JODI PICOULT: POVESTITORUL (RECENZIE)

Sunt cărți care pătrund în viața ta absolut întâmplător, neprevestind nimic special, și care ajung, într-un final, să îți dea întreg universul peste cap, să te facă să îți pui întrebări nenumărate despre trecut, prezent și viitor și să te gândești la adevărata natură a unui om. Sunt mulți monștri care umblă deghizați printre noi, purtând măști ale bunătății și inocenței și, atunci când adevărata lor față ți se relevă pur întâmplător, nu știi exact cum să reacționezi: să ierți, să treci peste sau să încerci să schimbi ceva în viața ta și a celor din jurul tău. Nu ești sigur care este răspunsul corect, mai ales când este vorba despre istorii trecute, asupra cărora nici măcar supraviețuitorii nu se pot hotărî cum să procedeze: să tacă sau să își urle durerea în gura mare? E greu să iei o decizie când nu ai trăit într-o anumită perioadă, însă și mai greu este să vezi cum vinovații scapă fără pedeapsă..

O astfel de carte este, cu siguranță, „Povestitorul” de Jodi Picoult, care a reprezentat și prima mea întâlnire cu stilul autoarei. Cartea asta nu prevestea absolut nimic dureros: are o copertă banală și o descriere care nu îți dezvăluie adevărata amploare a subiectului dezbătut în carte. Tocmai din această cauză tema aleasă de autoare m-a lovit cu o forță uimitoare, revărsându-se asupra mea asemeni unei avalanșe teribile. Iubesc ficțiunile istorice, iar aceasta cred că este una dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultima perioadă, mai ales că stilul autoarei este atât de viu, atât de vizual încât parcă simți pe propria piele durerea și tortura la care sunt supuse personajele, te transpui direct în poveste și tremuri, și plângi, și îți strângi pumnii strâns din cauza neputinței.

„Povestitorul” este o carte despre cel de Al Doilea Război Mondial, despre suferințele îndurate de evrei în ghetouri și, mai apoi, în lagărele de concentrare, unde nemții îi tratează ca pe o specie aparte, aflată mult chiar și sub aceea de animal. Este dureros să le urmărești parcursul și să te plasezi într-o Polonie a nedreptății, a rasismului și a lipsei de empatie față de niște ființe umane. Observi cu ochii în lacrimi cum o întreagă națiune este distrusă, cum un om îi face rău altui om și încerci să nu îți ferești privirea asemeni multor altora și să înveți ceva dintr-o istorie a suferinței. Mulți tac oricum, pentru că sunt evenimente care au avut loc într-un alt secol, într-o altă epocă, refuzând să recunoască un fapt dureros: în unele zone ale lumii, încă există astfel de atrocități comise de unii oameni împotriva altor oameni, doar pentru că pot, doar pentru că se cred superior altor ființe umane. Cartea asta pur și simplu taie în carne vie și e greu să te recompui odată ce închizi ultima pagină. Găsești atât perspectiva celui abuzat, cât și pe cea a abuzatorului și, oricât ai încerca să îi găsești o scuză și să ierți, îți dai seama că acest lucru este imposibil, atât timp cât omul care a comis atât de multe atrocități, răspândind teroare în jurul său, nu simte niciun fel de remușcare, niciun fel de regret, ci doar vrea să își ușureze conștiința, transferându-și vina asupra ta.

54800172_2103439873106900_1516034145938046976_n

Jodi Picoult este cameleonică și nu ne lasă sa bănuim încă de la început amploarea pe care o va lua povestea sa. Ne prezintă un personaj timid, care se teme să iasă la lumină, pe care viața l-a supus la nenumărate încercări: și-a pierdut ambii părinți, iar ea a rămas cu o cicatrice pe față care o face să se simtă asemeni unui paria în fața celorlalți oameni. Este vorba de Sage, o tânără brutăreasă, care lucrează într-o brutărie cu un nume sugestiv – „Pâinea noastră cea de toate zilele”. Este ascunzătoarea perfectă pentru ea, locul în care poate evada din toate durerile ei și poate uita de tot ceea ce a făcut-o să aibă sufletul în bucăți. În plus, pentru că se subestimează, are o relație cu un bărbat însurat, un anume Adam, patron la casa de pompe funebre care s-a ocupat de înmormântarea mamei sale.

Sage frecventează un grup de terapie, un loc în care se adună mai multe suflete rănite, ce discută despre pierderile și durerile lor sufletești. Au pierdut oameni, au pierdut stări de fapt și normalități, iar asta îi face să se simtă neputincioși și dornici să primească o vorbă bună sau puțină alinare de la cei din jurul lor:

Oamenii suferă cele mai felurite pierderi. Poți să-ți pierzi cheile, ochelarii, virginitatea. Poți să-ți pierzi capul, inima sau mintea. Poți să-ți părăsești casa și să locuiești la un cămin de bătrâni, să-ți vezi copilul că se mută pe un alt continent sau partenerul de viață dispărând, înghițit de o boală precum demența. Pierderea nu înseamnă doar moarte, iar durerea este monstrul cenușiu al emoțiilor.”

