ALESSANDRO BARICCO: MĂTASE (HUMANITAS FICTION) – RECENZIE

       Îmi doream de foarte mult timp să cunosc stilul de scriere al lui Alessandro Baricco, aveam așa, un soi de atracție față de acesta. Însă, cu toate că am mai multe romane semnate de el acasă, ce așteaptă cuminți pe rafturile bibliotecii, până în acest moment am tot amânat citirea acestora, nu mă întrebați de ce. Acum, pot spune fără nicio urmă de îndoială că rău am făcut că am așteptat atât, pentru că autorul creează pur și simplu magie prin ceea ce scrie, presărând praf de zână peste absolut fiecare cuvânt pe care îl așterne pe hârtie. Este o adevărată încântare pentru suflet să se delecteze cu frumusețea stilistică a cărților lui Baricco, cu strălucirea poveștilor sale, cu forța scrierii lui și cu atmosfera plină de farmec pe care le întâlnește în opera acestui autor italian. 
        „Mătase” a fost un adevărat balsam pentru suflet. Este o proză extrem de lirică sau o poezie în proză, cum vreți să îi spuneți, iar acest fapt te cucerește în mod iremediabil.  Este o carte a necuvintelor, a senzualității, a idealurilor înalte, adeseori abandonate pe traseu, a iluziilor, a ambiguității, totul rezumându-se la „a muri de dorul a ceva pe care n-ai să-l trăiești niciodată”. Cuvintele se transformă într-un râu ce coboară cu mare viteză în albia sa, ieșind uneori din matcă, dar întorcându-se întotdeauna la același punct din care plecase. 
     Povestea adusă în prim-plan de Baricco este una plină de magie, de candoare, de gingășie, oferindu-ți o stare de bine, care îți lasă senzația că totul este posibil. Planul real se contopește cu cel imaginar, iar legăturile sunt asigurate de firele nevăzute de mătase pură care se divid în mii și mii de direcții, mergând din Europa până în Japonia cea plină de culoare și de contraste. Excepționalul și ineditul caracterizează viața lui Hervé Joncour, un personaj care parcă refuză să observe viața reală, să o trăiască la cote maxime, preferând, în schimb, să se cufunde în oniric și în planul incredibilului și al fantasticului.
        Hervé trăiește într-un orășel din sudul Franței cu un nume idilic, care te îndeamnă la visare: Lavilledieu. El traversează niște timpuri extrem de mărețe, fapt pentru care nici nu putea fi altceva decât un erou, cineva care își riscă viața pentru supraviețuirea unui obicei al locului – creșterea viermilor de mătase:

 „Ne aflăm în 1861. Flaubert tocmai scria Salammbô, iluminatul electric era încă o ipoteză și Abraham Lincoln, de cealaltă parte a Oceanului, lupta într-un război căruia nu avea să-i vadă niciodată sfârșitul.”

        În tinerețe, el ar fi trebuit să îmbrățișeze cariera militară, conform dorinței tatălui său, însă Baldabidou, un străin sosit de niciunde în satul lor, reușește să îl convingă că nu acesta este viitorul său, ci că ar trebui să îmbrățișeze creșterea viermilor de mătase, o activitate cu un potențial uriaș. În prezent, în anul 1861, are 32 de ani, este căsătorit și se poate considera un om împlinit, însă el nu își trăiește viața la un potențial maxim, la fel cum o facem și mulți dintre noi, ci preferă să își privească viața cu detașare, ca și când ar observa o zi ploioasă. Tocmai din această cauză, el acceptă să plece în Japonia în momentul în care o epidemie a atins viermii de mătase, iar activitatea mult iubită pare a ajunge într-un punct mort. 
         Japonia acelor timpuri era o societate extrem de închisă, care cu greu le permitea străinilor să pătrundă în sânul ei. Tocmai de aceea ei și aveau viermi sănătoși, căci nu dădeau voie  ca aceștia să intre sau să iasă din țară. Cu toate acestea, Hervé reușește să pătrundă acolo unde mulți nu au făcut-o și să câștige încrederea lui Hara Kei, care îl primește la el în patru ani diferiți. Caracterul repetitiv al acțiunii poate fi observat și în repetițiile textuale care descriu drumul și traseul bărbatului, care întreprinde exact aceleași fapte, cu o singură excepție: întâlnirile sale cu acea copilă fără nume, cu ochi care nu sunt oblici, pe care o vede ca prin vis alături de Hara Kei.
         Tânăra din Japonia rămâne un mister până la final, însă ea devine elementul cheie al întregului roman, personajul în jurul căruia se desfășoară întreaga acțiune. Este un fel de ideal feminin, acea femeie fatală la care visează bărbații și în care își doresc uneori să se transforme femeile. Până la sfârșit, ea rămâne o mare enigmă, știm despre ea doar ca pare o copilă, este mereu îmbrăcată în chimonouri colorate, asemeni gheișelor, și pare a produce plăcere după tehnici secrete și străvechi. Japonia devine pentru Hervé tărâmul pasiunii și al senzualității, fapt pentru care așteaptă cu înfrigurare întoarcerea lui în această țară, ca un fel de reîntoarcere la origini și la propriul sine. Are o relație stabilă în Franța, alături de Hélène, însă, simte că vrea mai mult și că nu poate împărtăși cu ea toate tainele sufletului său. Însă, cu toate că simte că este înșelată, soția sa nu fuge speriată, nu se îndepărtează, ci asemeni unei Penelope, ea îl așteaptă pe Ulise al său să revină acasă. Îi cere de fiecare dată, folosind un fel de mantră, să se întoarcă la ea, iar el își respectă promisiunea de fiecare dată. 
         „Mătase” este un roman care te ia prin surprindere, te captivează și te face să treci prin extrem de multe stări sufletești. Este genul acela de lectură care ți se imprimă adânc în suflet și refuză să mai iasă de acolo. Finalul te surprinde, însă nu acela este esența întregii cărți. Baricco ne prezintă viața așa cum este ea, cu urcușuri și coborâșuri, cu idealuri pe care ne e prea teamă să le atingem, dar după care alergăm o viață întreagă, despre contraste între culturi și despre oameni obișnuiți, care se află la o aruncătură de băț de îndeplinirea unui vis tainic al inimii, dar cărora le lipsește acea sclipire care să le permită să întreprindă totul. Este un roman despre muțenia cuvintelor și despre poezia pe care până și tăcerile o pot forma. Este o operă de o frumusețe aparte, o bijuterie literară pe care o recomand din suflet.


         DATE DESPRE CARTE:
         ___________________
         Titlu: „Mătase”
         Autor: Alessandro Baricco
         Titlu original: Seta
         Traducător: Adrian Popescu
         Editura: Humanitas 
    Colecție: Raftul Denisei (ediție coordonată de Denisa Comănescu)
          Anul apariției: 2015
          Număr de pagini: 128

        Cartea o puteți achiziționa de aici
         

2 gânduri despre ”ALESSANDRO BARICCO: MĂTASE (HUMANITAS FICTION) – RECENZIE

  1. Anca Rucareanu zice:

    Știi ce mă bucura? Că am cartea acasă. Îmi place foarte tare cum ai scris despre ea, se vede cât de mult ți-a plăcut!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.