DĂRUIM BUNĂTATE SAU CUMPĂRĂM FAVORURI?

Bunătatea și faptele bune sunt chestiuni pe care le considerăm adeseori un fel de monedă de schimb pentru ceea ce ne dorim să obținem. Facem un lucru bun pentru cei din jurul nostru pentru că, adeseori, ne dorim să obținem ceva și suntem conștienți că altfel nu am ajunge la acele lucruri sau îi facem cuiva un bine în speranța că, la rândul nostru, vom primi ajutor atunci când vom avea nevoie, căci, nu-i așa, am fost un fel de înger păzitor pentru cel de lângă noi și, atunci, e normal să apelăm la acea persoană pentru a ne întoarce favorul.

Observ cu o oarecare tristețe în suflet faptul că nu suntem învățați sau pur și simplu nu reușim să facem un bine în mod cu totul și cu totul dezinteresat. Ajunge să ne doară că am ajutat pe cineva și apoi acel cineva nu ne ridică un soclu pe care să ne pună statuia pentru că am fost ceea ce ar trebui să fie în esență o ființă umană: buni. Ni se pare ciudat că nu primim laudele aferente pentru aceasta, că nu ni se spune atât de des mulțumesc pe cât ne-am aștepta să se întâmple, ba chiar, de multe ori, un simplu mulțumesc ni se pare prea puțin. Ne dorim temenele, vrem ca omul ajutat să se plece în fața noastră, să ne fie veșnic îndatorat pentru că am avut prilejul de a îi face un bine la un moment dat în această viață, pentru că drumurile noastre ne-au permis să se întâmple astfel.

Avem pretenții exagerate de la cei pe care îi ajutăm, uitând că nu suntem chiar atât de importanți în viața celuilalt așa cum ne-am aștepta noi să fim. Am făcut un bine, ok, acum se naște întrebarea: de ce am făcut acel bine? Oare ni s-a cerut să îi oferim ajutorul nostru persoanei de lângă noi sau ne-am oferit voluntar întru a face aceasta? Nu știu, am de multe ori impresia că așteptăm mult prea mult pentru bunătate, când, în majoritatea cazurilor, nici măcar nu ni s-a cerut ajutorul sau să fim buni. Am sărit în ajutorul celuilalt doar pentru că ne-a ieșit în cale și pentru că am putut, dar, de multe ori, deși noi pierdem asta din vedere, nu ni se cere. E o chestie pe care o facem benevol, pentru că s-a ivit ocazia și, pentru că, de ce să nu recunoaștem, ne face să ne simțim mai bine procedând astfel. Ne ajută să creștem în propriii ochi.

sunset hands love woman

Fotografie de Stokpic pe Pexels.com

Bunătatea nu ar trebui privită astfel, nu ar trebui observată ca o modalitate de a obține altceva la schimb mai târziu, atunci când avem nevoie. Faptele bune trebuie îndeplinite pentru că avem posibilitatea și pentru că avem puterea de a face un bine cuiva în acest moment. Ar trebui să ne simțim privilegiați pentru că am avut ocazia de a face bine celor din jur, iar nu bucuroși că, astfel, s-a mai adăugat un favor de cerut mai apoi. Sunt de părere că faptele bune se fac cu intenție, iar nu pentru atenție. Întotdeauna. Fără nici cea mai mică excepție. De asemenea, consider că binele făcut de noi astăzi se va întoarce la noi la un moment dat, atunci când avem mai multă nevoie, într-o formă sau alta. Trebuie doar să avem răbdare.

Cineva spunea odată și mi-a plăcut acea expresie, care mi s-a lipit puternic de suflet, refuzând să mai plece de acolo: ar trebui să fim „o bunătate” de oameni față de cei din jur, fie că e vorba de familie, de prieteni, de vecini sau de simpli necunoscuți, întâlniți pe stradă. Stă în puterea noastră să facem bine, iar acest fapt ar trebui să fie singurul care să ne intereseze. Ar trebui să primeze mai mult sufletul, liniștea și mulțumirea sufletească, bucuria aceea pe care o ai știind că ai putut ajuta pe cineva, iar nu foloasele materiale ce ar putea decurge din acestea.

Mi se pare că ne transformăm într-o societate de oameni singuri și materialiști. Și egoiști. Extrem de egoiști. Nu ne mai interesează de nimic altceva în afară de propriile nevoi. Și e păcat. Ajutăm și facem bine pentru sufletul nostru, atât ar trebui să fie suficient. Suntem buni și apoi uităm, îngropăm undeva adânc în noi fapta bună făcută, căci, dacă ne mândrim cu ea, dacă așteptăm mulțumiri sau laude pentru ea nu știu cât mai e bunătate sau fălire. Trăim printre oameni și nu se știe când avem nevoie, la rândul nostru, de bunătate. Azi pot eu să fac un bine, mâine poți tu. Există o ciclicitate în tot, chiar și în ceea ce privește bunătatea.

Haideți să ne bucurăm sufletele făcând bine și haideți să o facem dezinteresat, fără a aștepta ceva în schimb, fără a ne ridica singuri statui pentru ceea ce am făcut! Nu contează dacă i-am dat un pix cuiva și acela îl folosește pentru a scrie lucruri neadevărate despre noi. Am făcut-o pentru că a stat în puterea noastră să o facem. Restul, sunt poveste.

Publicitate

3 gânduri despre ”DĂRUIM BUNĂTATE SAU CUMPĂRĂM FAVORURI?

  1. anasylvi zice:

    Foarte frumos articolul si indemnul tau, Oana! E important sa pui suflet in ceea ce faci, atunci lucrurile capata un sens anume. Atunci ceva devine pur si simplu natural, daca incerci sa o faci fortat, nu mai este la fel.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.