A FI STĂPÂN PE TIMPUL TĂU SAU A LUCRA DE ACASĂ, CA FREELANCER

Articolul acesta mă bântuie de câteva zile, fapt pentru care trebuia neapărat scos la lumină. 🙂 Primesc adeseori întrebări legate de lucrul acasă și de cum este să îți stabilești singur programul, iar mie îmi face întotdeauna plăcere să vorbesc despre această chestiune pentru că este cel mai bun care mi s-a întâmplat vreodată și cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Nu este totul flower power, însă sunt singura stăpână pe acțiunile mele, îmi pot negocia singură condițiile și, în același timp, mă pot bucura de activitățile care îmi fac o deosebit de mare plăcere. De șase ani, de când lucrez exclusiv de acasă,  am citit mai mult decât mi-ar fi permis timpul în perioada în care lucram ca profesor cu normă întreagă.

Nu m-am gândit cu adevărat la lucrul exclusiv de acasă, cu toate că, și cât timp am lucrat în învățământ, am mai avut proiecte de traducere sau de corectură, atât cât îmi permitea timpul, însă nici măcar un minut nu luasem în calcul lucrul exclusiv din fotoliul meu drag, stând în fața unui monitor. Nu mi se părea o variantă viabilă, iar prin 2011-2012 nici nu cred ca se acorda un atât de mare credit freelancerilor. Tuturor li se părea ciudat să nu ai un program stabil, să nu pleci dimineața de acasă și să stai cel puțin opt ore într-un alt mediu decât cel instituționalizat (bine, și azi se mai întâmplă ca lumea să nu priceapă, dar nu mă mai deranjează).

Toată viața mea mi-am dorit să lucrez în învățământ, până pe la 10-11 ani, ca învățătoare, apoi, până la terminarea liceului, am spus că voi fi profesor de limba și literatura română și nu m-am lăsat până când visul nu a devenit realitate, indiferent de sfaturile celor din jur, care îmi spuneau că nu este o meserie care să ofere foarte mult din punct de vedere material (și nu că nu ar fi avut dreptate, pentru că profesorii nu lucrează pentru remunerația primită, care e invers proporțională cu entuziasmul tău atunci când pui o cărămidă la formarea ulterioară a unui copil). Am lucrat 5 ani ca profesor (oricum, cam odată la 5 ani mă reinventez și schimb munca din ce am observat, mă plictisesc repede), mi-am luat chiar și definitivatul, pentru ca sunt anumite scări ce trebuie urcate și speri mereu că, la un moment dat, examenele anuale și învățatul continuu vor înceta… Țeapă, nu se întâmplă astfel, pentru că sistemul este destul de perimat și nu acordă credit celor care vor să se avânte cu toată forța înainte și să creeze revoluții în educație, ci el este închistat în niște norme, în niște planificări care nu ajută pe nimeni și care îți scot peri albi, însă niciodată nu are grijă de nevoile profesorilor. Pe bune, la titularizare, au întâietate pensionarii, iar nu debutanții (la 5 ani distanță de la începerea serviciului, încă ești considerat debutant). Cu toate aceste impedimente, totuși, nu m-am gândit vreodată să renunț. Nu îmi stă în caracter să abandonez ceva ce am început și care știu că, în alte condiții, mi-ar fi adus o deosebit de mare mulțumire sufletească și, recunosc, o parte din mine încă spera că va obține asta… Însă, întâmplarea a făcut ca la o repartizare a locurilor în învățământ să nu mă aflu în țară și, cu toate că exista un loc minunat disponibil special pentru mine, la care în alte condiții aș fi râvnit, nu aveam cum să mă prezint în sala aceea rece și să accept, pentru a nu știu câta oară, să mai lucrez un an, în speranță că anul care urma avea să fie mult mai bun și cu un loc în plus ca titular (care îmi va permite să susțin în sfârșit examenul de gradul 2)… Știți voi, speranța moare ultima!