În ciuda începutului care anunța o poveste despre pierderi și învățarea să trăiești din nou după ce ai rămas fără cineva drag, cartea este mult mai complexă de atât. Este și despre recompunerea din cenușă asemeni păsării Phoenix, fapt care te face mai puternic și mai dornic să trăiești o viață demnă și plină de onestitate, fără niciun fel de ascunziș la adăpostul nopții, însă, dincolo de aceasta, este despre acceptarea adevăratei tale identități și adunarea de bucăți de istorie, care, puse cap la cap, să îți ofere o imagine de ansamblu asupra unei pete negre puse pe umanitate în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când orori au avut loc din cauza neputinței unora și maniei altora care se credeau superiori, dar și din cauza tăcerii pe care au îmbrățișat-o unii, cu toate că erau martori ai unei dureri extreme.

Autoarea ne oferă pagini întregi de istorie, pagini pe care, de cele mai multe ori, preferăm să le îngropăm undeva adânc în interiorul nostru și să uităm de ele definitiv, pentru că altfel ne-am rușina de cât de tare putem eșua ca oameni. Sunt povești dureroase, care ne arată o față urâtă a umanității, însă, tocmai de aceea trebuie spuse, pentru a nu mai repeta erorile trecute și pentru a nu se așterne uitarea peste răul provocat unor generații întregi.

La terapie, Sage îl cunoaște pe Josef Webber, un stâlp de seamă al comunității locale, profesor emerit și antrenor de baseball, acum nonagenar și cam tăcut. De asemenea, ea se întâlnește cu el și la brutăria unde lucrează și îi place compania lui, căci pare un bătrânel singuratic, genul acela de bunic pe care ți l-ai dori prin preajmă. Însă, așa cum va afla Sage mai târziu, aparențele pot fi extrem de înșelătoare, căci Josef nu este cine pretinde a fi, ci sub imaginea aceea idilică se ascunde un monstru ce a răpit sute de vieți în trecut. Josef este, de fapt, Reiner Hartmann, unul dintre cei mai teribili ofițeri SS pe care i-a avut Germania nazistă. Pretinde că își dorește iertarea, mai ales că Sage este evreică, cu toate că refuză să își asume această identitate, însă nu dă dovadă de compasiune față de victimele sale sau de remușcare. El își dorește un fel de golire a propriei conștiințe și de transferare a propriei vini asupra altcuiva, iar Sage pare cea potrivită pentru acest lucru. Tocmai pentru că era evreică, nu se aștepta ca ea să preia inițiativa și să anunțe autoritățile de faptele lui, ci se așteaptă ca ea să fie docilă asemeni sutelor de evrei cu care a intrat în contact.

Este terifiant să observi acel bătrânel drăguț transformându-se într-un monstru, căci a fost capabil de multe la viața sa. Este teribil să observi cum își găsește scuze și cum spune că vremurile au fost de așa natură, încât nu s-a gândit vreo clipă că ar putea refuza vreodată să spună nu uciderii și chinuirii unor oameni, că nu egoismul l-a făcut să se creadă o rasă superioară, mult mai bună evreilor, și că nu invidia asupra bunăstării din viața acestora l-a determinat să îi ucidă fără milă, considerându-i carcase lipsite de suflete. Este teribil să observi taberele care formau generații de tineri în spiritul urii și a terorii. Apoi, este greu să observi cum se poartă acești bărbați cu evreii în lagărele de concentrare și nu în oricare, ci în cea mai teribilă închisoare de pe Pământ: Auschwitz. Mi-a rămas în minte imaginea crematoriilor care funcționau cu combustibil uman sau acele camere de gazare, care nu ofereau aripa speranței unor oameni și așa coborâți la statutul de simple numere, ci aripa morții.

Apoi, după povestea lui Josef, apare povestea Minkăi, bunica lui Sage, care a trăit pe propria piele transformarea suferită de omenire în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, acea perioadă care a transformat-o dintr-o adolescentă normală, ce visa la primul sărut și la prima dragoste, într-o persoană temătoare, martoră a morții tuturor celor dragi. Era un elev eminent în Polonia și visa să ajungă povestitor, însă viața i-a adus în cale ghetoul, locul în care mii de evrei erau obligați să trăiască, munca până la epuizare și foametea, frigul și lipsa oricărui confort. E teribil cum trebuie să pleci la drum cu o singură valiză, unde să strângi o întreagă viață:

Dacă ar trebui să îți aduni toată viața într-o valiză – nu doar chestiile materiale, cum ar fi hainele, ci și amintirile oamenilor pe care i-ai pierdut și ale fetei care ai fost odată -, ce-ai lua cu tine? Cea mai recentă fotografie a mamei? Cadoul primit de la cea mai bună prietenă – un semn de carte brodat cu mâna ei? Cotorul unui bilet de la circul ambulant care venise în oraș cu doi ani în urmă, când tu și tatăl tău ați urmărit cu sufletul la gură doamnele în costume strălucitoare care zburau prin aer și pe bărbatul curajos care își vârâse capul în gura leului? Le-ai lua cu tine ca să te simți acasă oriunde mergi sau ca să-ți reamintească de unde vii?

