ȚIPĂT MUT…

       Uneori, te saturi de oameni de nimic,
       De iubiri declarative ce nu-s niciun pic,
       De promisiuni deșarte, cu mai stai puțin,
       Urmate mai apoi de râs și venin.

        Uneori, vrei pace și liniște-n gând,
        Nu mai vrei să alergi pentru alții-n rând,
        Nu mai vrei să vezi atâta imoralitate
        Și-ți dorești din suflet să se facă dreptate.

        Uneori, ți-e rușine să nu oferi un răspuns,
        Cu toate că tu n-ai mai primit demult,
        Revii tot mereu la tot ce a fost
         Și decizi rapid că tu vrei mai mult.

        Uneori, ți-e nu știu cum să tot vezi în jur
        Ipocriți ce-n față-ți râd, iar pe la spate te-njur`,
        Oameni de cea mai joasă speță ce-n al lor declin
         Vor să te atragă, să mai stai puțin.

         Nu mai vreau alături oameni de-acest tip,
         Pot mai mult de-atât, fără vreun tertip,
         Pot ajunge acolo unde am visat
         Fără-a sta alături de un alt ratat.

         Pot să fiu mai mult decât ei și-au închipuit,
         Pot să-mi deschid aripile, fără de-un zbor frânt,
         Pot ajunge sus, pe culmi mai înalte,
         În zări mai curate și mai pline de demnitate.

         Mi-e sufletul senin și de soare plin
         Știind că am ieșit dintr-un cerc nedemn,
         Știind că pot face liber, fără teamă iară,
         Pașii spre-a mea viață în lumină clară.

          Nu mai vreau alături oameni mici în faptă.
          Oameni mici în gând, ce-și văd doar mărirea,
          Ce se fălesc mereu cu ce au făcut, 
          Fără-a ține cont cât pe alții i-a durut.

           Nu vreau să mă ridic de jos călcând pe alți oameni,
           Pe suflete ce-odată mi-au fost alături.
           Pot mai mult de-atât, fără falsitate,
           Fără povești spuse doar de dragul artei.
           Pot ajunge sus fără răutate,
           Fără planuri meschine,
           Îndelung chibzuite,
           Cu venin stropite.

          Azi îmi e mai bine decât în trecut,
          Când tăceam adesea și lăsăm să treacă
          Un moment în care ar fi trebuit să țip,
          Să-mi susțin dreptul măcar câte-un pic.

          Am fost mai naivă, sunt și-acuma cred,
          Dar nu mai sunt fata cea luată de proastă.
          Am muncit prea tare pentru alții-ntruna,
          Mi-am neglijat sufletul și inima castă.

           Azi, sunt bine cu mine și cu ce-am ales,
           Nu îmi e rușine de nimic, capul mi-este sus,
           Merg prin lume demnă și fără de frică
           Alții mi-au greșit, eu n-am spus nimica.

           Versurile acestea nu sunt un pamflet,
           Nu sunt scrise-n joacă pentru vreun bănet,
           Sunt doar țipăt mut al celor ce zac nespuse
           În sufletul meu, singure, stinghere, niciodat`-expuse.
      

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.