INTERVIU CU AUTORUL VLAD DĂIANU

Astăzi, vă invit să îl cunoaștem mai bine pe autorul Vlad Dăianu, un autor aflat la început de drum, dar cu un mare potențial. Cartea sa – „Efectul Patriconius”– ne spune povestea lui Matei, un bărbat în vârstă de patruzeci şi cinci de ani, s-a hotărât să-şi înfrunte din nou trecutul, transmutându-l în paginile unui jurnal. Trecutul a prins din nou viaţă, aducând odată cu el fiecare clipă de durere şi agonie trăită alături de domnul Patriconius, care s-a dovedit a nu fi altceva decât  un parşiv, folosindu-se de el pentru a-şi putea atinge scopurile diabolice şi setea de putere.

Te cunoaștem mai ales prin prisma scrierilor tale. Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, ca cititori.

În primul rând, vreau să mulţumesc pentru ocazia care mi-a fost creată prin acest interviu! Păi, ce aş putea spune, sunt o mulţime de lucruri despre mine pe care aş vrea să le spun, dar mă voi limita doar la cele trei cerute. Un prim lucru ar fi acela că sunt absolut înnebunit după tot ceea ce ţine de domeniul fantasticului, vampiri, vrăjitoare, magie etc. Da, e un pic ciudat, dat fiind că debutul meu literar se încadrează la realism, dar, în curând, urmează şi un fantasy. Un al doilea ar fi faptul că sunt extrem de pasionat, pe lângă scris, şi de desen. Am un teanc cu portrete şi desene făcute de-a lungul timpului. Şi ultimul lucru mai puţin cunoscut, hmm, sunt o persoană extrem de încăpăţânată. Nu suport să mi se spună în general ce trebuie să fac, cum trebuie să fac, să mă comport şi aşa mai departe. Prefer să fac totul în felul meu şi să mă perfecţionez prin prisma greşelilor făcute.

Care este super puterea ta? Ce anume te inspiră atunci când scrii?

Cred că în momentul de faţă super puterea mea este încrederea în mine şi în ceea ce ştiu că pot face.

Atunci când scriu, pot spune că mă inspiră nenumărate lucruri, în special ceea ce se întâmplă în jurul meu, locurile pe care le văd, oamenii, experienţele personale, experienţele altora, alte cărţi citite şi lista poate continua. Nu ştiu despre ceilalţi autori, dar eu găsesc o sursă de inspiraţie în aproape orice lucru cu care intru în contact.

Ai știut întotdeauna că vrei să fii scriitor sau ai cochetat și cu alte meserii?

Nu, nu am ştiut întotdeauna acest lucru. Este adevărat că visam de când eram foarte mic să scriu o carte, dar doar atât. Nu îndrăzneam să privesc mai departe de acest vis. Apoi, undeva pe la 14, ani am început să scriu diferite povestioare într-un caiet, am trecut apoi la blog, şi abia după la scrisul în word. Am avut multe tentative la început de scriere a unei cărţi cap coadă, dar mereu renunţam.

Cu privire la alte meserii, da. Când eram mic voiam să devin designer vestimentar atunci când voi creşte, revenind din nou la desen, deoarece aveam sute de desene făcute, caiete întregi cu haine, schiţe ce întruchipau tot felul de rochii, pantofi, fete care le purtau etc.

53682518_2249360908436570_1524877114233323520_n

Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?

Prima experienţă care mi-a deschis porţile acestei lumi superbe a fost în clasa a 9-a. Eram la ora de limba română, studiam romanul „Mara” de Ioan Slavici ţin minte, și pot spune că am fost absolut fascinat de modul în care ne fusese predat acel roman. Mi s-a părut incredibil că atât de multe aspecte pot fi încapsulate în nişte pagini de hârtie. Apoi, uşor uşor am început să frecventez tot mai des bibliotecile, să împrumut cărţi, să îmi comand, până am reuşit să strâng o frumoasă bibliotecă pe care poate cândva o voi arăta.

Cunoaștem faptul că majoritatea scriitorilor au un ritual de scriere. Care este ritualul tău? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris?

Nu am un ritual anume. În general, scriu atunci când simt nevoia să mă eliberez de gândurile şi stările pe care le am în momentul respectiv. Pur şi simplu, scriu exact ceea ce îmi vine pe moment. Nu sunt genul de persoană care să premediteze o carte înainte de a o scrie. Îmi găsesc cuvintele pe moment în funcţie de starea de spirit.

Romane de sine stătătoare sau serii: ce anume preferi să scrii?

Momentan mă limitez la romanele de sine stătătoare, deoarece din păcate, cu facultatea şi serviciul, nu am timpul necesar pentru scrierea unei serii. Dar în viitor mă gândesc foarte serios să scriu o serie fantasy.

51177929_766170690405095_4502903159768743936_n.jpg

Ești unul dintre scriitorii care păstrează o strânsă legătură cu cititorii săi. Cum anume procedezi atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?

Ei bine, da, chiar ţin cont de părerile cititorilor cu privire la lucrările mele literare. Accept cu bucurie orice sfat şi orice lucru vine din partea lor care i-ar putea face şi mai curioşi şi oarecum însetaţi de lecturarea unei noi cărţi scrise de mine. Bineînţeles, sunt şi unele lucruri pe care nu le pot introduce în cărţi, pentru că nu întotdeauna dorinţele lor corespund cu planurile pe care le am eu cu privire la un anumit capitol, final etc.

Consideri că scrisul are puterea unei practici spirituale? Cum anume te ajută scrisul în ceea ce privește starea ta emoțională?

Categoric, are mai mult de atât. Este o adevărată terapie. Mă ajută foarte mult, mă calmează, mă linişteşte şi, cel mai important, prin scris îmi fac o frumoasă ordine în gânduri. Sunt unele lucruri pe care nu le pot spune pe cale verbală de exemplu, pentru că poate nu ar fi pe placul tuturor, tocmai de aceea le stilizez prin tuşă personală şi le introduc într-o cărticică.

Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?

Da, bineînţeles. „Sânge satanic” de Cristina Nemerovschi şi seria „Harry Potter” de J. K. Rowling (I love Harry Potter by the way).

Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?

Să creadă cu tărie în ei şi să nu se lase influenţaţi de gurile rele. Să continue să meargă pe drumul lor, căci negreşit ceea ce şi-au propus va deveni realitate, în special atunci când există încredere în sine şi iubire pentru ceea ce faci.

Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.

Le mulţumesc pentru susţinere şi pentru faptul că sunt persoane frumoase, persoane reale care cred în propriile forţe! Vă îndemn să nu vă opriţi niciodată din citit! Continuaţi să vă hrăniţi creierul cu experienţe şi lucruri noi, care vă vor ajuta la rândul lor să vă perfecţionaţi şi să priviţi lumea cu alţi ochi!

 

Mulțumesc, Vlad, pentru timpul acordat acestui interviu! Cartea „Efectul Patriconius” poate fi comandată de pe  site-ul editurii Celestium.

7 gânduri despre ”INTERVIU CU AUTORUL VLAD DĂIANU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.