PE ARIPI DE POVESTE: CĂRȚI CITITE ÎN LUNA FEBRUARIE

La începutul anului, eram extrem de entuziasmată și am crezut că voi muta munții din loc, citind cel puțin zece cărți pe lună (deși, să vă spun drept, mă vedeam citind cel puțin 12, 13 cărți), însă, s-a dovedit că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. În februarie, am citit opt romane, însă nu am citit în mod constant, cum o făceam altă dată, ci am citit doar atunci când am avut starea necesară.  Am vrut doar să mă bucur de povestea din fața mea și a fost feeric, trebuie să recunosc. Toate au fost cărți foarte bune, cu povești memorabile, așa că eu zic că am fost extraordinar de câștigată.

51279115_1656763907958318_5316839435621367808_n

În luna februarie, am făcut pentru prima dată cunoștință cu stilul autoarei Clare Mackintosh și știu sigur că nu va fi prima întâlnire. „Lasă-mă să mint” este un thriller psihologic extrem de captivant și de vizual. Poți observa în mintea ta întreaga acțiune, care ți se derulează asemeni unui scenariu cinematografic. Scene întregi îți dansează prin gânduri chiar și atunci când nu citești cartea, îți creionezi personajele create cu o mare credibilitate de către autoare și te minunezi de cât de multe pot face niște oameni din dorința de a păstra niște aparențe de normalitate și de a duce mai departe o viață la care au visat întreaga viață. Este în egală măsură un roman despre familie și de sacrificiile pe care sunt dispuși să le facă niște persoane de dragul ținerii la un loc a unei căsnicii, precum și despre greșelile pe care oamenii le fac din dorința de a păstra ceva ce nu mai merge de foarte mult timp, precum și un roman despre problemele mentale survenite în urma consumului de alcool sau al anumitor boli care conduc la altfel de reacții decât cele normale și la mult haos în mintea și sufletele celor suferinzi.

51982035_2052075678243320_204033533793009664_n

„Un nou început” este un roman complex, cu o tematică diversă, începând cu metodele de supraviețuire într-o lume sălbatică, dură, ce îți amintește întotdeauna că ești extrem de fragil ca om și că o simplă greșeală îți poate aduce sfârșitul, și mergând până la disecarea în crâmpeie izvorâte din adâncimi de suflet și din fragilitatea ființei umane a relațiilor dintre copil și mamă, dintre copil și tată, precum și a celor romantice care s-au transformat aproape într-un viciu extrem de toxic sau a celor existente în sânul unei comunități mici și extrem de unite, care învață să fie solidară și un punct de sprijin pentru cei aflați în suferință sau în nevoie.

51604116_1028052847387151_6292156268647809024_n

„Îmbrățișează-mi defectele” este un roman dur, scris cu multă forță, lipsit de floricelele acelea pe care le găsim adeseori în cărțile cu și despre adolescenți, este un roman care prezintă viața cu tot ceea ce înseamnă aceasta: căderi, urcușuri, tristeți, căutări de sine, pierderi, regăsiri; și tocmai toate aceste elemente transformă această operă într-una autentică și plină de originalitate. Personajele nu acționează pe modelul acela clișeic ce a devenit parcă un tipar specific unui young adult, băiatul rău și fata cea bună, ci aici autoarea aduce în fața cititorilor o adolescentă pe care viață a înrăit-o și caractere cu lumini și umbre, care se afundă într-o lume a tenebrelor, a drogurilor și a alcoolului pentru a evada dintr-un cotidian mult prea dureros. Personajele Andradei Rezmüveș nu sunt în totalitate bune sau rele, ci în ele se împletesc cele două caracteristici, ieșind la lumină fie demonii interiori, fie blândețea ce cerșește iubire, iar acest fapt le face să fie extrem de reale.

52719221_291800114826155_1598217353009561600_n

„Adio, Africa!” este total diferită de primul volum și, nu știu, parcă i-a lipsit ceva, parcă mai aveam nevoie de unele relatări pentru a nu părea totul doar un simplu jurnal de scriitor ajuns pe culmile succesului. Mi-ar fi plăcut să aflu mult mai multe picanterii din viața lui Corinne și a fiicei sale și, nu știu, parcă aș fi vrut să văd cum se integra fetița ei, Napirai, în Elveția, copil de culoare fiind, și care au fost greutățile micuței. Așa, parcă totul s-a desfășurat pe repede înainte și parcă urmăream un filmuleț pe youtube despre viața desfășurată la întoarcerea din Kenya și acomodarea în Elveția, tranziția dintre lumea cutumelor și a lipsei de orice urmă de civilizație și lumea modernă petrecându-se mult, mult prea brusc. Nu mă înțelegeți greșit, încă o admir pe Corinne și o consider un mode demn de urmat, căci a reușit să trăiască în condiții extreme și să supraviețuiască revenirii într-o lume în care trebuie să te zbați pentru a răzbi și a ieși la suprafață, doar că mi-aș fi dorit ca acest roman să fie un pic mai mult decât a fost. A oferit unele răspunsuri dorite de mine, e adevărat, dar unele încă au rămas suspendate undeva în aer și cred că tocmai acest mers pe repede înainte m-a deranjat cel mai tare.

Mai toată luna februarie m-am bucurat de volumul „Viața secretă a marilor scriitori”. A fost o carte minunată, care m-a făcut să îi privesc pe autorii preferați într-o altă lumină și să descopăr autori noi. Știindu-le viața, cu anumite secrete, parcă te apropii mult mai tare de ei.