A asistat pe rând la moartea nepotului, surorii, mamei și tatălui ei, iar mai târziu chiar a prietenei sale de o viață, fără putința de a face ceva. A ajuns la Auschwitz și a îndurat umilința fără margini, a văzut cum vieți erau furate și a încercat să îi ajute pe cei din jur cu povestea ei, cea a Aniei și a upiorului ei, cea a unei fete care ajunge în preajma unui monstru ascuns. Este un fel de Sheherezadă, care supraviețuiește o zi, și încă o zi, și încă o zi, hrănindu-și până și dușmanul cu iluzia poveștii, doar pentru a mai păcăli odată moartea.

A fost dezrădăcinată din lumea ei și a observat moartea trecând pe lângă ea zilnic, a văzut orori și își dorea să aibă parte de o moarte mai rapidă, căci, atunci când asiști la ceea ce a asistat ea, aceasta ar fi o binecuvântare în multe situații:

Văzusem atâția oameni împușcați în fața mea, încât aproape că nu mă mai șoca. Cei împușcați în piept cădeau fulgerător la pământ, precum bolovanii. Cei împușcați în cap lăsau o grămadă de mizerie, dâre de materie cenușie și țesut rozaliu, spumos.

Finalul m-a luat complet prin surprindere, recunosc, însă am admirat modul în care Jodi Picoult a pus piesele cap la cap, cum a format un întreg din crâmpeie de vieți și de povești. Nu a lăsat nimic la voia întâmplării, iar asta m-a bucurat nespus.

„Povestitorul” este genul acela de carte care trezește conștiințe, în timp ce te zguduie din temelie. Recomand să aveți o tonă de șervețele alături, căci sigur veți vărsa lacrimi după lacrimi citind-o. Apoi, să vă înarmați cu răbdare, căci la final veți căuta mai multe informații și mai multe imagini de la Auschwitz. Eu așa am făcut și încă mai caut, în speranța că vom învăța ceva din asta și nu ne vom mai tortura unii pe alții.

55576344_2105587662892121_3159052062294016000_n.jpg

Date despre carte:

Titlu: Povestitorul

Autor: Jodi Picoult

Titlu original: The Storyteller

Traducere: Adina și Gabriel Rațiu

Editura: Litera

Colecție: Blue Moon

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 480

 

Cartea poate fi comandată de  aici.

 

33 de gânduri despre ”JODI PICOULT: POVESTITORUL (RECENZIE)

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc din suflet și pentru cuvinte, și pentru carte! ❤ A fost pe gustul meu. Eu nu am mai citit nimic de la autoare, nu am termeni de comparație, însă cu siguranță mă voi îndrepta și către celelalte romane ale ei.

      Apreciază

  1. Roxana Năstase zice:

    Wow. Cum ai spus și tu, am catalogat coperta, titlul și descrierea aparent banale, încât nici nu o pusesem pe wishlist. Acum că am aflat mai multe despre această carte, sunt foarte curioasă în privința ei. ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  2. Diana Constantin zice:

    Cred că am văzut această carte la chioșcurile de ziare (sau am auzit că o să fie) și m-am tot gândit dacă să o cumpăr sau nu. Iar recenzia ta m-a convins să fac acest lucru.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mă bucur dacă am reușit să te tentez! ❤ Da, la chioșcurile de ziare era, însă se găsește și pe site=uri acum.

      Apreciază

  3. Ramona Răican zice:

    Pare să fie o carte răvășitoare. Nu am citit până acum nimic scris de această autoare, deși am auzit de ea. Sper să reușesc în curând. Lista următoarelor lecturi devine din ce în ce mai lungă. Lecturi plăcute!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Velcz Gabriela zice:

    O carte ce se afla în wishlist ul meu încă de la apariția lui de anul acesta. Lucrez la editura respectiva și știu ca e o colecție de cărți bune. Recenzia ta m-a convins, am comandat o acum online alături de altele despre al doilea război mondial. Genul acesta ma fascinează în ultimul timp. Felicitări pentru recenzia frumoasa.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc din suflet! ❤ Da, îmi place această colecție și mie. Nu m-am așteptat să mă emoționeze atât de tare acest volum.

      Apreciază

  5. Mary Nastase zice:

    Este exact genul meu preferat de carte. Am perioade în care mă simt pur și simplu dărâmată de durerea care izvorăște din pagini, zeci de cărți despre Soah pe care, pentru „diversificare“ le combin cu cele despre genocidul armean … Câteodată am nevoie de o pauză dar nu știu cum se face că dau de recenzii ca a ta și revin la…tortură. Nu știam de titlul ăsta, mulțumesc pentru sugestie. Sigur o voi citi!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.