Nu știu de ce, de regulă sunt extrem de panicată atunci când trebuie să schimb ceva în viața mea, mă tem să ies din zona mea de confort, cu toate că, odată cu trecerea anilor, am învățat că doar astfel de pași mă ajută să cresc, să mă dezvolt… Nu m-a speriat prea tare faptul că știam că, în anul care urma, nu aveam să lucrez cu copiii, nu aveam să mai fiu profesor… Cred că nici nu conștientizam totul foarte tare și am pornit la drum cu speranțe reînnoite, cu mult entuziasm și, recunosc, cu un pic de inconștiență. Mi s-a părut așa, revelator și eliberator…

greeting-card-2320754_960_720

Lucrul de acasă sau a fi stăpân pe timpul tău, a fi propriul organizator al vieții tale

Acela cred că a fost primul moment în care nu m-am temut să o iau de la capăt, să încep ceva de la zero, care eram sigură că îmi va face o deosebit de mare plăcere, și cred că întâia dată în viața mea nu mi-a mai fost teamă de reacțiile celor din jurul meu, de ceea ce vor spune cei care mă cunosc. Pur și simplu, simțeam că am luat decizia care mă bucura pe mine și care îmi mulțumea sufletul. Am devenit traducător și corector, iar acest lucru mi-a adus acea mândrie a lucrului propriu, a luării unui proiect de la zero și a finalizării acestuia pe forțe proprii. E așa o bucurie care se simte când ții un fel de copilaș între palmele tale, după care îi dai drumul în lume, făcându-i pe toți părtași la bucuria ta.

Da, veniturile nu sunt constante când lucrezi ca freelancer, nu știi niciodată ce îți aduce ziua de mâine, însă, cu fiecare nou client mulțumit, capeți mult mai multă încredere în tine și te bucuri că ai făcut alegerea corectă pentru tine.

Am avut probleme inițial cu modul de organizare a timpului și cred ca toți cei care lucrează de acasă cunosc sentimentul acesta. Teoretic, ești liber, nu ai un program care trebuie respectat cu strictețe, cu toate că, poate, ai unele termene limită impuse de client. Însă, ai impresia ca ești liber ca pasărea timpului și nu apuci să te organizezi întotdeauna în cel mai eficient mod cu putință și te lași prin în treburile de zi cu zi și neglijezi munca sau invers, lucrezi mai mult decât ar trebui și uiți de viața personală. Am avut ani în care mă prindea patru sau cinci dimineața lucrând la un proiect, pentru ca a doua zi,  la ora 9, cu o cafea tare în față, să mă apuc iar de lucru. Am avut ani în care nu stăteam la masă cu oaspeții pentru că aveam de lucru și munca nu putea aștepta… Asta m-a și condus la anxietate și atacuri de panică, pentru că uitasem bucuria aceea inițială și uitasem scopul pentru care munca nu trebuia să devină un mod de viață.

În timp, am învățat să îmi canalizez energia doar într-o anumită direcție și să găsesc un echilibru între viața personală și cea profesională. Nu mai lucrez la anumite ore acum, pe la 6, 7 seara se închide laptopul și mă bucur de timp petrecut alături de cei dragi mie, de cățelul meu și de cărțile dragi, pe care mult timp le-am evitat. Nu mai aveam energie și pentru ele… Acum, mă simt stăpână pe situație și iau o pauză de fiecare dată când simt că nu mai sunt eficientă, când știu că oricum nu aș lucra la randament maxim și a doua zi tot eu ar trebui să repar lucrurile.

Azi, sunt stăpână pe munca mea și pe timpul meu și e bine, se simte perfect…

Publicitate

4 gânduri despre ”A FI STĂPÂN PE TIMPUL TĂU SAU A LUCRA DE ACASĂ, CA FREELANCER

  1. Zsolt zice:

    Si eu stiu cum este in invatamant, mama mea lucreaza in sistem, soacra mea a lucrat mai multi ani si ea la scoala.
    Si eu lucrez acum de acasa si am trecut prin faze asemanatoare celor prin care ai trecut si tu. Ii felicit si ii admir pe toti care iau decizia asta.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.