52594441_623153654810999_3248197102114701312_n

„Și-a căutat-o” este un roman de un curaj fantastic, care expune o lume de o duritate extremă, în care teribilismul, substanțele interzise și dorința de epatare își dau mâna și formează formula sigură pentru începutul dezastrului sau al decăderii morale. Louise O`Neill se dovedește a fi o fină cunoscătoare a universului adolescentin și face o radiografie completă a unei societăți a consumerismului și a presiunilor pe care tinerii le au de înfruntat în pragul maturității. Autoarea aduce în prim-plan un subiect încă tabu, pe care, ca societate, ne este extrem de frică să îl înfruntăm, dar care devine, pe zi ce trece, tot mai pregnant, ca un fel de vierme al lumii în care trăim, ce roade zi de zi din suflete și ne face să eșuăm ca umanitate și ca sprijin pentru cei din jurul nostru. Cartea vorbește despre cultura violului și a abuzului sexual, pe care cel mai adesea ne prefacem că nu o observăm dacă nu are nimic de a face cu noi înșine, ba chiar ajungem să purtăm măști ale ipocriziei și să ne prefacem ca nu s-a întâmplat nimic nici măcar când victimele acestei estetici a urâtului sunt cunoscute de-ale noastre, pradă nebuniei din jur care ne face să credem că unele persoane își merită soarta.

52657735_2329459863951198_7352269439863095296_n

„Boris” este construit sub forma unei introspecții, a unei meditații pe tema morții și a vieții, scris într-un stil alambicat și un limbaj colorat, care face ca lectura sa să nu fie una pentru orișicine. Ai nevoie de o anumită stare și de o anumită conformație sufletească atunci când îl citești. Este o carte cu o construcție suprarealistă, în care elementele aparținând lumii reale se împletesc în mod armonios cu cele de realism magic, fapt care îi conferă textului autenticitate. Autoarea aduce în fața cititorilor săi o imagistică extrem de bogată, fapt care te face, la un moment dat, să devii la fel de confuz cum este și personajul său eponim, Boris, însă tocmai acest fapt face ca romanul să fie unul de o frumusețe ieșită din comun.

Romanul Valentinei Negoiță este o carte care te supune unui adevărat test emoțional și care îți aduce multe lacrimi în ochi, oricât de mult te-ai strădui să nu o faci. Te consumă pe interior și te determină să privești lumea cu totul alți ochi decât o făcuseși până în momentul citirii ei și, deși nu este mare ca întindere, nu ai cum să o citești dintr-o suflare, nu ai cum să o citești într-o singură zi, pentru că ai nevoie să îți tragi sufletul din când în când, să analizezi totul și să pui lucrurile în balanță. Am râs și am plâns în egală măsură la cartea asta, m-am bucurat de personajele foarte bine conturate și de luciditatea lui Boris, care are puterea de a își găsi propria terapie în interiorul sufletului său, unde se cufundă de multe ori, din dorința de a evada dintr-un cotidian mult prea greu de suportat de cele mai multe ori.

53296989_314263955812686_2824343186447532032_n

„Casa de la Marginea Nopții” este o lectură extraordinară, de o splendoare și frumusețe aparte. Este genul acela de carte la care cu siguranță îți dorești să revii din nou și din nou, rămânându-ți alături pentru o lungă perioade de timp. Ți se lipește pur și simplu de suflet și refuză să mai iasă de acolo. Are o formă lirico-epică și o un mod de scriere extrem de elegant, plin de descrieri mirifice, care te fac să îți dorești să pleci în vacanță, și este încărcată de o multitudine de emoții, care te transpun într-un fel de carusel. Cartea este o saga de familie, urmărind destinul familiei Esposito de-a lungul unui secol, începând acțiunea în anul 1914 și mergând până în 2009, traversând epoci diverse, prinzând la un loc cele două Războiaie Mondiale, fascismul și comunismul, și ajungând până în timpurile mai moderne și pline de tehnologizare. Autoarea urmărește destinul a patru generații, însă, pe lângă acestea, observăm viața unei panoplii întregi de personaje, fiecare cu propria personalitate și istorie, fapt care îi conferă romanului autenticitate și îi asigură culoarea locală.

 

Nu mi-a fost deloc greu să aleg cartea lunii februarie, pentru că există o singură carte care mi s-a tipărit în minte și în suflet și care a poposit pe raftul de cărți pe care plănuiesc să le recitesc cândva: „Casa de la marginea nopții”. Consider că este prea puțin tot ceea ce aș putea spune eu despre acest roman, a fost pur și simplu o experiență mirifică.

 

Voi câte cărți ați citit în luna februarie? Care e cartea lunii pentru voi? Ce cărți ați citit din lista mea? Ce anume vă face cu ochiul și ce îmi puteți recomanda din lecturile voastre?

18 gânduri despre ”PE ARIPI DE POVESTE: CĂRȚI CITITE ÎN LUNA FEBRUARIE

  1. Dana zice:

    Cum bine zici – socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am reuşit să citesc doar 5 cărţi. Însă fiecare a făcut cât 10! Cartea lunii februarie este Aleea cu licurici-Kristin Hannah. Ai citit nişte minunăţii de cărţi şi le-ai prezentat atât de frumos, încât iar lungesc lista de dorinte! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

      • Alina A. zice:

        Ai citit opt carti minunate, Oana! Multumesc pentru recomandari! Mi-a rămas gândul la „Casa de la marginea nopții”. Am trecut-o pe lista mea.

        Apreciază

  2. Plesea Maria zice:

    Mulțumim pentru recomandări!
    După descriere sunt exact genul meu, exact de am nevoie in momentele mele de relaxare, atunci când pitica mea ma lasă.
    Super incantata sa rătăcesc pe blogul tău și de cărțile pe care le propui.
    Mulțumim !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.