MARINA COSTA: ECHIPAJUL – RECENZIE

Zilele acestea m-am plimbat printr-o Brăilă cu iz de poveste, printr-o Brăilă atemporală, în care diferențele interetnice pot fi înlocuite cu înțelegere și toleranță și în care aventura se ițește la tot pasul. Am ajuns într-o Brăilă cu iz ludic și plină de culoare, populată cu eroi care au darul de a transforma ura în iubire și lipsa de compasiune în milă și fapte bune. Am călătorit pe Dunăre, m-am scăldat în apele ei tulburi și am făcut parte preț de câteva ore dintr-un echipaj atipic, format din tineri deosebiți, care mi-au amintit foarte tare de „Cireșarii” lui Constantin Chiriță pe care i-am iubit în copilărie. Și, da, m-am îndrăgostit, căci am descoperit o scriitură simplă, dar plină de dialoguri dinamice și extrem de fluidă, care s-a așternut prin fața ochilor mei asemeni apelor pe care navighează personajele sale. În plus, am parcurs cu ochii minții și cu sufletul pagini de istorie zbuciumată, cu care dobrogenii sunt obișnuiți, dar care, pentru mine, care trăiesc într-o zonă în care grecii au ajuns să se integreze foarte bine printre români, îmi sunt străine. Am descoperit lipovenii și grecii dunăreni, iar acest fapt m-a determinat să caut mai multe informații despre aceste populații care trăiesc pe malul Dunării, iar pe lângă toate acestea, am descoperit și o autoare nouă, Marina Costa, care mi-a stârnit variate emoții prin intermediul cărții sale – „Echipajul”, făcându-mă să îmi doresc să mă cufund cât mai curând și în celelalte opere ale sale.

„Echipajul” este un roman care te cuprinde sub vraja sa de la prima și până la ultima pagină. Acțiunea sa este asemeni unui vals pe Dunăre sau ca o croazieră de plăcere pe apele ei uneori limpezi, alteori tulburi, ca și viața. Autoarea ne poartă în pași de dans într-o lume de altădată, în care Brăila era un tărâm de poveste, iar oamenii săi debordau de ambiție și de devotament față de cei dragi. Am descoperit aceeași atmosferă pe care o știam din scrierile lui Panait Istrati și recunosc că mi-a plăcut. Am luat parte la aventuri fel de fel, am fost martora unor povești de iubire care trec peste orice obstacol, am observat un triunghi amoros, am admirat puterea personajului central, Emilia Mavrodin, de a lua oamenii așa cum sunt și de a îi judeca în funcție de personalitate, iar nu de etnie, așa cum se practica în universul ei, am aflat tradiții și obiceiuri noi, atât de-ale grecilor (un popor extrem de drag mie), cât și de-ale rușilor lipoveni și pur și simplu am uitat de cotidian. M-am pierdut pe mine descoperind o altfel de lume și mi-a plăcut. Am pășit pe corabia vieții prin intermediul personajelor Marinei Costa și am observat schimbarea lor de-a lungul timpului:

Pe marea vieții, suntem cu toții corăbii. Avem destinul lor – destin marinăresc. Plecăm mai multe odată din port, apoi furtunile ne pot despărți drumurile pe vecie. Nu trebuie să uităm că am ridicat ancora din același port de baștină, unde să ne și întoarcem. După ce ancorăm din nou, căpitanii și echipajele vor chefui iar, împreună, bucuroși de revedere! Noi asta am făcut întotdeauna. Cei care s-au pierdut în zări albastre, că sunt și din aceștia destui, cum bine ai zis, treaba lor. Sunt regretați, așa cum spuneai și tu, însă este important că unii se întorc și rămân alături… Echipajele se destramă uneori, când nava se întoarce în portul de origine. Se formează altele, pentru o nouă expediție. Nici noi nu facem excepție.

