LĂBUȘ – IUBITORUL DE CĂRȚI ȘI COLETE

       Nu știu cum sunt animalele voastre de companie, însă Lăbuș al meu este pur și simplu îndrăgostit de orice colet îmi intră în casă și de orice carte pe care o vede. Are așa, o privire candidă de fiecare dată când le observă și pot să vă spun ca nu ratează nici măcar o ocazie… Însă, să încep cu primul moment al sosirii coletelor acasă…
           Lăbuș are un fel de al șaselea simț când vine vorba de sositul unor mașini la poarta noastră. Cum curierii sunt oameni din localitate, nu întotdeauna mă sună înainte de a ajunge la mine, căci știu că mereu va fi cineva acasă din cauza magazinului, însă, atunci când se întâmplă să mă sune înainte de sosire, îl pot simți pe domnul urecheat învârtindu-se și sărind pe lângă telefonul care vibrează, de parcă ar spune: „Femeie, pregătește-te! E rost de ieșit pe-afară. Ai putea să te grăbești și tu măcar puțintel, ce Dumnezeu!”
         Apoi, în momentul în care mașina ajunge la poartă, chiar înainte de a auzi claxonul, vulpița mea este deja sus pe ușă, plângând pentru a ieși afară, iar când el vrea să iasă la aer, nu e cale de a mai sta lângă el. Atât de tare plânge și latră încât cred că îl aud toți vecinii. Apoi, în momentul în care se deschide ușa, țâșnește sau zboară direct afară. În momentul în care încerc să ies pe poartă, îl găsesc pe domnul Lăbuș între picioarele mele, împleticindu-se printre ele. Nu îl las să iasă pe stradă, evident, pentru că apoi greu îl mai aduc înapoi. E un mic pui de vagabond din momentul în care a pus picioarele în afara perimetrului curții, se metamorfozează și pare să fie un cu totul alt cățeluș imediat ce trece granița… Nu vreți să îi vedeți mutrișoara care imploră efectiv să îl las și pe el să mă urmeze! Uneori, aproape că mă păcălește…


        În momentul în care aduc un colet în casă, dau de domnul Labuș țopăind în jurul meu și încercând să se cațere în brațele mele. Nu îi iese, evident, însă el e dispus să încerce absolut de fiecare dată. Încă nu e convins ca așa ceva este practic imposibil…
              Odată adusă cutia în casă, poziția lui Lăbuș este în mod inevitabil aceea de a fi cățărat sus pe pat. Cum am lăsat coletul din brațe, urmează mirositul și pipăitul cutiei, pentru că, nu e așa, cățelușul trebuie să îmi dea undă verde. El este cel care trebuie să decidă dacă ceea ce se află în interior este sigur și în regulă pentru mine. Întotdeauna, orice intră în casă trebuie să treacă de vama și controlul câinesc. Fără acesta, nici măcar nu există deschidere de cutie. Nici măcar nu știu cum am putut supraviețui până la apariția lui Lăbuș… Apoi, imediat ce inspecția a luat sfârșit, controlorul câinesc ia loc pe canapea și așteaptă. Ar trebui să îi observați ochii, strălucesc întotdeauna și trimit mii de luminițe în aer. Parcă ar spune: „Ce mai aștepți? Nu vezi că totul este în regulă? Haide, mai repede, desfă ambalajul ăsta, sunt curios de ceea ce ascunde și știi că eu sunt un câine extraordinar de curios, nu mă întrece nimeni! Haide, lasă glumă și dă toate hârtiile astea la o parte!”

        Imediat după deschiderea coletului, Lăbuș așteaptă cuminte să scot totul din interior. Știe că întotdeauna cutia și hârtiile de împachetat sunt ale lui. Duce apoi o adevărată bătălie cu acestea din urmă și în mod inevitabil el iese învingător. La mine, nu rămâne întreagă nicio cutie, este pe post de jucărie de ronțăit pentru piticul meu canin. Este plăcerea lui numărul unu.
          După ce a trecut de partea cu ronțăitul cartoanelor, Lăbuș trece la mirositul interiorului cutiei. Dacă sunt dulciuri, le lasă în plata lor, nu se atinge de ele, i-ar plăcea mult mai mult ambalajul (s-a schimbat față de când era mic, când, cum prindea un pic de ciocolată și era nesupraveghat, se înfrupta din ea). Dacă sunt cărți, se așează în jurul lor în mod protector. Le privește, le miroase, le admiră și se bucură la nebunie, poate chiar la fel de mult ca mine. Cred că este la rândul său un mare iubitor al mirosului de carte nouă. Acum, pe bune, cine nu l-ar putea înțelege? Sunt în totalitate în asentimentul lui… numai că aproape niciodată nu sunt sigură că doar devine paznic al cărților sau își dorește să le afle poveștile. De ros, nu le-a ros niciodată. Cei care au căței, știu că aceștia iubesc să roadă orice mai ales atunci când sunt mici, cel puțin, exemplarele mele canine anterioare așa procedau. În schimb, Labuș nu a făcut asta niciodată. Poate doar vreo două cabluri au luat contact cu măselele sale, dar, credeți-mă, e nimic față de dezastrul care ar fi putut să fie…


        Pe lângă faptul ca se așează lângă toate cărțile primite, Lăbuș nu se dezminte și se așează alături de mine și atunci când citesc. Trebuie să își așeze o lăbuță pe carte și, uneori, parcă îl surprind citind. Stă cu ochii pironiți în carte și amorțește în acea poziție… Are o preferință pentru cărțile roșii și mai micuțe ca lungime, cele foarte groase par a îl speria puțin… Acum, ce să îi facem, e mic ca vârstă, e un cititor la început de drum, mai are timp să treacă la lecturile din categoria grea! Până atunci, rămâne cel mai bun păzitor din lume! Știu sigur că nimeni nu se va apropia de cărțile mele atât timp cât Lăbuș se află în preajma lor…


Publicitate

4 gânduri despre ”LĂBUȘ – IUBITORUL DE CĂRȚI ȘI COLETE

  1. anasylvi zice:

    Labus e superb si se vede ca iubeste cartile, mai ales daca nu le roade. Ninja le iubeste mult, se asaza pe ele si, foarte rar, chiar le musca. 😀 In fine, evident, ca orice pisica, atunci cand vede o cutie, nu mai poate de curiozitate sa vada ce e in ea si mai ales daca poate sa se bage si ea in cutie. Adulmeca tot.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.