ROSE TREMAIN: SONATA GUSTAV – RECENZIE

Există anumite cărți care te farmecă și care te învăluie sub vraja lor încă de la prima vedere, pentru ca, mai apoi, să te cuprindă cu totul într-un vârtej de sentimente, de trăiri și de gânduri, suficiente să îți umple multe goluri din viață și să te facă mai bun și mai dornic să trăiești fiecare clipă la intensitate maximă. Există acele cărți miracol, cum le numesc eu, care te fac să dansezi printre momente, luând în brațe fiecare personaj în parte pentru a îl alina și a îl face să creadă din nou în puterea iubirii și a inocenței aceleia care te face să mergi mai departe în viață cu capul sus și cu demnitatea neștirbită. Cam așa mi s-a întâmplat cu cartea Rosei Tremain „Sonata Gustav”, autoare cu care sunt la prima întâlnire, dar care m-a făcut deja să îmi conturez o idee în minte despre stilul ei absolut unic și magic și să îmi doresc să o descopăr mai în profunzime. Am zărit-o pur întâmplător pe Libmag și a fost dragoste la prima vedere. Coperta aceasta uluitoare este de vină, m-a dus cu gândul la vise, la speranțe renăscute și, de ce nu, la vivacitatea aceea pe care doar primăvara o aduce în viața noastră. Apoi, ce a urmat, a fost mult mai mult decât mi-am putut imagina.

„Sonata Gustav” a fost o adevărată întâlnire cu viața și aceasta a năvălit peste mine ca o avalanșă plină de toate sentimentele din lume. Am simțit absolut fiecare pagină a cărții ăsteia și fiecare poveste în parte, trăind totul cu sufletul. Rose Tremain scrie cu forță despre încercările vieții, despre testele pe care aceasta ni le scoate în cale și despre modalitățile prin care putem trece peste orice cu răbdare și cu stăpânire de sine. Există un extraordinar și un miraculos în orice întâmplare, chiar dacă noi nu suntem pregătiți să le observăm din prima. Tocmai de aceea viața ne oferă mai multe șanse, astfel încât să putem ieși într-un fel la liman și să ne reinventăm. În plus, romanul aduce în prim-plan problema neiubirii, care, venită din partea mamei, icoana vie în jurul căreia se învârt toate lucrurile, poate provoca multe carențe în viața unei persoane. Dincolo de problematica relației dintre părinte și copil, cartea ne prezintă relațiile dintre soți, ca și cele dintre amanți, precum și relațiile de prietenie capabile să înfrunte orice, chiar și egoismul și eșecul. Romanul ăsta are de toate și este pur și simplu cea mai frumoasă poveste de viață citită în ultimul timp.

58606422_2298575507051757_6057436202842193920_n

„Sonata Gustav” este asemeni unei melodii pe care îți dorești să o asculți în permanență, cu toate ecourile ei, când mai puternice și mai pline de dinamism și de vitalitate, când mai slabe și mai suave. Sonata lui Rose Tremain este împărțită în trei părți distincte, fiecare relatând întâmplări din epoci diferite, dar la fel de puternice ca dimensiuni și ca modalități de trăire a emoțiilor. Suntem purtați mai întâi prin anii imediat de după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, printr-o Elveție încă dominată de teama că Germania le va invada teritoriul și îi va face să plătească pentru neutralitate și pentru ajutorul oferit evreilor, după care facem un salt înapoi în timp, în perioada dinainte de începerea celui de Al Doilea Război Mondial, când poveștile de iubire se împletesc cu istoria tulbure a unui război văzut de la distanță, după care ajungem în anii 1990, un pic mai aproape de prezentul pe care îl cunoaștem astăzi și asistăm la viețile personajelor principale, care, deși trecute de 50 de ani, abia acum învață să se cunoască și să trăiască viața cu adevărat.

Prima parte ne prezintă viața lui Gustav Perle, un băiețel crescut doar de mamă în niște condiții nu tocmai minunate pentru un dezvoltarea armonioasă a unui copil. Sunt anii imediat de după cel de Al Doilea Război Mondial, iar tatăl lui Gustav, fost polițist, a murit în timpul acestuia, ca un erou, după cum îi tot repetă mama. El nu își amintește nimic din viața aceea, însă mama îi tot spune că a fost mai bogată odată și că a trăit într-un apartament minunat, cu mușcate la fereastră, cândva. Acum, acele timpuri sunt demult apuse, iar viața lui Emilie și a lui Gustav Perle nu este una minunată, pentru că fabrica la care lucrează Emilie este aproape în faliment, fapt care îi face să ajungă să facă curățenie într-o Biserică, iar locuința lor este destul de sărăcăcioasă, la fel și hrana, de unde adeseori lipsește carnea. Emilie este veșnic nemulțumită de ceva și niciodată nu pare să îl remarce pe fiul său, care se străduiește din răsputeri să o facă să îl vadă cu adevărat și să o facă mândră de el. Se străduiește la școală, chiar dacă nu excelează, încearcă să fie băiat bun și chiar supraviețuiește de unul singur acasă, ținând întreaga casă curată în timp ce mama, bolnavă de pneumonie, este internată în spital, nu cere mai niciodată ceva, încearcă să se stăpânească, indiferent de durerile pe care le simte, așa cum i s-a cerut, însă toate acestea nu sunt niciodată suficiente pentru mama. Orice ar face fiul ei, el parcă este inexistent în fața ei, căci preferă să citească reviste și să se retragă în camera ei în loc să îl ia în brațe și să îl aline. Este un fel de ciclicitate dramatică, pentru că Gustav mereu încearcă, mereu se străduiește, iar Emilie parcă este oarbă, căci nu observă progresele fiului ei și nu se bucură de reușitele lui.