„Echipajul” – aventuri, prietenii indestructibile, povești de dragoste și interculturalitate

Marina Costa ne prezintă personajele sale pornind de la vârsta adolescenței și urmărindu-le cu atenție până la vârsta matură, când vechile prietenii par mult mai puternice și când lumea pare a avea alte valențe. Echipajul autoarei este format din copii dobrogeni, aparținând fie grecilor, fie rușilor lipoveni, atât de prezenți în zona Brăilei, care au în centrul lor, ca un liant, o fetiță orfană de mamă, Emilia Mavrodin, crescută la București și venită din întâmplare la Brăila, pentru a locui în casa rudelor ei dinspre tată, moment în care, româncă fiind, ajunge să își cunoască și rădăcinile grecești. Grupul acesta de prieteni este format din verii Emiliei și din tinerii lipoveni și greci cu care aceasta intră în contact. Ei reușesc să formeze un tot unitar, în ciuda tensiunilor existente între adulții aparținând acestor etnii, care considerau că segregarea este soluția. Ei reușesc să aducă la lumină energia iubirii, într-o lume a intoleranței etnice:

Dunărea e mare. Se vântură pe ea oameni de treabă și golani. Cu golanii noștri am avut de-a face acum. Golanii greci ne taie nouă năvoadele și ni le pradă. Ura este peste tot: în orașe, în sate, pe apă. Prietenie, mai rar! (…) Pe voi nu ar trebui să vă atingă nicio faptă rea. Voi n-ați contribuit la întărirea urii.

Această interculturalitate și deschidere etnică într-o zonă dominată de preconcepții și de intoleranță, precum și atmosfera creată și redarea culorii locale cu minuțiozitate, fapt care atestă documentarea desăvârșită, sunt elementele care mi-au plăcut cel mai tare la acest roman și care m-au făcut să visez la o lume mai bună.

Apoi, este eroina, Emilia Mavrodin, poreclită în spiritul ludic specific echipajului (grupului de prieteni) Marina, care m-a făcut să cred în bunătate și în oamenii care fac bine fără a aștepta nimic în schimb. Ea este pata de culoare a întregului roman, cea care reușește să îi unească pe toți într-un tot unitar și cea care reușește să îi scoată din starea lor de fapt și să îi facă să strălucească puternic pe toți copiii cu care se împrietenește. Ea este acolo pentru Nastea și Dașa, două fetițe lipovence sărace, pe care le ajută cu lecțiile și pe care le ia după ea oriunde se duce, la fel cum este și pentru Harpena, Serioja, Theodoros și Mura, atunci când aceștia întâmpină probleme în poveștile lor de dragoste. Ba, mai mult decât atât, studentă fiind, ea adoptă doi copii orfani, pentru care devine mamă cu normă întreagă.

Emilia își depășește condiția de orfană și devine elevă strălucită la școală, un spirit autodidact, care o face să învețe cu ușurință limba greacă, engleza sau franceza, precum și o prietenă de nădejde. Vâltorile vieții nu o ocolesc, căci își pierde mama la doar 13 ani, iar despre tatăl său află un secret teribil, care o face să fugă de acasă și să ajungă să locuiască luni întregi la un sanatoriu și, mai apoi, la o prietenă de suflet. Este puternică și dreaptă, fapt care o face să nu poată accepta nedreptatea și lașitatea, ceea ce o transformă într-o adevărată eroină.

Cum personajele sunt tinere, nu puteau să lipsească poveștile de iubire, care îmbobocesc din adâncimi de ființă umană, prietenie și inocență și înfloresc de-a lungul timpului, transformându-se în ceva trainic și durabil. Cu toate ca Emilia îl preferă pe Dionisos, poreclit în același spirit ludic de care aminteam mai sus Leftheris, marinarul grec care îi fură inima pentru vecie, mie mi-a fost mai drag Serghei/Serioja, fratele Harpenei, lipoveanul care se dedă la lucruri groaznice din neștiință, dar care continuă să îi fie fidel chiar și atunci când ea l-a ales pe altul.

Contrabandiști, vapoare, Dunăre, români, greci și lipoveni aduși la un loc, povești de dragoste și prietenii durabile, o lume a bunului simț și a avidității pentru cunoaștere, o atmosferă feerică și multe altele sunt elemente pe care le veți întâlni în „Echipajul” Marinei Costa. Vă invit să vă legănați și voi pe acordurile poveștii sale și să vă pierdeți într-o lume idilică, de care nu are cum să nu vă îndrăgostiți!

Date despre carte:

Titlu: Echipajul

Autor: Marina Costa

Editura: Amanda Edit

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 220

Format: A5

 

Cartea o puteți achiziționa de la  autoare.