MIRCEA ELIADE: MAITREYI SAU O POVESTE DE DRAGOSTE CA UN MIRACOL – RECENZIE

       „«Maitreyi» este un miracol împlinit… Fiecărui timp, probabil, îi trebuie o carte frumoasă de iubire. «Daphnis și Chloe», «Paul et Virginie». «Maitreyi» este această carte de iubire. Destinul l-a solicitat pe Mircea Eliade să o scrie și să ne-o dea.”

         (Mihail Sebastian)

       Mircea Eliade este un autor complet, o personalitate culturală care iubea să scrie și o făcea zilnic, fără excepție. Se simte plăcerea scrisului în fiecare frază de-a lui pe care o citești, se simte fiorul acela pe care doar cuvântul bine gândit și măiestru așternut pe pagină ți-l poate da. Este un adevărat periplu printre gânduri, trăiri și sentimente intense orice întâlnire cu operele autorului român. 

            Nu știu voi cum sunteți, însă mie mi se face din când în când dor de cărțile marelui Eliade, fapt pentru care mă întorc spre unele dintre operele sale citite în trecut. Știu sigur că mă voi pierde cu totul în poveste, că voi intra în atmosfera creată de autor și că mă voi lăsa încântată de culoarea locală redată cu atâta fidelitate de către marele scriitor. De data aceasta, m-am întors pentru a nu știu câta oară către „Maitreyi”, o poveste cu care am făcut cunoștință pentru prima dată în perioada liceului. Emoțiile resimțite atunci își fac simțită prezența și acum cu o la fel de mare intensitate, iar istoria de amor dintre Allan și Maitreyi are aceeași dulceață și acum, același parfum cu iz exotic și aceeași putere de a te face să crezi cu adevărat că un miracol trebuie să aibă loc, că nu se poate pierde în neant tot ceea ce au și simt cei doi tineri. Am petrecut câteva ore la gura sobei, cu un ceai fierbinte alături pierzându-mă pe străzile Indiei, simțind mirosul florilor sălbatice, observând culorile sariurilor și ale străzilor indiene, pierzându-mă în Bhowanipore și lăsându-mă fascinată de o cultură atât de diferită de a noastră, dar atât de plină de o simbolistică specială.

           „Maitreyi” este un roman al experienței, un periplu printre simțămintele personajului narator, care își mărturisește cu mare sinceritate experiențele de viață inedite trăite în casa șefului său, Narendra Sen, unde a simțit pentru prima dată fiorii dragostei adevărate și unde a trăit întâia dată dăruirea totală de dragul celui de lângă tine. De asemenea, este un roman unic în literatura română prin prisma exotismului ce abundă între paginile sale, precum și a fidelității cu care autorul redă întâmplările  de atunci, întorcându-se către el, cel de atunci, prin prisma confesiunii cuprinse în jurnalul său. Observăm primul contact al lui Allan cu obiceiurile indiene, ce i se păreau barbare și primitive, după care urmează îndrăgostirea de tot ceea ce are India mai bun de oferit, de toate acele sentimente pure, neprelucrate, de intensitatea tuturor trăirilor, care pot fi provocate chiar și de un simplu obiect, așa cum este un arbust obișnuit, urmat de vindecarea prin asceză în Himalaya și întoarcerea la o viață normală, de european. Este un fel de joc al seducției care se petrece pe două planuri: atât la nivel personal, prin schimbarea percepției asupra sinelui și a lumii în general, cât și la nivel sufletesc, prin apropierea de Maitreyi, fapt care se petrece ca în marile romane de dragoste. 

       

       Romanul a apărut pentru prima dată în anul 1933 și redă întâmplări petrecute în anul 1930, într-o Indie aflată într-o stare de alertă permanentă, în care revoltele izbucneau la tot pasul, iar colonizarea și educarea indienilor părea posibilă. Eliade își scrie povestea pornind de la niște întâmplări reale petrecute în anii de după imediata lui terminare a studiilor din cadrul Facultății de Litere, când pleacă în India pentru a studia sanscrita și yoga. Maestrul său spiritual, Dagsputa, este cel care îi facilitează întâlnirea cu Maitreyi cea reală, trăind în casa maestrului său. Apropierea dintre cei doi chiar se petrece, iar ceea ce a fost la acel moment aproape o obsesie, s-a transformat mai târziu într-o narațiune cu iz oriental, în care realul se împletește cu imaginarul, dând naștere uneia dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatură, asemănătoare celei dintre Romeo și Julieta, Daphnis și Cloe, Paul și Virginia sau Tristan și Isolda. Povestea dintre Allan și Maitreyi se situează pe un picior de egalitate cu toate aceste mărețe povești ale umanității ceea ce face mult mai grea discuția pe marginea cărții, căci sublimul și miraculosul se petrec chiar în fața ochilor tăi, iar redarea în cuvinte a tuturor experiențelor pe care le trăiești alături de personajul narator, care suferă o ieșire din planul temporal și spațial, pierzându-se în totalitate în iubirea sa pentru tânăra indiancă, devine aproape imposibilă:

          „O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.”