Singurele clipe de normalitate și de iluzorie fericire sunt cele petrecute alături de prietenul său, Anton Zwiebel, băiețelul evreu pe care l-a cunoscut la grădiniță și de care nu s-a mai despărțit niciodată mai apoi, producându-se un fel de „îndrăgosteală” în sufletul micuțului Gustav, care l-a văzut ca pe un zeu și l-a adorat mai apoi întreaga sa viață, fără excepție, suferind alături de el la fiecare eșec și bucurându-se alături de el, ba chiar și iertându-i clipele în care Anton nu îl punea pe el pe primul loc, așa cum el însuși proceda cu prietenul său. În familia sa, Gustav cunoaște o anumită stabilitate și ajunge să simtă puțin atmosfera aceea de familie pe care el nu o avea acasă.

Cea de a doua parte face un salt în timp și ne poartă pașii în anii de dinainte de începerea războiului, când Elveția era înfloritoare și festivalurile formau cupluri. Un gest mai îndrăzneț din partea lui Emilie, pe atunci simplă fată care curăța prin camerele unui hotel de lux, o aduce alături de Erich Perle, polițist șef adjunct, mai mare decât ea cu vreo douăzeci de ani. Pasiunea îi unește și îi face să aibă o viață cât de cât plăcută, asta până în momentul în care războiul izbucnește, iar evreii refugiați care cer ajutorul autorităților elvețiene devin o adevărată problemă. Atunci, lipsa de empatie și de cunoștințe ale lui Emilie, care, în definitiv, era o parvenită, dornică de distracții și de a duce o viață mai bună decât cea de servitoare în casa mamei sale, conduce la o tragedie ce îi aduce aproape în pragul divorțului și aduce o ruptură groaznică între cei doi soți. Aceasta și faptele ulterioare de întrajutorare a evreilor refugiați pe care le face Erich conduc la alungarea lor din cartierul select în care trăiau și ajungerea lor în cartierul sărac al orașului. Schimbarea serviciului, problemele cu soția sa și lipsa ei de iubire față de fiul lor, Gustav, duc la distrugerea lui Erich, care ajunge să moară în timp ce urca pe scările către apartamentul amantei sale.

Cea de a treia parte face un salt uriaș în timp, ducându-ne în anii `90, când Gustav este proprietar de hotel, iar Anton a renunțat la visul său de a deveni un mare pianist pe scenele lumii, căci tracul de public îl face să se inhibe și să își piardă talentul. Mergem în pas de dans printre drame personale și dorința de a trăi viața la maximum, de redescoperire de sine la o vârstă târzie.

Romanul acesta mi-a ajuns direct în suflet pentru că are o suavitate și o gingășie aparte, în ciuda subiectelor dure dezbătute în paginile sale. Există eșecuri și drame personale, iar oamenii nu primesc întotdeauna ceea ce își doresc, însă Rose Tremain ne oferă doza aceea de optimism necesară pentru a merge mai departe și pentru a spera, căci, în ciuda neiubirii, Gustav ajunge să aibă o viață împlinită, iar dramele și tragediile vieții îl fac mai puternic și mai capabil să îi înțeleagă pe cei din jur și să le fie sprijin. Relația dintre el și mama sa are carențe și este disfuncțională, însă acest fapt nu îl împiedică să o iubească cu tot sufletul și să îl facă să se simtă băiatul mamei. La fel, în ciuda faptului că Anton nu este mereu corect cu el și nici nu ia mereu cele mai bune decizii, fapt pentru care viața îi și dă multe palme, căci se aruncă în vâltorile vieții cu capul înainte și abia apoi își analizează faptele, Gustav nu renunță la el și îi este mereu aproape, ca un ultim strop de nădejde în urâțenia vieții lui de copil alintat de soartă.

În plus, foarte tare mi-a plăcut la romanul acesta plasarea acțiunii pe fundalul celui de Al Doilea Război Mondial din Elveția, o țară pe care nu am întâlnit-o foarte des în ficțiunile istorice despre acea perioadă citite cu atâta interes de către mine. Elveția a reușit să rămână neutră, cu toate că amenințarea Germaniei a planat mereu asupra ei ca un vis urât, fapt care a dus la aruncarea la gunoi a sute de evrei refugiați, însă, în același timp, a și reprezentat un cuib de liniște pentru evreii care trăiau aici, căci în Elveția nu au simțit toate persecuțiile, au putut să își ducă viețile mai departe, ca ființe umane, iar nu ca vite aruncate dintr-ulagăr de concentrare în altul.

„Sonata Gustav” este un roman extraordinar, de o frumusețe și de o profunzime aparte, care te străbate cu emoții felurite pe tot parcursul citirii lui. Nu este lung ca întindere, însă aceasta reprezintă încă o dovadă a faptului că esențele tari se țin în sticluțe mici.

58842302_10212933847131274_146364629952495616_n.jpg

Date despre carte:

Titlu: Sonata Gustav

Autor: Rose Tremain

Titlu original: The Gustav Sonata

Traducere: Veronica D. Niculescu

Editura: Humanitas Fiction

Colecție: Raftul Denisei

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 276

11 gânduri despre ”ROSE TREMAIN: SONATA GUSTAV – RECENZIE

  1. athousandsummers zice:

    Datorita tie, acum imi doresc si mai mult sa citesc macar o carte de-ale autoarei. Coperta ma atrage si pe mine, la fel si faptul ca prezinta (mai) multe relatii.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.