OAMENII – CĂLĂTORI PRIN VIAȚA NOASTRĂ

        „Uneori, oamenii pleacă, dar pe solul inimii noastre rămân pașii lor: experiențe, amintiri, iubiri, sentimente.” (Lavinia Elena Niculicea)

       Zilele acestea, explorând prin gânduri după amintiri de suflet, am realizat că, de-a lungul timpului, mulți oameni au venit în viața mea, au rămas o perioadă, după care și-au luat zborul și au plecat spre cu totul alte zări, fără a mai ajunge să ne intersectăm vreodată, chiar dacă, la un moment dat, ne-am făcut promisiunea că vom păstra legătura și că, undeva în timp, ne vom revedea. Sunt o fire care nu reacționează foarte bine la orice schimbare care survine în destinul meu, iar acest lucru li se aplică și persoanelor din jurul meu. Mă agăț cu putere de oameni și am tendință de a încerca prin orice mijloace să îi țin alături, chiar dacă, în subconștient, știu cu siguranță că nu mai ne simțim bine unul alături de celălalt. Cred că acest fapt mi-a fost cel mai greu să îl înțeleg, că aceasta este lecția cea mai dureroasă pe care viața mi-a oferit-o: venim singuri pe lume și tot singuri plecăm, iar faptul că, undeva între aceste două momente, ne intersectăm cu alte persoane, acestea nu sunt neapărat menite să rămână pe vecie. Oamenii sunt simpli călători prin viețile noastre, venind uneori ca o furtună și, asemeni acesteia, la fel dispar, alteori ca un vânticel cald sau ca o zi senină de vară, însă puțini sunt cei care rămân alături de noi până la sfârșit. Se schimbă și ei și ne schimbăm și noi și, fără să băgăm de seamă, la un moment dat așteptările noastre de la viață diferă și ne separă, fie că ne dorim acest lucru sau nu. 

        Suntem un cumul de experiențe pe care le acumulăm de-a lungul vieții, fapt care ne și separă, pentru că ajungem să vedem lucrurile din unghiuri diferite, iar asta nu ne face neapărat un mare bine. Sunt puțini cei cu care poți rezona o viață întreagă sau care aleg să rămână acolo indiferent de circumstanțe. Sunt puțini oamenii pe care îi întâlnim la un anumit moment din viață și rămân acolo pe tot parcursul ei. Ne separă trăiri, emoții, acțiuni făcute voit sau nu. Ne separă mentalități și modul de a privi lucrurile din jur, iar atunci e clar că nu mai putem sta unul lângă altul ca în trecut. Când ajungem să vedem mediul exterior în mod diferit, nu are rost să ne mai chinuim unul pe altul și să rămânem acolo doar de dragul vremurilor trecute. Recunosc, mi-a fost greu să învăț lecția asta, mi se părea că trădez omul care a fost lângă mine în trecut sau că mă trădez pe mine, însă acum nu mai văd lucrurile așa. Am ales să trăiesc prezentul la intensitate maximă și să las trecutul în urmă, cu toate momentele frumoase sau mai puțin plăcute pe care le-am întâmpinat atunci, iar viitorul să nu îl mai las să mă bântuie ca o stafie. Iubesc oamenii din prezentul meu și le sunt alături sufletește, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să împărțim o viață. Mă bucur de ei atât cât stau alături de mine și atât. Fără alte complicații sau așteptări înalte. Cred că și de asta aveam de traversat atât de multe decepții în trecut, pentru că țineam cu dinții de oameni, chiar și de aceia care îmi provocau nefericire, doar pentru că, undeva în trecutul comun, am împărțit niște amintiri plăcute.

         Experiențele ne modelează și ne fac să vedem altfel lucrurile, precum și să ne raportăm diferit la viață. Suntem individualități care, în drumul lor, întâlnesc suflete pereche. Apoi, în funcție de dezvoltarea noastră emoțională, spirituală, rămânem alături sau ne separăm undeva pe drum. Atunci când simțim ca nu ne mai leagă nimic, ba chiar mai mult decât atât, că oamenii din jur ne aduc nefericirea și ne fac să ne simțim slabi, prost sau inferiori, nu mai avem de ce să rămânem pe loc și de ce să mai păstrăm astfel de oameni lângă noi. La fel, dacă alții aleg să plece, trebuie să le oferim libertatea aceasta, să avem înțelepciunea de a înțelege că până acolo a fost, că fiecare are propria cale spre dezvoltarea personală, spre propria devenire, fapt pentru care trebuie să îi lăsăm să se ducă spre îndeplinirea legendei lor personale. E greu? Da, este, iar de cele mai multe ori acest proces este însoțit de durere și suferință, însă numai astfel putem crește la rândul nostru. Trebuie să învățăm să colectăm amintiri, momente, sfaturi, lecții, iar nu oameni, să luăm din tot ceea ce trăim doar ceea ce e mai bun și să mergem mai departe luminoși și plini de energie pozitivă.

            Mi-am învățat lecția și, cu toate că doare, las oamenii să plece liberi, fără a mai cere explicații și fără a mai oferi explicații atunci când, la rândul meu, aleg să mă separ de cineva. Cei din jur se schimbă și cred că și eu m-am schimbat destul de mult, fapt care mă face să merg mai departe cu încredere că totul este spre mai bine. Fiecare vine în viața noastră cu un motiv, fiecare are menirea lui în viața noastră. Unii sunt lecții, care ne modelează și ne fac mai puternici, în ciuda lacrimilor vărsate pe parcurs, alții sunt bucurie în stare pură, alții ne vor fi alături la bine și la greu. Unii ne vor fi aproape și ne vor oferi ajutorul, chiar dacă nu ne așteptam, alții ne vor dezamăgi și ne vor întoarce spatele chiar când ne așteptam mai puțin. Indiferent de câte avem de traversat, trebuie să ne luăm lecțiile și să mergem mai departe cu inima senină. Oamenii sunt călători în viața noastră, noi suntem singura constantă, fapt pentru care trebuie să ne străduim să ne fim cei mai buni prieteni, astfel încât să găsim în noi resursele necesare de a merge mai departe indiferent de circumstanțe.

Publicitate

6 gânduri despre ”OAMENII – CĂLĂTORI PRIN VIAȚA NOASTRĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.