          Nu știu exact cum să rezum povestea de iubire a celor doi, un european și o asiatică, nu știu exact cum să descriu istoria lor în cuvinte. Este o dăruire supremă, un dans inițiatic în tainele universale ale sentimentului suprem, iubirea, este schimbare de roluri, îmbrățișare veșnică în veșmântul siguranței, al păcii și liniștii interioare, este uniune totală, ce trece dincolo de timp și spațiu, este înălțare deasupra tuturor cutumelor sociale, a tuturor diferențelor de cultură și de perspectivă asupra vieții. Iubirea lor este transcendentală și poate tocmai de aceea niciunul dintre ei nu a fost capabil să anticipeze întregul dezastru ce avea să urmeze. Totul era prea ireal, prea sublim, prea la nivel de vis, de ideal, iar acest fapt nu avea cum să dureze o infinitate, dar cei doi îndrăgostiți nu au puterea de a observa totul cu luciditate, rațional. Trăiesc prea mult în bula lor ce îi ținea departe de tot ceea ce îi înconjura și nu mai sunt capabili să observe semnalele pe care cei din jur li le ofereau.
           Povestea este redată din punctul de vedere a lui Allan, care, ajuns la maturitate, se întoarce spre alte timpuri și ne relatează, prin prisma memoriei și cu ajutorul propriilor jurnale, experiențele sale din India, unde a trăit la intensitate maximă printre indieni, preluând din obiceiurile și modul lor de gândire.
          Allan este inginer și a ajuns în India pentru a moderniza un pământ pe care îl credea barbar, neinițiat în modernitate, și se bucură de viața sa de european aflat pe continentul asiatic alături de prietenul său, Harold, și de două fete întâlnite aici, Geurtie și Clara. Lucrează alături de Narendra Sen, un bărbat extrem de respectat în comunitatea sa, de care Allan ajunge să se apropie extraordinar de tare. Tocmai de aceea, după ce se îmbolnăvește de malarie, convalescența și-o va petrece în casa șefului său, unde a fost invitat. Motivul venirii sale aici îi va fi revelat abia mai târziu, chiar de către fiica superiorului său, care îi va spune că tatăl ei visa să îl înfieze, pentru ca Allan să îi ducă mai apoi în Europa, unde nu vor mai trece prin chinul revoltelor și a instabilității economice, politice și sociale pe care India le traversa tot mai frecvent.
         Prima întâlnire cu Maitreyi nu îi lasă o impresie foarte bună asupra acesteia:

           „Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară.”

             Însă, pe măsură ce cei doi se apropie mai tare, sub pavăza unui schimb de învățătură inițial, de franceză și bengaleză, și mai apoi pentru a aranja în mod alfabetic biblioteca lui Narendra Sen,  Allan începe să o vadă pe tânăra de doar șaisprezece ani cu alți ochi. Îl atrage inocența și modul ei de a se dărui total, îl intrigă modul ei diferit de a fi de al europenelor, mult mai direct și mai fidel, mult mai aproape de o experiență transcendentală, de o poveste presărată cu praf de stele. Îl ajută și cadrul înconjurător, căci Bhowanipore este fascinant, cu florile și fântânile sale, îl ajută și destăinuirile lui Maitreyi, care îi apare ca o zeiță ce a atins cu iubirea ei frunzele unui copac ce îi mângâia trupul, care a simțit că se îndrăgostește de gurul ei, care este capabilă de oferire la un nivel mult diferit de tot ceea ce cunoscuse până atunci. De la discuțiile lor pure nu este decât un pas până la dăruirea carnală și la legarea sufletească pe care cei doi o pecetluiesc prin intermediul unui inel străvechi și a unui legământ pe care Maitreyi îl face într-un cadru idilic, la lacuri:

         „― Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el că iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie viața noastră că bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Și cum tu niciodată nu obosești, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape.”

       Observăm astfel implicarea elementelor naturii în legarea celor doi îndrăgostiți unul de altul, întoarcerea la un ritual sacru ce îi apropie de elementele naturale, care îi face să se piardă cu totul în povestea lor și să uite de toți cei din jur. Își fac promisiuni pe cred chiar cred că vor apuca să le ducă la îndeplinire, își jură unul altuia că vor lupta cu toată forța pentru a trece peste dorința familiei ei de a o căsători doar cu un indian din aceeași castră, ba chiar Maitreyi este pregătită să facă fapte nefăcute doar pentru a fi alungată din casă, căpătându-și astfel libertatea pe care la acel moment nu o are. Însă, cei doi trec cu vederea multe, trec peste puterea obiceiurilor și a tradițiilor în care este închistată societatea indiană, uită că nu pot face lucruri fără acordul familiei. Sunt imprudenți și aceasta îi va costa scump, căci oamenii din casă încep să vadă idila lor și aceasta ajunge chiar și la urechile lui Narendra Sen și a soției sale, care îl alungă pe Allan din casa lor și îi desparte pentru eternitate. Ruptura este definitivă, brutală, nedreaptă și ajunge să îi distrugă la nivel emoțional pe amândoi, la o intensitate la care nu s-ar fi așteptat. Allan spune:

        „Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un singur sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.”

         Finalul aduce lacrimi în ochi, căci devii una cu toate acele peregrinări ale lui Allan pe străzile indiene, urmând firul Gangelui, ca pe un zeu protector, ce culminează cu izolarea sa de câteva luni în Himalaya, precum și cu toate tragediile ce au loc în casa familiei lui Narendra Sen. Moartea vine ca un fel de pedeapsă pentru ruperea unor legăminte sacre, ce își aveau originea în lumi mult mai înalte decât planul terestru și acest fapt nu poate produce nimic altceva decât un mare dezechilibru.

           „Maitreyi” este un roman complex și de referință al literaturii române. Este un poem lirico-epic, cu valențe de legendă, de mit. Odată închisă ultima pagină, povestea lui Allan și a lui Maitreyi trece în cămăruța intimă a sufletului nostru și rămâne acolo pentru eternitate.

         DATE DESPRE CARTE:

         ___________________

         Titlu: „Maitreyi”

         Autor: Mircea Eliade

         Editura: Minerva

         Anul apariției: 1991

         Număr de pagini: 175

          Cartea poate fi comandată de aici.