și m-a făcut să îmi doresc să citesc cât mai multe cărți ce îi poartă semnătura. Mi-am dorit să revin la ea acum, la o vârstă mai matură, iar zilele acestea un imbold m-a împins spre raftul dedicat autorului, iar degetele știau deja drumul spre acest roman. Mi-a plăcut încă și mai mult acum, m-a ajutat să îmi cunosc mult mai bine interiorul sufletului și m-a făcut să sper la mult mai mult, să îmi doresc să îmi depășesc limitele și să merg pe cărările mele interioare, astfel încât să ajung, asemeni personajului principal, să îmi îndeplinesc Legenda Personală.

„Alchimistul” este un roman pe care îl parcurgi în doar câteva ore, dar care reușește să pătrundă direct în suflet și să rămână acolo, oferindu-ți noi perspective asupra vieții. Este un amestec de misticism, sfaturi de viață, cutume orientale și occidentale, purtând cu sine un parfum special, ce te introduce într-un univers unic, menit să te învețe cum să treci prin această viață cu capul sus, uitând de toate grijile și problemele și făcând tot ceea ce stă în puterea ta pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Romanul lui Coelho este unul centrat în jurul sinelui, al ego-ului care șoptește din interiorul sufletului dorințe arzătoare, și al călătoriei din exterior spre interior, fără a fi însă o carte de dezvoltare personală.

Stratul de suprafață ne prezintă povestea lui Santiago, un cioban andaluz ce pornește în lumea largă în urma unui vis repetat, însă stratul de adâncime ne prezintă îndemnuri pentru o viață mai bună și obligația de a ne urma propriul destin, fără a ne pune singuri piedici în calea devenirii personale, lăsându-ne în grija Mâinii care a scris totul încă de la venirea noastră pe lume. Este o carte despre devenire și cunoaștere de sine, despre împlinirea propriei Legende, adică a acelui vis de suflet pe care îl purtăm cu noi asemeni unui rucsac. Autorul ne învață să ne deschidem larg aripile pe care știm cu toții în copilărie că le avem și să ne ascultăm sufletul, astfel încât să ajungem în cele mai înalte zări, fapt care ne asigură fericirea supremă.

Santiago este un păstor andaluz, care a ales încă din adolescență să își urmeze sufletul, să facă tot ceea ce îi stătea în putere pentru a își urma visurile, indiferent de ceea ce îi spuneau sau credeau cei din jur și în ciuda dorinței părinților săi de a deveni preot. El a ales să își țină strâns în mâini frâiele destinului și să își traseze singur drumurile în viață. A lăsat seminarul și a plecat să cunoască lumea, iar singura modalitate de a face aceasta era meseria de cioban. Astfel, oile i-au devenit prieteni și întotdeauna în drumurile sale avea cu sine o carte. Cu toate acestea, schimbarea meseriei și părăsirea casei părintești nu reprezintă încă un lucru șocant, ci viața sa abia de acum urmează să capete un cu totul alt sens și o cu totul altă direcție decât cea pe care și-o imaginase.

Totul începe cu un vis, ca și în cazul lui Eliade, în operele căruia visul era o introducere într-o cu totul altă dimensiune spirituală. La fel ca în cazul personajelor eliadești, și pentru Santiago visul este o modalitate de a pătrunde într-un cu totul alt univers și chiar o dezvoltare la nivel spiritual, căci acesta îi oferă un alt sens vieții și îi deschide porți și oportunități nebănuite. Într-o mănăstire în ruine, el vede din nou în somn cum ajunge la Piramidele din Egipt și dezgroapă o comoară. Nu știe exact care este comoara și nici care sunt pașii ce trebuie urmați, însă băiatul este hotărât să ajungă acolo, căci simte că doar așa ar putea fi inima sa împăcată.

Drumul parcurs de Santiago din Spania până în Egipt este unul inițiatic, care îl introduce în tainele lumii și ale Universului, oferindu-i puteri nebănuite și experiențe foarte apropiate de cele ale alchimiștilor din vechime care își doreau să ajungă să fie posesori ai Pietrei Filosofale. Pentru tânăr, Piatra este modelată de propriile gânduri și este oferită de toate învățăturile pe care viața i le oferă, de toate aventurile pe care le are de traversat până la ajungerea sa la locul din vis. Aceasta îl pregătește pentru traiul de zi cu zi și îi oferă sfaturi ce îi oferă capacitatea de a se autoanaliza și de a afla ce anume îi face plăcere și ce anume îi aduce liniștea și mulțumirea sufletească. Indiferent de locurile prin care trece, că este vorba de Maroc sau de oaza din deșert, Santiago învață să vadă semnele pe care soarta i le oferă și să le urmeze. El devine mai puternic cu fiecare nou eveniment și mai înțelept cu fiecare nou contact cu noua lume în care poposește. Întâlnește o țigancă ce îi ghicește viitorul, apoi cu un rege desprins parcă din povești. Este furat de două ori, inițial pentru că este naiv, apoi pentru că a devenit mai înțelept și a înțeles că viața este mai importantă și că întotdeauna este nevoie să faci ceea ce este mai bine pentru tine și să alegi răul cel mai mic din două rele. Ajunge din Tanger într-o oază din mijlocul deșertului, învață să asculte liniștea oferită de marea de nisip, să găsească viața în pustiu, își descoperă marea dragoste și învață să își învingă toate fricile și anxietățile, iar toate aceste lucruri îi permit să ajungă la Piramide și să descopere comoara.

„Alchimistul” este o poveste de viață, care ne oferă cel mai bun model de a trece prin ea. Paulo Coelho ne arată că suntem creatorii propriei noastre fericiri și ne spune ca orice dorință reprimată nu face nimic altceva decât să conducă la lipsa succesului. Este necesar să lăsăm deoparte orice temere, să învățăm lecțiile din orice întâmplare, fie ea și nefericită, să transformăm totul în ceva minunat, să descoperim semnele care ne înconjoară, căci toate acestea ne ajută să ajungem la îndeplinirea miraculosului care ne înconjoară clipă de clipă.

Citate:

„Cu prietenii pe care și-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleași fețe mereu, cum i se întâmpla lui la Seminar, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră, încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu ești așa cum vor ei, se supără. Pentru că toți știu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar cum să-și trăiască propriile vieți.”

„-Sunt în viață (…) Când mănânc, nu fac nimic altceva decât să mănânc. Dacă merg, doar atât voi face, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor. Și asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, și numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei simți că în deșert există viață, că cerul are stele, și că războinicii se luptă pentru că asta face parte din rasa omenească. Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare, pentru că ea este numai și numai momentul în care trăim.”

„Și cum reușesc eu să ghicesc viitorul? Prin semnele prezentului. În prezent stă tot secretul, dacă dai atenție prezentului, poți să-l îmbunătățești. Și dacă îți îmbunătățești prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor și trăiește în fiecare zi în învățăturile Legii și cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veșnicia.”