FREIDOUNE SAHEBJAM: LAPIDAREA SORAYEI – RECENZIE

         M-am ferit cu bună știință să citesc romanul „Lapidarea Sorayei”, cu toate că l-am adăugat pe rafturile bibliotecii mele cu extrem de mult timp în urmă. Titlul, care face referire la un obicei de o violență extraordinară, cu rădăcini adânc înrădăcinate în niște credințe barbare, mă anunța deja că voi avea parte de o lectură cu puternice implicații emoționale și pur și simplu nu m-am simțit pregătită să parcurg povestea Sorayei. Bine, nici acum nu am fost și nu cred că îți poți face sufletul să fie pregătit vreodată pentru a fi părtaș la o acțiune de o asemenea amploare, chiar dacă este vorba de o experiență așternută pe hârtie, însă am zis că, dacă nu voi citi această carte acum, cel mai probabil nici nu o voi mai face. 
       M-a durut destinul Sorayei până în cel mai ascuns colțișor al inimii mele? Cu siguranță, da. Am simțit gesturile oamenilor ca și cum ar fi fost pe propria piele, fapt care a făcut ca trăirile să se intensifice pe măsură ce mă apropiam de deznodământ.
           M-a durut neputința de a schimba mentalități, oameni? Puteți fi siguri că da. 
      M-a durut gândul că un astfel de obicei încă se mai practică în unele locuri din lumea arabă (în urmă cu ceva ani, o prietenă îmi povestea de lapidarea unei femei în Iordania)? Bineînțeles. Mi se pare încă ireal faptul ca există încă oameni care acționează ca urmare a ignoranței și a lipsei de cunoaștere, care dau sentințe cu bună știință, provocând iadul în urma lor, că există escroci care sunt lăsați să acționeze ca niște mari învățați doar pentru că au curajul de a vorbi mai mult ca alții. Mi se pare absurd că mai sunt unii oameni care cred într-o divinitate a răzbunării, care îi cere ființei umane să fie instrumentul său pe Pământ și care să facă dreptate prin intermediul urii și a violenței. Mi-aș dori ca lumea asta să se schimbe și să fie mult mai plină de bunătate, iubire și toleranță față de toți cei din jur, fără excepție, și încă mai sper că va veni ziua aceea în care vom dărui dragoste la fel cum ne place să o primim de la cei din jur.
      „Lapidarea Sorayei” este genul acela de carte care se citește cu sufletul și de care avem nevoie pentru a ne aminti cât de tare se poate coborî omul, transpunându-se în haine de animal, doar pentru a îndeplini niște acte pe care le crede normale și de bun-simț. Romanul ne amintește că mai avem multe de schimbat la noi și la societatea în care trăim, că avem un drum lung de parcurs până când masele de oameni vor fi educate și vor căpăta capacitatea de a lua decizii bazate pe informație și pe instinctul interior, fără a  se mai lăsa influențat de mediul exterior și de dorința colectivă, care se propagă asemeni unei flăcări printre copacii uscați. Este tipul acela de carte care ni se impregnează în forul nostru interior, implorându-ne să nu mai repetăm greșelile altora și să luăm aminte la istoriile de viață, să ne extragem lecțiile și să mergem mai departe aplicând cunoștințele căpătate astfel. 
           Autorul ne plasează în Iran, în satul Kupayeh, un loc în care tradiția primează, iar femeile sunt umbre forțate de împrejurări să se închidă în case pentru a se îngriji de gospodărie și copii, în timp ce soții umblă de colo, colo, fără a se gândi la sentimentele soțiilor rămase acasă. Dacă, totuși, mai existau voci feminine care se ridicau deasupra mulțimii înainte de revoluție, după aceasta le este aproape imposibil să mai iasă în față și să treacă peste cuvântul bărbatului, acțiune pentru care puteau fi aspru pedepsite, ca un fel de exemplu pentru toate celelalte. 
        În acest sat, se naște Soraya, o copilă tăcută, care preferă să se supună regulilor impuse de cei din jur și să plece capul atunci când nu poate să își aleagă singură viitorul. Ea alege să tacă în fața patronului său și al fiilor acestuia atunci când este abuzată fizic și psihic, tace atunci când părinții ei o căsătoresc la o vârstă fragedă cu Ghorban Ali, tânărul pe care îl ura încă de la cinci ani, tace atunci când soțul ei o lovește cu brutalitate, comite ilegalități, îi aduce prostituate în casă, tace când lumea din jur răspândește bârfe despre ea. Pur și simplu are impresia că tăcerea o ajută să uite de tot și să scape dintr-o viață care nu îi aduce niciun fel de împlinire. Însă, în momentul în care alege în sfârșit să vorbească și să protesteze, se va dovedi că vocea nu îi va mai fi de niciun folos, căci răul făcuse deja făcut, iar oamenii pe lângă care trecea zilnic în micuța așezare sunt pregătiți să se transforme în călău cu o putere care nu mai poate fi stăpânită. Tocmai de aceea, atunci când Soraya este acuzată de infidelitate și cade pradă unui complot monstruos pus la cale chiar de soțul ei, care dorea să se căsătorească cu o femeie de la oraș, ce i-ar fi putut oferi poziție socială și avere, soarta tinerei este deja pecetluită, căci nici chiar vocea puternică și temută în sat a mătușii sale nu o mai poate scăpa. Lapidarea vine ca o prelungire a noii ordine sociale aduse de revoluție și ca un exemplu pentru toate celelalte femei. Violența cu care Soraya este îngropată de vie și lovită cu pietre, după o condamnare făcută de toți bărbații, în frunte cu primarul, cu un mollah (conducător religios) fals și cu soțul, tatăl și băieții cei mari ai ei, este greu de urmărit și lacrimi amare se preling pe obrajii tăi, ca cititor. Nu ai cum să rămâi impasibil nici după ce actul a fost comis și moartea intervine, căci trupul nu este îngropat, ci lăsat în natură, unde este sfâșiat de animale…
           Povestea Sorayei, alături de stilul viu și cinematografic al autorului, sensibilizează și te face să te întrebi până unde poate merge răutatea umană. Te revolți până la ultima pagină și deplângi soarta tinerei, pradă unui regim cu reguli rigide, care nu lasă loc la concesii. Ghorban Ali nu este un sfânt, întotdeauna a luat parte la mici escrocherii și a urcat pe scara socială făcându-le altora favoruri și furând averile deținuților politici. El are relații extraconjugale și consideră că femeia trebuie să tacă în fața lui. Nu reușește să divorțeze de Soraya, femeia pe care nu a iubit-o niciodată, iar pentru că aceasta îi stă în calea planurilor sale de înavuțire și parvenire, alege să se folosească de împrejurări favorabile lui și să o discrediteze din toate punctele de vedere. Mai grav este că și un mollah, cel care ar trebui să le ofere cunoaștere religioasă oamenilor, ajunge să se răzbune, căci acesta nu este nimic altceva decât un impostor, un om de nimic ce a trăit toată viața doar din escrocherii și din căsătorii cu femei bogate. O dorea pe Soraya, iar cum femeia l-a refuzat, iar mătușa lui l-a alungat din casă, a ales să se răzbune dând sentința finală. 
        Soraya este inocentă și naivă, nici nu a ieșit din casă, nici nu a fost învățată să ia decizii. Ea primește loviturile și relațiile extraconjugale ale soțului ei cu mult prea multă ușurință, iar acest fapt îi aduce și sfârșitul tragic. Tânăra nu a bănuit nici măcar o singură dată că un act de bunătate se va întoarce împotriva ei, căci nu a făcut nimic altceva decât să îl ajute cu treburile gospodărești pe soțul văduv al prietenei sale. Nu a auzit și nici măcar nu a bănuit bârfele oamenilor din sat pe seama ei, pentru că sufletul ei bun nu îi permitea să gândească astfel și a crezut că și oamenii sunt la fel. Trădarea lui Hashem, care alege să își urmeze interesele de parvenire pe seama lui Ghorban Ali, arată cât de închisă este societatea în care trăiește și cât de lipsită a fost aceasta în fața hotărârii colective.
         Grotesc este spectacolul oferit de săteni, care devin un fel de mașină colectivă și decid să ucidă prin lapidare o femeie din sânul lor doar pentru că li s-a indus ideea că ar fi vinovată. Femeile din sat deplâng soarta Sorayei, însă niciuna nu îndrăznește să se ridice pentru a o susține, singură mătușa ei îi oferă consolare morală. Sătenii toți s-au transformat în marionete lipsite de voință proprie, care au acționat după cum li s-a spus, sperând că vor primi răsplată divină. Aceștia chiar au puterea de a sărbători după ce una dintre ei a fost ucisă chiar în fața lor.
             „Lapidarea Sorayei” este un roman dur, care scoate în față adevăruri amare. Este șocant că Soraya este renegată chiar și de propria familie, sânge din sângele ei, care se întoarce împotriva ei. Însă, dincolo de aceasta, putem observa o femeie demnă, care dovedește curaj chiar și în fața morții. Cartea ne prezintă o poveste tulburătoare, despre cruzime, norme rigide și nedreptate, care reușește să se imprime în suflet și să rămână acolo pentru totdeauna.


           DATE DESPRE CARTE:
           ___________________

           Titlu: „Lapidarea Sorayei”
           Autor: Freidoune Sahebjam
           Titlu original: La femme lapidée
           Traducător: Daniel Voicea
           Editura: Meteor Publishing
           Categorie: Memorii, jurnal
            Colecție: Istorie
           Anul apariției: 2016
           Număr de pagini: 176

         Puteți comanda cartea de aici.

8 gânduri despre ”FREIDOUNE SAHEBJAM: LAPIDAREA SORAYEI – RECENZIE

  1. Anca Rucareanu zice:

    Minunată recenzie! Te emoționează numai ce ai scris tu, daramite sa mai citești și cartea. Îți mulțumesc pentru recomandare!

    Apreciază

  2. Doamna T zice:

    Nu stiu cand imi voi face si eu curaj sa citesc o asemenea carte. Totusi, parca pare mai usor/suportabil sa citesti asa ceva decat sa vezi (filmul) sau sa auzi despre intamplari adevarate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.